Petre Vătuiu

Dor de fluturi

Alergam după fluturi odată,
Și desculț, și cu părul în vânt,
Înfloream de atâta poiană
Și-nvățam de prin cuiburi să cânt.

Cine, eu? Da, chiar eu, năzdrăvanul,
Amurgitul răcorii de mai,
Mai tot timpul cu gândul aiurea,
Trăitorul cu suflet bălai!

Eu, cu ochii cât lumea întreagă,
Mă hrăneam mai mereu curios
Cu poveștile prinse de drumuri,
Ca să cresc ca stejarul, vânjos.

Și creșteam, dar creșteam ca o toamnă
Cu livezi ruginite și fân,
Cu cămara umplută de toate,
Și bogat cum e ea, dar bătrân.

A venit prima zi cu zăpadă
Și cu fluturi de gheață la geam.
Și eu ieri alergam după fluturi…
Și ce tânăr, ce tânăr eram!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Paula Abiculesei

Violet


În liniștea apusului ce dispare încet
Mă simt pierdut, ușor desuet
În taină scriu o poveste în violet
Parfumul de lavandă, mă învăluie discret

Deschid larg fereastra spre stradă
Vesel zâmbesc florile de lavandă
Vântul se joacă prin florile mov
Împrăștie miresme discrete de alcov

Lumina mov, îmi mângâie privirea
Un parfum violet este iubirea
Întind brațele larg să cuprind orizontul
Câmpuri de lavandă, discret îmi fac cu ochiul

Frumusețea divină
Mă cheamă și mă îndeamnă
Parfum suav de lavandă
Florile mov, aduc verii ofrandă

Paula Abiculesei

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Nicolae Toma

Imperiul viselor de gheață
1.
Eu miraculoasă moleculă
Jumătate om
Jumătate vis
Strigătul meu va rămâne
Floare pentru
Lacrimi pentru câțiva
Și praf și nepăsare
Pentru cei mulți
La uitare mă osândiți
2.
Slobod am impresia că sunt
Duc regretul la buze
Și nu mă pedepsește nimeni
Scuip pe stradă
Și nu mă vede nimeni
Trec ca o umbră și aud blestemele
Care trec pe lângă mine
Și unele prin mine
Spre nici unde gonind
3.
Cobor sau urc pe-o scară
Cine ar putea să-mi spună
Până unde cobor
Sau până unde am voie să urc
Către tine Doamne
4.
Vânătă de frig
Visele i se coagulau
Geamătul nopții
Nerostitele cuvinte
Revoltă femeia
Ca o mângâiere
Venită prea târziu
5.
Preumblându-mă pe ici pe colo
Pe toate domeniile mele
Pacea domnește
Doar un arici fără vrăjmași
Plânge lângă mormântul vulpii
Iată sosi vremea să plec
Fulgii mari de zăpadă
Îmi anunță chemarea
6.
Azvârlit printre cei care nu mă vor
Zâmbet perfid am fost șapte zile-n șir
Era și timpul să mă opresc
La umbra surâsului tău cald
Învăluitor
7.
Unii se folosesc de mine
Ștergându-mi des picioarele
Bolnave de plecare
Mirosul prafului de pe drum
Înțepenit într-o nară
Dă senzația unei plecări
Spre alte plecări
Mult așteptate
8.
Iată
Clipa veni
Solemnă ca un ritual
Duc mâna la buze și zic
Jumătate om
Jumătate vis
(Lugoj, 1985)
Nicolae TOMA

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Luci Truscă

15 iunie
Omagiu Luceafărului Poeziei
Mihai Eminescu

Dorința Veronicăi

Lângă lacul de smarald, te aștept luceafăr blând,
Eu și dorul meu etern, plăsmuit la mine-n gând,
Prin grădini să ne plimbăm, din priviri să ne sorbim,
Să-ți văd surâsul superb, sub un tei să ne iubim.

Să ne-aducem mângâieri, să ne-alintăm printre flori,
Sufletele să se-ncânte de-ale naturii splendori.
Pe brațul tău să mă culci, nimenea să nu ne știe,
Păsări s-auzim cântând și vântul care adie.

Ca doi miri închipuiți să ne facem jurăminte,
Că vom fi nedespărțiți de acuma înainte,
Stelele vor fi nuntași, luna martor să ne fie,
Ne-om jura că vom trăi împreună-o veșnicie.


Poezia face parte din volumul CĂLĂTOR PRINTRE CUVINTE-2021

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Aforisme: Teodor Dume

Nu privi cu răutate înălţimile pe care nu poţi să le atingi
~Teodor Dume~

Focul poate arde tot ceea ce duce apa dar apa nu poate duce tot ceea ce arde focul
~Teodor dume~

Copilăria – locul din care nu vrei să pleci niciodată
~Teodor dume~

Sărăcia și lipsa de bani sunt două lucruri distincte: sărăcia unește iar lipsa de bani desparte
~Teodor Dume~

Credinţa te înstrăinează de prietenii falşi dar te apropie de Dumnezeu şi de tine însuţi
~Teodor Dume~

Întotdeauna trebuie să vezi dincolo de ceea ce vrei
~ Teodor dume~

Nu mi-e frică de moarte ci de neputința de a mai fi ceea ce am fost. ~Teodor Dume ~

Trupul poate spune oricând povestea durerii, însă numai sufletul pe cea a bunătății
~Teodor Dume~

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Valentin Ciobanu

Pe calea unui timp
V. Ciobanu.

Îmi vei rãmâne amintire,
Mereu pe sufletul atins,
Credeam atunci..credeam în tine,
Dar crezul meu, doar tu..l-ai stins!

Îmi vei rãmâne’n amintire,
Pe cartea sufletului..scris!
O umbrã din acea iubire,
Care a fost..doar compromis!

Nu sunt naiv..așa e viața!
O umbrã’n universul care,
Suntem o patã de culoare,
Un simplu vers..ce nu’i fictiv!

O notã pe un portativ!
O melodie trecãtoare,
Trecutã prin urechea care,
Trece pe calea, unui timp!
Și uneori..rãmâne vis!.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Paula Abiculesei

Amăgiri
Sub pleoape se strivesc mărgăritare
Dar nu le las să mă trădeze
Strângând din gene tare, tare
Lacrimi fierbinți, nu las să evadeze

Tu mi-ai promis că nu mă minți
Eu te-am rugat să fim cuminți
Tăcută-n urma ta privesc
Cu gândurile, singură vorbesc

Ce aș rezolva de aș încerca
De dorul tău m-aș vindeca
Ne-am rătăcit și am pierdut
Ceva a fost greșit de la început

Pe obrajii mei lacrimi fierbinți
Clipesc mărunt și strâng din dinți
Te pierzi în ochii mei adânci
Te-ntrebi ce taine ascund dar, nu sunt ca atunci…

În profunzimea lor te pierzi ușor
Știu că ți-e dor de ei, atât de dor!
Dar nu mă amăgești, nu mă mai pierd
Cu șoapte dulci nu te dezmierd
În vorbe prefacute nu mai cred!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Aura Stegaru

DACĂ DOMNUL…

Dacă Domnu-ar fi pe lume
Şi pe mine m-ar iubi
Aş purta pe umeri crucea
Printre sălcii şi prin vii…

N-aş avea atâţi prieteni,
Nu mi-ar fi atât de bine,
Cu cântări şi mese multe
Şi palate-n ţări străine…

N-aş avea haine de aur,
Bogăţii şi-adulatori,
Frumuseţea fiinţei mele
N-ar cânta-o de cu zori…

Inima-mi n-ar fi-ncântată
De poeţi în nemurire,
Prin deşert aş pleca fruntea
Făr-amici, în prihănire…

De-ar fi Domnul să mă vadă,
I-ar fi milă de-al meu rost
Şi mi-ar da în ochi lumină
Dar şi straiul cel mai prost…

Şi mi-ar da şi sărăcie,
Oamenii să mă urască,
Numai floarea tinereţii –
Dragul meu – să mă iubească…

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Camelia Boț

Întinerire
~Camelia Boț~

Și va dori timpul
s-alerge desculț
prin verdele gând.

Și vor înmuguri
ninsorile;
din buzele aspre
se vor deschide flori,
iar iubirea
va săruta zenitul
și noi vom întineri
în lunca veșniciei.

2 Iulie 2022

Aspirație
~Camelia Boț ~

Dacă mă vrei,
ia-mă de mână
hai, vino, coboară,
în mine, să-mi cunoști
ploile, furtunile,
primavara, toamna,
căci nimic
nu e-ntâmplător,
totul vine și trece;
acum ești răsărit,
iar mâine, un clipocit
si mai apoi, amurg
în trupul meu,
în trupul tău,
în amândoi…

29 Iunie 2022

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Georgeta Radu

ȘI PLOUĂ!
    Georgeta Radu

Miroase lumea a mătasea broaștei,
de-atâta ploaie vâltorită-n holdă.
S-au prins, se pare, farmecele Hoaștei,
să nu ne-ajungă grâul pentru soldă.

În suflet parc-ar crește mucegaiuri,
descântă apa inimi deocheate,
se-ncurcă Babilonu-n mii de graiuri
și noaptea minții cade peste toate.

Aruncă vântul pietre reci în hrană,
securi de trăsnete sporesc angoasa,
împarte lacrimi Dumnezeu, în strană,
în tunet, Moartea își ascute coasa.

E grav bolnavă huma, de pelagră,
pervers, tăciunele curtează spicul,
se-mbracă ceru-n pelerina neagră
și plouă-ntruna… adăpând nimicul.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț