Marian Florentin Ursu

ESTOMPARE

de Marian Florentin Ursu

*

După aceea tăceam,
părea că oraşul ne priveşte
din înalt
sau poate noi îl vedeam
prin aburi de cafea
evaporat,

trăiam în acelaşi spectru imaginar
realităţi diferite,
cuvintele tale se estompau
prin larma gândurilor
şi-mi strigai
sau poate doar visai
că trandafirii de tristeţe
împietresc
că noaptea îngerii au aripi
prea subţiri
că umbrele oraşului înnebunesc
sfărâmându-se în mii
de amintiri.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Cristina Ghindar Greuruș

Clipe călătoare

În al iubirii etern zbucium,
Visăm splendori neîntâlnite
Și în cântările de bucium,
Nebănuit, dorul ne-nghite.

Cu mângâieri în faptul serii,
Luceferii închipuiți
Ne-au dăruit surâsul verii
Pe sub castanii adormiți.

Am vrea ca mângâierea mării
Cu degetele de smarald,
Să mai răspundă-n timp chemării
Cu boabe din nisipul cald.

C-au plăsmuit la întâmplare
Grădini cu valuri mișcătoare,
Smulgând bucăților de mare,
Superb, un răsărit de soare.

Tu, cu priviri ce-s rătăcite,
Tot cauți spre albastra zare
Și-ai vrea să-ți fie-nlocuite
Trecute clipe călătoare.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Teodor Dume

Nu l-am văzut niciodată pe tata iubind
(autor: Teodor Dume)

În seara aceea s-a mutat mult
mai aproape de geam şi m-a strigat
să-i aduc ustensilele de ras
din când în când privea
spre balconul vecinei de la trei
o femeie cu zâmbetul sarcastic
adesea incisiv

în seara asta o să aprindă lumina
şi o să se învârtă în cerc
prin faţa oglinzii dar tu
nu cred că înţelegi mi-a zis
alunecând parcă într-un of resemnat
apoi mi-a prins şoldurile între mâini
şi m-a tras înspre el

înăuntru lui se derula un film

era prima dată când rupea din
dragostea lui şi o împărţea cu mine

dimineaţa l-am găsit îmbrăcat
în cămaşa lui albă pe care o purta
duminica la biserică în cele
câteva ore de slujbă

dincolo de clipa asta
am rămas doar eu
muşc din cuvinte şi aştept…

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Gheorghe Apetroae

EL, EMINESCU
Autor: Gheorghe Apetroae

133 de ani de la trecerea în eternitate, spre a străluci pe cerul literaturii și culturii române, pe bolta înaltă a spiritualității neamului românesc, MIHAI EMINESCU, 15 iunie 1889 – 15 iunie 2021, „Luceafărul nostru – poet național și universal”.


  • Când pe harfele de unde
    stele cad şi se aprind
    orgi selenice pe lucii,
    valuri risipte-n grind,
    *
    fruntea – boltă peste veacuri-
    El și-o-nclină visător,
    să-şi revadă-n codri Lacul,
    strălucirea în izvor…!
    *
    Pe azure văi de cuget
    cu ochi negri lin(i) coboară
    El, Luceafăr al iubirii,
    printre nuferi să răsară…
    *
    Cu Luna se plimbă-n trestii,
    iar din cornu-i de argint
    îşi desfată Nemurirea,
    dă tăcerii dor şi gând!
    *
    Din grădinile de aur,
    El, îi culege Lunii crinii
    să-i păstreze-n templul firii
    candelabre de rubin!
    *
    Teii, încărcaţi de floare,
    ning miresme de amor,
    El luceşte-n chip cu rostul
    spre trecut şi viitor…!
    *
    … El, ecoul între clipe:
    stea cu duh prin galaxii;
    arc de cer în El – lumina
    celei mai pure lumini…!

