Amurg
Amurg de toamna izvodit din vise ,
Din vise ravasite de amurg
Se-ntoamna iar ca dupa legi nescrise ,
Dupa bataia ceasului din burg
Sageta scriu cocorii pe orizontul scrum
Tipand , Nemarginirii straja.
Eu iar pornesc cu frunzele la drum
Si-mi numar cercurile de sub coaja
Strain de lume si strain prin gand
M-agat de-a sufletului tau aripa
Se-ntoamna iar si ma strecor plangand
Prin sita vesniciei de o clipa . . .
Monica Pester
Redactor șef: Camelia Boț
PRABUȘIRE
Murim in fiecare zi câte puțin
Și habar n-avem și adesea ni se pare,
Că nu noi suntem cei care astăzi murim,
Că suntem veșnici și nu avem hotare.
Credem că totul a început cu noi,
Iar după noi nimic nu mai există
Și că am fi egali cu Dumnezeu,
Ba chiar mai sus, de este cu putință.
Bieți oameni prosti, cu mințile bolnave.
Crezând că ne cream destinul cum vrem noi,
Ne îngropăm de vii în nepăsare
Și nu vedem că suntem zi de zi mai goi..
Mai lași , mai răi, mai fără remușcare,
Cu conștiința tăvălită în noroi.
A moșilor credință călcând-o în picioare,
Ne închinăm la legi, schiloade ca și noi.
Într-un tărziu, când obosiți de faimă
Vom înțelege că suntem de plâns,
Ne vom târî anchilozați de spaimă
Văzând că Viața, nu face recurs.
Adriana Rușățeanu
Redactor șef: Camelia Boț
Toamna se scutură
Cornelia Gheorghe
Toamna se scutură de păcate,
Din suflet frunzele-s alungate…
Roșii zboară pe cărarea iubirii,
Verzi în desfrunzirea firii.
Galbene-uscate cad peste noi
Ca o vină din norii goi,
Picături reci pe frunze colorate
În doruri vechi amestecate.
Copacii golași, cu vreo doi cercei
N-au nici măcar frunza de tei,
Crengile goale sunt ude de ploi
Pașii-s pierduți prin frunze moi.
Foșnesc ușor sub talpa grea,
Calcată-n picioare e Toamna mea
Prin anotimp, în urmă să rămână
Așternută în covor de lumină.
Redactor șef: Camelia Boț
Românilor
De-ar trăi bătrânii şi străbunii
Să-şi vadă țara-n jale şi în plâns,
Ar mai porni din nou în dealul furcii,
S-ar aduna-ntr-un glas, nu intr-un plâns!
Au luptat săracii pentru țară,
Cu suflet şi cu sânge-au apărat,
Pe câmp de luptă au fost sortiți să moară,
N-au vândut țara, glia şi-au păstrat!
Cu grai la generații au lăsat,
Cu grijă şi în cinste să păstreze
O țară pentru care au luptat,
Şi-o constituție ce ne este lege!
Pământul țării să nu-l vândem,
Şi nici a țării bogății ce sunt,
Că-n nici un loc din lume nu suntem
Primiți să fim stăpâni pe-al lor pământ!
Românul te primeşte-n a lui casă,
Şi-n cinste te-onorează la a lui masă,
Pe-un peşchir curat azmă de pâine
Caldă, la un pahar de vin şi-o rugăciune!
Românii ce au fost şi încă sunt,
Românul cu-al lui simț de-odinioară
Cu suflet de român îşi cântă acest pământ,
Românii îşi cinstec a lor țară!
Şi casa lui şi masa ți-o închină
În tinda cu flori şi cu aghiazmă,
Iar ciutura fântânii se-nclină,
Dă apă rece în a busuiocului mireazmă!
În țară să domnească pace,
Lumea toată să fie bună,
Să-şi aibă suflete curate
Păstrându-şi datini şi cultură!
Doar o prietenie şi o pace
Ne ține în respect ce îl avem,
Iar poarta țării larg se va desface,
Veniți români, acasă doar în țară noi suntem!
Şi fiecare să-şi iubească
Țara şi locul unde s-a născut,
Niciunde nu te simți acasă
Ca-n țara ta pe scumpul tău pământ!
Iubeşte-ți locaşul sfânt,
Cu dragoste de neam şi-al tău popor,
Şi Imnul țării să răsune-n cânt,
Sărbătoreşte-n demnitate şi onor!
Şi clopotele cântă de-o zi Sfântă,
Şi toaca bate-n turlă nencetat,
Sunt slujbe şi strămoşii le ascultă,
În cânt de Imn drapelul s-a-nălțat!
Pica Maria N.Boştină
Redactor șef: Camelia Boț
Azi e ziua țării mele
Azi e ziua țării mele,
Ce-aș putea să-i doresc eu?
Pe lângă ani mulți, putere
Și mâna lui Dumnezeu.
Să îi fie mereu casă,
S-o apere de furtuni,
Țara mea cea mai frumoasă,
Țara mea cu bravi străbuni.
Pacea să-i legene somnul,
Zorii să-i legene visul,
Vântul să-i legene zborul,
Noi să-i clădim paradisul.
Azi e ziua țării mele,
Îi pun tricolor la brâu
Și cunună-i pun de stele,
Țes covor din maci și grâu.
Cântă lupii imnul sacru
Despre munți și bravi eroi,
Susură-n izvoare dacul
Și în frunza de trifoi.
Azi în piepturi ne izbește
Doar o inimă frățească,
Sângele ne clocotește
Pentru țara Românească.
Dacă-i zi de sărbătoare,
Să ne împodobim cu Ia
Și să încingem hora mare,
Să trăiască România!
Luminița Trăistaru
Redactor șef: Camelia Boț
Suferință
M-alungă în noapte,
în scrum mă aruncă!
Îmi fură durerea,
că-i mult prea adâncă!
Adoarme-mi coșmarul
și-apoi îmi cuvântă,
dar nu mă închide
de viu într-o stâncă!
Îmi cântă-n poeme
suspinul și dorul…
dar nu îmi ucide
nici visul, nici zborul!
Sunt numai o frunză
ce tace-n cărare
iar toamna mă frânge
cu lacrimi amare!
Mirela Șoimaru
Redactor șef: Camelia Boț
CU GÂNDUL LA TINE
Cu gândul tot la tine, încerc să mă inspir
Ca un actor pe scenă care își spune rolul,
Cu versurile mele-aș vrea să-ți umplu golul,
Cu inima din mine, le-am scos, să ți le-nșir.
Sunt rugi în care-am pus dorința necurmată
Să-mi păstrezi Dragostea lângă Eternitate,
Să lupte cu-ndârjire când sunt amenințate
Dorul nostru nespus, iubirea zbuciumată.
Grăbită, toamna vieții, mă-mbracă-n strai de brumă,
Mă plouă cu mărgele de gânduri și nesomn,
Pe aripi mari de stele singură eu mă-ntomn
Când valurile sorții prefac totul în spumă.
Cu dorul într-o pleoapă grăbește-te îndată
Pân’ nu mă-ngroapă jalea în munți albi de zăpadă.
Viorica Floroiu
Redactor șef: Camelia Boț
Acrostih,
Foșnetul ultimelor frunze
F ur dorul din frunzele moarte
O ftez, mă cuprinde o liniște aparte
Ș oaptele nopții sunt neștiute
N oaptea, visele devin plăcute.
E dorul ce scutură sufletul zdravăn
T imid, năstrușnic, nebunatic și lacom
U imit, fără frunze vrea să adoarmă
L ovit de durere, pe-o alee de toamnă.
U n ropot de ploaie se-aude acum
L iniștea nopții se scutură-n drum
T impul înnoadă multe amintiri
I ubesc toamna cu lacrimile din priviri.
