Vă aduc în atenția voastră un poet care, prin textele lui deosebite ne aduce zâmbetul mereu pe față. Dacă-l veți citi, veți observa stilul său caracteristic de care nu se dezice în niciun pamflet scris până acum. Da, ați citit bine, tot ceea ce scrie, pot fi catalogate ca fiind pamflet.
Autorul autoironizează cu multă ușurință orice eveniment din viața lui, îmbogățind textul cu metafore compuse din cuvinte stâlcite intenționat ca să transmită o plăcere aparte cititorului. Personal, vă recomand să-l citiți, fiindcă sigur, vă veți regăsi în scrierile lui.
Am ales pentru dumneavoastră un pamflet deosebit, scris cu multă tenacitate de autor.
TRIMISUL LUI DUMNEZEU
Într-o foarte oarecare zi cu soare-adevărat,
Într-o înspăimântătoare junglă unică de stat,
Oamenii, cu mic cu mare, s-au auto-adunat
Ca să ţină cu ardoare un imens de mare sfat.
Şi, probabil fără scheme şi figuri de neclintit,
S-au tot sfătuit o vreme mult nonstop necontenit,
Până când, fără probleme şi dileme de turtit,
Mai târziu sau mai devreme, bine rău s-au rătăcit.
Când, la ora glorioasă de dormit sau de citit,
Au vrut ei să plece-acasă după cum au stabilit,
S-a-ntâmplat aşa, cu clasă, că nicicum n-au reuşit,
Fiindcă jungla era deasă şi deci drumul n-au găsit.
Evident, de disperare şi de spaimă şi de dor,
Toţi cu mic şi toţi cu mare şi, desigur, toţi în cor
N-au mai stat cu ochii-n soare şi au început, color,
Să tot strige cât mai tare: -Doamnee, Doamnee, ajutoor!
Brusc deodată, formidabil, la un straşnic moment dat,
Într-un mod considerabil de total neaşteptat,
Din teribila mulţime, un tip zvelt s-a ridicat,
A zâmbit cu profunzime şi cu sete a strigat:
-Băi, stimaţi şi onorabili oameni buni şi minunaţi,
Dacă sunteţi admirabili, vă rog mult, nu mai urlaţi!
Fiţi adică fără teamă, faceţi tot ce vă spun eu,
Fiindcă eu, de bună seamă, sunt trimis de Dumnezeu!
Oarecum aşa deodată, încercând să dorm din plin,
Am văzut că gluma-i lată şi adâncă pe deplin
Şi, normal, în graba-mi toată, cu tot chipul meu senin,
Am venit la voi îndată ca să vă salvez puţin!
-Fugi te plimbă, măi, nepoate! a strigat un tip mai lat,
Dând din umeri şi din coate absolut neîntrebat.
Fără doar şi fără poate, în mod simplu complicat,
Tu spui vorbe minunate, însă minţi cu-adevărat!
Las-o, aşadar, mai moale, căci trimis de Dumnezeu-
Fără vorbe lungi şi goale!- nu eşti dumneata, ci eu!
Mormăind pe sub mustaţă şi-nainte şi-napoi,
Un tip chipeş, plin de viaţă de marţi seara până joi,
S-a uitat aşa, cu ceaţă, mult şi bine la cei doi
Şi, ieşind cu stil în faţă, a strigat la ei vioi:
-Ia mai taceţi, măi, din gură şi din dinţi ca la Paris
Şi aşa, de saramură, mai treziţi-vă din vis!
Ce atâta tevatură şi scandal de nedescris?
Eu, vă spun cu anvergură, chiar pe nimeni n-am trimis!
Partajează acest lucru pe:
Zbor spre înălțimi 