Zbor spre înălțimi

Analiză

Prin gând îmi mișună numai regrete
Cu țipătul căzut prin frunze moarte
Lăsând în urmă nostalgii discrete
Cocori cu aripi frânte să le poarte.

Melancolii acute mă trădează
Și scriu umilă într-un colț poeme
Pe frunze ce din toamne evadează
Scindând singurătăți duse-n extreme.

Am reciclat povești obișnuite
Denaturând complet o amintire
Împleticind cuvinte prăfuite
Cu răgușeala-n glas le-am dat citire.

Cu aroganță zac printre poeme
Și mai visez în toamne ofilite
Cuvinte care ți-au impus și teme
Și ți-au răstignit visele falite.

Acest concept numit singurătate
E doar cădere într-un abis confuz
Consem într-un poem scris pe jumate
Pe care îl percep ca pe un abuz.

Cu toate rimele îmbrățișate
Ades ți-ai metamorfozat iubirea
Sentință ce pierdea intensitate
Complot ce îți sfidează nemurirea.

Printre poeme se înalță ziduri
Și libertățile par indecente
Iar muzele dezvoltă pe chip riduri
Diversiune complexând procente.

Și dacă vrei să îmi asculți tăcerea
Ea doar vuiește căzând în infinit
Lumină care îți umple vederea
Și toată graba care te-a definit.

Poemul meu privit pe dinafară
Pare încremenit pe foi virgine
În lista cu erate ce separă
Doar un exces de muze și regine.

Nimicul e un rest ce descompune
Cifra octanică ascunsă-n sânge
Fluid care în limfă se opune
Eternități ce-n versuri le constrânge.

Replicând confuzii am să mă dezic
Cu nepăsare-n analiza de substrat
Indiferența dintr-un vis amnezic
E restul unui decor ipotecat.

Reversul unui sentiment ambiguu
Rămas restanțier într-un contract
Caligrafii dintr-un consemn
Sperând păstrarea cuvântului intact.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Numai cântând
     
Orice avânt, orice frământ devine cânt,
melancolii îşi ţes veşmânt din melodii.
Plângi, dar te-ncânți de bucurii care sunt vânt
ştiind doini ca să îți zvânți lacrimi târzii.

În al tău dor, visele-n zbor cântă în cor
şi cânți şi tu când glasul lor l-auzi la greu
în orice por din ce-i al tău, când ești izvor
care mereu, răcoritor îți cântă-n eu.

Orişice chin, orice suspin cântec devin
pentru că speri s-asculţi senin şi în dureri
glas cristalin de primăveri ce-aduc din plin
blânde-adieri ce cântă lin şi-ţi dau puteri.

Nu renunţa, nu înceta de a cânta,
căci fredonând nu vei rata, scop vieţii dând.
Menirea ta numai vibrând va triumfa,
iar al tău gând sens va avea numai cântând.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

OCHI REBELI
(rondel)

Ți-am iubit ochii frumoși, cândva,
Când eram vrăjit de dumneata
Și credeam că sunt numai ai mei,
Dar, s-au dovedit atât de răi!

Ochii tăi albaștri, ochi focoși,
Ochii tăi rebeli,  alunecoși,
Ți-am iubit ochii frumoși cândva,
Când eram vrăjit de dumneata.

Însă ochii tăi înșelători
Priveau către alții uneori ,
Azi îmi sunt, oricum, indiferenți
Ochii tăi albaștri, ochi șireți.

Ți-am iubit ochii frumoși, cândva,
Când  eram vrăjit de dumneata!
 

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

SCRISOARE

Dacă vei citi aceste cuvinte,
înseamnă că poemul
încă se mai scrie în tine,
în vis trăiesc păsări înalte,
peste pulberea nopților
se furișează un cântec de harpă
și trecem prin locuri în care
ne apropiem, fără aripi, de soare
și mergem ,
mergem mereu mai departe,
până când uităm cine suntem,
de unde venim
și unde ar trebui să ajungeam
ca să devenim liberi…

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Veșnicie

Bate uitarea timidă în poartă
ușor obosită de a vieții soartă 
frunza de vie foșnește durută,
din nucul bătrân mai cade o nucă,
toate se trec și toate-s pe ducă…

Strigă tăcerea și bate-n obloane
vântu-i răspunde,frunza îi doarme
păianjenii înveliți în fir de poveste
peste tăceri țes pânze măiestre,
peste o lume ce azi nu mai este …

Din vatră cărbunii cu ochii de smoală
privesc mirați clipele arse și goale
de veghe-n poartă o crizantemă
își leagănă floarea, viața-i dilemă…

Pe o viță de vie trei boabe de poamă
atinse de brumă nu fac mare dramă
au strâns în ele dulceața toamnei
și-n suflet poartă parfumul mamei.

Poarta închid peste ani de tăcere
și lacrima înghite pustiu și durere
un trandafir zâmbește-n fereastră
înveșnicind tăcut trecerea noastră.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DOINĂ DE JALE

De ce, moarte, mă tot chemi,
Au de mine nu te temi,
Că mă știi din lemn de brad
Și de cruce care cad?!

De ce, moarte, să mai vii,
Dacă om n-ai vrut să fii,
Să-ți duci crucea? De-i cădea,
Să te răstignești pe ea.

Șezi ca hoțul în răscruci
Și pui oamenii pe cruci.
Poate-ai vrea și tu să mori
Da’ n-ai frați și n-ai surori

Să-ți întindă punțile,
Să-ți țină hodinile
Și să-ți cheme bocitori
Să-ți cânte Zorile-zori.

N-ai nici cruce, nici mormânt
Și nici ceriu pe pământ,
N-ai nici cin’ te prohodi,
Moarte, dacă ai muri.

Vino-n geana codrului,
La marginea ceriului
Și ți-o face Dumnezeu
Din rășină, copârșeu.

Te-or jeli păsările
Că le lași cântările,
Codrul mi te-o prohodi,
Soră moarte, de-i muri!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pasul tău

Voiam să simt ca iarba pasul tău
nu bănuiam că nu atingi pământul
că aripile-ți largi visează vântul
în zborul preaînalt uitând ce-i rău

De glezna ta sunt condamnat la dor
în lut îmi cântă ultimele fraze
și mă alin cu aurite raze
ce luminează tristul meu decor

Șoptesc către mormânt în jos, încet
dragostea mea la cer nu mai ajunge
iar norul nopții plouă, parcă plânge
după iubirea mea de mic poet

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Suflet cusut cu vise

Adeseori tăcerile spun tot ceea ce simți,
În nopțile când spaime în lacrimi le cuprinzi.
Se-înfig în tine gânduri ce nu pot să dispară
Și lupte vechi pe care le faci să nu te doară.

Căci adevărul este că toți purtăm în piept
Povești ce ne-au făcut să pierdem drumul drept
Și totuși mergem încă, mai respirăm puțin,
Când inima găsește acel strop de senin.

În noi mai sunt scântei, ce ne tot străduim
Să le păstrăm aprinse, să nu le nimicim;
Să nu lăsăm tăcerea să ne omoare glasul,
Ci spre ceva frumos noi să întindem pasul.

Ca-n gândul nostru iarăși să fie bucurie,
Seninul să învingă și liniște să fie,
Iar norii de se-arată, să ne gândim la viață,
La porumbeii veseli, ce-i întâlnim prin piață.

Și-atunci, de porți tăceri pe care nu le vrei,
Și cazi din nou în ceață, tu viața-n piept s-o iei,
Pentru că ești lumină, pentru că ești din soare,
Pentru că dai deoparte orice gând care doare.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Zăpezile din noi

Știi, rău mă dor zapezile din noi
Ce ne-au orbit cu iernile confuze,
Ne-au înghețat cuvintele pe buze,
Iar gerul, ne-a cuprins pe amândoi.

Ne-au troienit cai albi, cu coame-n vânt,
Ce galopau prin vise amorțite,
Ducând cu ei speranțe mistuite
În focul ce-a ars în inimi, fremătând.

Poate-am avut o vreme bucuria
Primei ninsori, iubind ca doi copii,
Doi inocenți, visând printre stihii,
Trăind prin visul lor, copiĺaria.

Eu mi-am dorit s-avem doar primăveri,
Să ne-nflorească-n suflet trandafiri,
Dar ne-au cuprins a iernilor tăceri,
Ne-au mai ramas doar niște amintiri.

Ne-am adâncit în nopți fără-anotimpuri,
S-au zbătut puțin fluturii în noi,
Apoi, ninsoarea s-a făcut noroi,
Și iar ne-am pus la suflete armuri.

Cu iernile rămase, alunecăm prin viață,
Caii albi, au vrut frigul să-l oprească,
Aștept o primăvară care să topească
Două inimi, prinse-n țurțuri de gheață.
 

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț