Privind apusul, Gândul pleacă hoinar către tine. Te chem în gândul meu Să fii lângă mine. Este spactaculos Când valul stropește faleza. Îti trimit spectacolul grandios, Când mii de curcubeie, Ce cântă uvertura Nopții de basm, Ce trage cortina. Peste soarele plecat la culcare, Daincolo de zare. Cerul sărută marea, Luna strălucește, Privesc cerul cu stele. Din patru puncte cardinale. Luna își oglindește, Chipul îndrăgostit. Privind peste umăr Soarele adormit.
CAUTĂ-MĂ
Caută-mă, în sufletul tău Acolo, mă rătăcesc mereu. Ți-am lăsat o rază de soare, Să te-alinte cu candoare. Caută-mă pe câmpul cu maci Acolo, vei găsi scânteia de iubire, Ce sufletu-ți va mângâia Și vei simți a mea fericire. Caută-mă, când stelele răsar, Pe ale parcului alei. Vei găsi scânteia de iubire Și vei afla sublima fericire. Caută-mă, pe nisipul fierbinte O scoică din mare o perla îți întinde. Să te vadă fericit, Să te simți din nou iubit. Caută-mă, în inima ta Acolo, vei descoperi cerul cu stele Din inima mea. Vei regăsi Petalele iubirii tale. Iubirea-i floare de cireș, Niciodată nu dă greș. Va inflori pe ramurile inimii tale O vei recunoaște pe cale.
A mai rămas o umbră tristă Din tot ce s-a numit iubire Și nu știu, azi, de mai există Un drum măreț spre fericire.
A mai rămas o amintire Ce se va pierde în trecut Și-n taină va pleca-n neștire Pe un drum nou, necunoscut.
Miros tristețea de departe Și milă mi-e acum de tine, Doar visul mai îngână-n noapte Tăcutele urări de bine.
Privesc cu ochii plânși și goi O depărtare necuprinsă, Prăpastia ce-i între noi E-așa de mare și de-ntinsă!
Mă-mbrac în negru absolut Să duc durerea mai departe. Mi te-am dorit atât de mult! Dar viață crudă ne desparte.
…………………………………….
Aștern tăcută pe hârtie Gând istovit de așteptări Și-aș vrea, această poezie, S-ajungă peste mări și țări.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înălţimi 08.02.2021
Eşti… Eduard Bucium
Femeie ce ştii a rămâne frumoasă Chiar dacă sub pleoape ți-e roua sărată, Cu gleznele fine dar talpa crăpată, Slăvită să fii că ți-e casa „acasă”!
Martiră nescrisă în rândul cu sfinţii, Tu porţi rânduiala bunicilor tale, Pe tocuri, desculţă, urmezi doar o cale Și-ți aperi menirea de mamă „cu dinții”
De visele nopţii vorbesc numai ochii Când plouă în ei ori mijesc răsărituri, Din taina puterilor tale cresc mituri, Dar tu le ascunzi între falduri de rochii
Eşti mamă și soră, iubită și muză, Și pâine pe masă, și „sare-n bucate” Eşti cântec de luptă: „fii tare, bărbate!” Eşti floare pictată pe-un pat de lăuză
Eşti dor de flăcăul în deal dus la coasă Și ești rugăciunea din vreme de seară Când totul e iarnă, tu ești primăvară, Femeie ce ştii a rămâne frumoasă… 16 februarie 2021
Steaua fără nume ~Iancu Cătălin ~
Prinde-mă de mână, du-mă sus ,la nori, Alungă-mi tristețea c-un sărut aprins, Desenează-mi vise în mii de culori, Vreau să îmi fii vară pe-ntregul cuprins .
Strânge-mă în brațe, mă simți cum vibrez? Aprinde-mi pe cerul nopții galaxii, Doar iubirea noastră să ne fie crez, Să culegem macii roșii din câmpii.
Ninge-mă în suflet cu aripi de dor, Mai plouă-mi în gânduri lacrimi din ochi verzi, Spune-mi o poveste să adorm ușor, Leagă-mă de tine strâns, să nu mă pierzi.
Prinde-mă de mână, hai să alergăm Dincolo de zare, dincolo de lume, Să deschidem ochii larg și să visăm La o stea a noastră, steaua fără nume. Câtălin Iancu 24.02.2021
E viața ~Cristina Ghindar Greuruș~
În văi se prăbușesc cascade, Pe vârfuri se înalță soare Și păsări zboară în arcade Plutind în stoluri visătoare.
Pe munți sunt foșnete ascunse, În mări, luciri tremurătoare, În suflet, taine nepătrunse Acoperite de splendoare.
Pe dealuri e mirosul viei Învins de roua dimineții, La câmp e trilul ciocârliei Care surâde iarăși vieții.
Și totul este din natură, Mirosul rânced al pădurii, E apa cristalină, pură, Surâsul tainic al trăirii.
Și e candoarea tinereții, E zâmbetu-nflorit pe față, Nescrisul vers al frumuseții, E viața care te învață.
Cristina Ghindar Greuruș – poet debutant Coordonator – doamna Florentina Savu Grup – Zbor spre înãlţimi 26.02.2021
Mi-a șoptit în vis tăcerea nopții, Despre sărutarea ta divină, Îmi stătea-n singurătăți pricină, Dintr-un vis lăsat la voia sorții.
Mi-a șoptit iar noaptea despre tine, Scormoneai prin visuri amintiri, Strânse-n palma vechilor iubiri, Dintr-un oarecare dor de mine.
Mi-au tăcut și șoaptele din nopți, Nu te mai găsesc trecând prin visuri, Ard coșmarurile-n flăcări paradisuri, Și-mi cresc ziduri înalte-n loc de porți.
Mi-a șoptit și inima tot despre noi, Cum c-aș fi eu un nesfârșit izvor, Tu, căprioara care-mi bea din dor, Într-o pădure exilată de-amândoi.
Vino la mine-n vis de dor în noapte, Lasă-mă să-ți sărut iar sânul crud, Să îți fac din iubirea sufletului scud, Și-apoi să-ți vindec buzele de șoapte.
…dă-mi timp, şi am să mă dau pe mine Dă-mi timp să pot să-ţi fiu aproape Şi primăvara care vine Să nu mai împrăştie moarte. Dă-mi timp, că eu nu am, l-am irosit Pe atâtea lucruri nefolositoare, Dă-mi timp, ca să mă satur de iubit Să te iubesc pe-un colţ de soare, De-aş avea timp Eu l-aş da tuturor Indiferent de ziuă şi de noapte Dar nu mai am şi sunt doar călător Mă-mpart doar între naştere şi moarte.
Nelu Cazan / 06.03.2021.
ACROSTIH- (ACROSTIHUL:Te iubesc mult dragostea mea)
..de ce te întrebi aici mereu? Căt te iubesc, căt te doresc, Când eşti aici în pieptul meu? Tu chiar vrei să înnebunesc? De ce îmi aduci mereu Atâtea lucruri din trecut, Ţi-am tot jurat credinţă-n minte Vrei să-o ei iar de la început? Aşa cum tu îmi eşti departe La fel şi eu aici îţi sunt Dar, te iubesc pe semn de carte Pe Crucea Sfântului Mormânt, Mă faci să jur, mă faci să plăng Din nou să-mi fie dor de tine, Eu te iubesc şi acum în gând Şi mi-aş dori să fii cu mine. Of Doamne! cât mă chinuieşi Nu e iubire, ci blestem, Aici trăirile lumeşti Sunt amăgire şi pelin. Eu îţi voi scrie şi la noapte Iubirea mea de vis şi chin Aşteaptă-mă pe Semn de carte De-oi mai fi viu, poate am să vin. E grea şi tristă depărtarea, De n-am să ajung să nu fii tristă. Te rog aprinde lumânarea Pe lume Dumnezeu există.
Bună dimineața! Dăm startul la etapa din această săptămână a concursului Pe urmele lui Eminescu. Tema este ZBUCIUM. Se dau următoarele versuri eminesciene:
1: „În orice om o lume își face încercarea” 2: „În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină” 3: „Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu” 4: „Formele se schimbară, dar răul a rămas”.
Veți folosi în creația dumneavoastră doar unul din exemplele date, acolo unde veți dori și doar o singură dată.
Dați titlu poemului, dar nu la sfârșit, ci la început, așa cum este normal.
Nu veți folosi versul citat, drept titlu.
Reproduceți corect citatul și nu uitați de ghilimele.
Mai multe creații, mai multe șanse de a ieși câștigător.
Folosiți imaginea atașată acestei publicații.
Lucrările vor fi trimise de astăzi până vineri, inclusiv (ora 22).
Citiți-vă lucrările de câteve ori înainte de a le trimite.
Asigurați-vă că nu au greșeli pentru care ar putea fi descalificate și că semnele de punctuație sunt puse acolo unde trebuie.
16.02.2021 Vă urez SUCCES și multă inspirație!
Bună ziua tuturor! Azi îmi revine sarcina de a vă prezenta rezultatele concursului „Pe urmele lui Eminescu”! Țin să felicit atât premianții cât și pe ceilalți poeți care au participat! Le doresc tuturor succes în viitor și la mai multe creații frumoase! Așadar, topul este format din cinci locuri și arată astfel:
Mihaela Moisescu
Mirela Cocheci
Iuliana Cozma
Violeta Andrei Stoicescu
Dalia Alina Moldova
Răspunsul la chemări ~Mihaela Moisescu~
„În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină” Își fac cuib în iubire și pun sare pe rană, În zbuciumul din suflet aceleași doruri strigă Și prin cuvinte tandre iubirea ne subjugă!
Și căutăm în noi puteri să trecem puntea Spre visurile noi, să spunem rugămintea Către un cer deschis și-o mare de dureri Și așteptăm distins răspunsul din chemări!
Aș desena iubirea pe cerul șevalet Și dorul și mâhnirea le-aș așeza discret Pe-o plută împletită pe-un râu de visuri moarte Și le-aș urzi tăcută să curgă mai departe!
Să nu-mi mai fie dorul prietenul cel bun Eu vreau să râdă cerul și ochii mei, acum, Să-mbrățișez cu clipe de veselie timpul Iubiri să se-nfiripe și să-și arate chipul!
Să simt culoarea verii pe trupul voluptos Și sub imboldul serii să pot iubi frumos Amurgul care plânge și inima ta dulce În clipa ce ne-ajunge, și efemer se duce!
CONSTATARE ~Mirela Cocheci~
Constat că libertatea e doar o utopie, Iar noi trăim o stare de cruntă reverie, Ne-ascundem după mască, să nu mai fim empatici, Ni se impun canoane, ca unor nebunatici.
Și mai constat că dreptul de-a fi și de-a alege E înțeles, în speță, ca și fărădelege, Gândirea activată este de fapt o boală Ce trebuie stârpită din primii ani de școală.
Ceea ce ne unește se cheamă Empatie Și personalitatea ține făptura vie, Cu botniță la gură simțirea e strivită Și personalitatea e îndobitocită.
Fără lumină caldă și hristică simțire Dual și luciferic spre supraviețuire, Nevoi de bază: frică, mâncare și confort, Ce tristă constatare: eu sunt de fapt un mort.
„Formele se schimbă, dar răul a rămas „ Din paradis în haos nu e decât un pas.
3.Dorul sapă răni adânci ~Iuliana Cozma~
,,În orice om o lume își face încercarea” Prin crivățul de sânge trecând adeseori, Prin dorul neștiut, adânc precum e marea Și tulbură trăirea lăsând în suflet nori!
E dorul rană-adâncă ce taie ca o lamă Bucăți din bietul suflet se rup, nemaivăzut O amintire vagă cu dulci fiori mai cheamă În cuget, visul sacru, spre un nou început!.
Sub umbrele trădării stau sfinții și așteaptă Să pună mir pe rana de nimeni vindecată Și țin cu îndurare în mana lor cea dreaptă, Din ramul sfânt, iubirea, ce lumii o arată!
Durerea-și face cruce, în noapte și în zi Prin om trece oricând un gând al altei lumi, Din cer coboară îngeri doar pentru-a te iubi Căci zbuciumul e viața pe care ți-o asumi!
În liniștea vegherii o candelă s-aprinde Lumina ei zidește în om o rugăciune, Viața așa-i făcută, te cumpără, te vinde Dar dacă ai credință nu ești singur pe lume!
Zbucium ~Violeta Andrei Stoicescu~
În orice om se-ascunde acelaşi dor de viață Dar anii plini de zbucium aleargă nemilos. Priveşte înainte! Păşeşte cu speranță! Chiar de e drumul aspru, trudit şi-anevoios…
În orice om se zbate un vis spre împlinire, Dar aripa-i se frânge, şi parcă uneori, Nici cerul nu mai cerne un strop de fericire, Iar visul piere-n noapte, se pierde printre nori.
„În orice om o lume își face încercarea” Durerea plânge-n taină sub mângâieri de gând De-ai obosit şi-n suflet te-apasă întristarea, Ridică iar privirea! Nu renunța nicicând!
În orice om vibrează pe-a sufletului coardă, Cu tresăriri iubirea-n al inimii senin. Se scurge-ncet şi totuşi rămâne-n gând curată Povestea ce-a fost scrisă cu zâmbet şi suspin.
ADEVĂRUL ~Dalia Alina Moldovan~
De multe ori în viață gustat-am nedreptatea, „Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu” Și oricât de crudă ar fi realitatea, Nu mă voi lăsa condusă, de al lor, desfrâu.
De multe ori e zbucium, de multe ori e jale În a mea ființă; și-aș vrea, să pot să înteleg, De ce minciuna, e cea mai ușoară cale? Dar și așa, tot, Adevărul, vreau să îl aleg!
Din cerul-nalt coboară-un fulg de nea și pe pământul reavăn aduce bucurie, zăpada se-ascunde-n flori de păpădie și-ndrăgostiții, plini de nuri, asemenea despică firu-n patru, -nrobiți de veselie.
Luminile din soare coboară să topească furtunile de gheață ce-n inimi se ascund adâncul mării albastre a devenit fecund iar stelele din cer încep să înflorească… în crengile din măr, ce vise nu mai vând.
M-am rătăcit în lumile nescrise, abisale noian de desfătare-n trăiri, vise, iubiri când jucăușa-ți minte făcea mărturisiri la malul mării, desculți pășind agale topeam zăpezile albastre, din norii gri…
Eva plină de ispite a-nceput războiul lumii, A născut din patimi multe chiar desfacerea genunii. Avalanșă de tornade a crescut munți și cascade, Din iubirea ei cea mare lumea strigă-n canonade.
De la prima ei escală, într-un paradis cuminte, A ales o lume nouă ce iubirea o dezminte. A iertat-o Dumnezeu c-a mușcat din măr de aur, Ca să-și caute iubirea pe cărări de minotaur.
Fantezia ei supremă l-a îmblânzit pe Creator, Și i-a pus femeii lauri și i-a dat să fie Dor. De atunci mereu bărbatul se întreabă ce-i femeia, Tainică ca nimfa mării ea își toarce Odiseea?
Poate c-a greșit Adam că i-a dat coasta amanet, De o caută bezmetic, o atrage ca-un magnet. Dar femeia îl iubește, chiar de îl innebunește, Ea se vrea visul de aur într-o veșnică poveste.
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treisprezecea etape a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Fiindcă numărul participanților a fost mare, trioletele deosebite, am alcătuit un clasament diferit de alte etape, am acordat si două mențiuni de merit.
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Topul premianților de azi este:
1) Visare ~Violeta Andrei Stoicescu ~
Visam să fiu o frunză-n vânt, Plutind uşor spre nicăieri. Dar ploaia aripa mi-a frânt… Visam să fiu o frunză-n vânt, Să zbor spre zare cu avânt Prin nesfãrşite primăveri. Visam să fiu o frunză-n vânt, Plutind uşor spre nicăieri.
Plânge iarna ~Cristina Ghindar Greuruș~
Plânge iarna în tăcere Şi o doare şi-i e frică, Îşi dorește-o mângâiere, Plânge iarna în tăcere, Îndurare parc-ar cere, Duce multe deşi-i mică. Plânge iarna în tăcere Şi o doare şi-i e frică.
2) Tresărire ~Iuliana Cozma ~
Zboară gândul meu departe Și mă duce într-un vis Noaptea stelele-și împarte Zboară gândul meu departe! Gândul de vis mă desparte Plec spre marele abis, Zboară gândul meu departe Și mă duce într-un vis!
Izvoraș cu apă rece ~Felicia Percec~
Izvoraș cu apă rece, A mea sete mi-o alină Când pe lângă tine-oi trece. Izvoraș cu apă rece, A ta apă să nu sece, Mă vindecă la inimă. Izvoraș cu apă rece, A mea sete mi-o alină.
3) Incerc să scriu ~ Dalia Alina Moldovan ~
Incerc să scriu, dar, nu mai pot, Cuvintele s-au terminat… Pâna aici mi-a fost… socot, Incerc să scriu, dar, nu mai pot. Mă întreb… să pun punct la tot? Prin versuri eu m-am vindecat! Incerc să scriu, dar, nu mai pot, Cuvintele s-au terminat…
Chemare ~Monica David ~
Sună limpede chemarea În îmbrățișări de șoapte Când alergi să-ntâmpini zarea Sună limpede chemarea. Se-nfiripă iar cărarea Stelelor ce cad în noapte, Sună limpede chemarea În îmbrățișări de șoapte.
Vă aduc în atenția voastră, trioletele scrise de dl. Anatol Covalli, nu pentru a vă deruta, ci pentru a vă face să înțelegeți că poezia nu e doar regulă, este si inovatie, joacă. Desigur că e nevoie de a păstra prozodia intactă, melodicitatea nu trebuie să fie destinată, dar, fiecare după cum îi izvorăște versul, trebuie să pună pe hârtie trăirea, viziunea apărută în momentul scrierii…
TRIOLETE * De Anatol Covalli * Tristeţea e în noi * Tristeţea e în noi ca niciodată, arzându-ne-n mistuitoru-i foc viaţa stupidă şi sacrificată. * Tristeţea e în noi ca niciodată fiindcă speranţa stă îngenuncheată de când răbdăm umili bătăi de joc. * Tristeţea e în noi ca niciodată,
căci stăm striviţi sub munţi de nenoroc.
Am obosit * Am obosit de-atâta suferinţă. Umblăm năuci prin tristele ei ploi mâhniţi că n-avem nicio biruinţă. * Am obosit de-atâta suferinţă ce a ajuns de-o vreme-obişnuinţă şi vine peste noi ca un puhoi. * Am obosit de-atâta suferinţă, care nicicând n-a fost mai multă-n noi.
Stăpânii râd *
Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, îşi fac palate, huzuresc din plin şi-al remuşcarii zbucium nu-i apasă. * Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, duc fără grijă viaţa lor luxoasă, ştiind că somnul ţării e deplin. * Stăpânii râd de noi şi nu le pasă, că-n jurul lor e numai plâns şi chin. De ce răbdaţi?
De ce răbdaţi ale puterii toane? Vă place-atât de mult să suferiţi? Ei sunt câţiva , noi suntem milioane.
De ce răbdaţi ale puterii toane? Spune Marie, spune tu Ioane, oare nu vreţi să fiţi şi fericiţi?
De ce răbdaţi ale puterii toane şi-n resemnare zi de zi dormiţi¬?
Unde-i mândria?
Unde-i mândria noastră strămoşească? Parcă-am orbit de tot de când dormim şi nimeni nu mai vrea să se trezească.
Unde-i mândria noastră strămoşească ce îi făcea pe răi să se-ngrozească la gândul c-am putea să izbucnim ?!
Unde-i mândria noastră strămoşească? Doarme ca noi şi somnu-i unanim.
Din zi în zi
Din zi în zi durerea e mai multă şi viaţa ne dă doar tristeţi în dar în timp ce-ai noştri-asupritori exultă.
Din zi în zi durerea e mai multă, răbdăm umili şi laşi orice insultă şi resemnaţi bem fluvii de amar.
Din zi în zi durerea e mai multă dar nu-ndrăznim să ne-ncruntăm măcar.
Mama este una în lume, Îți dă viață, îți pune un nume. Apoi te ia de mânuță, Te duce la grădiniță. Merge cu tine la şcoală, Te aşează într-o bancă . Îți spune să fii atent, Viața să o iei în piept. Că este aşa complicată, Şi grijile te aşteaptă. Şi tot la mama ajungi, Să îți spună vorbe dulci. Să îți şteargă lacrima, Să-ți lumineze fața. Ăsta este un vis de mamă, Bucuria să o vadă, În ochii copiilor Şi în zâmbetul lor. Sufletul de-i oboseşte, Tot la copii se gândeşte, Şi-l roagă pe Dumnezeu, Să îi ferească de rău. Să le aducă sănătate, Şi o binecuvântare, Să le aducă fericire Şi bucurii cât cuprinde.
Zbor spre înălțimi 