aşa îmi amintesc moartea lui tata iarna ieşise din drepturi tata mă ţinea strâns de mână ca şi când ar fi fost ultima atingere rece ca un fel de linişte dimineaţa mult prea devreme prin care oamenii trec urcă şi coboară dintr-un autobuz de transport local ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare are propria linişte a lui tata arăta ca un cadavru nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata dar motivul cuvântului meu era disperarea…
acum îmi dau seama cum arăta la ora în care liniştea lui ca o cremă hidratantă se întindea înspre ochi…
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul şi ne priveam zâmbetul arcuit între buze dăruit doar seara la culcare
părea trist şi nu vorbea niciodată despre nimicuri trăia într-o lume numai a lui până în seara în care conspirativ îmi trase cu ochiul (sub care parcă şerpuia un drum) ascultă, mi-a zis aşează-ţi capul pe pernă şi priveşte fluturele acela alb care mănâncă lumina din lampă până adormi eu o să arunc o privire în spatele ferestrei să văd dacă mai plouă că tare e-nfundat înspre apus…
şi-am adormit
dimineaţa aerul călduţ îmi înfăşura trupul ascuns între palme simţeam o stare de sufocare şi teamă am deschis geamul şi m-am uitat dincolo gardul o femeie întindea o cămaşă ceva mai încolo două ciori strângeau între aripi depărtarea
poate neputinţa din mine nu m-a lăsat să mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata am închis ochii şi l-am strigat…
undeva în copilul din mine zbura un fluture alb lăsând o dâră un fel de drum pe care oamenii plecau…
îmi părea cel mai trist lucru aş fi vrut să strig dar pentru că acolo erau prea multe umbre şi locul devenea tot mai strâmt fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre ciugulind din marginea soarelui…
de dincolo pătrundea mult frig…
(din volumul: moartea, un fluture alb Autor: Teodor Dume)
ALBUM – PETALE DE LUMINĂ Scluptură pe cord-Nely Vieru
Cine-a ciopârțit din mine într-o zi sau într-o noapte făr’ să-ntrebe de-mi convine, de îmi place cum îmi vine , trunchiul meu fără de ramuri, fără frunze, fără flori ?
Se-ascundeau în mine vrăbii visuri își țeseau sub ramuri adormind îndrăgostiți … Chiar și câte doi iubiți se-nveleau cu umbra mea și c-o pătură de flori îi acopeream în zori când prindeau de aripi visul. S-a uscat de bardă scoarța, lupii nu-și mai află locul unde tăvăleau verdeața și își măsurau norocul .
Cine-a ciopârțit din mine? Trunchiu-mi plânge fără flori, e ca trenul fără șine, fără gări și călători ! Nely Vieru 13.06.2020.
Bună dimineața și bine v-am găsit, dragi iubitori și creatori de poezie! Chiar nu știu cum să încep, ați fost incredibili săptămâna aceasta, aproape toți v-ați prezentat cu poeme uimitor de frumoase. E foarte greu de întocmit un clasament când se prezintă o asemenea situație, dar trebuie. Mai întâi, țin să vă MULȚUMESC din tot sufletul pentru participarea cu care ne-ați onorat, conferind valoare concursului și grupului Zbor spre înălțimi, dar și cinstind amintirea celui a cărui nume îl poartă acest concurs. Așadar, clasamentul:
Melancolie ~premiul întâi ~Violeta Andrei Stoicescu~
„Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele” Lumina se ascunde sub pleoapa nopții grele. Un susur se aude pe ramuri întristate, Te caut cu durere prin vise reci, uitate.
Te strig prin întuneric cu buze tremurânde, În sufletu-mi aleargă păreri de rău flămânde, Un ger îmi plânge-n noapte încet, ca o părere, Şi mă-nvelesc cu şoapte, cuprins de grea tăcere.
Te chem printre suspine să-mi mângâi întristarea, Din răscoliri de gânduri respiră neuitarea, Fiorul amintirii cu umbre reci m-atinge, Căci dorul după tine în suflet nu se stinge.
Azi~ premiul întâi ~Cristina Ghindar Greuruș~
„Azi când a mea iubire e-atâta de curatã” Şi când durerea cruntă încet s-a vindecat, Când toatã deznãdejdea ce-a fost, e-acum uitatã, Îţi mai acord o şansã şi uit ce s-a-ntâmplat.
Acum, când fericirea e-aproape şi-mi zâmbeşte, Când soarele-mi rãsare în fiecare zi, Când simt cã Dumnezeu din ceruri mã iubeşte, Ştiu cã n-a fost degeaba tot chinul de-a iubi.
Şi nu a fost zadarnic nici dorul ce-a muşcat Cu-atâta rãutate şi fãrã pic de milã Din sufletul trudit şi-atât de încercat, Crezând cã ce a fost a fost doar o idilã.
Azi, când te prind de mânã, simt cum suporţi durerea Şi-ţi înţeleg rãzboiul din suflet şi din gând, Îţi simt toatã cãldura, îţi simt şi mângâierea, Aşa cum n-am simţit atâţia ani la rând.
Azi inima mã doare de-atâta bucurie, Iar gândul meu pribeag e-acum mai odihnit Şi-aş vrea întreaga viaţa la fel ca azi sã-mi fie, Sã uit tristeţea care în suflet m-a lovit.
Azi vin să fiu cu tine~premiul doi ~Mihaela Moisescu~
„Azi când a mea iubire e-atâta de curată” Și ochii îți zâmbesc cum îți zâmbește dorul, Și buzele-ți sărută nefericirea toată, Tu mă privește iarăși, să-ți pot simți amorul!
Eu vin să-ți dăruiesc din liniștea prea scumpă, Să-ți mângâi conștiința cu blândele cuvinte, Să te alint, iubire, cum cântecul alintă Prin notele voioase, dureri împărtășite!
În brațele deschise să te primesc în noapte Și toată nostalgia să știu să risipesc, Să îți citesc, iubire, din fiecare carte Povestea, neștiută gândului omenesc!
Povestea despre noi, țesută de destin În care amândoi atingem infinitul, Și eu înalț suspinul spre-amurgul clandestin În timp ce Zei nătângi ne scriu cu foc sfârșitul.
Tu mă cuprinzi cu totul, îți sunt lacrima vie, În noi se nasc noi lumi, cu sori însigurați Și anotimpuri trec prin noi, prin poezie, Lăsându-ne o viață de ani eliberați!
Sub genele tăcute~premiul doi ~Daniela Konovală ~
,,Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele” ,,Azi când a mea iubire e-atâta de curată” Voi fi morarul Lunii în nopțile de vată, Prin palme cu rabdare cernând chemări rebele.
Din miezul așteptării voi împărți speranță, Culege-voi lumină din candela veciei, Voi închina călcâiul în mirul cununiei… Iubirea mea poemă prin fagurii de gheață.
Sub genele tăcute țes vise în rondele ,,Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele”.
Cad stele-n palma nerăbdării, cu foșnet printre vise dragi, Privirea Lunii se așază peste obrajii-nfrigurați Și-ți scriu răvaș din Căi Lactee pe orizonturi argintii Să ne-ntâlnim, la ceasul florii printre petale sidefii.
Afară ninge, sarea crudă cristalizează în iubire, Aștern scrisori de primăvară în drumul inimii spre tine Și te alint cu dor de viață ascuns în bob de liliac… Afară ninge fericire din gândul meu imaculat.
Revin din veacuri azi apuse în calea ta cu sfori de gând, Îți înfloresc pe tâmple viața cu iasomie colindând, Și te iubesc cu tot trecutul pastrat în pumni de busuioc, Iubite, iarna mea te-alintă cu zurgălăi scăldați în foc!
Dintre omături adormite răsar în calea ta râzând Lăstar sfințit la sânul ierbii, în așteptare fremătând.
MARILE ZĂPEZI Gheorghe APETROAE; Sibiu La Șanta-Păltiniș te urci pe trecători de cerbi și-n murmurul zării, în urlete de lupi, s- ajungi sfințit de plaiu-nzăpezit…! Î(n)noți cu greu printre troienele ascunse-ntre cabanele de lemn, pustii, cu-acoperișuri de șindrilă- mpovărate de polarele zăpezi…! Îmbătrânite, gem de plecăciuni, sub biciul vântului iuțit în asfințit…! Și porți aici inverniei povara vrerii ei… Te lași curtat de cavalcadele de nori ce-și cern prin sita cerului pe stei cu vântul aprig, fulgii lor mărunți, dansând șăgalnic și în piruiete lungi, înveșmântați în giulgiul razelor, brânciți, căzuți în râna brazilor înalți, pe cetini moi și dese, așezați pe-alcovuri albe, calde de plăceri…! La Păltiniș ajuns, te bucuri ca și ieri de mijlocul de iarnă din cuprins, de Soarele râzând prin crăpături de cer, cernit de ceața groasă-a plaiului înalt, de strălucirea zărilor cuprinse-n El, în muntele ”Bătrâna”, marile zăpezi…! La Păltiniș-Sibiu, 30. 01. 2021
Cum aș putea să-ți mai spun Că sufletul mi-e rebel, nebun… Nu e frânt, aleargă-n noapte Să adune miile de șoapte … Tare aș vrea să fie cuminte Să nu se înece-n cuvinte Înghițind în al nopții apogeu Visul meu ce-a devenit ateu… Am căutat, dar fără sens Să-ți las acest univers… iubirea-mi să-ți fie salbă și noaptea să-ți fie albă… Vei înțelege atunci că visele-mi sunt cruci așezate în poarta sufletului nebun … Asta mi-e soarta cum să-ți mai spun?
aș vrea să mă întind lângă crivățul acesta să privesc copacii trecând pe lângă mine și să mă vadă întins aşa, ca o câmpie opacă fluierând tremurat la fiecare vârtej
aș vrea să mă întind peste prăpastie cu capul sprijinit de spatele zborului de pasăre să văd deasupra doar soarele cu dinți de lup sfârtecând o parte din mine, aceea cu care te-am iubit cel mai mult iar partea cealaltă, nevăzută, care mă face vinovat de a fi, s-o întorc palidă spre tine ducându-mă pe pustii, să te întrebe într-un deșert infinit de uitare unde erai tu când eu mă prefăceam la capătul cerului crepuscul şi boltă de iarnă și ție nu ți-era frig de atâtea comete din mine căzând?
Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a 11-lea etapă a concursuluI ,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Fiindcă numărul participanților a fost mare, trioletele deosebite, am alcătuit un clasament diferit de alte etape, am acordat si două mențiuni de merit.
Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității.
Topul premianților de azi este:
1) Eminescu ~Cristina Ghindar Greuruș~
Eminescu nu dispare Nici în ani şi nici în timpuri. Geniul sãu e-aşa de mare! Eminescu nu dispare, Cã egal încã nu are. Dãinuie în anotimpuri. Eminescu nu dispare Nici în ani şi nici în timpuri.
Suflet de român ~Violeta Andrei Stoicescu~
M-am născut în România Dar peste ani m-am depărtat. Însă port şi azi mândria: M-am născut în România, Şi-am în suflet bucuria, Şi-n piept un dor ce n-am uitat. M-am născut în România Dar peste ani m-am depărtat.
Dă-i visului aripă ~Anca Man ~ Dă-i visului aripă-n zbor Iar tu să crezi în el mereu, Știu că nu îți va fi ușor, Dă-i visului aripă-n zbor Și vei ieși învingător, Chiar dacă e ușor sau greu… Dă-i visului aripă-n zbor, Iar tu să crezi în el mereu.
2) Ghioceii au răsărit ~Peteleu Alex~
Păcăliți de vremea caldă, Ghioceii, au răsărit ! Printre pete de zăpadă, Păcăliți de vremea caldă Sub crenguțe stau grămadă, Primăvara, a revenit ! Păcăliți de vremea caldă Ghioceii, au răsărit !
Fiorul rece dintr-un vis ~Mirela Cocheci ~
Fiorul rece dintr-un vis L-am transformat în paradis, De umbra fricii m-am dezis. Fiorul rece dintr-un vis M-ademenea cu glas proscris Într-un coșmar de nedescris. Fiorul rece dintr-un vis L-am transformat în paradis.
Mister ~Monica David ~
Din vârful ierbii pân’ la cer Atâtea umbre și lumini Prin gândul nostru efemer Din vârful ierbii pân’ la cer. Și toate au adânc mister Ascuns etern în ochi senini Din vârful ierbii pân’ la cer Atâtea umbre și lumini.
3) Pe-un colț de vis ~Violeta Andrei Stoicescu~
Te-am întâlnit pe-un colț de vis, Când noaptea-şi plimbă negrul nor. Păreai ca fructul interzis… Te-am întâlnit pe-un colț de vis, Pe care-o rază la ucis, Lăsând în suflet un fior… Te-am întâlnit pe-un colț de vis, Când noaptea-şi plimbă negrul nor.
Luna ~Cristina Ghindar Greuruș~
Tot privim cum creşte Luna Sus, pe cerul ca de smoalã Şi tot arde ca nebuna; Tot privim cum creşte Luna Şi ne lumineazã-ntruna Ca o lampã tristã, goalã. Tot privim cum creşte Luna Sus, pe cerul ca de smoalã.
Făptură adorată ~Felicia Percec ~
Făptură adorată, A inimii splendoare, Ești floarea parfumată! Făptură adorată, Cu fața luminată De razele de soare. Făptură adorată, A inimii splendoare!
4) Zâmbet de stea ~Violeta Andrei Stoicescu~
De pe bolta de aramă Mi-a zâmbit o stea albastră, Risipind a nopții teamă De pe bolta de aramă. Însă nebăgată-n seamă, Mi-arunc-o privire aspră. De pe bolta de aramă Mi-a zâmbit o stea albastră.
Iarnã ~Cristina Ghindar Greuruș~
Neastâmpãratã iarnã, Azi, nu te mai recunoaştem. Norii-au încetat sã cearnã, Neastâmpãratã iarnã! Gerul nu se mai întoarnã; Parcã nu ne mai cunoaştem. Neastâmpãratã iarnã, Azi, nu te mai recunoaştem.
Noapte ~ Monica David ~
Raze de cleștar din lună Îți veghează visele, Îngeri împletesc cunună Raze de cleștar din lună. Să îți fie noaptea bună, Luminând cărările Raze de cleștar din lună Îți veghează visele.
5) Dor ~Peteleu Alex~
Ai trezit în mine patimi Și pe al dragostei fior! Ochii mei se scaldă-n lacrimi Ai trezit în mine patimi, Hai în brațe, să mă animi Gândul meu, este plin de dor, Ai trezit în mine patimi Și pe al dragostei fior!
Un ghiocel ~Anca Man ~
Sfios și alb și mititel De sub haina de zăpadă, A răsărit un ghiocel, Sfios și alb și mititel. Iar frații lui, la fel ca el Soarele vor să îl vadă, Sfios și alb și mititel De sub haina de zăpadă.
Aripi de fluture ~Violeta Andrei Stoicescu~
Un fluture-a trecut în zbor Şi m-a trezit din visul meu. Păşeam tăcut, prea gânditor, Un fluture-a trecut în zbor, Şi s-a topit ca un fior În străluciri de curcubeu. Un fluture-a trecut în zbor Şi m-a trezit din visul meu.
Mențiune: Uite iarna ~Anca Man ~
Uite iarna… nu e iarna… Azi e ploaie, mâine soare, Nu-și mai etalează haina, Uite iarna… nu e iarna… S-a certat iarăși cu toamna Și a uitat de ninsoare! Uite iarna… nu e iarna… Azi e ploaie, mâine soare.
Ghiocelul ~Felicia Percec ~
Pe pământul înghețat S-a ivit un ghiocel, Splendoare a revărsat Pe pământul înghețat. Cu căpșorul aplecat, Are primăvara-n el! Pe pământul înghețat S-a ivit un ghiocel.
Cu barba albă iarna peste tot se abate A îmbătrănit pădurea în plete cristaline, Manta de nea s-așază în crânguri și prin sate. Pe ulița din sat, s-au strâns iar mogâldețe,
Sculptând fulgul de nea în oameni de zăpadă, De după gardul nins bătrânii dau binețe, Croind în pânza albă pârtiile-n ogradă. În jos pe derdeluș o săniuță zburdă,
E atâta fericire în zborul ei, zglobie, Îmbracă nostalgia o amintire crudă, Te-ai dus pe derdelușuri, demult copilărie. Ne viscolește iarna prin tâmplele argintii,
Aripi de Peter Pan fug dincolo de zare, Un fulg de nea pe-obraz trezește amintiri, Iartă-mă copilărie! Că am vrut să fiu om mare.
Zbor spre înălțimi 