Pe când tot ce-i pur dispare și te-ngropi-n suferință, Pe când lupta ta te doare, nu mai ai nicio dorință, Toți prietenii s-au dus, nu mai vor să-ți țină seama, Dar un înger blând te ține și-acel înger este mama.
Ochii tăi îți plâng durere, viața însăși te doboară, Însă mama-i lângă tine și în iad de se coboară. Asta e adolescența: lupta grea cu mii de morți, Unul intră, zece pleacă, toți prieteni pe la porți.
Mama însă nu te lasă și când sufletu-ți se frânge, Ea cu grijă și blândețe suferințele îți strânge. Și le-ar pune ea în suflet, ca durerea ta s-o fure Și ți-ar da în schimb pe ele inimi dragi și gânduri pure.
Da, în lumea asta aspră totul e o luptă cruntă Și tu ești doar o furnică, o ființă prea măruntă. Ține cont însă copile, ca cedarea nu-i a ta! Moartea ta este sfârșitul pentru tine, pentru ea.. Ca durerea ta să plece, cere-ți viața prin putere! Mama-ți dragă este acolo, simte și ea, doar durere…
Bună dimineața, dragii mei! Vă invit cu drag la lectură, dar nu înainte de a vă ura să aveți parte de o zi minunată!
Este onoarea mea să trec în portofoliul scurtelor articole o personalitate precum Costin Nenițescu – o figură emblematică a României, însă mai puțin cunoscută publicului larg. Chimist de excepție cu prestigiu internațional, Costin Nenițescu a fost un promotor al științei românești în lumea largă.
Născut la data de 15 iulie 1902, Costin Nenițescu este fiul lui Dimitrie Nenițescu – un alt personaj istoric deosebit de important în istoria României. A fost un avocat desăvârșit, ocupând pe rând funcții precum director al Băncii Naționale Române, ori ministru al Industriei și Comerțului (1910-1912).
Spre deosebire de tatăl său, care era atras de științele umaniste, Costin s-a dedicat în întregime studiului științelor exacte. A terminat studiile la Munchen, avându-l ca mentor pe Hans Fischer – un vestit chimist german, laureat al premiului Nobel.
Revenit în țară, Costin Nenițescu a început să predea chimie organică și generala la Universitatea București, între anii 1925 – 1935. Nu se sfia niciodată să răspundă studenților săi cu replici precum „nu știu”, ori „nu se știe încă”.
La doar 26 de ani publică două tratate: „Chimie generală” și „Chimie organică”, după care au învățat peste 40 de generații.
A fost căsătorit de două ori. Ecaterina Ciorănescu, cea de-a doua soție, i-a fost, pe rând, studentă, asistentă, doctorandă și parteneră de viață.
Datorită contribuțiilor aduse în studiul chimiei, Costin Nenițescu a fost ales membru al Academiei Române. Mai mult decât atât, a fost ales membru și al altor Academii din Germania, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. Atât de apreciată era munca sa neobosită.
A fost decorat cu numeroase distincții, primind o sumedenie de premii. Printre cele mai importante, ofer exemplu medalia „August Wilhelm von Hofmann” – acordată celor mai buni chimiști ai lumii. A fost extraordinar de aproape de premiul Nobel, însă faptul că provenea dintr-o țară comunistă nu i-a permis niciodată accesul la premiu.
Numele unor reacții ori compuși organici încă îi poartă numele datorită descoperirilor sale. „Hidrocarbura Nenițescu” este prima anulenă CH(10) descoperită (compus organic monociclic). Prepararea cis-diclorociclobutenei este denumită „diclorura Nenițescu”. Alte exemple sunt „sinteza Nenițescu” ori „dimerul Nenițescu”.
Fără doar și poate, românul Costin Nenițescu este cel care a deschis un orizont larg în sinteza organică modernă. La baza acestei afirmații stau toate cele de mai sus. Rudolf Criegee (*chimist organic german) spunea despre studenții pe care Nenițescu i-a pregătit că sunt cei mai buni din laboratoarele lui.
Rolf Huisgen depune și el mărturie în ceea ce privește capacitățile excepționale ale chimistului român: „Costin Nenițescu, ca și Hans Fischer, aparține marilor arhitecți ai chimiei organice”.
Un fumător înfocat, Costin Nenițescu se stinge din viață în urma unui atac de cord, la Bușteni. A lăsat în spate cunoștințe care vor dăinui peste veacuri încă mult timp de acum încolo. O mândrie de a aparține aceluiași popor cu Costin Nenițescu.
O lume de mistere și visuri ne-mplinite, O lume de durere și lacrimi risipite, O lume-ncrâncenată ce zace în război, Care trăiește astăzi dar moare-ncet, cu noi.
E lumea ce ne ține, ne știe și ne doare, În care răsar stele și străluceşte-un soare, În care păsări cântă pe ramu-nmugurit Și-n care primăvara, se pare, n-a murit.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină, Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină. E lumea ce se stinge încet, fără să știm, În care totu-ngheață, iar noi nu mai iubim.
O lume ce se pierde de-atâta nepăsare Și care-i rătăcită în noapte și-n uitare. O lume pregătită să dea ultima luptă Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înãlţimi 02.04.2021
În cugetul visării deasupra unui gând, Când noaptea e aprinsă, și-i beznă pe pământ Trec șiruri de nuanțe, culori întunecate, Și gândurile-n unde sunt de lumini furate!
Sub cerul care plânge înduioșat și lin S-aprinde-o rază albă din freamătul senin Și strigă în tăcere dar luminând mereu, Cu ochii nevăzuți, ochii lui Dumnezeu!
În insomnia vieții tresare o minune Căzută din mister ce lumii nu-i va spune Că sus veghează pururi un înger păzitor… Cel care vine-atunci când toate, toate dor!
Pământul e o palmă în care nu încapi, Când de durerea grea încerci cumva să scapi Și te cuprinde teama, și loc nu mai găsești, Și deodată zbori cu aripi îngerești!
Acolo e lumina și steaua ce-ți arată Că-n cer există oameni, o lume neuitată, Ce își întoarce ochiul adesea spre pământ Când îngerii le cântă cu tot ce este sfânt!
În șirul lung al păcii domnește veșnicia Aici lumea se-ntrece doar cu zădărnicia Cad lacrimi de icoană și lacrimi de la sfinți, Și lacrima durerii e plânsă de părinți!
Părinți plecați acolo în lumi fără hotar Ce ne-au adus aminte că viața e un dar. Blesteme, toate oarbe ne vor îngenunchea Când plânsul fără noimă ne poate îneca!
O, Doamne, câtă milă!… și câtă îndurare În somnul cel de noapte și visul mai tresare Căzând din galaxii lumini aprinse-n foc, Ce pun cu știrea lor mirul din loc în loc!
Zăpezi de întristare topite peste zi Ca un ecou sublim toate vor năzui Spre insomnii abstracte și pline de fior Când viața te întrece cu-n farmec muritor!
Pământul va striga pe cel ce nu dorește Să prindă ostenit chemarea ce-l orbește, Luceferi vor aprinde în cer lumini de dor Și în morminte viața va fi numai a lor!
Nemuritoare stele de-a pururi vor fi-n cer Să lumineze celui căzut în lung mister Iar când hotarul lumii va fi de tot închis… Acolo vom pleca așa cum va fi scris!
Hotarul libertății, e doar o scurtă clipă Ce zboară în apusuri și trece prea în pripă La colțul așteptării mai stă un vis uitat Ce scutură iubirea din suflet zbuciumat!
Și moartea nu-i decât o prea frumoasă clipă, Când vieții i s-a rupt și cea din urmă-aripă Dar sufletul, nu moare, în năzuințe sfinte Va căuta odihna lipsită de cuvinte!
Tăceri înălțătoare vor pune capăt nopții Și vor veni din umbră lumini în calea sorții Și-atunci se vor trezi la viață fără moarte Toate câte s-au scris în ale vieții carte!
Și de pe bolți înalte vor lumina mereu Mulțimile de stele, din cer și Dumnezeu Și va trimite-n taină pământului tăcerea, Să-ngroape în morminte tot răul și durerea!
Nu plânge, de atâta insomnie tânjind după o simplă- mbrățișare, un dor nebun ucide, altu-nvie, parfumul tău îl simt din depărtare,
Nu plânge, tu, când plângi, o pasăre îmi cântă un cântec vechi la mine în fereastră, în suflet se aprinde o lumină și arde nesfârșit iubirea noastră,
Ea nu ne minte, nu putem uita ninsoarea de culori dintre cuvinte, nu plânge, azi te rog, iubita mea, la mine-n prag e-o lacrimă fierbinte.
Înecat în ani de școală și cu nasul pe sub plete Am avut un vis aseară că-s tătic și-am două fete Mă certam rău cu nevasta pentru alte noi aspecte C-am aflat din întâmplare c-amandouă-s corigente
Eu bolnav cu cartea-n mână știu istoria-nvechită Știu să scriu și în chineză, să citesc și în sanscrită Geografia mi-e sub piele, am pe inimă tărâmul Cum se dă cu sapa-n glie, cum se practică tutunul
Însă fetele mă sapă, stau ades’ cu cartea-n mână Plănuind ca într-o seară să m-arunce in fântână Însă drept fiind motivul, de o vreme nici că-mi pasă Dacă eu sunt negativul, de le pun ceva pe masă
Pentru mine cartea-i drogul ce nu m-a lăsat în pace Dar se vede că prorocul mi-a arătat cum se face De nu mă gândesc în fine, să fim fericiți acasă Nu-i familie, la mine iar de fete, chiar că-mi pasă
Și-am decis să mai schimb foaia, să las cartea deoparte Chemând fetele-n odaia ce de mult timp ne desparte
Fetelor să știți că-n viață nu am avut tot la tata Dar am vrut ca să fac față după ce-am făcut armata
Și-am citit fără-ncetare fără să-mi aduc aminte Să vă dăruiesc iubire de carte și de părinte Mă iertați atunci și mâine o să-ncepem altă viață Cartea este ca o pâine, când mănânci din ea, te-nvață
Și-uite-așa iar armonia s-așeza în casa noastră Eu, fetele și soția fericiți priveam spre glastră Din păcate dimineața a venit și mi-a luat visul Ce frumos era cu soața, îmi părea chiar paradisul
Lili Cristal 06.04.2021 Drepturi de autor rezervate Foto sursa internet
Vă prezint o altă autoare debutantă, cu o activitate literară care o propulsează în fruntea clasamentului, prin textele ei, dar și prin implicarea ei în activitățile grupului Zbor spre înălțimi. Cv-ul ei literar e foarte bogat și care ne confirmă dorința ei de a fi remarcată în spațiul liric.
M-am nãscut la 19 octombrie 1970, în oraşul Panciu, judeţul Vrancea, unde, în 2989, am absolvit Liceul Agroindustrial „Ioan Slavici”, profilul economic. Dupã 5 ani de „luptã” cu cifrele, am dat meseria de contabil pe cea de asistent medical, absolvind în 1997 Şcoala Postlicealã Sanitarã de stat „Hipocrate” din Focşani, iar din 1998, lucrez ca asistent medical în secţia de Terapie Intensiva a Spitalului Judeţean de Urgenţã „Sfântul Pantelimon”. Mi-am aprofundat pregãtirea profesionalã absolvind în 2014 Facultatea de Medicinã şi Farmacie „Dunãrea de Jos” din Galaţi, modulul Asistenţã Medicalã Generalã. Cu poezia cochetez încã din şcoala generalã, fiind membrã a cenaclului literar, sub îndrumarea doamnei profesoare de limba românã, Maria Bandrabur, soţia cunoscutului scriitor vrâncean, Ionel Bandrabur. Am lãsat pasiunea scrisului încercând sã mã formez profesional dar din 2017, la îndemnul poetei Luminiţa Postolache, colegã de „suferinţã” la acelaşi spital, am început sã postez pe grupul ei de poezii „Razele sufletului” dar şi pe pagina mea de facebook. În 2018 mi-am fãcut debutul literar în paginile reviste „Bogdania”, condusã de domnul inginer Ionel Marin, dumnealui publicându-mi poezii în mai multe numere ale revistei. Am apãrut de câteva ori şi în ziarul local şi am participat la realizarea a numeroase volume colective: „Cristale de culturã”- editura Armonii culturale, Adjud-2018, „Mozaicul sentimentelor”- editura Terra, Focşani – 2018, „Suflet, trup şi spirit” – editura Izvorul cuvântului, Buftea – 2018, „Generaţia luminii”- dditura Hoffman – 2019, „Vulcanul pandemic între speranţã şi iluzii”, „Cele 10 porunci pe scara vieţii”, „În cãutarea Eului pierdut – Regãsiri”, „Ecoul umbrelor”, „Poveştile iubirii – Amintiri”, „Cea mai dragã fiinţã” şi „Armonia cuvintelor”, toate la editura Izvorul cuvântului, Buftea-2020. Prin amabilitatea domnului Cristian Arsenoi, administrator la editura LED FORCE Iaşi, am beneficiat de realizarea a douã volume virtuale: „Cristina – cronologie poeticã”, în 2019 şi „Mi-e…poezie”, în 2020. Sunt membrã a Cenaclului literar din Odobeşti „Şi totuşi iubirea”, condus de domnul profesor de muzicã Stelian Ene, scriind şi numeroase poezii pentru compoziţiile dumnealui. Am şi participat la antologia „Mozaicul sentimentelor”, împreunã cu toate membrele cenaclului. De asemeni, sunt membrã a cenaclului literar”Duiliu Zamfirescu” din Focşani, condus de scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, cenaclu pe care, din pãcate, nu l-am mai frecventat din lipsã de timp. Am participat şi la seratele literar – artistice organizate la Ateneul Popular şi la Biblioteca „Duiliu Zamfirescu” de poeta Luminiţa Postolache, acum activitatea fiind întreruptã de pandemie. Sunt membrã a mai multor grupuri virtuale: „Zbor spre înãlţimi”,”Extemporal liric”,”Lira-Odobeşti”, „Razele sufletului”, „Dor de infinit”, „Vitrina cu poezii”, „Tabãra de Amiciţia”, „Radio Poema”, „Diaspora scrie”, „Poezii pentru sufletul meu – Montreal”, pe unele postând doar ocazional. Am obţinut premii doar pe grupurile „Zbor spre înãlţimi”, la diferite secţiuni şi „Dor de infinit”.
Florentina Savu, coordonatoarea activității literare, ne relatează urmatoarele:
Cristina Ghindar Greuruș, nu are publicată, deocamdată, nicio carte de autor însă ea a fost dintotdeauna atrasă de scris, a colaborat cu diverși antologiști, este membră a mai multor grupuri literare, a susținut o intensă activitate pe fb. și online dar și pe grupul nostru, „Zbor spre înălțimi”, grup pe care am mers împreună, eu ca și coordonator al său. Trebuie să recunosc însă că de multe ori nu a avut nevoie de ajutorul meu, ea fiind o ființă extrem de ambițioasă, calculată, cu un simț muzical al frazelor bine cizelat, cu un ritm bine pus la punct. Probabil toate acestea au contribuit la premierea multor creații ale sale pe acest grup, plus că fiecare din ele venea cu câte un mesaj tulburător: fie că era vorba de fericire, singurătate, disperare, pierderea iubirii, piedici de tot felul în calea vieții, dragostea pentru natură, pentru Iisus, pentru mama, ființa care i-a dat viață… Poezia a venit de la sine, ca o descătușare a sinelui, curgând limpede și curat precum un izvor de munte. În majoritatea poemelor sale, cu toate încercările prin care trece, ea alege calea speranței, a verdelui care te menține mereu tânăr în suflet, a încrederii că poate răzbi prin viață. Ba, mai mult, niciodată nu-și va pierde calitatea de om, dorind răul cuiva. Nu-i place prefăcătoria, urăște acele măști pe care unii le afișează doar de impresie dar, când acestea le cad la un moment dat, iese la suprafață toată falsitatea ascunsă în dosul lor. Cristina va alege de fiecare dată tăcerea și judecata dreaptă, așa cum mărturisește în Poezia zilei din 22 Noiembrie: „Taci, ascultă și gândește/ Nu mai judeca greșit!/ Viața sigur te plătește,/ Nicicând nu vei fi scutit./ Atunci când suferința o copleșește simte nevoia de a purta haine cernite, parcă pentru a-și arăta tuturor disperarea. Are desigur și poeme în care optimismul său e debordant, în care puterea de a depăși orice problemă ivită în cale este foarte mare. Iubește frumosul sub toate aspectele sale și nu va renunța nicicând la el, convinsă fiind că în viață nu există „Nu se poate.” Un poem emoționant este cel închinat mamei, ființa care i-a dat viață. Dorul de ea este tulburător, din cauza distanței fizice dintre ele două și ar dori nespus ca ea să trăiască două vieți, deși știe că acest lucru nu este posibil: „Înc-o viață ți-aș da, mamă,/ Domnul de m-ar auzi,/ Domnul de m-ar lua în seamă,/ Înc-o viață ai trăi”. Cristina Ghindar Greuruș are poezia în sânge și sunt convinsă că, în timp, va avea un cuvânt important de spus în poezia contemporană. Eu o văd evoluând cu fiecare nou poem, este foarte activă pe toate concursurile de pe grup, situându-se, la fiecare dintre ele, pe podium. Chiar dacă, prin pregătirea profesionlă este asistent medical, numai poezia este aceea care îi asigură liniștea interioară, bucuria speranței, lumina călăuzitoare spre înainte, ea reprezintă medicamentul său miraculos pentru rezolvarea și însănătoșirea tuturor problemelor sale. Exact cum subliniază în Poezia zilei din 15 Noiembrie: „Cred că pot răzbi prin viață,/ Cred că pot să stau în față,/ Cred că-mi pot urma destinul/ Și îmi pot învinge chinul/ Cu siguranță va putea să-și împlinească și visul literar, curând ne va zâmbi de pe coperta unei cărți cu numele său de autor. Apoi vor urma, rând pe rând, altele fiindcă odată intrat în sânge „microbul” poeziei, nu ai cum să mai scapi de sub tutela sa. Eu îi spun simplu, și din toată inima: Succes, Cristina!
Și acum două poeme semnate de poeta Cristina Ghindar Greuruș
Fără vise
Ce ne-am face fără vise? Pentru ce am mai trăi? Amintirile nescrise, Oare, nu s-ar prăpădi?
Fără vise, cum e viaţa Şi la ce am mai spera? Cum să vină dimineaţa Dacă vis n-ar exista?
Şi cum am păşi pe drumul Ce ni s-a deschis în faţă? Visele, fie chiar unul, Ne-ajută s-avem speranţă.
Ce ne-am face fără ele Şi la ce ne-am mai gândi? Faptele, bune sau rele, Fără vise n-ar mai fi.
Ce ne-am face dacă visul Ce-am visat n-ar exista? Viaţa asta, paradisul, Pentru noi ar dispărea.
Ce ne-am face fără vise? Pentru ce am mai lupta? Reuşitele promise Niciun rost n-ar mai avea.
Cristina Ghindar Greuruş – poet debutant Coordonator -doamna Florentina Savu Grup -Zbor spre înălţimi 05.03.2021
Încerc să uit
Eu mi-am croit un drum în lumea asta Și uneori, cu greu, l-am străbătut, Am încercat s-alung din calea mea năpasta Și am luptat atât cât am putut.
Eu am avut speranțe mari și visuri, Mereu am încercat să le-mplinesc. Nu am făcut nici rău, nici compromisuri Și-am plâns și am sperat să izbândesc.
Eu am luptat cu oameni fără suflet Dar nu m-am înjosit în fața lor. Am încercat să-mi fie viața cântec, Mi-am pus în versuri gândul, uneori.
Și am iubit la fel ca toată lumea, Am suferit cum suferă oricine Dar am căzut de multe ori și, culmea, M-am ridicat şi-s mândră azi de mine.
Am și prieteni dar am și dușmani, Așa cum fiecare cred că are Și nu regret nimic, iar peste ani Voi trece peste toate cu răbdare.
Chiar dacă azi mă chinuie-ntrebări La care nu le mai găsesc răspuns, Mă rod în suflet atâtea mari trădări… Încerc să uit și cred că e de-ajuns.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 02.03.2020
Zbor spre înălțimi 