Premiul special și câștigătoarea concursului, ANOTIMPURILE VIORII Georgeta Rada
TIMPUL se făcuse LEMN, lemn de leagăn cu înger DIAFAN de lumină. Să cântăm un cântec de leagăn, Ziseră păsările pădurii! Și a fost ziua întâia.
Lutierul a făcut vioara și ARCUȘUL parcă ar fi făcut pe Adam și pe Eva, șarpele a ÎNCREMENIT pe lemn și a tăcut ca o cheie care nu vrea să deschidă portativul. Și a fost ziua a doua.
Plutea peste ÎNTINDERI CLIPA și nu era cine să o așeze în rostul ei, căci nu se făcuse auzul, nici ascultarea nu se făcuse. Atunci s-a ivit bătrânul lăutar… CÂNȚI cu mine, timpule? A întrebat. Și a fost ziua a treia.
A așteptat SOLEMN semnul focului NESTINS și a fost seară și apoi dimineață și în ziua a patra, amin, Lemnul și focul și apa și pământul cântau.Și a fost ziua a cincea.
În ziua a șasea, bătrânul lăutar s-a odihnit sub un lemn, lemnul crucii și pentru că vioara nu tăcea, (se înserase ziua a șasea), veniseră oamenii să asculte, vioara cânta singură… …………………………………………….. Și a fost ziua a șaptea.
Așa sunt poeții, trăiesc multe vieți Și simt frumusețea în toate și-n toți. Așa sunt poeții, creează povești, Nu ai cum, privindu-i, să nu-i îndrăgești.
Așa sunt poeții, Iubesc fără scop, Ridică statui, mută munții din loc. Așa sunt poeții, au muze în suflet, Din doruri și zâmbet ei fac dulce sunet.
Așa sunt poeții, găsesc curcubeie Le-aduc pe pământ, le dau cui le cere. Așa sunt poeții, devin personaje, Pictează pe cer, seduc peisaje.
Așa sunt poeții, tot caută sensul, Sfidând complezența, cântând universul. Așa sunt poeții, mai plâng câteodată, Durerea din lume o-ncercă pe toată.
Așa sunt poeții, mereu au un zâmbet, Sau lacrimi și patimi tot strânse în suflet. Așa sunt poeții, mai spun câte-o glumă, Iubesc ca nebunii, se plimba pe lună.
Așa sunt poeții, visează amorul, Își dau veselia pe două trei doruri. Așa sunt poeții, iubesc pasiunea, O pun în lumină, aprind rațiunea.
Așa sunt poeții, renasc din cenușă, Deschid larg ferestre, închid cate-o ușă. Așa sunt poeții, când duri, când prea buni, Dansează în lumea bulelor de săpun.
Așa sunt poeții, iubesc în neștire, Prin viață le trece atâta iubire. Așa sunt poeții, ei fac lumea gri O lume mai bună, ei sunt doar copii.
Asa sunt poeții, creează povești, Nu ai cum, știindu-i, să nu-i îndrăgești. Asa sunt poeții, trăiesc multe vieți, Iubesc cititorii. De fapt, sunt ei toți!
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treizeci și opta etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Premiul întâi~ ~Cristina Ghindar Greuruș ~
În tren cu fericirea
Ne urcăm în tren și viața Merge iute mai departe, Lângă noi e cutezanța. Ne urcăm în tren și viața Ne oferă-n dar speranța Cu minunile-i deșarte. Ne urcăm în tren și viața Merge iute mai departe.
Pe peron, e fericirea, Care ne tot ocolise. Ne-nsoțește cu privirea Pe peron e fericirea Dar nu ne-am pierdut cu firea Timpul nostru’abia venise. Pe peron, e fericirea, Care ne tot ocolise.
În vagon, ne-a stat aproape Și ne-a mângâiat pe frunte, De-a fost zi sau de-a fost noapte. În vagon ne-a stat aproape Și ne-ncurajat cu șoapte. Timpul n-avea să ne-nfrunte. În vagon, ne-a stat aproape Și ne-a mângâiat pe frunte.
Trenul s-a oprit în gară Dar unde, nici acum nu știu… Știu atât, că era seară. Trenul s-a oprit în gară Cred că pentru-ntâia oară Și peste tot era pustiu. Trenul s-a oprit în gară, Dar unde, nici acum nu știu.
Ne-am dat mâna pentr-o clipă, Nici nu știam unde-am ajuns. De timp, n-am făcut risipă, Ne-am dat mâna pentr-o clipă Și ne-am salutat în pripă Dar te-aveam, mi-era de-ajuns. Ne-am dat mâna pentr-o clipă, Nici nu știam unde-am ajuns.
~ Felicia Percec~
Timpul, un hoinar fugar
Timpule, hoinar fugar, Hai, oprește-te o clipă, Nu fugi fără habar! Timpule, hoinar fugar, Ți-aș da tot ce vrei în dar, Din ani să nu-mi faci risipă! Timpule, hoinar fugar, Hai, oprește-te o clipă!
Unde te pierzi timpule? Stai, o vorbă vreau să-ți spun! Nu îmi fura zilele. Unde te pierzi timpule? Ți-oi ciunta aripile Să te-ntorc din al tău drum. Unde te pierzi timpule? Stai, o vorbă vreau să-ți spun!
~ Monica David ~
Viața
Viața este ca o luntre Ce în depărtări plutește Pașii ce-au trecut prin pietre, Viața este ca o luntre. Șlefuind cu-a ta gândire Colțurile ascuțite, Viața este ca o luntre Ce în depărtări plutește.
Furiei mele îi crescuseră, de bună voie, petale, semințele erau gloanțe adânc înfipte-n pământ, Dumnezeu mai ține în brațele sale, o lumină de candelă în cuvânt,
Pe trupul femeii sunt urme de lanțuri, din piept îi cresc aripi și vise pe care le-ascult, poezia e un zbor de pasăre călătoare, uneori și mai mult,
Furiei mele îi crescuseră, de bunăvoie, petale, cu tine mă arunc în tumult, poezia e un zbor de pasăre călătoare, uneori și mai mult!…
Zbor spre înălțimi 