Zbor spre înălțimi

Ce toamn-a dat în noi

Ce toamn-a dat în noi, ce toamn-a dat!
Sub pași de suflet, iarba s-a uscat.
Petale de surâs s-au ofilit
Și inimile noastre s-au răcit.

Ce desfrunziri, ce vânturi, ce rugini!
Ce împletiri de umbre și lumini!
Într-un timp când ziua se-ngustează,
Ce lupte duc privirile pe-o rază!

Ce toamn-a dat în noi, ce toamn-a dat!
Ceața tăcerii, deasă s-a lăsat.
Clepsidrele, nisipu-și risipesc
Dar eu mai scriu pe frunze te iubesc!

Stau două inimi astăzi la hotar
Și toamnă le pictează-n chihlimbar
Vântul suflă rece peste ele
O, nu-împietriți, să fiți doar pietricele!

Nu deveniți doar meteori, cristale
Ce strălucesc, dar sunt și reci și goale…
Fiți cum ați fost.Arzând ca ruguri vii.
Fără iubire- ați deveni pustii.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dor de infinit

De ce, de ce se -ntorc cocorii acasă,
Și de ce mă cuprinde un dor nestăvilit
De noaptea în care noi stăteam la masă
Și ne era cel mai tare dor de infinit .

Acum când timpul a mușcat din mine,
Lumina -i doar o gămălie de chibrit
Mi-aștept sentința -n ponturi euxine
Purtând în suflet un mare dor de infinit.

Sunt doar om și -ntreaga-mi conștiință,
Îmi citește mantre de pe jos in asfințit
Să le tălmăcească din propria -mi ființă
Din călimara albă a unui dor de infinit.

Pe cer sunt norii albi, iar versurile ard,
Cu flăcări ce amintesc de o lamă de cuțit
Ce mă sfâșie cu ghearele de leopard
Lăsându -mi doar un dor de infinit.

Văzduhul miroase a toamnă din nou,
Iar verdele din copaci pe loc s-a risipit
Lăsându -mi cel mai pastelat tablou
În culori vii de dor de infinit.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

7 lumini

,,Să îmi aprinzi 7 lumini”,
Aceasta-i ruga mea din urmă,
Candele sfinte, fără spini,
Cu veșnic har Tu le îndrumă.

Vreau 7 binecuvântări,
Pe 7 drumuri luminate,
Și-n lume, prin atâtea zări,
Să cadă umbrele-nghețate.

În vremea când se sting candele,
Ei fie flacără pe munte,
În noaptea lumii, fă-i ca stele,
Un semn de viață peste punte.

Arată lumii, Doamne bun,
Că m-ai iubit un pic mai tare;
Nu cer nici tron, nici aur brun,
Ci rod din val peste -ncercare.

Mai pune 7-n a Ta tolbă,
Încă 7 pui de soare,
Le spălă fața, fă-le-o albă,
Balsam pe tot ce-n lume doare.

Să las lumii 7 minuni,
Aceasta-i taina mea fierbinte:
În noaptea grea, 7 lumini –
Eu știu că totul poți, Părinte!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Fără tine

Târziu am înțeles că fără tine
Sunt doar o frunză rătăcită-n vânt,
Un călător prin lumile străine
Care nu lasă urme pe Pământ,

Un albatros ce nu știe să zboare,
Navigator pe-o mare în furtună,
Un cer fără de păsări călătoare,
Noapte fără de stele și de lună,

Un ghiocel pe sub zăpezi uitat,
Un mac firav aprins de tainic dor,
Ateul de păcate-mpovărat
Bătând la porți închise cu zăvor,

Doar un deșert nesărutat de ploaie,
Un fulg de nea topit de prima rază,
O trestie care sub vânt se-ndoaie,
Un beduin ce caută o oază.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

 
DRAGOSTE OARBĂ
 
Când mi-am întors eu ochii spre ea,
ea era o fată de iubit strașnică.
Când mi-am întors eu iar ochii spre ea,
ea era o fată strașnică de iubit.
 
Dar ea nu mă vedea, nu mă vedea,
ea nu-și putea întoarce ochii spre mine pentru că era oarbă,
nu mă percepea deși treceam pe dinaintea ei,
nu mă percepea deși mersul meu de îndrăgostit trebuie că era foarte strident.
 
Oh, de cîte ori am fost alungat din calea ei, am revenit.
De câte ori am fost bătut cu pietre s-o uit, am revenit.
De câte ori s-a tras cu pușca în mine să n-o răpesc, am revenit
mult mai decis.
 
Și când ea, și când ea și-a întors în sfârșit pentru prima dată fața spre mine,
o, eu eram un bărbat strașnic de iubit! Un bărbat care suferisem destul
ca să rămân în preajma ei
și s-o duc la altar.
 
Când m-am întors eu.
Când s-a întors ea.
Când ne-am îmbrățișat.
Când am uitat toate promisiunile făcute altora.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Sărutul

visul se spărsese în valuri
în noaptea ultimului zbor
eu împleteam din raze fir
de floare tot căutând zadarnic al meu dor
mă rătăcisem pe un raft de carte
un semn al prelungilor tăceri
visam să dezvelesc cu freamăt femeia
să urc pe culmi de lut
spre infinitul meu apus
azi scriu mărturisirea albă pe dosul unei pagini
ca tainic legământ
apropie-te Doamne, dă-mi lumină
vorbește-mi de iubirea ce a rămas pe buze însângerate
și lasă-mi ultimul sărut în sângele de foc
 

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anamneza

În colivia unei flori celeste,
Petale cresc în aripi de rugini,
Când noaptea-și urcă stelele pe creste
Și luna cerne aur peste spini.

Eu mă destram din caier de lumină
În trupul unui orizont flămând,
Cu zborul rumen, îmbătat de vină
Și timpul prins la graniță de gând.

Tăiați voi, săbii de vioară-n strună,
Refrene blânde dintr-un trist cuvânt,
Rostit cu foc în cremene de humă,
Când stă-n mărgele roua pe mormânt!

Tăiați adânc în apele oglinzii,
În care se reflecta un eres,
Să curgă sângele în colțul grinzii,
Acolo unde pânzele se țes.

Dar mai lăsați fâșii de nopți serene,
Pe bolta unei zile fumurii,
Când păsările se ascund în pene,
Și clopote se-ntrec în broderii.

Director editorial: Camelia Corina Boț

M-am pornit peste toamnă cu pasul

Eu nu știu, când se scutură frunza
Cine-i rumegă dorul? Pământul
Când o mistuie rânced? Sau corbii
Când își varsă amarul, țipându-l?

Codrul nu! Că el tace ca mutul,
Noduros sub urâta de ploaie,
Care spală poteca de frunză
Și o duce la vale-n șiroaie.

Cine-i jinduie umbra, răcoarea?
Cucul nu! C-a lăsat-o uitată!
Poate mierla, dar unde-i sărmana
În această pictură-ntristată?

Pe când timpul își numără zile,
Vietăți, în bârloguri ascunse,
Tremurând, tac sub negura udă;
Și ce vară frumoasă se duse!

Cade frunza? Să cadă, căci codrul
Știe frunză la vreme să-și facă!
Primăvara va geme de verde
Și de cuci care-i cântă pe cracă.

Pe un plai, la răscruce de vânturi,
Un copac s-a uscat și se frânge,
Cad pe rând ramuri groase, trosninde;
Înverzind, codrul nu-l va mai plânge…

M-am pornit peste toamnă cu pasul,
Să foșnesc dorul frunzei ce moare,
Rătăcind cu povestea nespusă
A copacilor prinși de uscare.

Pe drumeaguri, cu oase bătrâne,
Încă pasul mai pot a mi-l ține.
Dar nu știu dacă-i toamnă, sau mâine
Ce voi fi, când va ninge pe mine…

Căci în codrul acesta cu oameni,
Mai mereu, am rămas o uitare;
Ce-am făcut, nu s-a scris, să se știe
Și că sunt, nu se știe, se pare..

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

PURIFICARE

Lipește-ți tălpile de Cer,
să-ți speli păcatele din mersul
împleticit prin Universul
rămas de-a pururi un mister!

Fă roți dințate din cuvânt,
cioplește-un secundar din sticla
în care timpu-și plimbă clipa
ce-nghite totul, pe Pământ!

Răstoarnă grijile din van
într-un deșert de nepăsare
și-alungă gândul ce te doare,
să nu rămâi de Crez, orfan!

Întoarce-te senin Acas’
și uită orișice tocmeală
sub legământ de-agoniseală,
când îi spui lumii „bun rămas!”!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dalii și bumbac

Își duce toamna balamucul său,
noi căutăm un fel de-a ne fi bine…
și recunosc fără să-mi pară rău:
prea mult, prea des, prea mă gândesc la tine!

Vreau s-alergăm, iubirea mea cea mare,
doi sfinți nebuni pe câmpuri arămii
și-n suflet să ne crească numai soare
iar sub picioare numai păpădii!

Să te ascund cumva de curioșii
îngeri ce au uitat să se închine
iar dacă vor cânta cumva cocoșii,
să fie fiindc-ai înnoptat la mine!

În așternut de dalii și bumbac
să inventez cinci mofturi trecătoare,
dar să mă uit la tine și să tac.
Ai să-mi ghicești capriciile oare?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț