Locul doi,
TOAMNĂ ȘI MELANCOLIE
FLORIAN DAN
Toamnă și melancolie într-un GÂND
Le urmăresc stând SINGUR în odaie
Parcă-s bătut de VREMURI și de PLOAIE
Cu NOPȚI și SOMN să mă despoaie
Cum frunze UDE, rătăcesc PLÂNGÂND…
Și toamnă, și melancolie, mă îmbată,
Făcând încet să-mi salte inima în piept;
O, vis al tinereții mele , în zadar te-aștept!
Tot AȘTEPTÂND, pun mâinile pe piept,
Și redevin MATERIA superior-organizată…
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Locul întâi,
Tristelor
Ionuț Pande
Un SINGUR GÂND mă-ncearcă în noaptea asta rea,
Când Cerul se prăvale, când toamna-mi stă în șea,
MATERIA greoaie de-acuma-i un blestem;
Ce PLOAIE cruntă-mi cade, mă tem, mă tem, mă tem
De amurgitul zilei, de NOPȚI când nu am SOMN,
De VREMURI ce m-apasă; dar iată că un Domn,
PLÂNGÂND ia semnul crucii în degete de dor
Și mi-l așază-n frunte, să-mi fugă orice nor!
Prin geamurile UDE, o umbră se prelinge,
Zâmbind se-arată Luna, tristețile îmi stinge,
În ochi îmi joacă toamna, în frâu mă ține strâns,
Tot scuturând rugina, m-apucă iar un plâns.
Hai, cazi odat’, cortină, tot AȘTEPTÂND, mă frâng
Căci nu mai e din mine decât un biet nătâng!
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Melancolie de toamnă
Toamnă, priponește vântul în căpăstrul frunzei tale !
Mi-este jar, iar vântul duce toată-aprinderea pe vale.
Ieri, c-un stol de rândunele, au plecat în pribegie
Toate gândurile mele, ce-au cusut macii pe ie.
A rămas un SINGUR GÂND, cal sălbatic și flămând,
VREMURI prind,la cingătoare, clipe, sufletu-nhămând,
Și în SOMN mi se complace, mut, cu aripile UDE,
A-ntomnat în ploaia sură, vamă inimii zălude.
De m-ar asculta izvorul, cântând doine sau PLÂNGÂND,
Mi-ar lua sufletu-n poiene, unde-i dorul, AȘTEPTÂND,
Dar mi-e sufletul în PLOAIE, stâncă , străjuind dezastrul,
Temnicerul unei zări care și-a predat albastrul.
Azi MATERIA se zbate, verde sfâșiat de jarul
Care s-a pornit să ardă, iar în miere-a pus amarul,
Tămâind în zorii zilei și în crucea unei NOPȚI,
Toamna și-a ieșit din fire, dăltuind argint la porți.
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Du-te, toamnă
Au mai fost și alte toamne, poate tot la fel de reci…
Poate tot la fel de multe frunze îmbrăcau poteci,
Zgribulite pe sub pașii orbi de dor, de-ndrăgostiți.
Toamna asta e ciudată… Are ochii obosiți.
Peste pleoape-i cade bruma și-argintește dealul tot.
N-am putere să-i țin trena. Nici să o opresc nu pot.
Tot coboară în neștire, mută, oarbă și posacă.
Poate că-i e dor de alte vremi… De-aceea e buimacă.
Îi spunea mai ieri, în treacăt, unei ciute rătăcite:
,, Jale mi-e că lumea asta merge tot pe căi greșite…
Primăvara-i primăvară, funza-i frunză, pomu-i pom.
Dar de la o vreme-ncoace, omul parcă nu e om.”
Toamna asta e ciudată… Printre frunze e măcel.
Deși-i veștedă și tristă, poartă verde pe inel.
Dar nu-i verde crud să poată prin iubire să unească:
E de-un verde diabolic pus pe cale să-nvrăjbească.
Du-te, toamnă! Du-te! Du-te! Și nu mai privi ‘napoi!
Las’ să vină sora-ți iarnă cu zăpadă peste noi!
Albul ei să-nlocuiască griul sufletelor reci.
Cu troiene de iubire să ne-acopere pe veci!
octombrie 2021
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
CÂND LUMINILE LUMII SE STING
Când luminile lumii se sting
Noi aprindem făclii în cetate
Din iubiri înghețate de frig
Și idei condamnate la moarte
Aș fi vrut să trăim ca-n trecut
Ca plebeii cetății eterne
Dar cabale conspiră tăcut
Să ne prindă-n comploturi moderne
Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile iernii sunt stinse
Și le vezi uneori numai tu
Prin orașe cu ziduri învinse
Pe pământ suntem niște străini
Ne desparte stihia ce vine
Când aprind împărați bizantini
Candelabrele lumii creștine
Te mai vreau, te mai pot, te mai sun
Dar ne pasc uneltiri mondiale
Reaprindem iubiri de Crăciun
Și luceferi pe bolți ancestrale
Care eu, care tu , care noi
Ar veghea o iubire-n ruină?
Am rămas pe pământ doi strigoi
Cu vocație nepalatină
Mă mai ierți, mă înșeli, te mai iert,
Peste oameni se trage cortina
Și-așteptăm într-un secol incert
Un profet să ne-aducă lumina
Te iubesc, te doresc, cum să nu?
Avem aripi întrepătrunse
Și-am rămas pe pământ eu și tu
Să privim aurorele- apuse
Iar eu vin dintr-un secol răpus
Când pe cer anul nou mai răsare
Și-ți colind dinspre polul opus
Semănând prin zăpezi felinare
Am rămas pe pământ eu și tu
Să salvăm o iubire-n derivă
Între poate și da este nu
Și-un adio de expectativă
Iar lumea dacă nu ne mai vrea
Dacă secolul nu ne mai poate
Te invit să renaştem cumva
Zămisliţi pe planeta lui Marte
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
PRIMA NINSOARE
Nimic nu s-a schimbat
de la prima ninsoare,
toate au rămas
așa cum au fost,
ochii tăi se cuprind
în mirare,
vorbele ne știu
pe de rost…
Noi suntem
două spirite albe
pe dinlăuntru
suntem un zbor,
tăcere suntem,
însăși tăcerea,
zbucium lăuntric
marele dor,
Pe pagina albă
cade lumina
fâșii de-ntuneric
se rup sub condei,
nimic nu s-a schimbat
de la prima ninsoare,
tu mergi mai departe
cu umbletul ei…
28.10.2021
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Ultimul demers
Cum aș putea să îmi exprim durerea
Când lacrimi nu mai am, dar mi-a rămas
Un stih, prin care să îmi spun părerea
Și, ridicând spre voi răstitu-mi glas,
Azi, să vă-ntreb de ce-i atâta jale,
De ce norodul e îngenuncheat,
De ce ne ard părinții în spitale,
Vrajbă-ntre noi, de ce ați semănat?
De ce-ați inoculat stupida ură,
Nu mai suntem, acum, de sânge, frați,
Ci sintem ,,vaccinați”-,,nevaccinați”,
Nepricepând absurda dictatură?
Vaccinul nu e simplă opțiune
Precum a fost și cel antigripal?
Să-i ardem pe jăratec de cărbune,
Să-i acuzăm de genocid global
Pe oamenii ce suferă de-o boală
Și-o-nțepătură i-ar putea ucide,
Să nu-i primim în case, nici la școală?
Sunt legi normale sau măsuri perfide?
Ne-ncrederea pe semeni îi desparte,
Prea mulți considerând că e letal,
Sentița sigură spre sumbra moarte,
Vaccinul cu efect antiviral.
Nici medicii nu știu ce să ne spună,
Părerile-ntre ei sunt împărțite,
Mereu ne contrazicem, cu ranchiună,
Crezând c-avem idei îndreptățite.
Vedem în frate aprigul dușman,
Din vina lui, semănător al morții,
Așa ne-au vrut flămânzii de ciolan,
Să nu mai fim uniți în fața sorții,
Discordia prea lesne să domnească,
Să ne urâm familii și amici,
La dușmănie să ne convertească,
Grav promovând fățarnice lozinci.
Nu suntem vinovați de sumbra ciumă,
Nici nu suntem călăii omenirii,
Chiar dacă ne tratați ca pe o turmă
Predestinată bolii și pierii.
Cine mai crede falsa propagandă?
Vă pasă că suntem contaminați?
Cerșiți doar voturi, aducând ,,ofrandă”
Bolnavilor, la moarte condamnați!
Înalț spre Cer smerită rugăciune,
Mi-e poezia ultimul demers,
Implor Iubire, Pace, Înțelepciune
Și mă retrag, scriind umilul vers.
26/10/2021
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Doar cei ce se numesc nebuni
Nu luați de drept ce spun poeții
Ei doar cârpesc speranță vieții
Rebeli prin timp, huliți de Lumi,
Doar cei ce se numesc Nebuni
Nebuni că leagă strâns de crengi
Pe-al iernii viscol, frunze verzi,
Că zidesc pod între hotare
Și fac să curgă din Nori, Soare
Aleargă-n toiul nopții, furtunos
Strângând în file, clipe de frumos,
De Cer agață-n fiecare seară
Bucăți de lămpi cu străluciri de vară
Le este somnul izgonit de patimi
Și-adorm târziu cu Răsăritu-n lacrimi
Distrug furtuni și reclădesc din vise,
Strivesc în pumni, minciunile promise
Fac să zâmbească Zarea și-ntreg Veacul
Pesemne-n fericire-și găsesc leacul,
Hoinari prin vremi, huliți de Lumi
Doar cei ce se numesc….Nebuni!
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
În mansarda mea de gheață
Anotimp cu ceață deasă
toamna-și scutură mantaua
peste vis, dar nici nu-mi pasă ,
mi s-a înfrunzit podeaua.
Ești o lacrimă fierbinte
dintr-un vis fără sfârșit,
colțul pernei încă simte
izul tău de asfințit.
Ca-ntr-o filă de poveste
ai trecut în pas, grăbită,
mi-ai lăsat doar vânt drept zestre
și podeaua înfrunzită.
Uite, s-a închis sertarul,
amintiri nu mai încap,
parcă s-a vărsat paharul
și podeaua-i toat-un lac.
Curg sărate lacrimi ,zeci
zici că-s râuri pe obraz,
îngropate țărmuri, seci,
înghețate-s la pervaz.
În mansarda mea de gheață
luna și-a făcut poteci.
Lacrimă de dimineață,
pe obraz te scurgi , și-mi pleci !…
23.10.2021
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
O clipã doar…
O clipã doar… Şi-aceea se destramã.
Ce-a fost e azi, ce-i azi va fi demult.
Privesc în mine cu uimitã teamã
neliniştile-ncinse de tumult
și destrãmarea-mi n-o mai iau în seamã
când de pe puntea vieţii, trist, ascult
sirenele, din moarte, cum mã cheamã.
O clipã doar… Şi-aş vrea sã mai rãmânã
o veşnicie clipa asta-n loc,
lângã-o speranță, limpede fântânã
şi totodatã rug încins de foc,
sã mã îmbãt cu-o patimă păgână
şi fericit, în cel din urmã joc,
sã îi fiu sclav supus, iar ea stãpânã.
O clipã doar… Dar clipa-abia mai este
şi în curând cu umbra-i mã cunun.
Însã-nainte de a trece peste
marginea clipei, aş dori sã spun
cum ar fi început trista-mi poveste:
A fost odată un poet nebun
care-a visat să facă din văi creste !…
Redactor coordonator: Relu Popescu
Redactor șef: Camelia Boț
Zbor spre înălțimi 