Zbor spre înălțimi

MIEZUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Constantin Mosor

Ce, voi nu știți că urmează miezul unei nopți de iarnă?
Am vârât lemne în sobă, în stilou am pus cerneală,
M-am gândit că dacă norii n-au zăpezi să ni le cearnă,
Ar putea ninge cu slove, fără mare osteneală!

Dincolo de nori e cerul, dospitorul de cuvinte!
Dacă vânturi nemiloase vor împrășia toți norii,
Credeți că adorm de frică punând lacăt peste minte?
Cerul îmi va da putere să mă întâlnesc cu zorii!

După noaptea albă-n care n-am pus geană peste geană,
Mintea mea nu-i obosită! Ar mai scrie trei poeme
Care ar putea să fie cea mai sățioasă hrană
Pentru suflete flămânde, obosite sau…boeme!

Lemnele din sobă, toate, cred că s-au făcut cenușă!
O voi trage cu vătraiul, asta, mâine dimineață!
Mâna frigului tot pune două degete pe ușă!
Dacă o deschid acuma, inima cine-mi dezgheață?

Oameni nu-s! Luna își plimbă strălucirea pe potecă!
Niciun glas nu se aude, drumurile sunt sihastre
Zâmbetele muzei mele și-au făcut bibliotecă!
Încă un poem aleargă către sufletele voastre!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Cuvinte din rouă

Cătălin Iancu

Din tot ce am vreau să vă-mpart și vouă
Chiar de sunt bucurii sau doar tristeți,
Am să le spun….cuvintele din rouă
Visate-n nopți, născute-n dimineți.

Am rătăcit desculț prin iarba udă
Când soarele se ridica sfios,
Strigam ca toată lumea să audă
Cum curge versul cald, melodios.

Am hoinărit sub cerul clar de vară,
În suflet înflorea un curcubeu,
Cântec șoptit pe strune de chitară
Și mă simțeam puternic ca un zeu.

Am adormit vegheat de mii de aștri
Sub salcie, pe malul unui râu
Și am visat la ochii tăi albaștri,
Iubirea nu puteam s-o țin în frâu.

Când zori de zi mă mângâiau pe pleoape,
Spre cuibul tău aripa mi-am întins,
Nimic nu sunt, dacă nu-ți sunt aproape
Chiar dacă iarna tâmplele mi-a nins…

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Eminescu e în toate

Eminescu e speranța că iubirea chiar există,
E durerea unei mame ce-și așteaptă fiul tristă.
E luceafărul ce-n noapte strălucește singuratic,
Oglindindu-se în lacul ce se leagănă molatic.

Eminescu este codrul care geme în tăcere,
Sau izvor cu apă vie plin de vise efemere.
El e dorul fără capăt plâns în doinele străbune
Sau în buciumul duios ce ostașii vrea s-adune.

Eminescu este glia ce de sânge-a fost spălată,
E adâncul unei vorbe, dinainte cugetată.
Este freamătul pădurii ce-și așteaptă visătorii
Este zarea necuprinsă ce-o străbat în zori cocorii.

Eminescu este floarea teiului neobosit
Este aurul din grâul ce abia a fost cosit.
El e răzvrătirea clipei ce de ură-a fost ucisă,
Este chiar o galaxie celor ce iubesc, promisă.

Eminescu-i România, este nația unită,
Este lacrimă curată într-o lume urgisită.
E nevoia de iubire, de dreptate și credință,
Eminescu e în toate, e în fiece ființă.

Teodorescu Lacramioara

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

În umbra Luceafărului
Autor Rotariu Dorel

Când genar din cingătoare
Scutura a nopții haină,
Dans vrăjit de ursitoare,
Din divin amăgea taină:
Dintr-o stea îndepărtată
Noaptea asta cristalină
Va lăsa lin să răzbată
Duh împrăștiind lumină…
Avea chip, izvor de farmec,
Frunte ‘naltă, visătoare,
Pe cuvânt, harul său darnic
Nins-a cu polen și soare!…
A cutreierat de-a lungul
Si de-a latul draga-i țară,
Doină poleind trecutul,
Veac de aur să-i răsară.
Și căta în codrii lacul
Visurilor de iubire,
Geniul însă, urma sacru
Calea sa spre nemurire…
Ascundea sub pălărie,
Pe albastra-i, dulce floare,
Nimenea să nu mai știe
Cum se fur-o sărutare!…
Aprinzând prea tare dorul,
A zburat ‘napoi la stele,
Dăruindu-ne izvorul
Din lumina-i ce nu piere!…
Noi luceferi își cer zorii
Iscusit tocmindu-și versu’,
Ei rămân doar… epigonii,
El,…luceafărul măiestru!…

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

„LUMINĂ ÎN AMURG”
Georgeta Radu

Amurgul începutului de an deschide căi spre Răsărit de lume,
surâde stins și-neacă întristări în valul mării ce nu are-un nume.
Îmbrățișează umeri de răbdări, îi învelește cu dantele ninse,
închide-n noapte șoapte de trădări, iar șoaptele orbecăiesc, învinse.

Amurgul începutului de an își acordează harpa milenară,
răscumpărând îngeri căzuți în van, cu o romanță dulce, selenară.
Semnează garanție pentru ei și Raiul, primitor, poarta-și deschide,
iar îngerii, treziți din somnul greu, își scriu păcatele pe panachide.

