Ahmad  Šāmlū – traducere: Gabriel Cristea

Moartea Nazariteanului
de Ahmad Šāmlū

Cu sunet neschimbat,
netulburat, târășul greu al lemnului răsfrânt
pe ceafa Lui, trasa peste pământ
o linie apăsătoare și vibrantă,

  • Cu spini încoronați-L!
    iar peste scrâșnetul adânc al lemnului-povară
    și pe-al durerilor delir,
    se răsucea un bici de foc.
  • Mai repede, Nazaritene, mai repede!

Mila ce-o regăsea în ființa Lui
îi alina toată durerea
și, ca o lebădă trecând solemn,
își contempla adânc luciditatea.

  • Hai, biciuiți-L!
    Un cnut din piele împletită șfichiui
    și dâra roșie, fără sfârșit,
    trecu printr-o răspântie,
    de-a lungul drumului durerii.
  • Mai repede, Nazaritene, mai repede!
    Printre mulțimi de spectatori gălăgioși,
    Lazăr se-ndepărtă mergând.
    Cu mâinile la spate strânse,
    simțindu-și viața
    sub apăsarea unei datorii usturătoare.
  • Nu și-a dorit chiar El așa? Ar fi putut altfel!

Cerul căzu, se prăbuși greoi
pe cântul decadent al îndurării
și-ndoliații s-au risipit către mormânt,
iar soarele și luna,
însingurați,
au dispărut.

traducere din spaniolă – Gabriel Cristea

Ahmad Shamlou (Ahmad Šāmlū – n.12 decembrie 1925, Teheran , Iran – 24 iulie 2000) a fost un poet, scriitor și jurnalist iranian. Shamlou a fost probabil cel mai influent poet al Iranului modern. Poezia sa inițială a fost influențată de și în tradiția lui Nima Youshij.
Ahmad Shamlou a fost influențat de poezia europeană, Maïakovski , Lorca , precum și de Prevert , Aragon , Éluard sau Apollinaire . S-a arătat un oponent hotărât al poeziei prosodice și metrice, impropriu pentru exprimarea erei contemporane și un susținător al „poeziei libere”.
(Wikipedia)

Muerte del Nazareno
por Ahmad Šāmlū

Con un tono inalterado,
inalterado, el rastro de la carga de madera
en la nuca de su cuello, trazaba sobre la tierra
una línea pesada y vibrante,
„Coronadlo de espinas!”
y el tono largo del rastro de la carga
en el delirio de su dolor,
hilaba una cuerda de fuego
Apresúrate Nazareno, apresúrate!”

La compasión que él encontró en su alma
alivió su sufrimiento
y como un cisne solemne,
él miro en su lucidez.

„Azotadlo!”
Una cuerda tejida de cuero fue dada
y la cuerda roja sin fin,
pasó por un nudo grande
a lo largo de su camino.
„Apresúrate Nazareno,apresúrate!”
Entre las colas de espectadores clamorosos,
Lázaro se alejó caminando.
Con las manos apretadas a su espalda,
sintiendo su vida libre
del acoso pesado de una deuda mordaz.
„No lo quería Él así? ¡Si no, podría!”

El cielo bajo, cayó pesadamente
sobre la canción decadente de la misericordia
Los dolientes fueron al túmulo
y el sol y la luna,
juntos,
salieron.

traducción del persa – Fariba Gurguin

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ana-Maria Tudorache

Nesfârșita mea mirare

Nimic nu e întâmplător,
mi-ai spus zâmbind în ziua-n care
eu te credeam doar călător
prin nesfârșita mea mirare!

Și aparent fără motiv,
mi-am dorit să existe’o cale
de a rămâne gând captiv
la umbra bucuriei tale!

Dar de ce tace acum clipa,
de ce secundele mă dor
ș-atunci când îmi întind aripa
de ce nu mă înalț în zbor?

Ori nu mai suntem tu și eu?
Căci azi în mijlocul furtunii,
părem un simplu ricoșeu
destrămat din razele lunii!

Doi fluturi albi ce s-au atins
probabil doar din întâmplare…
Și totuși… rămâi jar nestins
în nesfârșita mea mirare!

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Paul Spirescu

PLOAIE DE SFÂRŞIT DE LUME

Şi plouă monstrous şi plouă-n disperare
fără vreun scop anume şi fără vreun motiv
ca-ntr-un imperiu părăsit de Dumnezeu în care
se-nchid pe rând mormintele, definitiv

plouă bezmetic, fără sens, fără măsură
cu praf de întuneric şi pulbere de astre
plouă cu-ncrâncenare, cu frică şi cu ură
în anotimpul aprig al destrămării noastre

plouă cu compromisuri şi legături secrete
şi urlă clopotul bisericii ding – dang
şi tremură de spaimă icoanele-n perete:
e-o vreme tocmai bună de înălţat în ştreang…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Violeta Sabina Lazăr

Rug al inimii

De-ar fi ca judecata, în haine de cleștar,
Să vină azi la mine cu gest domol, amar,
N-aș cere nicio milă, nicio iertare grea —
Căci vinovată sunt de-a fi trăit în stea.

Am fost pământ de sete, sub lună răscolit,
Am fost o rugă arsă în templul pustiit,
Am fost izvor ce curge din inimi de granit,
Și-am fost cuvântul scris, dar niciodată rostit.

Mi-am pus speranța-n lucruri ce nimeni nu le vrea:
O lacrimă pe frunte, un fir de iarbă grea,
O clipă ce tresaltă sub pleoapa obosită,
Un colț de cer ce tace când lumea-i rătăcită.

Am colindat departe, prin vremuri, prin ecou,
Cu pașii moi de umbră și dorul meu de nou,
Am adunat din colbul uitat al amintirii
Mărgăritare crude, pe altarul iubirii.

Pe umerii-mi apasă o taină fără glas,
O rugă pentru sfinții căzuți din al lor ceas,
Un cântec mut de jale ce încă n-a murit,
Ce mi-a cioplit ființa cu dalta din zenit.

Sunt floare între ziduri, născută-n mărăcini,
Ce-și crește frumusețea din lacrimile plini’,
Nu pentru ochi de-o clipă, nici pentru laude,
Ci pentru sufletul ce-n adânc aude.

Sunt flacără ce arde sub ploaie și sub vis,
Sunt înger căzut lin, nu blestemat, ci scris
Să caute-n tăcere un colț de cer curat,
Să-l dăruiască lumii ce-a fost prea mult uitat.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Marin

TREMURUL IERBII

Iubitul meu, îmi râd Floriile la poartă
Şi mâțişori de sălcii zâmbesc incandescent,
Pe-o creangă de gutui, privighetoarea cântă
Şi inimi de petale în mine înfloresc.

Iubitul meu, narcisele din glastră
Îmbobocesc cu mine şi râd a primăvară,
O rază de lumină se joacă în fereastră
Şi greierii îşi pun arcuşul pe vioară.

Şi îți mai spun, iubite, că am o rochie nouă,
Fronsată peste sâni, cu margarete mii
Şi, uite! Niciun nor astăzi nu vrea să plouă,
Iar eu te-aştept ca iarba prin roua de Florii.

Şi tot ca iarba tremur când ştiu că o să vii…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mărioara Nedea

De ziua internationala a muzei…
PARADIS ORGANIC

Te visez în culori și te simt pe sub pori, cum încerci să-mi pictezi epiderma.
Și vânezi iepuri mici,lilieci,, ce complici te ajută să-mi devori toată derma.
Te aud cum pășești printre solzii de pești, să-mprumuți tot mirosul de sare.
Apoi vii și-mi presari peste sâni și molari, sâmburi dulci din migdale amare.
Primăvara-și amână pentr-un an sau o lună, toți cocorii cu ochii gălbui.
Vom culege sălbatic,din cireșul ostatic, pețiolul necopt, amărui.
Vitrege anotimpuri se succed printre timpuri răsturnând iar jăratic în noi.
Sângerăm înc-o viață, inventăm o prefață și-o-necăm în tardivele ploi.

Scâncete cardinale din prefixe banale, se înfig în tulpine virgine.
Plânsul meu e acustic și devine caustic, când lipsești câte-o noapte din mine.
Mă dizolv în nisipuri, în fântâni fără chipuri, dintr-un moft aberant.
Beau cerneala de sete și compun menuete într-un ritm palpitant.
Eu nu-ți sunt, tu nu-mi ești în citate, preludii, cafeaua din cești…
Dar visăm, respirăm și-mbrăcăm matinale sentimente firești.
Ne-agătăm invincibil, de un puls ilizibil, sentimentul placid și sporadic.
Prezumtive războaie, se întorc în odaie distrugând paradisul organic.

Te aștept să mai treci prin cuțite și teci, pe sub tâmple albite de gheață.
Să-mi aduci înapoi, insomnia de joi, s-o sugrum cu un deget de ață.
Dar alegi ca să pleci pe astrale poteci unde-i iarnă și frig și e noapte.
Și-a-nghețat și cenușa, se blochează și ușa și mi-e teamă de…moarte.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rony Eduard Codreanu

Rememorare – din iubire mare !

Ți-aș scrie …

E noapte târzie și Cel Venerat
în loc să m-adoarmă, mi-a pus ghimpi -n pat …
Prin minte îmi trece o muză să chem,
să dărui, în versuri, trăiri de-un … catren …

Și lira-mi muncesc, în noapte, pustiu,
să-mi caut ritmul, sirep bidiviu,
și specia lirică ce, dulce, ai vrea
să depene taina din inima ta …

Ți-aș scrie o ODĂ … , cu jertfe străbune,
cu daci, cu romani, cu-al țării renume, …
dar poate nu-ți place de glorii să-ți zic
și decât un veto mai bine nimic … !

De vrei EPIGRAMĂ, … cu scări la frizați,
iubiri în ruină, romantici trădați,
să nu te treacă din nou sfiala
că-s fără milă … când lipsă-i morala … !

Și, de te-ncearcă iar melancolia,
în simfonic ritm, compun ELEGIA … ,
dar n-aș vrea și astăzi să ai suflet trist
și să dai la rele … pana-mi … de artist …

Ce zici de un IMN, în falduri fluturând,
frumusețea nudă cu dor să ți-o cânt … ?!
sau în mov iatac, mai decât la vodă … ,
numai că regina nu mai e … la modă !

Un SONET ți-aș scrie, … obscure iubiri …
uitate-n sertare cu lungi amintiri… ,
da’ -i mare păcat, azi, că-i sărbătoare,
să săruți cu … lacrimi clipa ce nu moare .

În tablou iconic, de rebel blestem,
ți-aș încununa legendar POEM … !
Nu zic că-i prea mult, dar, cu tot respectul,
încă n-am eroii la -ntreg subiectul …

Tare-i fain RONDELUL, poezia florii … ,
doar că trandafirul, frate bun cu zorii,
s-ar putea să-nțepe mâini ce sub petale
asudă din vină la firi… neloiale …

Chiar … ?! De o IDILĂ, într-un ochi de crâng,
să-ți astâmperi focuri ce pururea plâng,
amatoare ești … ?! Și ce-ar face fata
când, că-i crângul ars … , ar auzi … tata ?!

-Spune, domnișoară, n-ai vrea un PASTEL,
cu grai de IDILĂ, cu țol de RONDEL
și ,-n sonuri de ODĂ, romantic POEM
în care de-a pururi cu dor să te chem … ?!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lidia Stan

Fântâna

Alunecă-ntunericu-n fântână
Peste un cer de mâl, cu lună plină,

Înlăcrimat , în ochi nemărginit
În care stele nasc din infinit.

Caii-au lăsat potcoavele-n noroi,
Plecând galop, cu coamele vâlvoi

Și-n colțul pieptului s-au adunat
Oglinzi de pescăruș înaripat.

Să pot să-ndur fântâna asta adâncă,
Mi-am dăltuit o inimă in stâncă.

Adulmecând parfumul pulberelor stinse,
Ce mărgineau întinderile ninse.

Mă-nvăluia un curcubeu prin ceață,
Legându-mă cu fire lungi de ață.

Fântân-adâncă, suflet părăsit,
Un strop de gând neprihănit,
Cin’ te-a iubit, cin’ te-a rănit !!!!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Valer Popean

1)

Se duc anii

Se-ascunde-n frunză iarăși vara
Și băncile îmbătrânesc,
Iar vântul mângâie vioara
Cu amintiri ce răscolesc

Iar clipele se-ascund în oră
Se tem parcă de rostul lor,
Cu zilele mă prind în horă
Să uit pe veci cuvântul dor,

Simt frigul care mă cuprinde
Secundele se ghemuiesc
Când timpul la piață-și vinde
Din amintiri ce-i prisosesc,

Dispare frunza într-o vară
De teama clipelor târzii,
Dar o aștept la primăvară
Să facem iar din noapte zi,

Se-ascunde vara într-o frunză
Ce-i risipită pe alei
Și parcă fără nici o scuză
Se duc pe rând și anii mei.

2)

Pe-alei cu frunze ce au fost

Pe-alei pierdute fără rost
Atunci când frunzele dispar,
Voi fi sau poate că am fost
Ofrandă pe un vechi altar,

În drumul către alte zări
Când frunzele se strâng în stol,
Doar pe albastrele cărări
Vor împlini al vieții rol,

Pe-aleile ce-s arămii
Și toamnei încă străjuiesc,
Mă plimb cântând printre făclii
Colindul frunzelor ce cresc.

Și vântul bate pe la geam
Iar frunze zboară către cer,
Cuvintele se-ntorc pe ram
Să ne colinde lerui ler,

Pe-alei pierdute în zadar
Ascunse sub un alb pătat,
Doar frunzele treptat dispar
Într-un colind de mult uitat.

3)

Amintirea verii

Pătrund în mine frunze moarte
Voind s-ascundă pașii mei
Și frigul care ne desparte
Se-nalță până-n norii grei,

Îi simt durerea cum inundă
Aleile cu pași pierduți,
Tăcerile din noi redundă
Când clipele vor să le-asculți,

S-a rupt din mine parcă vara
Lăsând în urmă un pustiu,
Iar frunzele inundă gara
Când totul intră-n arămiu,

Profund pătruns de frunze moarte
Simt relele lumii vuind
Și frigul, vântul vor să-mi poarte
Cuvintele într-un colind,

Încet, încet toamna coboară
Să schimbe al pădurii strai,
Iar clipele spre iarnă zboară
Ducând cu ele sfânt alai

Și peste tot frigul se lasă
Iar nopțile se tot lungesc,
Când frunzele ajung acasă
Sfârșindu-și drumul lor firesc.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ozaki Kihachi – traducere: Virgil Teodorescu

Izvorul din munte

M-aplec să sorb din tine, apă lină,
izvor ascuns de umbra întunecatei creste,
și care-ți mii, în neteda ta matcă,
fără oprire, repezile unde.

Dupå o zi de trudă mă opresc
aici pe mal, să-mi moi în unda ta
buzele arse de pojarului setei.
În apa ta zăresc atunci răsfrântă
cereasca boltă roșie de-amurg,
răsfrânt zăresc în ea tot univversul
și mă înfrupt din nesfârșita pace
pe care-n suflet mi-o revarsă
oglinda apei tale adânci și străvezii.
În curgerea neistovită a undei tale transparente
văd pacea aurului brun, stăpână după uragane
și văd drapelul împăcării dpă cumplita luptă-a zilei
cum fâlfâie pe cerul roșu-al apusului din culme-n culme.

Ți-ascult șoptirile, la amurgitul zilei,
și inima îmi bate-n piept mai tare.
Îngâni cântări nenumărate
și, dătătoare vieții,
te dăruiești singurătății și-ntunecatei nopți de-azur.
M-aplec să sorb din tine, apă lină,
care cuprinzi lumină ce mâine-n zori va străluci,
m-aplec să sorb și să-mi astâmpăr setea.
Îngenuncheat pe iarba rece și fragedă m-aplec și sorb
din dătătoarea vieții
ca dintr-o sursă pururi roditoare.

Kihachi Ozaki (1892-1974) a fost un poet și alpinist japonez, născut în Tsukiji, Tokyo. Deoarece familia lui se ocupa cu comerțul, a absolvit Școala Comercială Keika (acum Corporația Educațională Keika Gakuen). După absolvire, a lucrat ca funcționar de bancă și alte slujbe până la vârsta de 20 de ani, după care a devenit fermier cu jumătate de normă în suburbiile de vest din Tokyo și s-a dedicat poeziei. A fost în relații amicale cu Takamura Kotaro și alți poeți din școala Shirakaba și a admirat poeți străini precum Walt Whitman, Hermann Hesse și Romain Rolland. A lăsat în urmă multe lucrări excelente de poezie și proză pe teme ale munților și naturii. Pe lângă poezie, eseuri și traduceri, el are și cunoștințe profunde despre muzica clasică și a publicat o colecție de eseuri muzicale, „Dragoste și recunoștință pentru muzică”.
 A început să urce pe munți, după ce a împlinit 30 de ani și după ce s-a inspirat din cărțile lui Kawada Jun „One Day, Two Days Mountain Journey” și „Quiet Mountain Journey”. Odată ce a descoperit farmecul munților, a devenit obsedat de drumeții, observarea și studiul naturii și a început să scrie poezie și proză despre munți. A aparținut „Clubului de călătorie în ceață” al lui Mikio Matsui (vezi B-28 „Călătorie în ceață”) și, împreună cu Tei Kawata și alții, s-a familiarizat cu munții și câmpurile din Shinshu, făcând drumeții în multe lanțuri muntoase intermediare. În ultimii săi ani, a trăit în Kita-Kamakura și a scris mult pentru revista „Alp” (notă), publicată de oameni care fuseseră îndrumați de Ozaki

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț