Nopți de sânziene Picurate cu flori mărunte, Desprinse dintr-un descântec Sau coborâte din vârf de munte. Învăluiți iubirea Pierdută printre stele, Ademeniți feciorii În joc viclean de iele. Voi fermecați izvoare Să se transforme-n rouă, În mrejele pădurii Să nu mai știi când plouă. Doar cerul vă dezleagă Din ițele-ncîlcite, Doar timpul mai cunoaște Descântece șoptite. În nopți de sânziene Iubirea se așterne.
Versuri și pictură Liliana Răcătău Din volumul „Un an de poezie”
Umbre de albastru, unduiri de râu, Pe câmpia largă, mările de grâu… Infinite clipe prinse-ntr-un tablou, Munții risipesc dulcele ecou.
Se-ntretaie ore prin timpul stingher, Soarele se culcă pe-un crâmpei de cer. Eu, pășesc prin iarba de printre poteci, Învelind hotare cu cetine reci.
Drumul meu se duce, până hăt, departe Și se-oprește tainic, pe file de carte. Elixir e versul ce curge încet, Alintând cu grijă, fruntea de poet.
Se miră și munții care ating norii, Cum, de-atâta verde, mă cuprind fiorii, Cum nostalgic merge, gându-mi către stele, De unde-și trag seva, versurile mele.
