Vasile Bog

Îmi plac oamenii simpli.
Oamenii care stau pe podea.
Oamenii care au învăţat că luxul nu are nici o legătură cu afecţiunea, ostentaţia sau vanitatea.
Oamenii care ştiu că eleganţa nu este snobism sau aroganţă.
„Eleganţa este, mai presus de toate, comportându-se cu simplitate sofisticată şi înţelepciune discretă, în orice situaţie.
Eleganța nu este aspectul, este esența.
Nu e vorba de bani, ci de educaţie.
Nu imbracămintea, ci clasa”.
Şi eu cred că eleganţa depăşeşte cu mult cunoştinţele şi asimilarea regulilor ceremoniale sau adăugarea de bani pentru a cumpăra o bijuterie scumpă.
Pentru a fi elegant înseamnă a dobândi o serie de obiceiuri bune care dezvăluie o civilizaţie armonioasă în interior şi în afară.
Este a învăţa sa acţionezi cu, curtoazie, empatie, bunătate, îngrijire, educaţie şi discreţie.
Opusul elegantei, este spalarea rufelor murdare într-o piața publică,.. a scuipa în vasul din care ai mâncat,..a participa la bârfă şi duce cuvântul din gura, în gura,… A face discursuri inflamate despre politică şi religie,.. hărţuirea fără consimţământ,..criticând mai mult decât complimentând,.. discriminarea pe baza clasei sociale,… exagerând cu hainele transparente,.. tonul vocii, voinţa de a apărea şi obscenitatea. Te înşeli atunci când crezi că opusul luxului este penuria de bunuri şi resurse.
În schimb, luxul ar trebui să fie dezbrăcat .
Niciodată, de exemplu,nu trebuie exagerat cu machiaj, ..cu vivacitate de haine, cu cantitatea de parfum, cu filtru pentru selfie.
Avem nevoie de discreţie.
Pentru mine, „Luxul este a fi în măsură să rămâni în locul tău, sa nu invadezi intimitatea altora, să respecți limitele tale și ale altora, să fii rafinat”.
Luxul este să ştii să fii sofisticat în simplitate, nu să iroseşti, nu să te lauzi.
Luxul este, sa fii atent la căile proprii şi, în dubiu, acţionează cu mai multă sobrietate decât vulgaritatea.
Oamenii eleganţi nu trebuie să impresioneze pe nimeni, rămân ei înşişi.
Nu este nevoie sa scoată cel mai recent model de telefon, nu îi deranjează reâmbracarea hainelor, nu se zbat pentru cât mai multe like-uri la ultima poza dintr-o călătorie.
Oamenii eleganți investesc mai mult în strălucirea aspectului decât în plasticul pleoapelor, în zâmbetul natural, mai degrabă decât în umplerea buzelor.
Eleganţa e în comportament, nu în posesia anumitor lucruri.
Am văzut mulţi oameni care nu au resurse, facand gesturi nobile, şi oameni bogaţi extrem de neplăcuți şi răi.
Acest lucru mi-a dat certitudinea că nu se măsoară măreţia unei persoane în baza bogăţiei lui sau eleganţei, sau în funcţie de aspectul sau.
În cazul în care există educaţie şi esenţă, eleganţă şi bun gust sunt o consecinţă.
Pentru că eu cred ca aşa se spune,:
„CEL MAI IMPORTANT LUCRU, NU ESTE , A AVEA,.. CI,….A FI”.
V.B

Redactor șef: Camelia Boț

Mihail Tănase

ADIO, MUZA MEA
Mihail Tănase

S-au adunat în mine anotimp și cuvinte,
Frunze se aștern sub lacrimi de stele,
E toamnă din nou, gânduri ard în minte
Tăcute și triste iluziile mele.

Cocorii rătăcesc neștiute cărări
Și eu mă afund tot mai mult în tăcere;
În fiecare zi aceleași întrebări,
În fiecare noapte aceeași durere…

Este durerea pe care speram să o alung
Amăgit întruna de chipul tău timid,
Și mă văd la sfârșitul acestui drum lung
Rătăcind într-un univers stupid!

Am rămas cu aceeași speranță deșartă
În toamna cu brumă pe frunza tăcerii,
E speranța unui vis început odată
Dar topit crud în cuptorul durerii.

Inimile noastre se vor regăsi poate cândva,
Voi rămâne tot cu ”Eul” meu imaginar…
Acum te las în toamnă cu altcineva,
Adio, Muza mea, adio, Înger stelar…

Redactor șef: Camelia Boț

Monica Pester

Amurg

Amurg de toamna izvodit din vise ,
Din vise ravasite de amurg
Se-ntoamna iar ca dupa legi nescrise ,
Dupa bataia ceasului din burg

Sageta scriu cocorii pe orizontul scrum
Tipand , Nemarginirii straja.
Eu iar pornesc cu frunzele la drum
Si-mi numar cercurile de sub coaja

Strain de lume si strain prin gand
M-agat de-a sufletului tau aripa
Se-ntoamna iar si ma strecor plangand
Prin sita vesniciei de o clipa . . .
Monica Pester

Redactor șef: Camelia Boț

Adriana Rușățeanu

PRABUȘIRE

Murim in fiecare zi câte puțin
Și habar n-avem și adesea ni se pare,
Că nu noi suntem cei care astăzi murim,
Că suntem veșnici și nu avem hotare.

Credem că totul a început cu noi,
Iar după noi nimic nu mai există
Și că am fi egali cu Dumnezeu,
Ba chiar mai sus, de este cu putință.

Bieți oameni prosti, cu mințile bolnave.
Crezând că ne cream destinul cum vrem noi,
Ne îngropăm de vii în nepăsare
Și nu vedem că suntem zi de zi mai goi..

Mai lași , mai răi, mai fără remușcare,
Cu conștiința tăvălită în noroi.
A moșilor credință călcând-o în picioare,
Ne închinăm la legi, schiloade ca și noi.

Într-un tărziu, când obosiți de faimă
Vom înțelege că suntem de plâns,
Ne vom târî anchilozați de spaimă
Văzând că Viața, nu face recurs.
Adriana Rușățeanu

Redactor șef: Camelia Boț

Cornelia Gheorghe

Toamna se scutură
Cornelia Gheorghe

Toamna se scutură de păcate,
Din suflet frunzele-s alungate…
Roșii zboară pe cărarea iubirii,
Verzi în desfrunzirea firii.

Galbene-uscate cad peste noi
Ca o vină din norii goi,
Picături reci pe frunze colorate
În doruri vechi amestecate.

Copacii golași, cu vreo doi cercei
N-au nici măcar frunza de tei,
Crengile goale sunt ude de ploi
Pașii-s pierduți prin frunze moi.

Foșnesc ușor sub talpa grea,
Calcată-n picioare e Toamna mea
Prin anotimp, în urmă să rămână
Așternută în covor de lumină.

Redactor șef: Camelia Boț

Pica Maria N.Boştină

Românilor

De-ar trăi bătrânii şi străbunii
Să-şi vadă țara-n jale şi în plâns,
Ar mai porni din nou în dealul furcii,
S-ar aduna-ntr-un glas, nu intr-un plâns!

Au luptat săracii pentru țară,
Cu suflet şi cu sânge-au apărat,
Pe câmp de luptă au fost sortiți să moară,
N-au vândut țara, glia şi-au păstrat!

Cu grai la generații au lăsat,
Cu grijă şi în cinste să păstreze
O țară pentru care au luptat,
Şi-o constituție ce ne este lege!

Pământul țării să nu-l vândem,
Şi nici a țării bogății ce sunt,
Că-n nici un loc din lume nu suntem
Primiți să fim stăpâni pe-al lor pământ!

Românul te primeşte-n a lui casă,
Şi-n cinste te-onorează la a lui masă,
Pe-un peşchir curat azmă de pâine
Caldă, la un pahar de vin şi-o rugăciune!

Românii ce au fost şi încă sunt,
Românul cu-al lui simț de-odinioară
Cu suflet de român îşi cântă acest pământ,
Românii îşi cinstec a lor țară!

Şi casa lui şi masa ți-o închină
În tinda cu flori şi cu aghiazmă,
Iar ciutura fântânii se-nclină,
Dă apă rece în a busuiocului mireazmă!

În țară să domnească pace,
Lumea toată să fie bună,
Să-şi aibă suflete curate
Păstrându-şi datini şi cultură!

Doar o prietenie şi o pace
Ne ține în respect ce îl avem,
Iar poarta țării larg se va desface,
Veniți români, acasă doar în țară noi suntem!

Şi fiecare să-şi iubească
Țara şi locul unde s-a născut,
Niciunde nu te simți acasă
Ca-n țara ta pe scumpul tău pământ!

Iubeşte-ți locaşul sfânt,
Cu dragoste de neam şi-al tău popor,
Şi Imnul țării să răsune-n cânt,
Sărbătoreşte-n demnitate şi onor!

Şi clopotele cântă de-o zi Sfântă,
Şi toaca bate-n turlă nencetat,
Sunt slujbe şi strămoşii le ascultă,
În cânt de Imn drapelul s-a-nălțat!
Pica Maria N.Boştină

Redactor șef: Camelia Boț

Trăistaru Luminița

Azi e ziua țării mele

Azi e ziua țării mele,
Ce-aș putea să-i doresc eu?
Pe lângă ani mulți, putere
Și mâna lui Dumnezeu.

Să îi fie mereu casă,
S-o apere de furtuni,
Țara mea cea mai frumoasă,
Țara mea cu bravi străbuni.

Pacea să-i legene somnul,
Zorii să-i legene visul,
Vântul să-i legene zborul,
Noi să-i clădim paradisul.

Azi e ziua țării mele,
Îi pun tricolor la brâu
Și cunună-i pun de stele,
Țes covor din maci și grâu.

Cântă lupii imnul sacru
Despre munți și bravi eroi,
Susură-n izvoare dacul
Și în frunza de trifoi.

Azi în piepturi ne izbește
Doar o inimă frățească,
Sângele ne clocotește
Pentru țara Românească.

Dacă-i zi de sărbătoare,
Să ne împodobim cu Ia
Și să încingem hora mare,
Să trăiască România!

Luminița Trăistaru

Redactor șef: Camelia Boț

Șoimaru Mirela

Suferință

M-alungă în noapte,
în scrum mă aruncă!
Îmi fură durerea,
că-i mult prea adâncă!

Adoarme-mi coșmarul
și-apoi îmi cuvântă,
dar nu mă închide
de viu într-o stâncă!

Îmi cântă-n poeme
suspinul și dorul…
dar nu îmi ucide
nici visul, nici zborul!

Sunt numai o frunză
ce tace-n cărare
iar toamna mă frânge
cu lacrimi amare!
Mirela Șoimaru

Redactor șef: Camelia Boț

Viorica Floroiu

CU GÂNDUL LA TINE

Cu gândul tot la tine, încerc să mă inspir
Ca un actor pe scenă care își spune rolul,
Cu versurile mele-aș vrea să-ți umplu golul,
Cu inima din mine, le-am scos, să ți le-nșir.

Sunt rugi în care-am pus dorința necurmată
Să-mi păstrezi Dragostea lângă Eternitate,
Să lupte cu-ndârjire când sunt amenințate
Dorul nostru nespus, iubirea zbuciumată.

Grăbită, toamna vieții, mă-mbracă-n strai de brumă,
Mă plouă cu mărgele de gânduri și nesomn,
Pe aripi mari de stele singură eu mă-ntomn
Când valurile sorții prefac totul în spumă.

Cu dorul într-o pleoapă grăbește-te îndată
Pân’ nu mă-ngroapă jalea în munți albi de zăpadă.

Viorica Floroiu

Redactor șef: Camelia Boț

Pinte Carmen

Acrostih,
Foșnetul ultimelor frunze

F ur dorul din frunzele moarte
O ftez, mă cuprinde o liniște aparte
Ș oaptele nopții sunt neștiute
N oaptea, visele devin plăcute.
E dorul ce scutură sufletul zdravăn
T imid, năstrușnic, nebunatic și lacom
U imit, fără frunze vrea să adoarmă
L ovit de durere, pe-o alee de toamnă.

U n ropot de ploaie se-aude acum
L iniștea nopții se scutură-n drum
T impul înnoadă multe amintiri
I ubesc toamna cu lacrimile din priviri.
M ulțimi de culori se țes între gene
E moții timide se strecoară în vene
L as toamna aceasta să-mi pătrundă în suflet
O blonul verii îl închid c-un zâmbet
R ăsună vântul cu un dulce vuiet…

F runzele de-acum sunt îngălbenite
R enasc mai apoi din primăveri cernite
U rme de-așteptări sunt spulberate
N insori se-abat peste toamne brumate
Z orii se-agață de-un ultim răstimp
E iarna ce arde frunza în timp.
Carmen Pinte

Redactor șef: Camelia Boț