Valeriu Cîmpean

Miraj
Ştii ce, iubitule mi-a şoptit Ea
într-o seară târzie cu cer senin
spuzit de stele şi lună plină
privind la mine
(de abia mai respira!)
Ştii ce, aş vrea să ştiu
cum de reuşeşti tu
să nu îmbâtrâneşti
s-alungi mereu timpul
să nu-ţi brăzdeze faţa
argintată de lună
în noaptea aceasta
numai a noastră
în care îţi respir privirea,
bătăile inimii la fel cu ale mele
Aş vrea să cred
că tot ce vezi
florile, iarba şi cerul
sunt chiar eu
îngemănată cu tine
că fără mine
n-ai putea respira
n-ai putea exista
nici Tu şi nici Eternitatea!
Că te-ai născut
doar pentru mine
Aş vrea să fiu în toate
zvâcnirile inimii tale
în toate celulele tale
să mă răsfeţi cu privirea
răscolindu-mi adâncul
în care să te păstrez
în veşnicia mea şi-a ta
Aş vrea să cred
că tu nu poţi îmbătrâni
cât timp mă vei iubi…
Ca-n clipa cea dintâi


Valeriu Cîmpeanu

Redactor șef: Camelia Boț

Constantin Mosor

FELINARUL ÎNDRĂGOSTIT

Când lampa și felinarul brodau cu lumini pereții,
Lumea nu era bolnavă nici de una nici de alta…
Și plecau de bătrânețe, rând pe rând din barca vieții
Pentru că înțelepciunii încă nu-i secase balta!

Oamenii erau mai teferi decât noi cei de acuma
Prinși în hora lăcomiei, nu toți! Aș face păcate
Pe care nu mi le-ar șterge niciun înger și nici huma
În care mă voi în toarce, fiindcă altfel nu se poate!

Amintiri nepieritoare pe sub mintea mea stau treze!
Ce păcat că nu mai este viu panoul de onoare!
În zadar fac unii semne! N-are cum să învieze!
Cine-și face timp s-asculte glasul unui oarecare?

Lumea-i tare ocupată cu nimicuri reci ca gheața!
Unii nu găsesc minute să-i mângâie pe-ăia micii,
Uitând că toți banii lumii nu iluminează viața
Nici măcar cât felinarul din odăile bunicii!

Lampa mea de la o vreme își striga singurătatea!
Am adus și felinarul! Și lumina lui e chioampă!
De o viață biata lampă își căuta jumătatea!
Ce minune! Felinarul s-a îndrăgostit de lampă!

Redactor șef: Camelia Boț

Premiul Special al Zilei 6 Decembrie ~ Petre Vătuiu ~

De ce nu m-ai ucis?
Petre (Poștașu’) Vătuiu

În ochii tăi adânci căzusem într-o seară,
Când stele străluceau în murmur argintiu
Și prăvăleau în ei atâta foc și pară,
Că mă bătea un gând să ard în ei de viu.

Dar tu m-ai respirat cu șoapta ta fierbinte.
Pe buze m-am trezit, un murg flămând, să pasc;
Erau așa de dulci, așa de suferinde,
Că mi se potrivea acolo să mă nasc!

Frumoasă mai erai, când pletele rebele
Curgeau pe fruntea ta și se îngemănau!
Cu degetele-mi vii mă-nfiripam în ele;
Atâta îmi doream în cuibul lor să stau!

Ce tare aș fi vrut să știu a te reține
Sub stelele de mai, fiorul meu din crâng!
Dar n-am putut răzbi de-a dorului suspine…
Eram neputincios ca un copil nătâng.

Eu te-am iubit atunci cu-atâta tinerețe
Și-am ars atâta foc în noaptea de amor,
Că viața se zbătea în tresăriri răzlețe
Și m-am trezit bătrân la revărsat de zori!

O piatră am rămas la răsărit de soare.
De ce nu m-ai ucis și m-ai lăsat în drum,
Neputincios și trist, o biată arătare?
Că eu să mai trăiesc, n-am fără tine cum!

Redactor coordonator: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Poezia Zilei 6 Decembrie ~ Cătălin Iancu ~

Vis de iarnă

Mai spune-mi despre tine, ce faci, cum îți mai este,
Mai ai culori în vise, ți-e somnul liniștit?
A mai trecut o toamnă și nu am nicio veste,
Prea lungă e cărarea, mi-e pasul obosit

A mai trecut o toamnă și iarna mi-e ursită,
Îmi ninge peste pleoape cu fluturi de cristal,
Îmi plânge vara-n versuri, mireasă părăsită,
Corăbii rătăcite n-au mai ajuns la mal.

Îmi înfloresc salcâmii sub cer cu lună nouă,
Îmi bate luna-n geamuri cu palide văpăi,
Răsar sub gene lacrimi ca boabele de rouă,
Îmi este dor, iubito, mi-e dor de ochii tăi.

Se-ascunde primăvara sub neaua neatinsă
Şi sângerează macii cuprinși de frământări,
La tine la fereastră o lampă stă aprinsă,
Un curcubeu se-ntinde pe necuprinse mări.

Aștept să bată ceasul un tainic miez de noapte,
Să îmi apari în vise, să-mi spui că îți e dor,
Te-oi mângâia pe suflet cu nerostite șoapte
Şi-ți voi conduce pașii spre colțul meu de nor.
Cătălin Iancu

Redactor coordonator: Florentina Savu

Redactor șef: Camelia Boț

Daniela Marian

Cioburi de sfere

Mă ridic pe aripile umbrelor,
în nopțile fără stele,
Unde timpul se ascunde și suspină.
Aripile îngerului m-au ridicat,
M-au așezat pe aripa unui crepuscul
de lângă un ciob de sferă,
Șoaptele mă amorțesc.

Auzeam un cântec din clepsidră,
O prind și o sărut pe mână,
Vine o altă iubire sublimă.
Privesc cu uimire o sferă albastră,
S-a apropiat încet de înger,
S-a născut în miezul nopții
dintr-un sfinx și o stea.

Am atins bolta cerească cu mâna,
Și cioburi de sfere ascuțite au scris
o poezie de dragoste,
I-am dat-o sferei care a coborât
cu mine, ușor pe rouă,
Picioarele mi s-au răcit,
zorii m-au trezit, mi-au șoptit,
Încă mai trebuie să stai ​pe pământ.
Daniela Marian

Redactor șef: Camelia Boț

Apostol Adriana

Am scris pe nisip

În noaptea târzie de vară,
Captivă în clepsidra de timp,
Dulci cuvinte am scris pe nisip,
Cu sufletul meu de vioară.

Doream ca să știe doar Luna
Și marea și soarele în zori,
Că în mine aleargă fiori,
În gând, te iubesc ca nebuna.

Tu ai să mă întrebi curios
De ce nu ți-am scris pe o foaie
A inimii mele văpaie
Și al dorului patos spumos.

C-un zâmbet răspund la-ntrebare,
Timidă, roșind ca o roză,
O stângace metamorfoză…
Și ochii-i deschizi a mirare.

Îți zic că-mi lipsește curajul
De a-ți spune ce simt și gândesc,
Mai simplu e să scriu „Te iubesc”
Să las să plutească mirajul.
Adia

Redactor șef: Camelia Boț

Nely Vieru

 Ploua cu stele

Hei , draga mea …
Citit-am slovele pictate
Pe cele mai frumoase dintre astre
În zorii dimineții noastre,
Frânturi de dimineți albastre .

Parcă-a trecut un veac de când
M-ai sărutat în zori, zâmbind,
Pe buze, apoi șoptind
Te-ai strecurat lângă ureche…

Visam, zburam ca suflete pereche
Prin universuri paralele
În zorii dimineții noastre,
Frânturi de dimineți albastre,
Din cer ploua cu stele !
Nely Vieru

Redactor șef: Camelia Boț

Constantin Nicolae Gavrilescu

O poveste-n toamna vieţii

O poveste de iubire
spusă-n toamna inimii,
a trezit spre împlinire
azi, o nouă dragoste.

O poveste de iubire
spusă-n toamna vieţii mele,
a trezit în mine dorul
cel înscris de mult în stele.

Iar povestea de iubire
cu arome argintii,
în poiana din pădure
îmi şopteşte c-ai să vii.

Şi povestea de iubire
scris-acum în toamna vieţii,
înflori-va fericire
iar în suflet, chiar în pragul dimineţii.

Oh! Povestea de iubire
ce mi-e dat să o trăiesc,
azi, adus-a împlinire
şi dorinţă. Te iubesc.
Constantin Nicolae Gavrilescu

Redactor șef: Camelia Boț

Vasile Bog

Îmi plac oamenii simpli.
Oamenii care stau pe podea.
Oamenii care au învăţat că luxul nu are nici o legătură cu afecţiunea, ostentaţia sau vanitatea.
Oamenii care ştiu că eleganţa nu este snobism sau aroganţă.
„Eleganţa este, mai presus de toate, comportându-se cu simplitate sofisticată şi înţelepciune discretă, în orice situaţie.
Eleganța nu este aspectul, este esența.
Nu e vorba de bani, ci de educaţie.
Nu imbracămintea, ci clasa”.
Şi eu cred că eleganţa depăşeşte cu mult cunoştinţele şi asimilarea regulilor ceremoniale sau adăugarea de bani pentru a cumpăra o bijuterie scumpă.
Pentru a fi elegant înseamnă a dobândi o serie de obiceiuri bune care dezvăluie o civilizaţie armonioasă în interior şi în afară.
Este a învăţa sa acţionezi cu, curtoazie, empatie, bunătate, îngrijire, educaţie şi discreţie.
Opusul elegantei, este spalarea rufelor murdare într-o piața publică,.. a scuipa în vasul din care ai mâncat,..a participa la bârfă şi duce cuvântul din gura, în gura,… A face discursuri inflamate despre politică şi religie,.. hărţuirea fără consimţământ,..criticând mai mult decât complimentând,.. discriminarea pe baza clasei sociale,… exagerând cu hainele transparente,.. tonul vocii, voinţa de a apărea şi obscenitatea. Te înşeli atunci când crezi că opusul luxului este penuria de bunuri şi resurse.
În schimb, luxul ar trebui să fie dezbrăcat .
Niciodată, de exemplu,nu trebuie exagerat cu machiaj, ..cu vivacitate de haine, cu cantitatea de parfum, cu filtru pentru selfie.
Avem nevoie de discreţie.
Pentru mine, „Luxul este a fi în măsură să rămâni în locul tău, sa nu invadezi intimitatea altora, să respecți limitele tale și ale altora, să fii rafinat”.
Luxul este să ştii să fii sofisticat în simplitate, nu să iroseşti, nu să te lauzi.
Luxul este, sa fii atent la căile proprii şi, în dubiu, acţionează cu mai multă sobrietate decât vulgaritatea.
Oamenii eleganţi nu trebuie să impresioneze pe nimeni, rămân ei înşişi.
Nu este nevoie sa scoată cel mai recent model de telefon, nu îi deranjează reâmbracarea hainelor, nu se zbat pentru cât mai multe like-uri la ultima poza dintr-o călătorie.
Oamenii eleganți investesc mai mult în strălucirea aspectului decât în plasticul pleoapelor, în zâmbetul natural, mai degrabă decât în umplerea buzelor.
Eleganţa e în comportament, nu în posesia anumitor lucruri.
Am văzut mulţi oameni care nu au resurse, facand gesturi nobile, şi oameni bogaţi extrem de neplăcuți şi răi.
Acest lucru mi-a dat certitudinea că nu se măsoară măreţia unei persoane în baza bogăţiei lui sau eleganţei, sau în funcţie de aspectul sau.
În cazul în care există educaţie şi esenţă, eleganţă şi bun gust sunt o consecinţă.
Pentru că eu cred ca aşa se spune,:
„CEL MAI IMPORTANT LUCRU, NU ESTE , A AVEA,.. CI,….A FI”.
V.B

Redactor șef: Camelia Boț

Mihail Tănase

ADIO, MUZA MEA
Mihail Tănase

S-au adunat în mine anotimp și cuvinte,
Frunze se aștern sub lacrimi de stele,
E toamnă din nou, gânduri ard în minte
Tăcute și triste iluziile mele.

Cocorii rătăcesc neștiute cărări
Și eu mă afund tot mai mult în tăcere;
În fiecare zi aceleași întrebări,
În fiecare noapte aceeași durere…

Este durerea pe care speram să o alung
Amăgit întruna de chipul tău timid,
Și mă văd la sfârșitul acestui drum lung
Rătăcind într-un univers stupid!

Am rămas cu aceeași speranță deșartă
În toamna cu brumă pe frunza tăcerii,
E speranța unui vis început odată
Dar topit crud în cuptorul durerii.

Inimile noastre se vor regăsi poate cândva,
Voi rămâne tot cu ”Eul” meu imaginar…
Acum te las în toamnă cu altcineva,
Adio, Muza mea, adio, Înger stelar…

Redactor șef: Camelia Boț