Amurgul începutului de an își conturează ochii cu-ntuneric,
cu stele căzătoare luminând visele toate, în decor homeric.
Spre clipa Răsăritului, grăbit, ‘și-ndreaptă pașii, obosit de veghe,
predă ștafeta, apoi, liniștit, din marginea răbdării-și face zeghe.

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Sunt pândar de fericire…
Violetta Petre

Simt cu cerurile toate se scufundă într-o noapte care-mi cade peste frunte, poezia să-mi înfrunte…
Norii îmi pătrund în sânge și prin vene se răsfrânge ploaia rece și barbară, ca o piatră funerară…
Smogu-i gros și mi se-așază peste suflet ca o stâncă, un asteroid macabru care-mi sapă-o groapă-adâncă…
Glasul tău e zvon de clopot în utrenii mercantile, din care-mi câștigi dezastrul visurilor inutile…
Iadurile stau la coadă să-mi ofere-un loc de frunte pe un singur tron satanic, însă n-am coarne în frunte…
Sunt pândar de fericire pe la porți cu lanțuri groase și aștept să fur iubire din poeme de mătase…
Și cerșesc din poartă-n poartă, printre stele căzătoare, doar o clipă dintr-o soartă îmbrăcată în splendoare…
Dar, mi-e drumul plin de gloduri și ruinele-s în mine, ca balastul de concepții amețit de serpentine…
Cine să-mi întindă-o mână, cin’ să-mi scoată pod în cale, când mi-s tălpile zdrelite și miros a chin și jale?
Mi se-arată-un colț albastru dintr-un cer cu stele moarte, ca cel mai dorit dezastru, înspre care să mă poarte
Cine m-o zări prin ceață și o vrea să se oprească, să privească cum e jalea în jiletcă-mpărătească…

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Fără noi

Mira Minu

Știu, tu chiar crezi
că nu îmi pasă
cum drumurile toate
se sfârșesc în noi,
dar voi pleca pe înserate
să nu dea-n undă
cel mai nou război!

Voi merge mai departe
decât asfințitul
și nenumitul prag
voi asalta!
Chiar cred că voi convinge
Infinitul
să mă primească blând
în poala sa!

Cenușa norilor
s-o strâng în urne,
mi-o fi menirea
sau doar un zălog
de-a-mi ține-n creștet
nemurirea,
de-a învăța-n pustiu
cum să mă rog!

Desparte-mă de tine
cu petale
de trandafiri
zburând din palme moi …
Primește-mă-napoi
c-o sărutare
fără sfârșit,
uitare,
fără noi!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Testament
Stefan Olaru

Nu-mi lustruiesc armura, nici spada n-o mai trag,
Blazonul meu cu zdrenţe-i acum zidit în mine.
Când drumul se-ngustează mă simt cu mult mai bine,
Şi versul meu se-mplântă adânc ca un baltag…

N-au mai rămas prea multe şi nu mai vreau nici eu,
Nu-mi mai doresc speranţe nici frângeri printre vise…
Îmbrăţişez prin rimă cu-aripile deschise
Pe toţi cei care astăzi se-opresc la versul meu…

A fost o clipă simplă cu-aromă de vecie,
Dar munte pentru mine cu sânge şi sudoare,
Nu mi-au rămas prea multe decât o-mbrăţişare,
Poemul unui suflet într-o călătorie…

Dac-am rănit cu vorba n-am să vă cer dovada
Acum când veşnicia se-ntoarce înapoi.
Vă dăruiesc iubirea de dincolo de noi
Prin versul ce se-mplântă mai crâncen decât spada!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

CINE SUNT ?
Marin Rada

Prima zăpadă
are candoarea
femeilor singure,
peste pământ
s-a lăsat un voal
ca un vis,
câteva fire de iarbă
mai păstrează o nuanță
de verde-deschis,
în imensitatea de alb
mă întreb uneori :
,, cine sunt ? „

Aparțin acestei tăceri
ancestrale,
zăpada mă pândește
de pe colină,
mă hrănesc cu liniștea
din privirile tale
și nu îmi găsesc
nici o vină,

Poate sunt pierdut
în vreo amintire,
poate am rămas
închis în trecut,
ca o rană
care crește în mine
tu ești urma durerii,
uneori și mai mult,

Prima zăpadă
are candoarea
femeilor singure,
peste pământ
s-a lăsat un voal
ca un vis,
câteva fire de iarbă
mai păstrează
o nuanță
de verde-deschis,
în imensitatea de alb
mă întreb uneori :
,, cine sunt ? „

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

RAMURI ALBE
de Georgeta Giurea

Copacul meu cu flori de nea,
Cu ramuri albe, înghețate,
A coborât spre tine-o stea,
Să-ti șteargă dorurile toate !

Ți-au răsărit în zori de zi,
Odăjdii grele de lumină…
În tine veacurile-s vii
Și-n tine visele suspină.

În miez de iarnă viscolit
Cu stele și mărgăritare,
Îmi stai de veghe neclintit,
Ca un oștean între hotare.

A mai trecut un an prin noi,
Cu anotimpuri și poeme,
Cu străluciri și fluturi, roi
Și amintirea lor pe gene.

Îți las în dar, inima mea
Și-n carte versurile toate,
Copacul meu cu flori de nea,
Cu ramuri albe, înghețate!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț