În satul unde-odinioară trăiau atâtea amintiri, A mai rămas doar bătrânețea și doar tristețea din priviri Și umbre-ascunse pe la colțuri ce amintesc de vremi uitate, Suspinele ce ies și lacrimi ce curg pe-obraz nenumărate.
Privesc părinții prin ferestre ce-acum sunt mai întunecate Și-așteaptă, copleșiți de griji, copiii ce-s plecați departe. Ei nu mai știu în care timp și nu mai știu de-i noapte-ori zi, Nu mai iau seamă de-anotimp, și doar șoptesc, nu pot vorbi.
Nu știu de-i soare sau e vânt, că-n viața lor e doar furtună Și cu privirile-n pământ anii trecuți îi tot adună. Ei tot așteaptă disperați s-audă scârțâit de poartă Dar, uneori, sunt speriați că, să-i aștepte, n-or să poată.
Se roagă Domnului mereu să le mai dea o zi de viață Și să-i ajute, chiar de-i greu, durerii să mai facă față. C-atât îi ține pe pământ, atâta le mai dă speranță, Să-i vadă pe copii venind, o zi sau două, în vacanță.
Și plâng dar lacrimile lor focul din suflet nu-l vor stinge. Mai trec iar zile, mai vin nori, iar inima în piept se frânge Și-așteaptă. Așteptarea-i grea dar se agață de un vis: Că i-or vedea în sat venind, cum la plecare le-au promis.
Și plânge satul părăsit, și plânge ulița pustie C-atâta timp a mai trecut…Parcă a fost o veșnicie. Nici păsări parcă nu mai sunt, nici vântul parcă nu mai bate Și doar mirosul de pământ din câmpuri plânse mai răzbate.
Și plânge vremea peste sat cu lacrimi ce s-au stors din nori, Și plânge roua pe pământ, în fiecare zi, în zori. Îi mai trezește din visare câte un clopot obosit Ce tânguie durerea care i-anunță: Unul a murit!
N-a mai putut să-ndure chinul și așteptare i-a fost grea, Doar amintiri din vremi trecute a reușit cu el să ia Și pleacă schilodit de doruri ce l-au muncit mulți ani la rând Ducând cu sine și tristețea și tot necazul în pământ.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 18.04.2021
Lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră o să aştept
când plouă îmi aud copilăria în aburul ei te văd bunico dimineaţa devreme cum îmi linişteai somnul cu un sărut (fiecare atingere o simt în anii scurşi prin clespidra din mine) mai ştii când cu degetele murdare de magiun desenam pe geam ochii lui tata? cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei şi nu spuneai nimic… acum mi-e inima strânsă ca un purece salt din durere în durere oftez dar nu spun nimic fiecare zi mă interoghează ca pe un condamnat mă ridic şi privesc în noapte poate îmi trebuie un sprijin iubire şi încredere sau câte puţin din fiecare
e noapte şi plouă
îmi cer iertare, bunico! în casa în care am iubit prima oară s-a instalat un păianjen mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme faţa de masă s-a rupt pe la colţuri nucul din curte sub care bunicul potcovea caii s-a maturizat scrânciobul a îmbătrânit şi el gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit în rest sunt toate cum le ştii din când în când timpul mă strânge de piept dar nu-i bai…
e noapte şi plouă cobor în întunericul din mine şi aştept…
Joacă-ți rolul păgân, la-mpliniri de soroc, și-apoi mușcă din stei, când culegi nenoroc! Sporul templului vinzi duhului necurat și adormi viscolind în alcovul pătat de străbuni păcătoși ce-au nuntit desfrânări, cu tăciunii din iad aprinzând lumânări.
Mergi și dormi în ciulini, stinge – ți ochii cârpiți, ce sticlesc, pofticioși, spre un pumn de arginți, pretinzând că nu văd ce urechile-aud și trădare aștern pentru verdele crud izvorât în pustiu, dintr-un mugur sfințit de un Cuget Divin, Trup de pâine și vin, c-un sărut, răstignit!
Ai vândut pe nimic Adevărul din Cer. Acum, mințile-ți pierzi, toate visele-ți pier. Moartea, ce, până ieri, îți părea crunt dușman, azi ai vrea s-o-ntâlnești, simți că ți – ar fi balsam. Doare crunt Duhul Sfânt și de el vrei să scapi, înțelegi că, de-acum, pe Pământ nu încapi.
Plângi și urlă-n deșert, că – n grădină n-ai loc! Doar cu moartea plătești moartea unui proroc.
Locul întâi: Printre petale de Violeta Andrei Stoicescu
În zori, când se revarsă roua din petale ALBE Pe firul ierbii, cu şoptiri de diamant, Şi-n murmur lin se-alintă mugurii pe ram în salbe, Se-aude zvon de primăvară din neant…
E-atâta dor în pomii înfloriți, şi-atâta viață, Parfumul lor strecoară-n INIMI un fior… Iubirea prinde ARIPI din sclipiri de dimineață, Şi-n SUFLETUL pustiu se-avântă iar în zbor.
Se NAŞTE-o nouă zi cu adieri de primăvară. Voi n-auziți cum BATE-acum încet în geam? Veniți să stăm sub liliacul înflorit, afară, Ce-ascunde dulci arome-n floarea de pe ram!
Ne-am IZOLAT sub măşti, şi prea trudiți de-nsingurare, SĀRMANI şi trişti ne plângem drumul uneori… Ieşiți de-acum sub mângâierea razelor de soare! DORMIȚI din nou sub cerul liber, printre FLORI!
Înveşmântat în straie fermecate de lumină, Seninul cerne primăvara printre nori, Şi ninge cu petale în splendoarea din grădină, Într-o eternă simfonie de viori…
Nu vezi că mi-s ochii de cer atârnați și clipele-n iubire de soare vânați, Că pașii mi-i semăn și-i adun din ploi și din verdele crud ce-ncolțește-n noi…?
Nu vezi cum ceru-mi soarbe azurul din ochi, când dorul tău mă descântă de deochi și-mi cresc aripi ce se frâng în zbor, plutind ca un vis deasupra unui nor …
Nu vezi că mi-s ochii incolori De atâta dor de al iubirii fior?
Un glas din cer a poruncit : – Să fie peste tot lumină ! … … și ca prin vis s-a revărsat iubirea sfântă de-nceput, ca sentiment neîntinat ce nu știam că o să țină s-ajung să-l gust, să fie-al meu… … iar ochii mei, lipiți de tină, văd deslușit, zâmbesc acum, ‘nainte să se fi pierdut.
Un glas ca tunetul a spus : –Să fie ape și pământ !… … și-au fost mai multe de atât… A fost iubire ca-n povești și stele mii se legănau pe tonul unui dulce cânt… A fost și-un dor, un dor nestins, purtat pe aripi mari de vânt, un vânt călduț care striga : – Iubitul meu, pe unde ești?…
Și fără să fi fost chemat, a apărut și-un mare rău. Făcea prăpăd printre iubiri, iubiri mai albe ca zăpada. Se urca sus, mai sus de cer și se credea a fi un Zeu. Dar eu, păzit de-a lui furie, eram ascuns la pieptul tău… Lupta în van să mă atingă, ori cu pumnalul, ori cu spada.
… Și au trecut ani mulți de-atunci, să fie mii, chiar mii de ere… Iar noi, purtând iubirea-n taină, ‘nainte să ne fi văzut, simțeam ceva, simteam un dor ascuns prin tainice unghere, un straniu gând, un vis real, ceva ce inima ne cere, legându-ne curat, pe veci, iubirea sfântă de-nceput.
De-atunci, când nu ești lângă mine, vreau veri senine, fără ploi, că ard de dor, de dorul tău, ca-n focul luat de Prometeu, să împărțim în taină totul, viața-ntreagă să fim doi. Nicicând să nu mai spun „doar eu” , ci-ntotdeauna să spun „Noi”… … să-mi fi iubire, să-mi fi tot, Tu, Doamna sufletului meu…
Și strig neîncetat de-atunci : – Iubesc privirea ta senină, iubesc și Raiul de la munte, așa cum tu preabine ști, iubesc și pasul, mersul tău, care se unduie-n grădină… Chiar de vor fi acuzatori să mă condamne fără vină și-n ochii lor sunt vinovat, port vina de a te iubi…
Sub fereastra noastră cântă serenade, o mandolină, Prin geam șoaptele de-amor se strecoară în surdină, În odaie candelabre ard în focul lor idile, Se-nvelesc cu dragostea două sufletele umile.
Cum să fac să te ascult, dintre miile de șoapte? Care dor îmi răscolește visurile dintr-o noapte? Ești dorința ce mă arde sau mirajul din iluzii, Suflet adunat în brațe sau speranțele-n confuzii.
Te adună iar sub pleoapă, bobul cristalin de rouă, În vâltoarea dimineții împart zorile în două, Umplu iar carafa vieții cu nisip de amintiri Să ne îmbătam, iubito, din pocalul cu iubiri.
Glezna timpului își trece peste tâmple fulguiala, Odihnesc în pașii noștri macii roșii rânduiala, Ne îmbracă primăvara-n floarea albă de plăceri, Buza ta catifelată are iar gustul de meri.
Îți culeg din asfințit șoapta strângerii în brațe, Strălucesc în ochii tăi stelele pe cer paiațe, Izvorâte-n așternuturi, gusturi de iubire tandre Mi te-au dezvelit, minune, în lumini de candelabre.
Te respir mereu, iubire, în orice lăsat de seară, Zorii ne trezesc cu dorul de-a veni amurgul iară, Cântă serenade-n corzi sub fereastră o mandolină S-a-mbătat povestea noastră cu o dragoste sublimă.
Zbor spre înălțimi 