Zbor spre înălțimi

Anotimpurile iubirii

Vreau să renaştem ca o primăvară,
Aşa cum niciodată n-a mai fost,
Aşa cum ne-am privit întâia oară,
Aşa cum cerul a găsit un rost.

Mai vreau să fie vara o poveste,
Aşa cum niciodată nu s-a scris,
Aşa cum cerul mării îi dă veste,
Aşa cum veşnicia ne-a descris.

Şi vreau să vină toamna ca o artă,
Aşa cum niciodată n-a venit,
Aşa cum poezia vrea să-mpartă
O rară frumuseţe-n infinit.

Dar iarna mă priveşte şi îmi spune
Că primăvara mea s-a-nveşnicit,
Aşa cum poate doar o rugăciune,

Privirii tale

Mi-i prețioas-a ta privire
Când mă învăluie candid
Căci simt imensa fericire
Inundându-mi orice gând.

Și lași săgețile să zboare
Spre înălțimi cu dorul greu,
Iar eu presar mărgăritare
Pe calea sufletului tău.

Mă supun, mă las robită
De ochii tăi atât de dragi
Pregătindu-mă de nuntă,
Privindu-te cum te prefaci,

Că nu vrei, că nu dorești
Un iris înflorit în taină
Însă pe dat’ te fâstâcești,
Lăsând o lacrimă pe geană

O lacrimã

O lăcrimioarã purã ca lumina ,
a rãsãrit in curte lângã fântâna mea.
Eu m-am sfiit sã o ating cu mâna,
încet, încet s-a ofilit cândva.

Te-am cãutat cu sufletul în jur,
deși știam cã ești plecat în zãri cu ceațã.
Apoi din albul lãcrimioarei pur,
a curs o lacrimã rãzleațã.

Prima floare ce rãsãrea în curte,
sau prima care înflorea în glastrã.
Mi-o aduceai cu drag din cele multe,
eu te priveam zâmbind de la fereastă.

O lacrimioarã a simțit și ea,
tristetea amarã din sufletul meu.
Albã si purã ca un fulg de nea,
de tine îmi va aminti mereu!

Bobi de ploaie

Ți s-a pulverizat lumina-n plete
ca un puhoi de miere și de vin,
mă scald, în pielea ta, ca-ntr-o copaie
de lut și crengi amirosind a crin.

E soarele-n zenit un măr domnesc
și zarea-i o ruină ce-o să cadă
în spațiu-n care supraviețuiesc
acoperit de-a Timpului cascadă.

Nu pot să ies din porii tăi, adio
lumin-a verii pustiită-n ramuri,
armura ta de raze-oi mai simți-o
în fulgii care mi-or suna la geamuri

și-un sunet parfumat, de clopoței,
mi-or aminti că respirăm în iarnă
și eu, pierdut de tot, în rana ei,
voi implora în uret să mă cearnă.

                     10.09.1984.

Drepturi de autor:
Ion Iancu Lefter.

Zvâcnirea sângelui…

Am să te strivesc într-o zi
de pereții inimii mele…
Și ai să mori acolo,
În arterele inimii printre stele
Înecat…
În singura iubire
pe care ai gustat-o vreodată
Atât de roșie și de caldă…
Să știi!!!
Pentru că tu
nu poți să trăiești fără iubire.
Ești la fel ca mine
Sau eu la fel ca tine!
Avem nevoie de iubire.
Am să te sufoc
în iubirea ce ți-o port,
atât de viu,
încât vei simți
prin orice por
zvâcnirea sângelui
ce strigă a tine…
În colțul tău de rai
pentru o noapte aș veni,
să toarcem din caier,
iubire pentru noi.
Să-mi teși covor
din vise…
Din visele care
le-am visat de mii de ori.
Pe brațul tău
să-mi plec capul,
iar gândul să nu-mi fie gând
să fie doar realitate…

-Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

• Te creionez într-un fascinant poem al culorilor!!!

Leagănul copilăriei

Mi-am lăsat copilăria
În zăvoi, pe iarba deasă,
Lăngă piatra cea bătrână
Care ascuțea o coasă…
Mi-am lăsat copilăria
Lăngă ciutura fântânii,
Oglindindu-se în apa
Ce îmi răcorea străbunii!
Mi-am lăsat copilăria
Peste dealuri în vâlcea,
Lângă vechea brutărie
Care păine îmi cocea!
Mi-am lăsat copilăria
Sa alerge pe câmpie,
Să culeagă albăstrele
Să bea mustul stors din vie!
Mi-am lăsat copilăria
Să-și facă din vise, leagăn…
Să își construiască drumul
Dormind pe pământul reavăn

Clipa de noroc

Erai în rochie de foc
În noaptea de tăciune
Iar eu, o clipă de noroc
Cerând cu rugăciune

Asupra gurii tale drept
De fluture pe floare,
Tu mi-ai făcut un semn s-aştept
Alt răsărit de soare.

Dar mâna ta, când m-ai împins
Părea cu îndoială
Şi-n palme mâna ţi-am cuprins,
Dorinţă cu sfială.

În piept la mine se-mpleteau,
Tu-nţelegeai și ochii,
De ochii mei lipiţi, râdeau,
Iar roşul lungii rochii.

Făcuse trupul tău de jar
Şi flăcări m-au cuprins,
Şi aş fi ars cu totul, dar,
Brusc, m-am trezit din vis…

Stătea-ntre noi un fel de gard
Eu noapte şi tu foc…
Revino-n visu-n care ard
Cu clipa de noroc…
19 septembrie 2020

Album FRÂNTURI DE GÂNDURI -file de poveste

              Mi-e toamnă și mi-e vânt 

E toamna-n care clipa
își odihnește-aripa
într-un cuvânt de plumb

E toamna-n care secundele ,
ca ramurile-n vânt
se desfrunzesc și plâng .

E anotimpul gri
pe străzile pustii
când număr stropi de ploi …

În tonuri ruginii
din calendar cad foi
și-mi lasă iară pomii goi .

Mi-e toamnă desfrunzit de tine !
E ceață , plouă și îmi vine
s-adun un stol de fluturi între noi .

Îmi ning petale crini pe tâmple
și-n toamnă gri acopăr riduri de pe frunte,
în care, albi pescaruși penele-și scutur .

E toamna clipei tale
și trec secundele agale,
haotice , confuze…

Se-ngrămădesc cuvintele în verbe ,
în templul neputinței dând bătălii acerbe,
în umbră , cu șoaptele difuze .

Ți-nghesui orele în cenușiu amurg
și rouă plămădești în iriși care curg
de noi , a toamnă-ți fără frunze !

Sunt reci consoanele-n cuvănt …
Prin pomii mei cu crengile-n pământ
mi-e toamnă plumburie și mi-e vânt !

Sunt multe șoaptele nespuse
și fluturii au aripile smulse…
Și zborul lor în noi s-a frânt
…mi-e toamnă și mi-e vânt !

                            Nely Vieru
                           20.09.2019.