Tamara Tomiris Gorincioi

Colind pentru Țară

Linu-i lin, floare de colţ, Ţara mea e-o catedrală,
Cupolă de munţi înalţi, o icoană ancestrală.
Ninge lin peste Moldova, viscoleşte pe moșie,
Înflorește Tricolorul, flori de dor pe mândra iie.

Linu-i lin, floare de brad, Ţara mea e Ţară Blândă,
Dacia din cer renaşte, cu străbunii în colindă.
Şi-n Muntenia e iarnă, ninge-n Ţara Românească,
La mulţi ani, Ţară din vise, la mulţi ani, Ţară aleasă.

Linu-i lin, floare de măr, spini ghimpoşi ca un gemut,
Un hotar ne mai desparte, hai să-l dărâmăm la Prut.
Peste-Ardeal ninge cu îngeri şi cu flori de măr în prag,
Cine ar putea să calce peste sufletul de dac?!

Linu-i Lin, flori de mălin, Țara mea cu Ler din leruri,
Te cuprind în vis albastru, ninsă-n colind din ceruri.
Tamara Tomiris Gorincioi

Eduard Bucium

POEZIA ZILEI merge, în zi de mare sărbătoare, la poetul Eduard Bucium, cu felicitări și urări de succese viitoare!

La mulți ani tuturor!

Zi cu blestem de mamă
Eduard B.

E ziua ta, mamă, şi-ţi plângi, Românie,
Şi brazii furaţi, şi urşii şi cerbii
Ciocârlia-mpuşcată-n aripă, dând ierbii
Un ultim cântat… un oftat de câmpie

Când smulsă ţi-a fost din sfântul hotar
Vândută ca pruncii nevruţi de părinţi…
Aveai aur mult… vândut pe arginţi…
Aveai şi credinţă… s-a dat la cântar…

Legenda ne spune c-aveai şi viteji…
Ne iartă, măicuţă de mască şi teamă
Când facem pe surzii la cornul ce cheamă
Şi n-auzim plânsul, căci nu suntem treji…

În curtea ta, mamă, comandă străinii
Noi, câţi am rămas, ne sfădim ca orbeţii
Slăvită-i prostia, huliţi sunt poeţii,
Uscatu-s-a iarba, sunt ‘nalţi mărăcinii…

Blesteamă-ne astăzi, s-avem Dumnezeu,
Să ştim de hotare, să ştim de strămoşi,
Să fim iar vitejii tăi, drept-credincioşi !…
Blestemul de mamă se prinde mereu…
1 decembrie 2020

Zaharia Mihail-Robert

De ce scriu?
Scriu pentru că scrisul este singura metodă prin care pot iubi necondiționat; pentru că atunci când scriu sunt cel mai aproape de miezul ființei mele; pentru că întotdeauna am iubit oamenii și am dorit să trezesc în ei sentimente înalte, să împărtăsesc cu ei această viziunea a mea asupra existenței, asupra iubirii și ale lucrurilor minunate pe care Universul ni le-a dăruit.

De ce scriu? Pentru că iubesc limba românească, muzica și forma ei pe care o ia atunci când este atinsă de condei. Nicăieri în lume nu există o limbă mai bogată, mai frumoasă și atât de ofertantă.

De ce scriu? Pentru că prin scris sunt mai aproape de mine însumi, mai aproape de acel Eu din ceilalți. Este o forma de contopire cu poezia Universului, cu sublimul și infinitul său – liniștea sa – pacea lăuntrică.

De ce scriu? Pentru că scrisul îmi oferă o menire în această existență dincolo de deșertăciunea acestei lumi de praf și sticlă.

Sandu Tănase Chiru

m-am pierdut în poezie

de nu mă găsești iubito, m-am pierdut în poezie
ți-am lăsat câteva versuri scrise cu petale roz
am căzut vrăjit de vise pe tărâm de fantezie,
sunt captiv ca și vestitul, bunul vrăjitor din Oz

știu că-ți este lumea tristă, ți-am lăsat și trei batiste
să nu vii ca să mă cauți, chiar de dorul nu te lasă
aicea sunt vrăjitoare rele și avangardiste
de nimic nu vor să știe, de nimica nu le pasă

tu să cumperi Arianei pantofiorii din argintul cel mai pur
s-o îmbraci cum alta nu e, în catrință și în ie,
m-am ascuns printre catrene, nu mă las sedus, îți jur!!
și oricum nu-s vrăjitoare cu habar de poezie

va veni să mă salveze, nepoțica mea cea dragă,
poate nu întârziem când va fi vremea de cină
dacă totuși se întâmplă, nu pleca în lumea largă
caută-ne printre flori, caută-ne în grădină!!

Gabriela Ryelle Panait

Greşind cum se greşeşte

De ce te laşi distrus de orişicine
Şi cauți în furie alinare
Când cea mai potrivitã vindecare
Este ca tu, sã te iubeşti pe tine!

De ce asculți cuvintele-aruncate
De oameni ce te judecã în pripã,
De ce de lacrimi faci mereu risipã
Şi sufletul ți-e ars pe jumãtate?

De ce mai laşi veninul sã te-atingã
Precum se zbate sângele în vene,
Pânã se scurge lacrima din gene,
De ce laşi rãzbunarea sã te-nvingã?

De ce eşti om, greşind cum se greşeşte
Când sufletul îți e înãlțãtor…,
Nu vei rãmâne nimãnui dator!
Cãci Dumnezeu în tainã te priveşte,

Pãstreazã doar umila bunãtate
Şi fã-ți de ea de poți un aşternut,
O sã disparã tot ce te-a durut
Şi vei zbura zâmbind spre libertate.

Ne întâlnim pe pagini diferite
Ca douã pietre luate de un val
Ce se zdrobesc la margine de mal
Fãrã sã fie de curenți oprite!

Şi uneori, nu ştim cã pentr-o clipã
Suntem la fel, copii neştiutori
Cu aripi înãlțate pânã-n nori
Ce nu îşi aud inima cum țipã!

Iancu Cătălin

Mai minte -mă

Mai minte- mă, iubito, și lasă -mă să cred
Că iarna e departe și poate nu mai vine,
Că e departe clipa în care-o să te pierd,
Că îmi vei fi aproape şi-o să ne fie bine.

Mai minte -mă , iubito, că cerul e senin,
Că marea e albastră și ne e veșnic vară,
Că dragostea e pură ca floarea cea de crin
Şi-n suflet o să fie eternă primăvară.

Mai minte -mă, iubito, și spune-mi că-ți sunt drag,
Că viața e pustie și tristă fără noi,
Că -n fiecare seară ai să m-aştepți în prag
Și tot ce ne dă viața o să -mpărțim la doi.

Mai minte -mă,iubito, că timpul ne așteaptă,
Că lungă e cărarea până la asfințit,
Că vom păși alături ușor, treaptă cu treaptă
Și n-ai să uiți vreodată cât de mult te-am iubit. ..

                          Autor: Cătălin Iancu 
                 P         Coordonator :Mirela Soimaru 
                         Grup :Zbor spre înălțimi 
                          21.10.2020

Florentina Savu

COMEMORARE ȘI ANIVERSARE
Florentina Savu

( 22 SEPTEMBRIE…)

De un deceniu, mamă, pe-aicea nu mai ești
De-acolo, dintre stele, cu dor de noi lucești,
Te simt mereu aproape, cu zâmbetul tău blând,
De chipu-ți cel sublim mi-e sufletul flămând…

Te-ai dus, frumoasă mamă, în chinuri de Hristos,
În brațele-mi te-ai stins atât de dureros,
Te-am îngrijit, măicuță și te-am privit cum pieri,
Nu voi uita nicicând acea zi de trist ieri…

Să mai rămâi o zi, o mamă, m-am rugat
Să-mi lași aniversarea copiilor regat,
Să nu ne-ntuneci râsul din cupa cea cu vin,
Să nu simt ziua asta cu-amar greu de pelin

Dar…nu a fost să fie! Mă-ndrept spre cimitir
Și-o lacrimă pe cruce ți-o leg cu negru fir,
Și-aprind și o candelă, și-un braț de flori ți-aduc,
Prin fumul de tămâie tot dorul spre cer urc

Și îți trimit, o mamă, iubirea noastră toată,
Prin jurul nostru, știu, sufletul tău dă roată,
Picur din cupă vin în amintirea ta
Și-apoi noroc, măicuță, pentru lumina mea,

Pentru ai mei copii ce astăzi s-au născut
Pe care tu mereu atâta i-ai iubit,
Să-ți fie mamă cerul fereastră către noi
Și ochii tăi, măicuță, să nu devină ploi

Iar vouă, dragi copii, vă spun că vă iubesc
Și că pe lumea asta eu pentru voi trăiesc.
Odihnă în lumină și-n pace, mamă dragă
Și La mulți ani, copii, din inima mea largă!

Domnul să-ți primească măicuță tot ce-ți dăm,
În gândurile noastre tot timpul te purtăm…
Noroc, copiii mei, Domnul vă
ocrotească
Și…nu uitați cărarea spre casa părintească!

Avram Ioan

O clipă divină

O clipă divină acum mă împresoară
În văl de lumina ce nu o să moară,
Cu glas de vioară și licăr de stele,
Cu vraja iubirii ce naște din ele.

O mâna întind, aștept să-mi dai mâna
Și inima-mi bate acum ca nebuna
Iar ochi-mi scăldați în privirea ta pură,
Credință de-a pururi, pururea-ți jură.

Aș vrea să-ți dau comori și castele,
Să fii o regină frumoasă între ele.
Dar nu vreau doar visul ce iute dispare
Căci nimeni nu dă ce-n viață nu are.

Îți dau doar inima și sufletu – mi blând
Să nu se despartă de tine nicicând,
Să fie de – acum cu tine mereu,
Să fim împreună la bine, la greu.

Da-mi mâna iubito și stai lângă mine,
Pe deget inelul de nuntă să-ți pun,
Să simți măreția clipei divine,
Să simt că pornim împreună la drum.

Ion Iancu Lefter

Să ne reamintim cu drag, de regretatul nostru poet…

Carul cu boi

Se surp-un car cu boi dintr-un tablou
în câmpul de beton al casei noastre,
de sete și de foame rage-un bou
și celălalt, după pășuni albastre.

Aș angaja un „Jumbo” să-i transporte
pe căi de-azur în grajdul lor de-acasă,
din nouri și lumini le-aș face-un cort
și-aș sta, în umbra coarnelor, la coasă.

Dar ei, ce-au devenit o grea povară
pe oasele țăranului român,
ar fi uciși în sat a doua oară
de sărăcia fostului stăpân.

Zadarnic mai așteaptă vreun ecou
cu ochii fumegând de nerăbdare
și, triști, cu carul intră-ntr-un tablou
mugind sub dealuri tulburi de culoare.

                26.09.1981.

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.