M ulțimi de culori se țes între gene
E moții timide se strecoară în vene
L as toamna aceasta să-mi pătrundă în suflet
O blonul verii îl închid c-un zâmbet
R ăsună vântul cu un dulce vuiet…
F runzele de-acum sunt îngălbenite
R enasc mai apoi din primăveri cernite
U rme de-așteptări sunt spulberate
N insori se-abat peste toamne brumate
Z orii se-agață de-un ultim răstimp
E iarna ce arde frunza în timp.
Carmen Pinte
Redactor șef: Camelia Boț
Să vorbim, despre iubire
Să vorbim, despre iubire, este lucrul cel mai sfânt,
Sunt surprinsă, de uimire, când vorbirea nu-i cuvânt.
Vorbe cu fictivitate, să dea bine la fațadă,
Doar, trei zile țin minuni și apoi devin șaradă.
Clăi aprinse-n timp de vară, flăcări urcă pân’la cer,
Inima îți înfioară și o ține într-un mister.
Din ipocrizia lungă, reușitele n-or fi,
Vorbele spuse pe dungă, zboară unde-o nimeri.
Hai! La vorbe spuse-n har, că naivul minte n-are,
Cântărite pe-un cântar, norocu-i pierdut pe zare.
Ca să vezi și să nu crezi, stau la rând, muște grămadă,
Roiuri, să-le venerezi, pregătesc dulce paradă.
Cât ține iubirea, frate? Când e șubred neuronul?
Lacrimile mult vărsate, va uda strident peronul.
Socoate și ia aminte, iubirea nu-i de vânzare,
N-o găsești printre sorginte, chiar așa la drumul mare.
Ea există are cheie, cu inima o descui,
Când îți vine o ideie, care are căpătâi.
Rostu-i suflet năvădit, are fire numărate,
Mii de raze-n răsărit, luminând iubiri curate.
Cine vrea-n adins iubire, spre inimă facă-și drum,
Să-și găsească alipire, pe din două, nu oricum.
Să-ntâlnești suflet pereche, e mai greu, dar se prea poate,
Cum spune o vorbă veche, cine poate oase roade!
Din iubire pentru tine, se mută munții din loc,
Doar așa îți va fi bine, când ești fir de busuioc,
Înflorit vara pe rouă, răspândind parfum de dor,
Fire împărțite-n două, spre Iubirea, sfânt odor!
Redactor șef: Camelia Boț
DESPĂRȚIRE
Florentina Savu
Ne despărțim acum pentru a zecea oară,
Plec cu același tren, tot din aceeași gară.
Lacrimile îmi curg, în șuvoi, peste față,
Fiindcă simt în suflet că s-a sfârșit speranță!
Batista nu-mi ajunge să sting curgerea lor,
În lumea asta largă eu sunt rătăcitor…
Cu inima pustie, cu viața la apus,
Departe de iubire și de-a spera mai sus!
Te las pe caldarâmul rece și întristat,
Pe unde pașii noștri ades au colindat,
Trenul mă va duce în lumi îndepărtate
Unde, cert, voi trăi ca într-un somn de moarte.
Te las în gara vieții, știind c-o să mă uiți,
Că n-o să poți, ca mine, singurătăți să-nfrunți.
Și nici nu vreau, iubito, să mi te pedepsești,
Dacă-ți găsești pe altul, te rog să îl iubești!
Viața e dureroasă în a noastră țară
Și-așa, după cum vezi, ne izgonește-afară.
Pentru părinți, copii, uităm de noi, prea mulți
Și acceptăm, atâția, dureri și umilinți!
Corupția la noi înseamnă sărăcie,
Și-o viață în mizerii și mereu pustie,
Ei ne plesnesc cu biciul peste fericire,
Și destramă totul: și casă, și iubire!
Adio, draga mea, rămâi în astă gară,
Așa ne e ursita, rece și amară.
Să ai grijă de tine dar și de toți cei dragi,
Viața nu e doar miere ori aromă de fragi!
Uită-mă, iubito, că îți va fi mai bine,
Lasă-mă pe mine în lacrimi și-n suspine!
Valul vieții m-o duce unde se va putea,
Mi-o fi o stâncă traiul și-o lespede lumea!
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 