O ploaie de vară, o viață un râu de glasuri printre frunze curgând aceeași floare -n orice piatră aceeași piatră -n orice noapte spune da acestei ramuri de ploaie umbră-n petala de trandafir, o imagine în apa unui cuvânt spune da, în tine amintirea roade aceeași poveste nu te-ntoarce, prietene, aruncă-ți privirea în ploaia de vară, un obicei străvechi această moarte, ce mai aștepți luna albă și rece a ultimului înger căzut peste noi spune da torentului, da visului suntem doar pleoape ce-i dau ochiului iluzia că nu se va-ntâlni cu seara oricât de târziu, spune da celuilalt țărm.
Se naște în același timp cu tine, Cu chipul tău și-a inimi-ți măsură, Cînd fugi rănit de ea te urmărește Și în singurătate și în ură… . Singurătatea are chipul ei Cu umbră sau lumină în urzire, Cum e ultimul gînd cînd vine somnul, Cum e întîiul gînd de la trezire… . Și poate fi cea mai adîncă pace Sau focul din pornirile primare, Te-nalță jerbe de scîntei albastre, Te ninge fulgi de scrum în destrămare… . Crepuscul, răsăritul pare seară Și asfințitul pare dimineață, În unele momente ale vieții Iubirea, ura au aceeași față…
Ca la început – SONET – * de Anatol Covalli * Dragostea mea e ca la început, la fel de caldă şi de împlinită. De când cu-adevărat ne-am cunoscut inima mea a fost doar fericită. * În urma noastră, un frumos trecut te ține-n el în amintiri cioplită. S-a împlinit aproape tot ce-am vrut într-o iubire nemaipomenită. * După atâta vreme s-a văzut că de destin, din veci, mi-erai menită, căci sufletu-ți a devenit un scut * de care viaţa mea fu ocrotită, sub zâmbetul întâiului sărut, în clipele trimise de Ursită.
Când mânzul ne-nhămat se crede cal Și vrea să tropotească-n deal, pe lună , Să nu-i pui ochelari de carnaval, Să nu-i pui peste adevăr, minciună .
Să-l duci la ieslea ta cu fân din lunci, Cosit de mâini crăpate ca pământul Și să-l țesali cum mângâi dalbii prunci, Și să-l strunești cum îți strunești cuvântul.
Să-l duci la ape limpezi, să-l adapi, Din sete să își afle el izvorul, Apoi din frâu, stăpâne, să îl scapi, Nu-i potcovi copita cu ogorul.
Mai lasă-l să necheze după cai, Caii sălbatici cei purtați în sânge, Poate-i visează și nu știi și n-ai Cum să-nțelegi că-n limba lor îi plânge
Pe ei, cei care n-au fost robi nicicând Și nechezau ca tunetul, ca vântul , Erau furtuni prin ierburi fremătând, Dar i-a-nghițit și cerul și pământul.
De unde știi cât cer ai înhămat La plugul tău, rănind adâncul pâinii? De unde știi că murgu-a nechezat De viață sau de moarte-n dosul stânii ?
De unde știi că nu-i un armăsar Care mănâncă jar din palma lunii ? De unde știi, bătrânule samsar ? Știi doar că nu mor caii când vor câinii !
Te rușinezi cu el, crezând că n-ai Un cal precum sunt negrele ispite , Dar mâna lungă-a hoților de cai Pândește din primejdii priponite.
Când fiara se va rupe din pripon, Dă pinteni și ridică-te la stele Cu mânzul tău că se aude zvon De hoți de cai și de ispite grele !
Să-l scoți din iesle, să-l hrănești cu jar Din focul care-a ars întâia oară În vatra ta, bătrânule samsar De mânjii cailor fără povară.
O felicităm pe Andreea Pîrlea pentru deosebita poveste și îi urăm la cât mai multe la fel de frumoase! Ea este câștigătoarea ultimei etape a acestei secțiuni iar pe această cale, administratorii grupului o premiază și o felicită pentru implicarea constantă la secțiunea,, Povesti pentru copii,,.
FETIȚA CARE CULEGEA STELE (Andreea Pîrlea)
V-ați întrebat vreodată de ce vă simțiți sufletul legat de stele? De câte ori nu ați cercetat cerul, încercând să le descătușați taina? Într-o noapte, negăsindu-și somnul, Petruș privea de pe balcon, alături de mama lui, cerul acoperit de o mantie grea de stele scânteietoare.
Mami, uite o stea căzătoare! E adevărat ce se zice, că a murit un om?
Știu că există această credință, însă mai știu o poveste a stelelor care vorbește tot despre oameni, dar altfel. Ți-o voi zice mâine. Acum e tarziu, mâine e o zi agitată.
Mama, mâine e sâmbătă. Stăm acasă. Te rog! Zi-mi povestea! Sigur voi adormi mai ușor!
Se spune că a trăit odată o fetiță pe nume Alma. Ea se născuse din iubirea unei flori pentru o stea. Alma era mai mică decât surâsul unei buburuze, însă creștea foarte repede între petalele suave ale florii albe care se numea Regina. Alma era o fetiță isteață și empatică. Iubea tot ce o înconjura, îngrijindu-se ca în sufletele celor din jur să fie pace. Alerga printre flori cu pași ușori, ca să nu le oprească dulcele cânt, le căra apă în zilele secetoase într-o coajă de alună și zbura pe aripile unei buburuze, dimineața, printre boabele de rouă pentru a vedea ce mai e prin țara gâzelor. Ziua, când soarele era sus pe cupola de azur a cerului, Alma dormea. Se trezea odată cu primele raze ale asfințitului, când floarea scânteia, deschizandu-și petalele parfumate. Alma iubea noaptea și dansa în lumina magică a lunii. Adesea culegea stelele căzute, punându-le în coșul ei de catifea albastră. Le îngrijea cu iubire apoi le căuta locul.
Mami, le punea înapoi pe cer?
Da, dar nu înainte de a le înapoia lumina.
Cum adică? De ce nu mai aveau lumină?
Pentru că erau triste ori pentru că fuseseră uitate.
De cine?
De către cei dragi. Se crede că stelele sunt sufletele celor adormiți care ne veghează somnul. Lumina lor e iubirea, aceasta fiind singura legătură în veșnicie.
Și când nu mai sunt iubite sau sunt uitate, stelele cad?
Așa spune povestea. Alma se îngrijea de stele și, prin intermediul luminii oferite de iubirea sa, stelele începeau să scânteieze amintiri vii în sufletele iubite. Atunci gândurile și iubirea celor rămași, le înălțau iarăși sus pe bolta cerească.
Deci Alma era cea care creea legătura, mami? Ea îi ajuta pe oameni?
Ea îi ajuta să se regăsească în amintire. Însă legătura era dragostea purtată unul altuia.
Mama, Alma mai trăiește?
Alma înseamnă suflet. Sufletul e iubire. Iubirea e veșnică.
E important să ne amintim de cei care nu mai sunt, nu?
Pe cei pe care i-am iubit nu îi vom uita niciodată. Însă ar fi frumos ca atunci când privim stelele să înălțăm un gând frumos pentru toate luminițele aprinse pe cer.
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a douăzeci și trei etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Premiul întâi: Azi, Pãmântul… ~Cristina Ghindar Greuruș~
Azi, Pãmântul ne implorã Sã-l iubim, sã nu-l distrugem, Sã-l salvãm. Mulţi îl ignorã. Azi, Pãmântul ne implorã, Se stinge orã de orã. Mai târziu degeaba-l plângem. Azi, Pãmântul ne implorã Sã-l iubim, sã nu-l distrugem.
Azi, Pãmântul nu mai poate, Cã l-a stors atâta chinul! Prea le-a îndurat pe toate. Azi, Pãmântul nu mai poate, Niciun sunet nu mai scoate, Cã l-a otãvit veninul. Azi, Pãmântul nu mai poate, Cã l-a stors atâta chinul.
Azi, Pãmântul se trudeşte, Voinţa nu i se stinge. Sã reziste reuşeşte. Azi, Pãmântul se trudeşte, În zadar, însã, munceşte. Singur, rãul nu-l învinge. Azi, Pãmântul se trudeşte Voinţa nu i se stinge.
Azi, Pãmântul se tot plânge, Simte cã se prãbuşeşte. Rãutatea îl înfrânge. Azi, Pãmântul se tot plânge, Oboseala îl ajunge, Puterea îl pãrãseşte. Azi, Pãmântul se tot plânge, Simte cã se prãbuşeşte.
Premiul doi: Florii ~Monica David ~
Înflorește iar grădina Sub un cer cuprins de patimi, Umbrele îi sorb lumina, Înflorește iar grădina. Mângâiată iar retina, De seninul blând din inimi, Înflorește iar grădina Sub un cer cuprins de patimi.
Premiul trei: Am plecat în depărtare ~Felicia Percec ~
Am plecat în depărtare, În gând, c-o mie de visuri, Dornică de realizare. Am plecat în depărtare, Dar n-am găsit alinare, M-am lovit mereu de ziduri Am plecat în depărtare, În gând, c-o mie de visuri.
Nu voi renunța la ele, Fie drumul pietros și lung, Le voi agăța de stele. Nu voi renunța la ele, Toate visurile mele, Intr-o zi, din zbor, să le-ajung. Nu voi renunța la ele, Fie drumul pietros și lung.
* În necuvinte suntem doar credință iubirea piatra o topește treziți de gândul fără formă cioplim lumină-n fiecare suflet și prindem soarele de rădăcini să învățăm să înflorim la margine de univers
* În drum spre ce am fost ne pierdem sensul cu focul și cu apa nu vorbim nici vântul nu mai duce vorba că din pământ ne-am zămislit suntem un fulger rătăcit în valsul stelelor apuse…
1)O altfel de primăvară ~Cristina Ghindar Greuruș~
O altfel de primăvară Pe la noi azi poposeşte. N-ar fi pentru prima oară. O altfel de primăvară Cu nori negri ne-nconjoară Şi cu vânt ne răcoreşte O altfel de primăvară Pe la noi azi poposeşte
Florile stau zgribulite Şi se tem să mai răsară, Păsările-s mai grăbite. Florile stau zgribulite Şi se uită stânjenite Că-i altfel de primăvară. Florile stau zgribulite Şi se tem să mai răsară.
Soarele n-o să mai vină Să-ncălzească timpul iară, Nu mai e ca o rutină. Soarele n-o să mai vină Că se-aşterne în grădină O altfel de primăvară. Soarele n-o să mai vină Să-ncălzească timpul iară.
2)Împăcare ~Monica David ~
În glastră flori am adunat Și-mbrățișez miresma lor Cu sufletul ce mi-e curat În glastră flori am adunat. Atâta timp te-am așteptat De-am ațipit în al meu dor, În glastră flori am adunat Și-mbrățișez mireasma lor.
Tu vino azi neapărat Să luminez privirea ta Cu florile ce-am adunat, Tu vino azi neapărat. Nu aștepta să fii chemat Când lângă mine vrei a sta, Tu vino azi neapărat Să luminez privirea ta.
3)Azorel şi cu Grivei ~Felicia Percec ~
Azorel şi cu Grivei Latră toată ziulica, Pe copiii mititei. Azorel şi cu Grivei, Neastâmpărați căței, Nu cunosc ce este frica. Azorel şi cu Grivei Latră toată ziulica.
Zbor spre înălțimi 