Lacul Cătămărăști- Ipotești, iunie, 1983
Din volumul ”Depășirea trecerii”, Editura FIAT-LUX, București, 2000;
Revista „Foaia Poporului” – ASTRA, nr. 6, ianuarie, 1993.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Vio Sterian

TU ÎMI ERAI VIO STERIAN

Tu …
îmi erai
zbenguiala de fluturi
în luna mai
picătura de viață
prelinsă pe buze
cu-aromă
de vin
o hoardă de vârcolaci
ce-mi migrau prin vene
fiorii de gheață
și-n palme …
te-alintau plăcerile-n
ecou de suspin,
roua dorului
tresărită în maci
picături de ploi
adunate-n năframe
așchii în piele
rupte din noi
o boare de vânt caldă
pe-un picior de plai …
… tu-mi erai.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Beatrice Alfred

Dealul cu sânziene

acolade cuprind oblic luna
în colind de iele șoptite,
seara repetă târziul unui înger
în tramvaiul rătăcit printre silabe,
pălărierul nopții respiră iluzii
din borurile orașului,
undeva trepte hohotesc
întrebări cu gust de gloanțe
și miros de hărți indecise
pe covorul zdrențuit de virgule
glasuri rotunjesc oboseala odăii
cineva oferă felii din minutul inexact
și pahare cu definiții incerte,
la buletinul amurgului se anunță
dispariția unui cireș din vitrina cu gânduri
eu deșir fluturi din ultima literă uitată-n paradis
și cos năluci pe rafturile cu solstiții fugare
zigzagul frunzelor de saxofon
foșnește minotaur în clepsidra cu labirinturi
la un capăt de verb
greieri ning însingurarea din mituri
celălalt capăt al poveștii
ridează geamul cu păsări și inimi
când vara rostogolește dealul cu sânziene
în visul unui poem

Autor Alice Puiu, iunie 2022

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Ștefan Sitaru

FLORI DE TEI

Flori de tei, mireasmă dulce
Te simt pe străzi, te simt pe alei
Oriunde pașii mei m-ar duce
Eu simt mireasma florilor de tei

Mă îmbată adânc al lor miros
Eu, șoapte dulci aș vrea să ascult
Despre un vis misterios
Dintr-o iubire de demult…

Azi, în căldura verii ce-a venit
Mă năpădesc trecute amintiri
A vremurilor de odinioară
Sub forma unor năluciri

Umbra înserării încet se lasă,
Cuprins sunt de înfiorare
Înmiresmate flori de tei,
Înspre a simțurilor desfătare…

Flori de tei, dulce mireasmă
Peste tot, e-al lor parfum
Încărcați de flori sunt teii
Străjuind al nostru drum…

Stefan Sitaru din vol. EFEMERIDE.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Corneliu Neagu

CÂNTECUL URSITE
(Corneliu Neagu, 24.06.2022)
.
Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorții, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar…
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopții chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.
.
Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găsească-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.
.
Mirosindpelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neștiute
care-n crucea nopții încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Daniela Konovală

Șoapte colorate

Țărmul meu mai poartă maci înflăcărați
De solare vise fremătând albastru,
Amprentând tăcerea pașilor damnați,
Trecere de Lună pe arcuș măiastru.

Noaptea mea te cere la imperativ,
Ziua te așteaptă să-i declini nuanțe,
Fluturii tomnatici dănțuind sub nimb
Străjuie cărarea făurind romanțe.

Cântecele lumii amorțesc prin crini,
Șoapte colorate nasc prin roua crudă,
Liniștea se sparge într-un tril sublim
Ridicând lumina din frânturi de undă.

În vacarmul vieții un poem răsfir,
Sărutând petala unui trandafir.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Nicoleta Lupu

Luceafă pământean

Spre poarta fără geam şi-ncuietoare,
Se-ndreaptă un luceafăr pământean,
În colbul rece, prigonit de neam,
Pe fieru-ncremenit se tânguie o jale,

O inimă ce băte încet, agale,
Dorindu-şi adierea vântului,
Într-un nădejdea gândului
În ochii stinşi, secătui-au izvoare,

Singur în voia sorților,
Desprins ca frunza de pe ram,
Unic luceafăr pământean
În colbul vremii călător,

Sperând că moartea va fi dulce,
Sub teii plini de floare,
La umbra serii pe răcoare
Scăpând de greaua cruce.

15.06.2022
Nicoleta Lupu

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț