Zbor spre înălțimi

Povestea unui virus mic
( pamflet) A fost odată un virus...mic și aparent inofensiv.

Și cum mergea el, așa, prin univers, sătul de-atâta mers, a poposit și pe pământ…dar fără nici un fel de gând…Din plictiseală, mai mușca din când în când, din câte-un suflet obosit și biruit de alte cele…dar , de altfel, destul de chinuit, ca să mai poată riposta… la altceva.
Dar omul, în maleficul său absolut…l-a și văzut.
Și unde nu a început în a-i atribui bietului intrus, puteri de urs…Grizzly, flămând și fără pic de discernământ.
Degeaba el, virusul, într-una repeta: ,, sunt mic și inofensiv la fel ca frații mei mai mici.Nu mă băgați în seamă.” Omul, deloc pasiv, s-a aruncat pe bietul virus și mi l-a pus în ramă…Dar ce mai ramă nevăzută…! Și ce putere absolută…!
Și, ca să fie vrednic de luat în seamă, i-a pus pe creștet și-o coroană! Cu nestematele cele mai cele, să poți muri, numai uitându-te la ele…Iar sceptrul lui, cu pietre-atât de prețioase, să-ți smulgă vlaga toată și din oase…Iar mantia-i, dintr-un așa brocart, încât întreg pământu-a sufocat!
Și-a stat, pe tronu-i iluzoriu cât a stat, apoi, de-așa putere mare speriat, și-a luat avânt. Și cât ai spune un cuvânt…a dispărut.
Și de atuncea, nimeni nu l-a mai văzut.

…..dar a rămas de repetat în gând canonul, că nu există virus mai ucigător ca omul.

m.a. 22. 05. 2020. Northampton
Maria Poiană

În tărâmul ascuns ochilor curioși, departe, în mijlocul apelor, aproape de mările nesfârșite și întunecate, pe-un petec de pământ se odihnea, printre orhidee sălbatice, ascultând liniștea valurilor, o făptură cu chip angelic pe nume Ashuna.
Era din tribul luptătorilor pentru dreptate. Însemnul tatuat frumos pe antebraț, un dragon verde, strălucea în razele soarelui.
Întinsă pe spate, cu mâinile împreunate și așezate deasupra frunții, parcă ascunzându-și ochii frumoși, asculta zgomotul valurilor.
Din valurile-nspumate cinci făpturi se târau pe nisipul cald. Doamne ce frumuseți…și…nu înțelegea ce sunt.
Jumătate femeii, jumătate pești…wow erau sirene.
Unele albe ca spuma mărilor, altele verzi precum algele, iar altele negre ca nopțile de vară…De unde venisera sirenele. Un țipat ascuțit atrase atenția Ashunei. Dintr-o săritură era deja în picioare, cu sabia scoasă și pregătită…
Sirenele după câteva clipe se trasformaseră în femei. Aveau picioare în loc de cozi și pletele le ajungeau până la tălpile lor fine…

Pentru tine, pentru noi

Şi voi chema ninsoarea pentru tine
Să scrie cerul tot ce nu ţi-am spus,
Şi voi pleca în iarna care vine
Să mă întorc în albul nesupus.

Şi voi lăsa zăpezile senine
Să fie cuvântarea dintre noi
Şi simt că sunt o iarnă pentru tine
Când albul se întoarce pentru doi.

Şi voi trăda amurguri pentru tine,
Să poarte ele tot ce ne-a unit
Şi simt în mine iarna că revine
Şi mă întorc la albul din zenit.

Eu voi afla în ceruri şi destine
De ce ninsoarea este doar a ta
Şi ştiu că iarna vine pentru mine,
Dar fără ochii tăi n-ar exista.

Îngerii din cer făcut-au legământ

Mi-e sufletul pustiu de-atâta ură
de lacrimi vii vărsate pe pământ,
îngeri din cer făcut-au legământ
să nu mai curgă, nicio picătură,
din ochiul drept al îngerului sfânt.

Suflete triste, deocheate, fără minte
ademenite cu promisiuni deșarte
și-ascunse-n vise veșnic ferecate
de nu mai știu-nțelege prin cuvinte
cin’ le-a strecurat în gânduri, moarte.

Azi în nemuritoarele poeme de iubire
când Feți-Frumoși, Ilene Cosânzene
se furișau în vene-n prag de Sânzâiene
iar tainicele muze au parte de trăire
muțit-au toate cuprinse doar de lene.

Autor: Daniela Damian
București, 27.11.2020

Iubirea din destin

O noapte plânge tristă și lacrima-i îngheață,
Pe geam se-ntruchipează mică floare de crin,
Lumina se revarsă pe-o nouă dimineață,
Iar gândul se trezește din nou un pelerin.

Străbate iarăși drumuri să-și ostoiască dorul,
Ar vrea să lase-n urmă noianul de tăceri,
Cu miile de fluturi ce își trimite norul
Ca să-l transforme-n albul uitărilor de ieri.

Din galaxii aprinse ar vrea ca să culeagă
Dorințele arzânde ce-n timp le-a semănat,
Clipele netrăite din ele să aleagă…
La cumpăna iubirii toate le-a-ngemanat

Să ți le lase-n suflet atunci când te-ntâlnește,
Să te îmbrățișeze cu soare și senin.
Cu ochii plini de rouă gândul meu îți șoptește:
,,Ești sufletul pereche, iubirea din destin.”

Rodica Ochiș

Același nume

De dincolo de vremea ce trece în neștire
Ne strigă azi străbunii, pioasă amintire.
Să nu-i uităm, ne-ndeamnă, să nu lăsăm trecutul
Să zacă în uitare! Acolo-i începutul.

De dincolo de cruci, ce umplu cimitire
Ne-ndeamnă azi străbunii, pioasă amintire,
Să nu lasăm pământul iar pradă disperării!
Să dăruim iubire și libertate țării!

De dincolo de imnuri, coroane, sărbători,
Ne-ndeamnă, azi, străbunii din cele patru zări.
Ne-ncurajează chiar, la pace și iubire
Și un imbold ne dau, spre marea împlinire.

Să ne unim cu frații de dincolo de Prut!
Distanța ne desparte și timpul a durut.
Avem aceeași țară, vorbim același grai
Și ne alină doina cântată lin din nai.

Ne leagă amintiri, istoria trecută,
Ne doare nepăsarea, chinul, durerea mută.
Avem o legătură de sânge, avem glia,
Ne leagă același nume de țară: ROMÂNIA.

Cristina Ghindar Greuruș