Zbor spre înălțimi

Cunoaște-mă iar!

Din coaja literelor am luat mir de iasomie
Și mi-am uns toate tălpile drumului care duc
până la tine.
Pentru orice zi de dezluminare, recunoaște-mă!
Te văd.
Nu știu de ce îți schimbi uneltele când mă șlefuiești.
Nu voi rămâne în fiecare zi la fel.
Îmbracă-mă într-o haină Domnească
și cântă-mi cu fluierul.
Timpul numește-l ca pe mine: Doina întâiei șezători.
Nu-mi da forma în minte în orice zi.
Cheamă-mă și cuvântul își ridică toate stăvilarele!
O bătaie de inimi ne unește.
Voi veni. Așteaptă-mă în locul acela.
Vom rămâne numai noi și focul.
Focul nostru încă pâlpâie în vatra primului cuvânt
– Prima promisiune.
Ce adiere de gânduri neînțeleasă!
Ce priveliște văd în explicație!
Doar ea, numai ea rămâne
Ca mireasma în ziua dezluminării,
Și, piere ca pașii mei încă nefăcuți în drumul către tine.
Recunoaște-mi glasul și vei afla totul;
Nu ți-am spus până astăzi, dar,
Nici un zeu și niciun Dumnezeu
Nu ar putea să îmi oprească
Acele gânduri rămase între cuvinte;
Cuvintele pe care încă nu ți le-am spus,
Și, n-am făcut plecăciune în fața lor.
Nu mă suspecta! N-am știut până astăzi
Că umblam cu tălpile goale pe cuvintele încă nezise.
S-a păstrat secretul în izvorul noului alfabet.
Nu mă suspecta de lacrimile încă neizvorâte
La auzirea primei tale bătăi de inimi.
Mi s-a spus că amândoi avem aceeași mamă
Și același gânduri.
Stăvilarele ne sunt ridicate înaintea luminii!
Nu ți-am spus până astăzi că tu ești
Cel căruia trebuia să îi spun doar câteva litere,
Pentru toate cuvintele încă nerostite,
Definitiv, nu provizoriu, în altele,
Ascunse ca într-o poezie.
Nu ți-am spus. Cunoaște-mă și e recunoaște-mă.

Redactor: Nela Viorica Boda

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Călător prin viață

M-am născut să fiu liber ca fluturele-n zbor,
Iar când arșița m-ar arde, din neștiutul izvor
Iute m-aş adăpa fără tăgadă din al inimii fior
Ce tânjește în surdină după un suflet iubitor.

M-am născut să descopăr plinătatea misterului
Ce dăinuie și se-nfiripă până-n măduva crezului,
Combătând prejudecățile implementate forțat
Din fragedă pruncie, haotic am fost îndoctrinat.

Pornit-am în lume neîncrezător și-nspăimântat,
Mult timp pe sub ruine răspunsuri am tot căutat,
Într-un labirint acustic, bezmetic mă învârteam,
Atâta fals încât de adevăr seama nu-mi dădeam.

Dar nu-nțeleg de ce-n priviri se stârnește focul
Și-n glasul blând în aparență, lăcaș își are gerul
Ce îngheață și rănește fără strop de remușcare,
Un alt suflet care plânge, dar nu cere îndurare.

Când vom învăța și noi oare, că viața-i o cântare?
Gând curat de-om avea, ne vom bucura sub soare
Și mândri și încrezători ne vom împreuna privirea,
Fără teamă sau hățișuri ne vom declara iubirea.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Amforă de lut

Te-aș întreba de viață, de lungile absențe,
Ți-aș da o sărutare și grele penitențe,
Pentru-ale mele lacrimi tu să plătești cu flori,
Să nu mai dormi, de doru-mi, până-n vărsat de zori.

Să te întreb îmi vine, când mergi, dacă nu vezi,
Surâsul meu de lapte, prin verde de livezi,
Dacă-n urechi nu-ți sună, strigarea mea spre tine
Și cum îți trece ziua, când nu mai ești cu mine.

Te-aș întreba azi cine îți mângâie obrazul,
Cine îți este umăr, când e să-nfrunți necazul
Și cine te mai ceartă, când uiți să mai respiri,
Cine îți bate-n poartă cu degete subțiri?

Să-mi spui, aș vrea, de viață, de înfloriri târzii,
Când viața se agață de zile străvezii,
Să-mi povestești de tine, cum ești, când nu-ți mai sunt,
Decât o-nchipuire, o amforă de lut.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Visul unei nopți de vară

Îmi arde în miez de noapte trupul,
Precum torța cu flacăra cea vie.
Îți doresc flămândă iar sărutul,
În el să mă topesc cu bucurie.

Veșmintele-mi desfac nerăbdătoare,
Căci gura ta, azi nu-mi mai e de ajuns,
De-amor, simt carnea toată cum mă doare,
De mii de veacuri în mine e ascuns.

Și te implor cu ochi plin de dorință,
Cu apa ta, tot trupul, să-mi mângâi,
Să speli cu ea întreaga mea ființă,
Cum ai făcut-o și-n noaptea cea dintâi.

Și de amor nebun să ardem împreună,
Cu ape clocotinde-n vălătuci,
Când soarele pe cer o să apună,
Din nou să mă îmbeți cu șoapte dulci,

Ca la final, să explodăm în valuri mari,
Cu crestele semețe înspumate,
Lovindu-ne iar de malurile tari,
Cu trupurile-ntr-unul ferecate.

Dar solitară sunt și-n astă seară,
Cu valurile surde fremătând,
Gândind la visul unei nopți de vară,
Cu amorul în vene iute clocotind.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DE FRIGUL LUMII DE-AFARĂ

Brațele tale, în care grăbită m-ascund
Mă învelesc adesea de frigul lumii de-afară.
Sunt ancore parcă, spre țărmuri înalte de prund
Un tainic refugiu, când fricile mă înconjoară.

Tu, flacără vie ce crește-n al iernii decor
Lumină, scânteie, căzută din steaua polară.
Acoperă-mi inima, pansează-i și rana ușor
Și învelește-o de frigul lumii de-afară!

Te simt ca pe-o vrajă ce schimbă tăcerea-n ninsori
Și flori de cristal se pierd în vântul de seară…
Când ninge și-ngheață arcușul atâtor viori,
Să mă-nvelești de frigul lumii de-afară!

Cu calde priviri, mângâi orizontul pustiu
Și-o rază-n apus mai pâlpâie-n norul de ceară.
Nu-mi pasă că-n vise e frig și se face târziu,
Cât timp mă-nvelești de frigul lumii de-afară!

Când se va duce și iarna cu sloiuri și ger
Și-o să adie iar vântul de primăvară
Vom răsădi alte vise, cu aripi de fier
Și vom uita de frigul lumii de-afară!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Auzi-ne, Nichita!

„Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele”

Așa visa Poetul care purta în sine,
O împletire-naltă a lumilor-culori,
Când sub arțari zburdând, senin copil ca mine,
Văzu pe Marte zeul cu fulgeru-i de-orori…

Murea copilăria ca-n ceruri, curcubeul,
Deasupra-mi zburau păsări ce împroșcau cu foc,
Trunchiuri de om, de arbori se înălțau ca zmeul
Ce-l ridicase tata, spre soare-n tandru joc.

Ce caut eu, copilul, într-un oraș ce arde
Când tata n-are mâna ce-a înălțat pe zmeu,
Când secetă-i la pieptul la care-mi țipă frate,
Când trenul pribegiei ne pare-un Elizeu ?!

Sub pas izbit de cizme și vuiet de șenile,
Fug basmele în file inchise din povești,
Cât hidra urii, chipul ‘și-arată către fire,
Spre cimitir se-nșiră zburdări copilărești!…

Am vrea să ”șuieri luna”, prefă-o în iubire,
”Leoaică” care mușcă din inimi de stăpân,
Oprește derapajul spre vis de-mbogățire
Cu porumbeii minții și ramuri de măslin!

Patosul din versuri, ”flăcări roșii-nalță”
Urcă-ne-n vibrația-ți de proroc distins,
Ajută-ne, stigmat să punem pe-acea față
Ce nu e lumânare, Ochiului nestins!…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Eu n-am vrut să fiu rege

Eu n-am vrut să fiu rege,
Cu sceptru și tiară,
Dar n-am putut alege
O viață mai ușoară.

Căci, la-mpărțirea vieții
Când așteptam cuminte,
Eu n-am văzut isteții
C-au luat-o înainte.

Și rupți de lăcomie,
Până să-mi vină rândul,
Mi-au mai lăsat și mie
Tristețea și cuvântul.

Chiar de atunci din ele
Am început a-mi drege,
În nopțile cu stele,
Veșmintele de rege,

Armura cea de zale
Și roib suflând fierbinte.
Și mi-am mai dres o cale
Să ducă înainte.

Tristețea când, vreodată,
M-a cotropit haină,
S-au priceput legată
Cuvintele s-o țină.

I-au năvălit în pântec,
În sângele de fiară,
Și au făcut-o cântec
Pe strune de vioară.

Și astfel de-mpletire
Avea să mă-nsoțească,
Cât va să se înșire
Povestea mea regească.

Acum pot înțelege
Că prin singurătate
E musai să fii rege,
Ca să o poți răzbate.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

DRUMURI

„Ti amo!”, spun de fiecare dată,
Atras de viața ta inconsecventă;
Totuși, răpit de-a ta adiacentă
Intru cu rima, deschizând erată

Amiezelor sortite să îți creadă
Neînsemnate virgule opuse
Atâtor puncte ancorate-n radă.
Miracolele ce se vor incluse

Acestor versuri, nu mă duc spre vară!
Nemaicrezând într-o idee calpă
Elimin umbra, rămânând povară
Atâtor drumuri ce le car pe talpă…

Redactor: Cristina Pasca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

UN VIS RĂSĂRIT DIN UITARE

Nici nu-mi mai amintesc câte ierni mi-au căzut pe gânduri
Și câte au troienit a inimii bătaie
Nu-mi mai amintesc nici câte veri s-au înecat în prunduri,
Nici câte primăveri cernut-au pe umerii mei ploaie.

Nici nu-mi mai amintesc câte cărări de suflet am străbătut desculță
Și câte pietre mi-au stat pe drum de gând
Nu-mi amintesc nici când din vise a încolțit sămânță
Și nici dacă, vreodată, s-aștept norocul m-am așezat la rând.

Nici nu-mi mai amintesc de m-am născut, vreodată,
Sau sunt doar o închipuire a unei vieți absurde
Nu-mi amintesc nici de-am pus lacăt pe-a sufletului poartă
Și cheia am aruncat, nici eu nu știu pe unde.

Nici nu-mi mai amintesc de timpul a trecut
Sau a înghețat în iarna din visele furate
Nu știu nici dacă veșnicia cu ziua s-a întrecut
Sau doar secundele într-un tic-tac stau astăzi adunate.

Îmi amintesc doar c-am renăscut într-o privire
Și-o stea a strălucit pe-un cer negru, tăciune
Îmi amintesc doar clipa scăldată în marea de iubire
Și-un vis ce-a răsărit din câmp cu flori, purtând pe buze un nume.

Redactor: Nela Viorica Boca

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Și iarăși simt ură…

Las ochii să cearnă
Din gene de iarnă
Doar lacrimi de ură
Pe-a sorții măsură.

Nu-i nimeni să știe
Cum mor deși-s vie
Și numai tăcerea
Îmi simte durerea.

Prin haos de gânduri
Aștern niște rânduri
Pe val de speranță
Cerșind toleranță.

Dar marea e crudă
Nu vrea să m-audă,
Speranța dispare
Și-un gâde apare.

Se uită spre mine
Cum ard în ruine,
Apoi ia securea
Și-mi taie pădurea.

Pădurea de vise
Cu flori de narcise,
Și pomii cu stele
De șoapte rebele.

În care de-o vreme
Văd dorul cum geme
Și-mi scutură clipa
Rupându-mi aripa.

Și iarăși simt ură
Pe viața mea dură
Iar răul veghează
Să n-am nicio rază!

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț