O nouă zi se naște Pe cerul dimineții Și-o altă filă-ntoarcem În cartea sfântă-a vieții… Trec zilele în zbor, Mai ieri copii eram, Mă-ncearcă așa un dor, Sub pleoape lacrimi am. Nu-s lacrimi de durere Și nici dezamăgire, Sunt dulci fiori în suflet, Aș spune…fericire! Sunt bobi sărați de rouă Ce-mi aduc bucuria, Cu ochii minții caut Prin ani, copilăria. O văd parcă, aievea, În ploi calde de vară, Când dezbrăcați, desculți Ne alergam pe-afară! O mai văd și pe mama Cum secera la grâu, Iar în dogoarea zilei Noi ne scăldam la râu, Cum toamna în livadă La fructe culegeam, Seara-n povestea mamei Devreme adormeam… Mai văd și-o iarnă albă Ce fulgi îi cernea cerul, Trosneau butuci în sobă, Afară mușca gerul. Apoi viața a curs Nisip într-o clepsidră, Anul s-a făcut zi Iar ziua cât o clipă! S-au dus…au trecut toate, Acum este târziu… Dar aș mai vrea, la mama, Copilă să mai fiu!
Anca Man – debutantă Cristina Tunsoiu – coordonatoare Grup,, Zbor spre înălțimi,, 19.05.2021
Iubitul meu aș vrea să-ți dau de știre Că nu mai am cerneală să-ți mai scriu Iar la magazinul de iubire, Era închis că am ajuns târziu.
Nici inspirație nu am să-ți scriu poeme Că muza și-a luat liber vreo trei zile Deși i-am zis că-i pierdere de vreme Din calendar să rupă vreo trei file.
Nici nu mai știu acum ce zi mai e Parcă un veac simt astăzi că m-apasă Am tras un scaun pentru liniște Dar și aceasta a plecat de-acasă.
Îmi pun de-un ceai, cu amintiri să-l beau Că prea e rece-n inimă la mine Cu ușa-întredeschisă o să stau, Poate vreun dor nehotărât,revine.
Și trag perdeaua să privesc afară Nu plouă, dar e tot înnourat Cerneala e uscată-n călimară, Iar condeiul mă privește derutat;
Și pendula timpului se mută Din colț în colț, în sufletu-mi tăcut Sunt ca o Atlantidă dispărută, Dintr-o lume ce de mine s-a pierdut.
Și-am îngropat în mine-un cer cu stele Și pleoape plânse de îngeri răniți Spălând mereu cu lacrimile mele, Răni care dor sub spinii încolțiți
Și-mi simt iubite gura însetată, Parc-aș mai vrea să simt al tău sărut … La fundul cănii chipul tău se-arată De ce nu pot în gânduri să te uit?
Când mie nu mi-e teamă, nici ţie nu ţi-e milă Şi-ţi peticeşti trecutul cu umbra mea umilă Îţi laşi cămaşa udă să-ţi cadă la picioare Şi repetăm păcatul când teiul dă în floare
În dimineţi de ceaţă doar umbra mea te cere Şi-ţi spun că e adio, şi-mi spui la revedere Îmi spui că se mai poate, şi strig că nu se poate Şi-ţi memorez tot trupul în fiecare noapte
Îmi spui că e iubire, şi-ţi spun că e menire Dar mâna mea e rece pe coapsa ta subţire Şi când oraşul tace sub ropotele ploii Ne recompunem soarta din floare de magnolii
Şi timpul nu mă iartă şi vremea nu te iartă Scântei de întuneric sub aşternut de piatră Iar umbra mea de flăcări se lasă peste tine Şi-ţi reconstitui trupul cu rănile din mine
Hărmălaie mare-n sat, s-au pus câinii pe lătrat, Ies sătenii toți grămadă, ce se-ntâmplă ca să vadă. Cu alai de zile mari, însoțiți de lăutari, Vin țiganii paparude, pământul cu cer să-l ude. Stau vecinii-n furca porții să le ghicească-n bobi sorții Țigăncile bucălate, cu bluzele decoltate. —Haide, frumoaso ca focul, să-ți dea baba cu ghiocul, Pune banul, taie cartea, hai să-ți fac și ție partea! Vin babele laolaltă, fete tinere exaltă, Ies moșnegii toți din casă, cu mustăți, barba nerasă Și privesc pe îndelete cum răsar blondele plete De sub basmale-nflorate de țigănci nemăritate. Saltă sâni de colelie pe sub bluza arămie Și se-aprind coapsele late pe sub fuste colorate. —Hai, țigancă paparudă, cu ochi lacomi, gura crudă, Dezbracă-ți hainele toate că se-ndură sfântul, poate, Să trimită norii-ncoace, să dea ploaie, să ne-mpace! Și, râzând, o țigăncușă, sprintenă și mai ghidușă, Se despoaie-n pielea goală, își pune pe cap o oală Și cu-n brâu de frunză lată se lasă toată udată. ”Paparudă-rudă, vino de ne udă!” Iar o țigancă bătrână o lovește peste mână Cu nuiaua de alun ca să vie norul bun, S-aducă ploaie curată, de răutăți descântată. Și dansează țigăncușa ca vântul peste brândușa Ce vrea umedă să fie pajiștea unde învie. Se-adună norii deodată pe câmpia nearată, Cerne vântul ploaia rară, o sorb plopii-n gura-amară De arșița dinspre vară. Toți se miră, cată norul care-și golește ulciorul, Doi, trei stropi și este gata, pleacă norul, iar găleata Zgâlțâie fântâna seacă, mulți se roagă, alții pleacă. Paparuda-și face jocul, apoi aleargă norocul. Și numai Dumnezeu știe când va fi ploaie să vie!
O nouă zi se naște Pe cerul dimineții Și-o altă filă-ntoarcem În cartea sfântă-a vieții… Trec zilele în zbor, Mai ieri copii eram, Mă-ncearcă așa un dor, Sub pleoape lacrimi am. Nu-s lacrimi de durere Și nici dezamăgire, Sunt dulci fiori în suflet, Aș spune…fericire! Sunt bobi sărați de rouă Ce-mi aduc bucuria, Cu ochii minții caut Prin ani, copilăria. O văd parcă, aievea, În ploi calde de vară, Când dezbrăcați, desculți Ne alergam pe-afară! O mai văd și pe mama Cum secera la grâu, Iar în dogoarea zilei Noi ne scăldam la râu, Cum toamna în livadă La fructe culegeam, Seara-n povestea mamei Devreme adormeam… Mai văd și-o iarnă albă Ce fulgi îi cernea cerul, Trosneau butuci în sobă, Afară mușca gerul. Apoi viața a curs Nisip într-o clepsidră, Anul s-a făcut zi Iar ziua cât o clipă! S-au dus…au trecut toate, Acum este târziu… Dar aș mai vrea, la mama, Copilă să mai fiu!
Anca Man – debutantă Cristina Tunsoiu – coordonatoare Grup,, Zbor spre înălțimi,, 19.05.2021
Zbor spre înălțimi 