A scrie-un vers nu e deloc ușor Sunteți părtași la propria simțire Și chiar de sunt și zile care dor, Al vostru vers nu e decât trăire!... (Avram Mihaela)
Dacă-l întinzi cu mâini tremurătoare Acelora care la fel trudesc, Pe glia de iubire roditoare Toți pomii vieții, tainic, înfloresc. (Georgeta Rada)
Ne-am întâlnit pe drum de vers și cânt Și ne-am dat mâna peste timp și spațiu, Prietenia este lucrul sfânt, Ea ne pătrunde-n fiecare atriu. (Florentina Savu)
Pe unde umbli dragă fericire, În care colt de lume te-ai ascuns? Te-am cautat și te-am găsit în poezie Și mi-e de-ajuns, și mi-e de-ajuns. (Doina Botusan)
Pe acest tărâm vrăjit, nemuritor, Păşeşte sufletul, uşor, sfios Şi adăpându-se-n al său izvor, Se naşte mai puternic, mai frumos. (Traistaru Luminița)
* Când suferim ce tainică-i durerea, O poleim cu aur și cu toamne.. Noi îndulcim cu miere chiar și fierea, Și nici un val nu o să ne răstoarne! (Cristina Tunsoiu)
Din trusa călimării mai culegem Câte un tril, câte-un crâmpei promis, Noi, ucenicii vechilor arpegii, Ne logodim cu muza într-un vis. (Daniela Konovală)
Când, ne-nțeles, poetul se împacă Tacit, cu sufletu-și prea ne-nțeles, Condeiul îi e sfânt prieten, parcă, Ce-i scrie-ntreaga viață-n tainic vers.. (Diem Carpe)
Răsare ziua surâzând. Răsare, aridicând lumina în săgeți de aer, de soare, ca-n alte dimineți…
Și-ncet, murmură frunza. Apleacă povara-i roasă de căldură și flutură din cracă-n cracă val verde de velură…
Și cerul se spânzură de nori. Îl simt mereu sub aripi lungi, divine, care m-apropie de tine… Și-i rău. Și, câteodată-i bine, când mângâi chipul tău și-l mai sărut, în timpu-ntors și greu…
M-aștepți, mare-nvolburată An de an, pe malul tău, De albastrul tău furată Mi-e privirea de flăcău.
Ai strâns VORBE și amintiri Unind doruri cu DESTINE, PURURI, plină de sclipiri Ai spălat MĂȘTI clandestine.
VREREA ta parcurge timpul, Și mă-ndreaptă spre talazul Ce cufundă anotimpul, Dragostei cerând răgazul.
Vreau răspuns la ÎNTREBARE: Spune-mi tu, MARE albastră, Când orgoliul rănit DOARE Cum deschizi altă fereastră?
Te-oi IUBI, frumoasă fată Cu pletele înspumate, JUR că șoapta ta-mi desfată Nopțile prea zbuciumate, Retrăiesc ce-a fost odată, Urme de valuri purtate…!
Tu să mă ierți că n-am găsit cuvinte cu care să te mint frumos, când greu apasă peste trupuri depărtarea care tot crește între noi, mereu,
Tu să mă ierți dacă, la rădăcină, stejarii mei au flori de borangic, prin ei coboară șubredă lumină, firimituri din veșnicul ,, nimic „,
Tu să mă ierți dacă pe ochi se cerne un vis pe care lumea nu l-a visat nicicând, eu scriu pe o tăcere cu mâna tremurând poemul de iubire rămas ca o părere…
Tai o felie de cer, din pâinea infinitului și o ung cu visarea… Storc norii pentru un strop de senin, să-mi îndulcesc viața savurând aroma unui curcubeu. Nota de plată o las pe marginea unei clipe de aur. Timpul este mereu victorios.
În limba română, pe lângă regula generală a acordului predicatului cu subiectul, în persoană şi număr (eu citesc, el vorbeşte, noi plecăm, Ana şi George scriu etc.), mai există şi acordul prin atracţie şi acordul după înţeles. Acordul prin atracţie înseamnă că, uneori, predicatul nu se acordă cu subiectul lui, ci cu un alt cuvânt din propoziţie, care are mai multă greutate, ca înţeles, sau care este mai aproape de predicat (exemplu : Era odată un moş şi o babă…/ Pe luciul ghetei se reflecta lumina lunii şi strălucirea stelelor etc.).
Acordul după înţeles are loc atunci când subiectul este exprimat printr-un substantiv cu formă de singular, dar cu înţeles colectiv, determinat de un alt substantiv la plural care indică elementele componente ale colectivului : O grămadă de oameni au întârziat.
Majoritatea este un substantiv din această ultimă categorie, adică are formă de singular, dar înţeles colectiv. Acordul se face corect în funcţie de context. Dacă substantivul majoritatea este însoţit de un atribut exprimat printr-un substantiv la plural, se va spune, de exemplu : Majoritatea elevilor au plecat (cu verbul la plural). Dacă substantivul nu are un atribut, care să facă referire la elementele pe care le presupune colectivul, dar enunţul are sens, atunci acordul se poate face la singular : Majoritatea a hotărât ce este de făcut.
Aspectele menţionate anterior pot ajuta la exprimarea corectă a acordului, în cazurile in care apare substantivul majoritatea, dar mai trebuie subliniat că orice vorbitor trebuie să fie atent şi la accentul logic al mesajului şi să facă acordul şi în funcţie de acesta. De exemplu, se poate spune corect : Românii sunt nemulţumiţi, pentru că majoritatea sunt săraci(cu acord la plural, chiar dacă nu există un atribut « lămuritor », dar sensul logic, de plural, rezultă din prima propoziţie).
În legătură cu exemplul din titlul articolului sau cu altele similare, putem spune corect : Majoritatea este de acord să amânăm plecarea/ Majoritatea elevilor sunt de acord cu acest regulament / Deputaţii au dezbătut mai multe legi şi, la final, majoritatea a aprobat două/ Majoritatea deputaţilor au aprobat legile discutate etc.
