Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii? Autor Gia Munteanu 30.11.2021
Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii Ce ne-au crescut și dăruit o viață-mbelsugată Când noi înfometați de bani, hapsânii Îi răsplătim doar cu o amintire renegată?
Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii Ce s-au luptat din veacuri cu zmei asupritori, Când fără adevăr, dreptate devenit-am spânii Și lașității, minciunilor, trădării purtători?
Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii Ce au trăit cu demnitate și patriotism, Când între noi ne inșfăcăm precum păgânii Hrăniți cu dezbinare, răutate și-egoism?
Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii Ce îi uităm ades și voluntar în colțurile minții Când îi lipsim voit de mângâierea mâinii Știind că pentru noi se roagă la toți sfinții?
Cu ce curaj să mai privim în ochi bătrânii Ce s-au jertfit pentru al nostru viitor pacific Când separați în tabere suntem acum românii Și diferențiati am fost numiți cu titlu onorific?
Bătrânii sunt esența vieții, tezaur și folclor, Să îi cinstim și apărăm cum se cuvine, Să ne-amintim c-au făcut față vremurilor Stârpind uzurpatori și încercările șovine!
De la piață bunicuța A venit la nepoței, Să le aducă halvița Să se bucure și ei. De aroma-mbietoare, De gustul desăvârșit Să numere câte-alune Au mancat și-au înghițit
Dar năstrușnici cum sunt ei Și-au întins de zor halvița Pe năsuc, pe obrăjei, Și-acuma îi linge mâța! Buna-i vede și îi ceartă: -Bine măi, dragi nepoței Ce-ați făcut voi cu halvița? Parc-ați fi doi șoricei!
Doar stafide și alune Ați mâncat ; pe fața voastră Sunt dâre și brazde trase De halviță colorată! Pe pereți și pe dulapuri Sunt întinse mii și mii De „ațe” și-n frunte iată, Zbenghiul vostru e…roziu.
-Ce să facem bunicuța, Noi n-am vrut, dar s-a lipit! Dulce însă e gurița, Vrei să îți dăm un pupic? Buna, uită supărarea prefacută Și-i iartă că fiecare Dintre noi ne-am pus un boț De halviță colo-n frunte, Și haioși eram cu toți!
Tu ești altarul la care Mă închin, Tu ești pocalul din care Eu beau, Tu ești prea-plinul, O cupă de vin Tu ești femeia pe care O vreau…
Tu ești izvorul Pe care-l doresc Tu ești menirea Și carul de foc Tu ești ființa pe care O iubesc Tu ești minunea, Ce-mi poartă noroc…
Tu ești adierea, Mirifică boare, Ești sufletul pe care, Mereu îl voi iubi Tu ești însăși viața Cu a ei dulce chemare, Tu ești azi totul Și totul vei fi….
Sunt doar o umbră fără nume Ce s-a pierdut pe reci cărări de parc, Sunt doar un trist refren al inimii, Al unui cântec cu renume L-am murmurat și l-am dansat,
la nesfârșit, la mine-n suflet, Sunt doar bătaia unui pendul uzat, Secunda din clepsidra timpului Tic-tac…
( Claudia M. )
Sfârșit de toamnă ~Claudia M. Vlase~
E ultima zi de toamnă E mare sărbătoare-n cer, Afară totu-i pictat în galben Și pare-un anotimp stingher. O liniște sumbră m-apasă Mi-e dor de trecutele veri. E tristă cărarea spre tine Și tristă-s și eu, ce să fac… Iubirea n-ajunge la tine, (E carantinata de stat) Și plâng și oftez…ce păcat. Trimite-un surâs către mine Să știu că ești bine măcar, Și de al meu dor n-ai uitat. Sunt tristă și gândul îmi zboară Pe aripi de suflet curat. Merg în derivă prin viață Trăiesc zile grele acum, Da-n inimă port… amintiri și speranță. Se pregătește iarna să vină Cu fulgi delicati și-nghetati Vreau să te simt mai aproape Căldură să-mi dai și lumină Și griji și tristețe s-alungi! Te-aștept pe o bancă în gară În stația iubirii s-ajungi.
Se pregătește iarna să vină Tu, când în brațe mă strângi?
Mandatul meu a expirat, prieteni !… Vremelnic, am trecut să vă salut, Voi răsfoi a nemuririi carte În negură de vis şi timp cernut.
Mandatul meu a expirat, prieteni !… Mi-aţi dat un vot pe pană şi cuvânt, Am încercat în profunzimea slovei, Să fiu şi zbor şi piatră de mormânt.
Pluti-vor corbi să-mi ciugulească viaţa, Mă vor ” remodela ” proşti şi mişei, Vor întina ce nu-i de întinare, Ei, ipocriţii, veşnicii lachei.
N-am fost nici bun, nici rău… Fost-am doar aspru Cu cei mişei , cu hoţii fără ” hat „, Ce pentru-arginţi, averi, onoruri false, Au scos virtutea, Ţara la mezat.
La orizont, abrași, cu albe coame, M-aşteaptă inorogi în prag de zi, Să galopăm învălurind lumină Din miazănoapte înspre miazăzi.
Meleag dumnezeiesc va fi popasul, Mă-ntorc în veşnicie auster, Femeia mea, drumeţ în constelaţii, Mă va-nsoţi pe magic plai, în cer.
Mandatul meu a expirat, prieteni !… Amorul cald, peren, strict pământean, E-o amintire dintr-un burg, departe, Îngemănare… Sacru şi profan.
Sufletul meu, pragmatic rug de stele, Vă va conduce drumul spre zenit Când veţi sosi-ntr-o vizită târzie Spre a rămâne-acolo-n infinit.
Mandatul meu ?… N-a expirat, prieteni ! Este poem, cuvântului festin, În elegiace şi prodige toamne, Reconfirmat de vers şi har divin.
Mandatul meu se va sfârşi, prieteni ! Cu aripi largi un înger rătăcit, Va cerne bobul ultim prin clepsidră, Domniţe dulci or lăcrima… Ferit…
Mugurel Puscas ( Liga Scriitorilor Români. Filiala MUREȘ, Uniunea Scriitorilor de Limbă Română )
Nașterea înseamnă să și mori, altfel viața te-ar prăfui… nașterea înseamnă de la început condamnare la moarte… de-aș putea fi un cameleon, să nu mă recunoască nici demonii, trădători și hulpavi… timpul parcă arde-n foc, golindu-mi până și creierul de gânduri… de la început, e sfârșitul… Flori Gomboș
Doamne, de atâta ger cât lăsat-ai să pătrundă printre strune de chitare ce-s vopsite-n nuanțe gri, plânge vultur pasager pe o creangă din secundă imn pierdut printre hotare dintre două verbe „a fi”!…
Țara mea-și dorește în poartă doar eclipsa geto-dacă, vechi străjer la curtea lunii… să nu plece a sa coroană peste înc-o tristă hartă, căci lumina-i roz-opacă s-a încredințat furtunii – înger fals, o fanfaroană!…
Fă din dor și neputință, din sărut de mamă, tată, din siberii de durere românească și română, doar o singură velință, nu povară în grai sculptată… fă din Prut un rai, vechi ere… fă o nouă săptămână!
Plânsul pietrelor zvârlite în cea grotă a neputinței s-a prelins precum cocorii printre zări-mărgăritare și-a sculptat în stalactite cruci-pecete a’ sentinței care-a spintecat istorii de speranță, rugi, iertare!…
Doamne, de atâta iarnă cât lăsat-ai să ne-nghețe visele pictate-n rouă, făr’ de Prut, sârmă ghimpată, ne fă nori care să cearnă adevăr din mogâldețe… ne fă stele care plouă peste noua veche hartă!
Ne fă inimi tricolore într-un singur piept român, ne fă lacrimi incolore – diamant făr’ de stăpân; ne fă iarbă făr’ de jale, iederă urcând spre Tine, îngeri România Mare… creștini din zidiri latine! (01.12. 2021)
La mulți ani, România! La mulți ani, Români! La mulți ani, minunate ȘAPTE INIMI ROMÂNIA!
Zbor spre înălțimi 