Enda Zura

Pământul își ia darurile înapoi…

Sub muntele care pare adormit, în pântecul Pământului, trăia o inimă străveche — o inimă de sare. Nu era doar rocă. Era amintire. Era tăcerea adâncă a celor care veniseră acolo pentru vindecare. Era râsul copiilor, rugăciunile bătrânilor, respirația celor care căutau un pic de pace în lumea prea gălăgioasă.
Salina Praid nu a fost niciodată doar un loc. A fost o catedrală subterană, o rană deschisă a Pământului care nu sângera, ci vindeca. Zidurile ei șopteau povești celor care știau să asculte. Ecoul pașilor se transforma în cântec. Mirosul sării părea că spală sufletul. Acolo, aerul avea memorie. Acolo părea că se desfășoară altă viață. Acolo totul avea alt ritm… până și inima bătea altfel.
Și totuși… astăzi, această inimă tremură. Se surpă. Se frânge în tăcere, iar lumea, prea grăbită, prea ocupată cu lucruri străine de esență, aproape că nu o mai aude.
Dar tu, omule, o auzi. Miile de suflete care și-au găsit alinarea o aud. Doar cine ar trebui să audă nu o face.
Tu, mamă, care ți-ai purtat copilul in adâncul pământului pentru vindecare. Tu, cea care și-a pus fruntea pe pereții de sare ca pe umărul unui prieten. Tu, cea care acum plânge nu pentru un loc, ci pentru o pierdere mai mare: a grijii, a respectului, a iubirii pentru ceea ce nu se poate înlocui.
Poate că Pământul își ia înapoi darurile sale. Poate că spune: „Mi-ați cerut prea mult fără să mulțumiți. Acum, le iau înapoi.” Dar poate că, printr-o inimă care încă simte, el mai dă o șansă. Una mică, dar vie. O flacără în întuneric.
Așa că scriem. Amintim. Ridicăm din cuvinte o coloană de lumină acolo unde coboară tăcerea. Și chiar dacă nu putem opri prăbușirea, putem opri uitarea.
Și, oameni frumoși cărora vă pasă, ceea ce nu e uitat, trăiește încă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Se miră iarba

Pășesc desculță prin mătasea zveltă,
cu picături de-albastru-n timp căprui,
de parca limpezimea asta niciodată
nu mi-a ajuns atât de-aproape,
parca sui
în arcuiri de liră,
spre mirarea
întregii ierbi trezită de curând,
zbătându-și tâmpla ‘naltă
de secunda
în care mieii năvălesc în crâng.

Încep să fug, să salt
dintre sprâncene
lumină tot mai deasă
mai de nea,
de parcă visul bun
m-a coborât din stele
între cearceafuri moi
de borangic și-aș vrea
să ma proptesc în jerbe de tăcere
și-n brațele iubite-acum, cândva…

De-ar fi așa, prin toată nalba mare,
nu aș mai ști să uit,
aș tot ierta.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Radu Iorgulescu

Miracol

Te pierzi în ochii mei, păgân miracol
eu însumi pentru tine-s nevăzut
unde să plec în ce necunoscut
să-mi poarte umbra ultimul spectacol
*
Și vântul azi te-a dus tot mai departe
căci ești ușoară ca un fulg de nea
și albă ca zăpada ce cădea
în noaptea care astăzi ne desparte
*
Câte povești și lacrimi cad nespuse
cât înca porti brățara de smarald
pe glezna unde e atât de cald
și literele mici sunt bine puse.
*
Plutesc rănit pe mare, în derivă
cu pasul tău pe buze mai surâd
și rătăcesc prin lume orb și surd
plângând iubirea mea alternativă.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ioan Avram

Caut ale lumii taine

Mă strecor ca apa vie printre gândurile coapte,
Poate mai găsesc răspunsuri stând pitite-ntr-o chilie,
Să dezleg ca pe-o poveste gânduri priponite-n noapte,
Din răstimpuri depărtate, ce au stat la temelie.

Caut ale lumii taine, dar nu-i chip să le găsesc,
Pe sub maldărul de haine ce-au acoperit pământul,
În imensul univers, pe tărâmul omenesc
Sau în filele de carte ce ridică-n cer cuvântul.

Minunile omenirii și-ale vieții pure taine
Le descos în mii de gânduri și brodez ape albastre,
Mă întorc la rădăcini făcând sufletul să-ngaime,
Doar o rugă către ceruri, pentru dăinuiri în astre.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Pablo Neruba – traducere: Gabriel Cristea

Sistem sumbru
de Pablo Neruda

Pentru fiecare dintre aceste zile întunecate precum pistoalele vechi,
și deschise la soare ca niște boi imenși și roșcați,
abia susținuți prin aer și de vise,
dispărând brusc și pentru totdeauna,
nimic n-a schimbat perturbatele mele origini,
iar inegalele dimensiuni ce-mi aleargă prin inimă
aici se hrănesc zi și noapte, în singurătate,
acoperind triste și răvășite cantități.

Așadar, precum o santinelă ajunsă oarbă și insensibilă,
ne’ncrezătoare și condamnată la o dureroasă veghe,
în fața unui zid cu care timpul se unește-n fiecare zi

  • diferitele mele chipuri, la rând, înlănțuindu-se
    aidoma imenselor flori palide și greoaie,
    veșnic înlocuite și defuncte.

traducere – g. Cristea

Sistema sombrio
de Pablo Neruda

De cada uno de estos días negros como viejos hierros,
y abiertos por el sol como grandes bueyes rojos,
y apenas sostenidos por el aire y por los sueños,
y desaparecidos irremediablemente y de pronto,
nada ha substituido mis perturbados orígenes,
y las desiguales medidas que circulan en mi corazón
allí se fraguan de día y de noche, solitariamente,
y abarcan desordenadas y tristes cantidades.

Así, pues, como un vigía tornado insensible y ciego,
incrédulo y condenado a un doloroso acecho,
frente a la pared en que cada día del tiempo se une,
mis rostros diferentes se arriman y encadenan
como grandes flores pálidas y pesadas
tenazmente substituidas y difuntas.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Maria Apăvăloaie Lungu

Fărâme mici de Dumnezeu

La fiecare despărțire, se tot rup zale din iubire
Nu le lăsa pierdute-n hău.. Ci strânge-le la pieptul tău.
Mergând, tot las în urma mea câte un colț frumos de stea.
Câte-un lăcaș de viață sfânt sau câte-o palmă de pământ,
Un lac cu nuferi, un izvor, sau câte-un foc nestins de dor,
Un râu, o casă, o grădină îmbrobodită cu lumină,
Un prun sălbatic inflorit, un vârf de munte-nzăpezit,
O creangă ruptă dintr-un pom, sau un vlăstar micuț de om,
Un nor, un petec mic de cer sau câte-un suflet mai stingher.
Deși, par făr’ de-nsemnătate, eu știu că-i Dumnezeu în toate.
Și de aceea-n orice za, e-un strop din măreția Sa:
Fărâme mici de Dumnezeu, vitralii sufletului meu.

🖋Maria Apăvăloaie lungu
( din volumu LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gabriel Cristea

Noapte fantastică

Luminile pământului s-au stins, pe rând,
ca niște lampioane plutitoare
și-o liniște fantastică mă-nvăluie din neant.
O liniște precum un murmurat de-ncrețituri subțiri – șoptește apa!
Luna se-alintă molatic pe treptele-nfrunzite
și-mi curge pe buze săruturi de-argint.
Ce păsări! – lunatece statui
mă iscodesc din ramuri uscate și înalte.
Ascetice staturi de chihlimbar încremenesc

  • sunt cerbii rămuroși – pe măguri violete,
    iar răsuflarea lor, tăcere dunăreană
    ce-mbracă meandrele
    cu iluzorii văluri de mireasă…
    Blând, fluviul își curge rădăcini spre zorii sàngerii,
    iar eu, eu șerpuiesc printre oglinzi,
    ca o făptură flavescentă,
    și-adun în solzi scântei – din întuneric.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Sămânța vieții

Viața-i sămânța ce zace-n tăcere,
Prin piramide ascunsă nu piere,
Dar poartă în ea, cu tainicul rost,
Energia lumii, ce de-a pururi a fost.

Un strop de iubire, un strop de speranță,
De nemurire mai scazi din distanță.
Cu drag o atingi, cu grijă o crești,
Și viața revine în forme cerești.

Iubirea – puterea ce totul trezește,
Ea pune-n mișcare ce lumea oprește.
Când fapta și gândul se-nalță curat,
Universul întreg e din nou animat.

Și-n tot ce e viu, și-n tot ce se țese,
Suntem noi ca ființe… ca ființe alese.
Suntem, iubim, respirăm și simțim,
Asta-i minunea ce-o descoperim.

Așa cum sămânța răsare-n lumini,
În taina iubirii cresc rădăcini,
Și tu, călător printre stele și zări,
Ești parte din viață, din vis și din nori.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Istrate

IN MEMORIAM

Glorie soldaților căzuți
Ce-au luptat în zdrențe și desculți
Când s-a rupt frontul pe Don, la rusi,
Mulți de foame și de ger răpuși,

Care, pentru-o palmă de pământ
Și-au regăsit visele-n mormânt
Și-au fost aruncați în gropi comune
Fără o cruce cu un nume,

Păcăliți de parteneri, trădați,
Fără muniție, dezbrăcați,
Lipsiți de-armament, descurajați,
Pradă iernii geroase lăsați.

Câți dintre ei au fost împușcați
Sau în Siberia deportați
Și-au pierit în lagăr istoviți,
Rupți de muncă, umiliți, loviți?

Nu s-au mai întors la vatra lor,
Le-au rămas cei dragi far’ ajutor.
Cine să le-audă plânsul surd
De dincolo de țară, plâns sfânt?

Glorie eroilor români
Fără cimitire prin străini
Care au luptat cu disperare
Pentru România noastră Mare!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dorina Omotă

De vorbă cu Îngerul meu

În zâmbetul trist din viața pierdută,
Prin clipe povară de-atâtea ninsori,
Tăcerile-mi ard cu lacrimi de ciută,
Și-o unică rugă spre Cerul cu nori

Port masca durerii cu râs de paiață,
Când caut speranța și-un strop de senin,
Dar văd peste tot numai chipuri de gheață,
Vânzându-mi dispreț cu-n surâs heruvin.

Un țipăt de jale și-un ieri infernal,
Se zbate haotic deși mă abțin,
Iar lutul din mine se rupe letal
Când inima frântă în palme o țin.

Trăiesc un coșmar de-i ziuă ori noapte,
Degeaba un înger mă cheamă ades:
Orgolii, frustrări, și ura din șoapte,
Mă duc înspre-o poartă de sumbru proces.

Dar îngerul meu îmi iese în cale,
Și-nlătură spaima spunându-mi duios:

  • Alungă amarul pe-a plângerii vale
    Și ține cu tine doar omul frumos

Mă uit înspre El și nu-mi vine-a crede,
Nu-i nimeni cu mine, doar cugetul meu,
Îmi pare un vis dar durerea se pierde,
Și-o voce îmi spune: -Era Domnul tău !…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț