Îmi rătăcesc pasii prin verdele primăverii, dorind a-mi reculege cântul din strunele ei de vioară. Dar, știu! Arcușul ei, m-ar dojeni până-n vară, c-apoi să plec, precum pleacă și verdele-n toamnă.
fericirea mea e o fereastră prin care privesc cerul și din când în când poteca ce duce înspre marginea lumii totul este asemeni cerului care mă împiedică să văd dincolo în fiecare dimineață scormonesc prin memorie am senzația că îmi lipsesc câteva lucruri lipsa asta mi-a împuținat trupul și de-o noapte îmi tot spun că sunt trist doar câteva iluzii se zbat pe uscat și-mi zgâlțâie privirea sunt înghesuit într-un colț de întuneric și lovit în plin precum zborul din adâncul cerului singurătatea își leagănă tăcută umbra și din când în când îmi ciugulește din suflet trupul mi-a devenit un loc de pelerinaj pentru toate păcatele lumii durerile înalță ziduri nimeni nu intră nimeni nu iese la singura poartă din zid mi s-a așezat umbra și cerșește puțină libertate doar atât cât să-l impresioneze pe Dumnezeu
(Teodor Dume, din vol. „Ferestre spre marginea lumii”, Editura Pim, 2019)
Și-i noapte, și plouă, și vântul se zbate Perdeaua de lacrimi neliniști împarte, Pământul suspină de vremea haină Primăvara-i prea rece și parcă străină.
Și gem, și se-nchină, și plâng pomii goi Iar crengi șuierând se transformă-n strigoi, Nici urmă de om pe strada pustie Doar sufletul singur aprinde o făclie.
Și lună, și stele, și cer s-au ascuns Sub norii cei negri și greu de pătruns, Doar rugi îngânate ce se înalță atunci Când inimi învinse au temeri adânci.
Și gând, și speranță, și dor de lumină Fiori par ce cheamă dimineața să vină, Încet, peste noi coboară amintiri Când ploaia și vântul trezesc uneltiri.
Autor: Elena Coca Mahalu 16. 03. 2021 ( drepturi rezervate de autor )
Ai apărut din dor de primăvară Purtând pe umeri tăcerile-nghețate Și chiar luptând cu viscolul de-afară, Tu ai crescut în fiecare noapte.
Acum privești spre lume cu mândrie Din albul pur se naște-o altă viață. E taina ce o duci în sihăstrie, De te ivești curat, de dimineață.
Eu tot nu știu cum îți păstrezi veșmântul Peste pământul răscolit de neputință Și de te-ntreci cu ploaia și cu vântul, Tu știi să crești frumos, prin suferință.
Cum primăvara vine să se-nchine, Din ochii ei mai cade câte-o stea, Și orice floare care după tine vine, Va naște o biruință-n lupta grea.
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a douăzecea etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Premiile de la această etape;
Să nu m-alungi ~Cristina Ghindar Greuruș~
Să nu m-alungi stăpânul meu! Nu mă goni din casa ta! Şi chiar de-s câine simt şi eu. Să nu m-alungi, stăpânul meu! Pe străzi îmi este tare greu, Povara asta-i tare grea. Să nu m-alungi, stăpânul meu! Nu mă goni din casa ta!
Cândva, ţi-am fost bun, credincios Şi drag ţi-am fost, cum bine ştiu. Acum, nu-ţi mai sunt de folos… Cândva, ţi-am fost bun, credincios. Tânăr, eram mai inimos. Acu-s bătrân, cum vrei să fiu? Cândva, ţi-am fost bun, credincios Şi drag ţi-am fost, cum bine ştiu.
De ce să mă alungi acum? Că-s bătrân şi nu mi-e bine. De ce să mă arunci în drum? De ce să mă alungi acum? Să mai trăiesc, eu n-aş şti cum… Mi-este bine lângă tine. De ce să mă alungi acum? Că-bătrân şi nu mi-e bine.
1) Ai trișat ~Alex Peteleu ~
Ai trișat, m-ai tras pe sfoară Și-ai plecat în lumea largă ! Mi-ai pus foc la inimioară, Ai trișat, m-ai tras pe sfoară ! S-a făcut iar primăvară Iar tu n-ai mai venit dragă, Ai trișat, m-ai tras pe sfoară, Și-ai plecat în lumea largă !
Spuneai ades că mă iubești ! De m-ai iubit, de ce-ai plecat? Credeam c-ai să mă fericești, Spuneai ades că mă iubești ! Ai vrut doar să mă amăgești Și apoi zborul ți-ai luat Spuneai ades că mă iubești ! De m-ai iubit, de ce-ai plecat?
2)O albină ștrengăriță ~Anca Man~
O albină ștrengăriță Se plimba din floare-n floare, Într-un lan de lămâiță. O albină ștrengăriță Și-a făcut o coroniță, Din polen galben de soare, O albină ștrengăriță Se plimba din floare-n floare.
După atâta plimbare Albinuța ștrengăriță, Moleșită de la soare, După atâta plimbare Se ascunde la răcoare Printre frunze de crăiță, După atăta plimbare Albinuța ștrengăriță.
Înspre seară se trezește… Într-o înțeleasă grabă Către stupul ei pornește, Înspre seară se trezește… Apoi ea se dumirește Că n-a făcut nici o treabă! Înspre seară se trezește… Într-o înțeleasă grabă.
2) Zvon de primăvară ~Violeta Andrei Stoicescu ~
Dulce zvon de primăvară Se aude-n depărtare… În acorduri de vioară, Dulce zvon de primăvară Umple zarea către seară Cu arome dulci de floare. Dulce zvon de primăvară Se aude-n depărtare…
3) Val ~Monica David ~
Să ridicăm brațe spre cer Cu tot ce-n suflet e senin, În lumea plină de mister Să ridicăm brațe spre cer. Cănd valul curge efemer Pe calea unui nou destin Să ridicăm brațe spre cer Cu tot ce-n suflet e senin.
3) Sunt oameni… ~Maricica Tîrșa~
Sunt oameni ce te pot iubi, Indiferent ce ai face… Când de necaz te vei izbi, Sunt oameni ce te pot iubi. Lângă ei poți din nou zâmbi. Iubirea lor te reface… Sunt oameni ce te pot iubi, Indiferent ce ai face…
Sunt oameni ce nu te iubesc, Indiferent ce ai face… Cei care de rău te vorbesc, Sunt oameni ce nu te iubesc, Dar nu te teme, e firesc! Zâmbește și dă-le pace! Sunt oameni ce nu te iubesc, Indiferent ce ai face…
Se scutură cerul de lacrimi prea multe, Nori vineți dansează sub aprigul vânt, Se-aude tăcerea, nu-i nimeni s-asculte, Se-îmbracă cu ploaie întregul pământ.
Mi-e ploaie în gânduri, mi-e ploaie în vise, Mă bântuie ploaia în nopți mult prea lungi, Mă mângâie ploaia pe pleoape închise, La mine în suflet nu vrei să ajungi.
O palidă lună îmi bate în geamuri, E lungă cărarea și m-am rătăcit, Prea iute e timpul, nu-l pot ține-n hamuri Și simt c-ai uitat cât de mult te-am iubit.
O ploaie de lacrimi se scurge sub pleoape, Mă doare absența, prin ploaie te chem, Mă rog la Destin să te-aducă aproape, Mă simt osândit de un tragic blestem. Cătălin Iancu 07.03 2021
Premiul special: Inimă pustie de Violeta Andrei Stoicescu
Mi-am împletit din GÂNDURI azi, cu nostalgie, CĂRĂRI de dor spre anii de demult. În INIMĂ se zbate-o clipă prea PUSTIE, Cu tresăriri de ŞOAPTE şi tumult…
Mă-ntorc încet, tăcut, pe drumul de-altădată, În prag pe mama nu o mai ZĂRESC, Tărâmul cald, de vis, ce m-aştepta odată, În amintire-acum îl retrăiesc…
Mi-e dor de satul vechi, cu coame verzi, abrupte, Cu FETE ce-ntâlneam în asfințit… Sunt vise dulci, ce dintr-un BASM parc-au fost RUPTE Şi risipite-n clipa ce-a pierit…
O, cât de mult aş vrea în pragul casei, mamă, Să mă PRIVEŞTI cu ochii tăi senini, S-aud din nou cum glasul tău în zori mă cheamă, Cu mângâieri durerea să-mi alini…
E-aşa de tristă lumea asta fără tine, Te port mereu în suflet c-un fior… Să-ți spun cât te iubesc, cuvinte-s prea puține, Mi-e dor de tine azi, mi-e-aşa de dor…
Chiar când mâna mi-e-mpotrivă betegită-n anotimpuri și pe-alocuri sunt fuioare printre lacrimi trist prelinse, mă-ncumet să trag de firul lăsat liber prin nisipuri și să torc să se ivească muguri noi în vremuri ninse.
De miroase-a dor în aer peste iarba mai brumată, de mă las voit purtată-n valul frunzelor uscate, de mă pierd pe povârnișuri pe-o cărare dărâmată, mă gândesc c-acesta-i birul și-mi chem visele trucate.
Și, când mâna scurmă-n ghemul deșirat iar înapoi, mă prind de cadența vremii ce-mi zorește-n cale firul, nu mă sperie nici noaptea printre arome de trifoi, trag de el să spintec valuri unde s-a ivit porfirul.
Îl așez pe caii vremii el să poată să se miște, gust aroma primăverii, clipa să treacă ușor, când mă-ntreb cât i-e de teamă mersul toamna să-i confiște, prin prezentul clipei date firul trece gânditor…
Zbor spre înălțimi 