Mama s-a dus să adune câteva ierburi să le așeze în mănunchi sub grindă să poarte de belșug și de noroc… nu mai are cum să ajungă la cină de va veni târziu pe întuneric îmi va pune mâna în poală și-mi va sprijini somnul până dimineață când liniștea spartă de întâiul cântat al cocoșului îi va reconstitui chipul o lumină va țâșni din răsăritul târziu separându-i chipul de umbră
și va pleca cu Dumnezeu
tata s-a dus și el într-o dimineață pe la patru cu merindea sub braț și o fotografie învelită într-un ziar și nu s-a mai întors o fi vrând să se întâlnească cu mama la capăt de drum unde se odihnesc sufletele
aș fi vrut să știe și mama că am mai crescut și că-i seamăn mult că o duc bine și că mi-am cumpărat un cal ar fi bine să vadă cum îl mângâi și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura nucului sub care bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată de la târgul din Dobrești și cum o aștept seara la capătul uliței și privesc spre sat până când văd cerul aplecându-se să sărute pământul de noapte bună…
sunt singur acum
ștergarul alb în care mi-am uitat copilăria – singurul suvenir de la mama îl port la piept și mă prefac uneori că o văd ținându-mi capul pe genunchi… cu firul tors din lacrimi coase cerul de marginile pământului ca să nu-mi fie frig…
ca un fluture agățat de noapte o să colorez cu privirea cele două imagini între care mă caut
POEZIA Poezia e un joc de cuvinte-n armonie, E o muzică ce vine dinlăuntrul sufletesc Sau secretul ce-a scăpat din substanța cenușie Când, cu inima deschisă, sentimentele vorbesc…
E un templu construit pe idei conspirative, Este cumul de vibrații, de miresme și culori, De imagini, de tablouri și trăiri figurative, Poezia este arta de a revărsa comori
Prin cuvinte cu polei din misterele gândirii, E o punte între oameni, un balsam de catifea, Poezia e izvor pentru tainele iubirii, Este muzică divină… și-am atins cerul cu ea…
Am simțit că mă înalț și ating nemărginirea Când m-am conectat cu gândul, printr-un zbor, la Absolut Și m-a binecuvântat, mi-a promis chiar nemurirea Când voi scrie poezie într-o carte convolut.
Ploi orfane un zâmbet silabisit de-o emoție scrie oglinzi din tăcerea verii mirarea coase rotund un cireș pe buzunarul lunii vise clipesc trist printre alveolele întrebării un gest coagulează cerul obosit în eprubetele aprinse de praful unei zecimale în frigul decojit de noapte ziduri înnoadă o sărutare pe străzile gândului la ultima fereastră de iubire un chip ghicește stele pe dealul ursitoarelor și-un verb deșiră păsări cu gust rotund de rime oarbe uitarea umblă în vârful picioarelor prin colbul șoptit de icoane iar tu te cauți pe tine vers dăruit de-un cerșetor acestei lumi ascunse în afișul cu ploi orfane
Am visat că erai lângă mine, eram la braț, prin parc, pe alei, într-o liniște aproape divină auzeam pașii tăi, pașii mei,
Florile primăverii cu îmbujorate petale adunau de pe ramuri umbra bătrânului tei, erai lângă mine și treceau ca o boare, pașii tăi, pașii mei,
Ca un cântec ce rămâne în amintire, zburau fluturii albi pe alei, tu-mi spuneai în șoaptă, un cuvânt de iubire și treceau mai departe pașii tăi, pașii mei…
De dorul tău se sparge-o lacrimă în palmă. Privirea-mi pierdută se strivește între gene. Și gândul plesnește cu zgomot, de atâta durere… Inima ferecată de smalțul ochilor, înjunghie și ultimul cuvânt rătăcit în mine. Doar un colț de obraz mai păstrează lumina .
Copilărie, bogată în poveşti, Cu Feți Frumoşi şi Ilene Cosânzene, Eu te-am lăsat păşind pe căi viclene, Acum te caut! Unde-mi eşti?
Cu chipul trist, cu ochii în pământ, M-ai petrecut, tăcută, la portiță, Mi-ai prins floarea de Nu-mă-uita în cosiță, Ştiai că-ți calc, ultima oară, tărâmul sfânt.
Grăbită m-am tot dus…în cânt, Câteodată, am găsit cărări de mătase, Alteori, căi înguste şi spinoase Prin al vieții enigmatic labirint.
În zborul meu prin lumea largă Am întâlnit şi zmei, şi vrăjitoare, Dar şi lacome păsări răpitoare, C-un unic scop: candoarea să îmi şteargă.
Cândva demult, eu, te-am trădat! La tine m-aş întoarce, dar nu mi-e cu putință! Pentru că te-am abandonat cu-atâta nesăbuință, Copilărie, oare, tu, m-ai iertat??
Cu ochiul minții văd copila de-odinioară, Râsu-i-e cristalin, nu ştie încă ce-nseamnă venin, Nici cât de-amare sunt frunzele de pelin… Joacă şotron, sufletu-i-e pur şi inima uşoară.
O iau în brațe, …la piept o strâng, Îi simt parfumul inocenței, fragranță rară, Multe-amintiri între noi se strecoară, Mă-năbuşă plânsul…şi-mi dau voie să plâng…
Doar în POVEȘTI și-n cărți se mai adună Copii, NEPOȚI și frații împreună, În SATUL mândru, de odinioară, Rămas acum ruină și-o povară.
Se-aude uneori pe drum cum PLÂNGE Vreun rătăcit FECIOR chemat de sânge, De vechea COASĂ, ruginită-n tindă, Ah, cum ar vrea cu brațu-i s-o cuprindă,
Să simtă iarăși lama iute, fină, Cum fâșie prin iarba din grădină! Of, scumpe amintiri, cum dați năvală Pe CĂI de suflet, în privirea-mi goală!
Și păsările sunt acum RĂZLEȚE, Căci nu mai vin copii să le răsfețe Cu bobi de rouă și fărâmi de pâine; Plecat-ați azi, vă mai întoarceți mâine?!
Cum TRECEȚI, Clipe! Cum rămâneți pulberi! Din BIEȚI părinții, Timpule, cum spulberi Din viață, rostul, din senin, odihna Și mă întreb ades: A cui e vina?! —————————
Acest text se bazează pe fapte ce au avut loc în realitate. Mi-am luat libertatea să le descriu așa cum am simțit, vă rog să scuzați eventualele greșeli.
COVIDIȚII (part.1) La volan era soția lui, el stătea pe scaunul din dreapta, iar pe bancheta din spate ședea tatăl său, un om înalt, cu trăsături frumoase și blânde, trecut de șaptezeci de ani. În acea dimineață de luni s-au pornit să meargă în satul copilăriei, la grădină și livadă, să samene arpagicul, usturoiul, ceva morcovi, țelină și pătrunjel... El și-a dorit de mult s-ajungă în sat, în oaza lui de liniște, dar de când cu nenorocita de pandemie nu s-a încumetat să se ducă mai devreme, de teama infectării cu noul Coronavirus. Oricum lua în derâdere tot ceea ce însemna virusul, se distra pe teama lui, i se părea că oamenii exagerează, mai ales că soția lui era extrem de precaută fiind trecută printr-un cancer la sân, un copil născut mort, o operație de histerectomie totală, și multe altele. De cele mai multe ori îl exaspera cu măsurile ei uneori prea exagerate de protecție:
Spală-te pe măini! Dezinfectează-te! Te-ai șters pe picioare înainte să intri-n apartament? Nu mai pune mâna pe nici un obiect! El râdea, zeflemitor și ironic, persiflând-o:
Ești paranoică, draga mea! În ziua aceea se bucura că în sfârșit se poate duce la țară, la grădină, a așteptat de mult timp acest moment, însă nu voia să-și manifeste pe față bucuria, era la fel de tăcut și de calm ca de obicei. După aproximativ zece kilometri, telefonul mobil l-a anunțat, cu un sunet sec, că a primit un mesaj. Pe ecran a apărut doar un text scurt: “Bună dimineața. De la Poliție. 074xxxxxx Sunați-mă.” A zâmbit, mirat dar și intrigat în același timp, zicându-și în sinea lui: „Ia uite dom’le la polițaii ăștia, știu doar să dea ordine…” I-a povestit soției lui ce mesaj a primit, iar ea, îngrijorată cum sunt toate femeile-n astfel de situații i-a zis să sune odată, ce mai așteaptă? Amuzat, a format numărul, s-a prezentat, iar vocea auzită i-a bubuit pur și simplu în timpane, nevenindu-i să creadă.
Bună ziua, sunt comisarul P, unde sunteți?
Sunt în mașină, tocmai mă-ndrept spre…
De ce nu stați acasă? Dumneavoastră ați fost testat pentru Covid, da?
Da, am fost testat sâmbătă, la Centrul de Dializă…
Domnule, testul a ieșit pozitiv! Vă rog să vă întoarceți acasă în acest moment! Și să rămâneți acolo până ce veți fi contactat de către cineva! Vestea a fost năucitoare, și-a amintit că sâmbătă dup-amiaza i-au fost recoltate probe pentru testul de Covid 19, laolaltă cu alți pacienți, la centrul unde făcea dializă de trei ori pe săptămână. Cum adică să fie pozitiv? Tocmai el? Nu se poate așa ceva, probabil că e o eroare, s-a mai întîmplat să se greșească rezultatele analizelor. Dar dacă?… Nu, n-are cum, e o glumă, o încurcătură, sau… La Centrul de Dializă i s-a spus că rezultatele la acel test vor veni abia joia viitoare, așa că nu e adevărat, poate că nu e vorba de el, cu siguranță că au greșit cei de la Poliție. Apoi și-a amintit că, cu câteva zile înainte a făcut febră, puțin peste 38 grade, dar n-a dat importanță mare acestui fleac, zicând că a fost doar o simplă răceală, doar soția lui a început să se panicheze și să se-ngrijoreze… S-au întors înapoi, în oraș, în apartamentul lor situat la ultimul etaj al unui bloc cu patru etaje, deasupra celui în care locuiau părinții lui. Maică-sa a primit vestea cu îngrijorare, era o femeie mica de statură, cardiacă, diabetică, dependentă de insulină iar tatăl, la fel de calm ca întotdeauna, s-a resemnat, punându-și, ca de fiecare dată, speranțele-n Dumnezeu. Amândoi erau niște oameni extrem de credincioși, mergeau în fiecare duminică la biserică, iar atunci erau în plin post, dinaintea Paștelui, ținut ca în fiecare an cu aceeași strictețe, sfințenie și evlavie. Începând de atunci, telefoanele au început să sune. Apel după apel, atât al lui, cât și al soției, amândoi așezați în bucătărie dinaintea unei cafele și răspunzându-le, pe rând la toți. -Bună ziua, suntem de la DSP (Direcția de Sănătate Publică), știați că ați ieșit pozitiv la testul pentru Covid?
Da, am fost anunțat mai devreme de un domn de la Poliție..
Să vă pregătiți, urmează să fiți dus la spital!
De ce, stimată doamnă? Nu mă doare nimic, sunt bine, nu am febră…
Asta e procedura domnule!
Oare soția mea când va fi testată? Poate e infectată și ea…
Doamna are simptome?
Nu, nu are nimic.
Să luați, vă rog, legătura cu medicul dumneavoastră de familie, el vă va spune ce aveți de făcut!
Bine, dar… Alo? Alooo? A închis…
Bună ziua, agent Xulescu de la Poliție, eu sunt afară în mașină, vă rugăm să ieșiți pe balcon, să vă vedem și să ne faceți cu mâna!
Să vă fac cu mâna? Așa? Cu mâna pe sus?
Da, da, așa! Vă văd! Acolo, sus, la etajul patru, da! Nu aveți voie sub nici o formă să părăsiți domiciliul!
Să le facem cu mâna din balcon, exact cum le făcea Ceaușescu oamenilor! A pufnit el în râs, adresându-i-se soției lui, care tot mai îngrijorată, nu l-a auzit, căzută pe gânduri…
Bună ziua domnule D, sunt de DAS (Direcția de Asistență Socială), vom veni la dumneaoastră la ușă cu niște documente prin care ați fost puși în izolare la domiciliu atât dumneavostră cât și părinții. Vă rugăm să citiți documentele să le semnați, iar noi ne vom retrage un etaj, două mai jos. Apoi să ni le lăsați jos, lângă ușa de la intrare, pe preș, le vom lua de acolo…
Ne tratează toată lumea ca pe niște ciumați, i-a șoptit el soției, iar ea a ridicat resemnată din umeri. În scurt timp a bubuit vestea în presă și pe internet, Centrul de Dializă unde mergea el a fost declarat ca focar de infecție cu Coronavirus. Acum a înțeles, toate se legau și aveau un sens, el s-a infectat acolo, din neglijența vreunui alt pacient, asistentă sau infirmieră, dar asta nu mai avea nici cea mai mică însemnătate. Veștile au început să curgă cu repeziciune: “La Centrul de Dializă din… au fost depistați pozitiv 11 pacienți, 4 asistente și un medic!” Parcă nu-i venea să creadă, din cei peste 300 de pacienți de acolo chiar el s-a nimerit să fie unul dintre cei care… Tocmai el? Cum naiba? Mda… Întotdeauna și-a zis în sinea lui că Dumnezeu îl iubește atât de mult, încât îi tot dă să ducă. S-a așezat în pat, ar fi vrut să doarmă, să uite, însă nu l-a lăsat soția, trezindu-l la realitate:
Trebuie să-ți pregătești bagajele dacă vei fi dus la spital, cine știe cât te vor ține acolo…
Iarăși spital? A răbufnit el și a început să-și facă bagajele, ajutat de soția lui. S-a săturat de spitale, anul trecut a stat destul de mult prin ele, rinichii lui nu mai funcționau aproape deloc, pentru asta făcea dializă. În rest se simțea bine, nu avea absolut nimic, de ce să-l ducă? Dializa o făcea de mai bine de jumătate de an, o ședință ținea exact 4 ore și 20 minute, adică un total de 260 minute în care nu avea voie să facă nici o mișcare. Acolo și-a dezvoltat două abilități esențiale: răbdarea și calmul. Avea o vorbă după care se ghida în viață: “Nimic nu durează o veșnicie…” A dat din mână a lehamite, pufnind în râs, bagajele erau gata, să vină să-l ducă! Își va lua laptop-ul cu el, va avea timp să scrie la roman, cititorii lui așteaptă cartea, iar el a promis c-o va termina până la vară, dar cine a știut că va veni pandemia asta nenorocită? Ce-o fi, o fi! Va sta în spital atât cât va trebui, apoi se va întoarce acasă și o va lua de la capăt.
Hai să mâncăm! i-a zis soției, iar ea a aprobat. Primele îmbucături i s-au părut mai ciudate, de parcă nu ar fi mâncat niciodată felul acela de mâncare, mesteca și nu simțea nimic.
Mâncarea asta n-are nici un gust! i-a zis, amuzat. Femeia a îngălbenit, s-a uitat pierdută la el, zicându-i, cu lacrimi în ochi:
E clar! Ești infectat! Astea sunt simptomele clare ale virusului… Au sunat-o pe fiica lor care locuia în Timișoara, ea era stewardesă la un mare operator de zbor low cost, dar momentan nu mai lucra, zborurile erau suspendate, iar ea era acasă, îngrijindu-și fetița de doi anișori și jumătate. Ar fi vrut să vină în vizită la părinții ei înainte de toată nebunia asta, dar se temea să nu care cumva să fie purtătoare asimptomatică de virus, luat din avion, în timpul oricărui zbor de Spania sau Italia, și să-i contamineze pe ai ei fără să vrea… Oare să fac o postare pe Facebook? și-a zis el, cu calmul ce-l caracteriza. Să anunț că am fost testat și am ieșit pozitiv? Mai bine nu, cine știe ce o să se creadă despre mine… Dar dacă n-o voi face, atunci se va afla și mă vor arăta toți cu degetul! Asta-nseamnă să recunosc că sunt infectat și am intrat în izolare, sau… Să-mi anunț cititorii că voi fi dus într-un spital și cine știe cât voi sta acolo, iar „Aneta”? Voi mai putea să scriu la „Aneta”? Dacă mi se va întâmpla ceva, va rămâne cartea neterminată… Da! Fie ce-o fi! A pus mâna pe telefonul mobil și a început să tasteze direct pe wall-ul lui de Facebook: “La Centrul de dializă din… acolo unde fac eu dializă de 3 ori pe săptămână, au fost depistate două cazuri de infecții cu Covid 19. Sâmbătă dup-amiaza ne-au testat și pe noi, pacienții, plus medicii și asistentele. Azi au venit rezultatele, și au fost depistate aproximativ încă zece persoane pozitive, contaminate cu Covid 19, printre care și eu. Voi intra în izolare, e posibil ca acesta să fie ultimul episod din „Aneta” pe care-l voi posta, deși nu-mi doresc deloc acest lucru…Dumnezeu cu mila…” Apoi s-a așezat în pat, ar fi vrut să doarmă, bagajele pentru spital erau făcute, însă telefonul mobil a început să vibreze, postarea de pe Facebook a avut un ecou nesperat, curgeau mesajele de încurajare și susținere atât din partea cunoscuților cât și a necunoscuților. Cei mai mulți îl felicitau pentru că a avut curajul să recunoască public că e pozitiv, fără a ascunde acest lucru, iar în scurt timp au apărut articole despre el în presa locală, aflând cu stupoare că el e primul infectat cu Covid 19 din orașul lui.
Bună ziua, sunt de la Antena 1, am văzut postarea dumneavoastră de pe Facebook, ați fi dispus să ne dați un interviu? Să facem un videocall?
Da, vreau să vorbim, dar nu pe video, doar cu voce.
Haideți, domnule D, știți că…
Dacă vreți cu voce doar, video nu, v-am spus.
E bine și cu voce, dacă doar așa doriți dumneavoastră. Vă putem suna mai târziu? Ca să ne pregătim materialul?
Da, bineînțeles…
ABNEWS.RO ”Am curajul să recunosc faptul că sunt COVID-19 pozitiv” – povestea unui scriitor infectat la Centrul de Dializă din Alba Iulia. Plus un pasaj de carte | abnews Lucian Domșa are 46 de ani, este din Aiud și de astăzi a devenit pacientul Secției de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia, după ce a primit rezultatul pozitiv pentru COVID-19. Lucian Domșa s-a îmbolnăvit după ce a intrat în contact cu persoane infectate cu noul …
Zbor spre înălțimi 