Lidia Zadeh

STEPE

Dacă mai vin zăpezi și-n luna mai
Și un potop dă buzna-n casa mea
Să-mi lustruiești paharele de ceai
Și ceașca ruginită, de cafea

Iar când prăpădul zgâlțâie obloane
Nu râde, ci prefă-te că-mi citești
Din vechile scripturi niște canoane
Și dacă vrei apoi să-mi povestești

Despre bunica din fotografii
Ce stă lângă un domn sub palmier
Care aprinde lampa peste zi
Să-l recitească noaptea pe Baudelaire

Când vin stihii și se inundă zări
Nu râde, că aș vrea să-mi povestești
De trenuri deraiate între gări
Cu prizonieri din lagăre rusești

Să-mi spui cum năvălește ginghis han
Să otrăvească apa din fântâni
Când îl apucă dracii an de an
Cu pleava de mongoli și de păgâni

Nu râde, dacă ușile se crapă
Și sub pervaz se-aud pași de soldat
Ca într-un film de spadă și de capă
Cu un actor bătrân și psihopat

Și nu uita să-mi spui de messaline
Cu sânii deformați de mușcături
Slujind altarul facerii de bine
Înfierbântând și preoți în călduri

Apoi recită-mi din Serghei, poetul
Care scria-n bodegi siberiene
Când Isadora-și înșela baletul
Cu-amanți din poeziile obscene

Să pui te rog un semn discret în carte
La pagina cu versuri despre tine
Nu râde și citește mai departe
Că vin stihii și nu se știe cine
Ne va aprinde candele deșarte

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Silvana Toma

Vino, Ană,

Ană, Ană, Sânziană,
lasă soarele să-ți cearnă
peste suflet, raze vii.
Din petale aurii,
drum spre viață
să-ți aștearnă.

Te așteaptă-n dimineață
macii roșii pe câmpii,
și izvorul din poiană,
să îți spele din priviri
jertfa unei mari iubiri,
iar în noaptea înstelată,
luna, să deschidă poartă
către-o lume de povesti…

Ană dragă, unde ești?
Vino, te aștept să vii!

2)Ploua, uneori

Ploua, uneori,
din cer, cu petale,
și urmele tale,
ascunse de flori,
dispăreau până-n zori,
țesând, printre nori,
din lacrimi-cristale,
punți, pe drumuri astrale
pentru cei trecători,
care-apoi, visători,
se-nveleau în petale
și cădeau, uneori…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Trezirea în conștiință

Trezirea în conștiință nu e să mergi călare
Precum strămoșii tăi, precum Ștefan cel Mare.
Este să fii mai bun, să-ți ții păcatu-n frâu,
Și nu să-ți iei cămașa și să ți-o speli la râu.

Trezirea în conștiință nu e să strigi în piață,
Ci să fii înțelept atunci când dai povață.
Nu-i să porți tricolorul prins peste pieptul gol,
Ci să-ți păzești credința ca pe un sfânt simbol.

Nu-i să vorbești de țară cu lacrimi în privire,
Ci să te-apleci spre muncă cu drag și dăruire.
Să nu-ți vinzi rădăcina plecând pe plai străin,
Ci să rămâi aproape de neamul tău divin.

Să nu-ți urăști vecinul c-a fost mai norocos,
Să îl privești cu stimă și gând curat, frumos.
Trezirea nu înseamnă să-mproști cu vorbe grele,
Că-ți vor veni-înapoi, cu tot răul din ele.

Nu-i mare cel ce strigă și blestemă mereu,
Nu așa-ți dovedești credința-n Dumnezeu.
Nu-ți trebuie o armă să-ți aperi conștiința,
Cu vorba bună merge, aicea-i biruința.

Să nu te-îmbraci în ură, în vrajbă și dispreț,
Ci să-ți păstrezi credința… cu-al libertății preț.
Trezirea în conștiință se află-n fiecare
Căci cel ce merge drept devine un om mare.

Și dacă vrei lumină pe drumul tău de azi,
Nu căuta în alții, fii tu cel ce-i viteaz.
Căci țara ți-e pământul pe care te-ai născut,
De-aici, din miezul ei să-ți faci credința scut.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mirela Butacu

ROMANȚĂ DE SÂNZÂIENE

Tare-aș  vrea  ca timpul să fie o perdea
Și anii, strânși inele, să-i pot îndepărta.
Prin faldurile-ntinse a dulcii tinereți,
Să ne mai pierdem iarăși, iubite-n dimineți,

Doar noi și-o valijoară, săraci prin buzunare
Dar în priviri cu mine de aur, lucitoare!
Cu zâmbet numai miere, cu mâinile fierbinți
Râzând din orice lucru, încrezători, cuminți,

Să mai fugim de mână, pe-un drum de țară, strâmt,
Cu inimile-n palmă, făcându-și legământ.
Până la râul care,  în tulbure-asfințit,
Cu-a lui suave valuri, cândva ne-a logodit.

Să coborâm și-n lunca cea cu privighetori
Cununi de sânzâiene să împletim în zori
Cu drag din drag ne fie sărutul, un păcat
Să îl sorbim prin iarbă cu gândul vinovat.

Și ca să nu se piardă lumina din amiezi,
S-o strângi în pumn cu grijă, pe tâmple s–o  așezi
Să ne mai dea curajul de-a înopta-n zăvoi
Trăgând cerul cu stele, drept plapumă pe noi.

Dar anii nu-s inele și timpul nu-i perdea
Prin faldul tinereții, doar gândul ne-o purta
Miros de sânzâiene mai simt și-acum în noi
Dar cine ne aduce iubirea înapoi?

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Corneliu Neagu

PĂDUREA RETREZITĂ

Aduceți mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legendă, venind de nicăieri.
.
Atunci voi înțelege că undeva anume,
pe-o margine de doruri, fără a ști precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic paradis.
.
De vei simți în suflet regretele tardive
venite peste vreme cu flux de amintiri,
rescrie fără grabă, pe zeci de portative,
romanța neuitării și-a marilor iubiri.
.
Și-n dulcea simfonie a clipelor trăite,
cu sufletul la gură, pe margini de delir,
în nopțile de vară, sosind pe negândite,
gusta-vom împreună vrăjitul elixir!
.
Din sfânta reverie de armonii întoarse
cu muzica rescrisă la margini de abis
pădurea retrezită ne va juca doar farse
făcându-ne a crede că este doar un vis.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Gheorghe Apetroae

FRUMOASEI MADEIRA ÎI ÎMBRĂȚIȘEZI OCEANUL
Plecarea prințului Christofer din Chios la Madeira
Gheorghe Apetroae dlB.
*

  • Roiri de raze smulse din Nemărginit
    cu glas de linişti, asteri vii, din el căzute
    pe chei ninsori rebele peste orbul Sfinx,
    voi, prințului, prin viață-i lesne rătăcite,
    de ce, spre moarte paşii îi grăbiți lui Christ…?
    *
  • De ce-l împresurați cu un noian de umbre
    și viața-i devorați, din sinele-i mușcând
    cum viermii cei hapsini, flămânzi, din stârv…?
    Mereu de mare- ndrăgostit, de ea aprins,
    sfârşitul lui i-l vreți doar un păgân abis…?
    *
    -În turnul princiar, la el urcați, să îi aprindeți
    vulcanul apollinic cu vâltori albastre,
    simțirile preasfinte, dorințele nu-i frângeți…!
  • De ce îl vreți ajuns în naufragiu,
    sub negrele, înalte stânci andaluzite…?
    *
    -Să nu-ntârzii! Să nu-ntârzii, îi strigă marea…!
    Vreu să-mi dansezi pe ale mele valuri…!
    În Tirr, doar numai tu îmi ești iubitul…!
  • Și strâns- cuprins de brațul larg al mării,
    Crist, prințul ei din turn, la ea coboră…!
    *
    Din vrerea ei, cu duhul cald, sfințit, al serii,
    el smulge lesne vălul de pe fruntea bolții:
  • balsamul Brizei legănat pe a Egeei mare,
    galera-i vârfuită, în curând să-i cearnă
    magnetice, materne, cărările Genovei…!
    *
  • Tu, Christ, să poți să-nfrunți sărutul Lunii,
    un colier cu fir de ametist te prinzi păgân
    de gâtul diamantin al mării de neliniști;
    pe ea porți valuri vii de flacări, să-și topească
    din sânu-i ametist zăpezile-andaluze…!
    *
    Cu-al pasărei de noapte prinsă-n uragane,
    cu ţipăte sinistre pe crestele de valuri,
    în intermundiul răzvrătirii oarbe, Christ,
    gândurile la plimbări pe-ocean te cheamă
    de braț cu-adâncurile mării din Cipangu…!
    *
    Cu caravela lungă, vârfuită-n stambe,
    din Chios ai plecat, Egeei dragi să-i lași Levantul,
    Genovei să-i admiri coralii și smaraldul…!
    Și-acum…, vrăjit de cerul Portugal, de valuri gibraltare,
    frumoasei Madeira îi îmbrățișezi oceanul…!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Flori Cristea

Narnia

Lume de vis, tărâm al inocenței,
Poate ceva din mine, neștiut,
Te-a căutat în fiecare floare,
Dar azi, incontestabil, te-a pierdut!

Poate că am uitat să cresc! E bine?
E rău? Dar eu mă bucur că-i așa!
Duc albul pur, comoara mea de suflet,
Și pe nimic din lume nu l-aș da!

Mă mir ades cum tot mai cred în oameni,
Cum încă risipesc mărgăritare
Și princiar împart bucăți de suflet,
Fără să mă gândesc ce tare doare.

Schimb ca la bursă primăveri cu toamne,
Las ce e de lăsat, fără regret.
În lumea mea de vis sunt eu Regină,
Nici nu te chem și nici nu te aștept.

E-atât de mult senin și-atâta pace,
C-aud cum înflorește teiu-n zori
Și cum pe cer, nemaivăzut spectacol,
Valsează-n frac trei șiruri de cocori!

Azi mă întorc în lumea mea de vis
Și ușa se închide-n urma mea.
Unde mă duc? Dar oare cui îi pasă?
Azi mă întorc din nou în Narnia!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Adrian Păunescu

Poetul şi patria

Poetul n-are voie să trădeze
și nici să facă glume despre Neam,
el simte totul, de la Râu la Ram,
născut ca lacrima de metereze.

Poetul n-are voie să adoarmă,
cât sunt necazuri încă și nevoi,
prin el suntem la ceas de veghe noi,
poetul ne e rodnică alarmă.

Poetul n-are voie să transforme
în mod oracular, în mod peltic,
nimic în totul, totul în nimic,
nici coaja-n fruct, dar nici esența-n forme.

Poetul n-are voi și nu poate
să-și terfelească misiunea sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-și va bate joc de libertate.

Poetul n-are voie să se mintă,
și nici să mintă oamenii prin vers,
că azi ar exista doar univers
și nu popor, familie sau gintă.

Poetul n-are voie să prefacă
durerea lumii în orchestra sa,
el trebuie să caute în ea
model pentru-o simțire prea săracă.

Poetul n-are voie nici să știe
necum să-nvețe din vreun loc savant,
plăcerea limbuției în neant,
când el în viață are-o datorie.

Și când cuvântul lui, pătruns în țară,
ca ploaia-n brazdă, îl va ține viu,
pierzând și câștigând acest pariu,
Poetul are voie să și moară.

În schimb, Poetul are veșnic voie
să creadă- n adevăr și în frumos,
să fie, trup și răni, cu cei de jos,
cu vâsla versului slujind pe Noe.

Poetul are voie să greșească
în dragoste, în vise, în păreri,
să nu-și mai afle capul nicăieri
când e la mijloc spița femeiască.

Poetul are voie să și plângă,
atunci când oamenii normali zâmbesc,
pentru poet rămâne omenesc
să-și poarte crucea pe golgota stânga.

Poetul are voie a fi rană,
când celelalte răni, ce-au fost pe-aici,
s-au prefăcut în biete cicatrici,
care-au uitat condiția umană.

Poetul are voie să întrebe
ce-i viața, cum e viața, ce-a ajuns,
în numele nevoii de răspuns,
în numele-ndelung truditei plebe.

Poetul are voie să și riște,
de partea omului de rând sărind,
cum are voie și la un colind,
ce poate-n oameni sufletul să-l miște.

Poetul are voie strict la toate,
de fapt în toate e problema sa,
el pentru libertate va lupta
dar nu-și va face joc din libertate.

Și, dacă din adânc de om și țară,
cuvântul lui, de dânșii însușit,
va reveni, precum a fost rostit,
Poetul n-are voie să mai moară.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicolaie