În pântecul verii ce-şi lasă povara în toamnă Pumnale de plumb se strecoară cu laşă vigoare, Din nucii atinşi, în bejanii trec frunzele arse Ce-ascund în nervuri amintiri despre dragostea pură. Din gropi, încă verde, ridică din ţarină iarba Priviri către frunza din nucul ce sfâşie cerul Cu braţele goale şi foi se adună în valuri Când ochii-mi rămân agăţaţi pe un petic de brumă. Aprind o ţigare, chibritul cu foc între frunze Îl las şi îi fac un culcuş să îmi ardă tot dorul, Iar focul zâmbeşte primindu-şi în geamăte jertfa Când fumul se-nalţă încet ca un stâlp în tărie… Din valuri rotunde în care te văd, la chemare Cum vii să-mi dansezi şi domol să-mi oferi piruete, Apari şi-mprejuru-ţi se-ntind strălucind funigeii Şi trupul ce nu-i se îmbracă-n argintul din fire. În oul născut din rotirea prin fire şi vise O iarnă întreagă Pandora va sta-n aşteptare Ţesând trupul alb ce va naşte o nimfă driadă Ce fi-vei chiar tu renăscută în palme-mi şi frunze În părul de aur curgându-ţi pe umeri prin verde Lăsa-vor luminii, ca pradă , şiraguri de floare Când eu mă voi pierde în cerul rotund printre păsări Sădind pe pământ numai cuibul din palmele mele.
Nu, vă înșelați, mâna mea întinsă nu arată zarea, ci se-ntinde peste împărății. Mâna mea îndreptată spre cineva nu-i acuzatoare, ci se-ntinde peste împărății. Larevederea mea, oarecum pacifistă, oarecum împăcată, nu-și ia de fapt la revedere de la nimeni, ci se-ntinde peste împărății.
Ah, inima mea cuprinde saluttul meu, cuprinde întinsul meu, cuprinde larevederea mea, într-o formă sau alta, veselă sau tristă. Cuprinde aureola mea care din împărății vine. Cuprinde tabietul meu care e simplu: o pace, un pom, un cuvânt care vine, o geană de lumină. Un înger care plânge și apoi dintr-o dată începe să râdă ca un copil.
GÂNDUL ZILEI … MIHAI EMINESCU…… În Bulgaria, la Sveti Vlas, a fost inaugurat un basorelief al poetului Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu, spiritul tutelar al literaturii române, veghează acum de pe Aleea Națiunilor din Sveti Vlas, pe malul bulgăresc al Mării Negre. Un gest de respect cultural, realizat cu sprijinul Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinev”.
Dincolo de granițe și timp, Eminescu continuă să inspire, să aducă popoare mai aproape, să zidească punți prin forța poeziei. Basorelieful nu este doar un semn al prețuirii pentru Eminescu, ci și o aducere aminte că valorile spiritului nu cunosc granițe. Pe aceeași alee unde se află și figurile poeților Levski și Botev, poetul român își găsește locul firesc. Mulțumim Bulgariei pentru acest frumos edificiu închinat memoriei marelui nostru poet Mihai Eminescu! La eveniment au participat Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Republica Bulgaria, Ștefania Bercu-Martak, Consul Onorific al Bulgariei în România, Gheorghi Nakov, deputat pentru minoritatea bulgară în Parlamentul României, Dinko și Iordan Dinevi, copreședinți ai Fundației „Memoria Bulgară – Frații Dinev”. Ambasadoarea Brândușa Predescu a subliniat că evenimentul este o expresie a unei profunde conexiuni spirituale și culturale care transcende granițele și timpul.
Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu, ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”, a menționat diplomatul bulgar . Radko Vlaykov, a declarat că basorelieful este un simbol al profundei cooperări culturale și istorice dintre Bulgaria și România. „Nu există un loc mai potrivit pe coasta bulgară a Mării Negre pentru un al doilea basorelief cu Eminescu decât Sveti Vlas. Aleea Națiunilor începe cu Levski și Botev, iar Botev ca poet este foarte asemănător cu Eminescu, ambii au avut un parcurs creativ scurt, dar extrem de rodnic”, a menționat diplomatul bulgar. Respect și recunoștință tuturor celor care au făcut posibil acest act de cultură și continuitate!
„Aș vrea să fiu acolo, să adorm pe veci lângă mare, nota Eminescu, în 1882. Astăzi, visul său a prins formă prin bronz și memorie, într-un loc unde cuvintele nu mai despart, ci unesc. Deși a văzut Marea Neagră o singură dată, în 1882, Eminescu a rămas profund impresionat de orizontul mării. Într-o scrisoare adresată iubitei sale Veronica Micle, i-a împărtășit visul său de a găsi pacea după moarte tocmai pe acest țărm. Astăzi, visul său se reflectă aici, pe țărmul Mării Negre,in Bulgaria.Acesta este un pod de memorie, iubire și cultură între două popoare”!
„Eminescu – i ROMÂNIA/ Tăinuită in cuvânt ” , mesagerul neamului românesc în lumea întreagă!
Pe zi ce trece poetul nepereche Mihai Eminescu cucerește lumea cu opera sa,așa cum a prevăzut criticul Tudor Vianu că:” Românii ii deleagă lui Eminescu sarcina de ai reprezenta în fața lumii întregi” și într-adevăr ne reprezintă cu cinste în lumea întreagă!
Tudor Vianu…. „Toate popoarele îşi aleg printre gloriile panteonului lor naţional, pe aceia care le reprezintă mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, francezii pe Voltaire, germanii pe Goethe, ruşii pe Puşkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în faţa lumii întregi, fiindcă ei înşişi au dobândit în opera lui conştiinţa însufleţitoare a trecutului şi a năzuinţelor lor şi le-au inspirat încrederea deplină în puterea lor de a îmbogăţi, prin creaţie originală, cultura universală…” NUMAI POETUL.....
” Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor Ca și miile de unde Ce un suflet le pătrunde, Treierind necontenit Sânul mării infinit.
Numai poetul Ca paseri ce zboară Deasupra valurilor, Trece peste nemărginirea timpului: În ramurile gândului, În sfintele lunci, Unde paseri ca el Se-ntrec în cântări”… 1868 Respect, prețuire și admirație poetului nepereche Mihai Eminescu, „Domnul cel de nemurirea noastră „! Prof. Janeta Hulea ,Cu drag din drag de Eminescu!
Singurătatea e o scenă, Doamnă… Veniţi să vă arăt noul decor!… Pe-aceste trepte voi cădea la toamnă, într-un superb costum de cerşetor.
Acest desen din spate reprezintă castelul unui rege egiptean, un templu şi o şcoală părăsită în care sunt profesor de un an.
Nu, nu sunt şoareci, Doamnă, sunt cuvinte… Le-am otrăvit, dar tot nu pot să doarmă… Sunteţi atât de tristă astăzi…şi cuminte! Ce sâni frumoşi aveţi, distinsă doamnă!
Vedeţi, suntem aşa de simpli câteodată… Ne spunem, parcă, numai pentru doi tristeţile, dar, poate, niciodată n-am fost mai mulţi pe scenă decât noi…
Eu, un portret schiţat în grabă, regizorul cu fesul lui ciudat și dumneavoastră, mult-iubită Doamnă… din care niciodată n-am plecat…
Ultimul bal al vieții pe scenă te invită Să etalezi ținuta cu pas de dans, simetric, Căci soarta ți-a fost scrisă și-ți este hărăzită Ca timbrul pe scrisoare ori cipul biometric.
Dansezi ca niciodată, cu multă eleganță Zâmbești ca nimeni altul, nimic nu te frământă, Curtenitor dai tonul pe ring și cu prestanță În vals te-avânți frenetic pe muzica ce cântă.
Rochia mea se-nvârte în jur ca o cupolă În timp ce de privire zâmbete se agață, Parc-aș pluti pe mare și n-aș avea busolă… Presimt un naufragiu și inima-mi îngheață.
În ochi sclipiri divine, stinghere felinare Umbresc zborul de flutur, orbit de-a mea lumină, Te-nvârți în cercuri albe apoi te pierzi în zare Lăsându-mi drept ispită parfum în dâră fină.
Poate că eu port vina căci n-am avut răbdare Ploi calde să ne spele de rele și păcate Când răsăream în colțul din sufletul tău mare În zile lungi de vară și-n nopți întunecate.
Apoi a venit balul acesta fără veste Ce ne-a unit pe scenă în dansul de o clipă Ne-am transformat în păsări și am zburat spre creste Dar tu într-o aripă… și eu într-o aripă…
Finalul a fost unul care și-acum îmi cântă Și-mi spune cum pe suflet îmi scrijeleai iubirea Cu zâmbetul și dansul pe simfonia mută La balul de adio găsindu-mi izbăvirea.
Printre sfintele icoane am găsit un tricolor, Un drapel al bunei mame fluturând spre viitor, Întrupat din chipul țării și-a românilor credință, Ce-a purtat ostașii noștri, negreșit, spre biruință.
Ceru-albastru și credința se destăinuie pe steag, Galbenul e bogăția, te-ntâmpină ca un mag, Iar în roșu e curajul și e sângele vărsat De eroii care-n veacuri pentru țară au luptat.
Două fiice dintr-un neam s-au născut sub tricolor, Două frunze pe un ram și-au clădit verdeața lor, Dintr-un trup ciuntit de vreme neclintit din rădăcini, Au răzbit printre metehne, printre maldăre de spini.
Dar-ar Domnul vânt la pupă sub un singur tricolor, Al românilor solie, simbol viu pentr-un popor Și o Românie mare de la Dunăre la Nistru, Cu drapelul ei în frunte, înțelept, ca un magistru!
Zbor spre înălțimi 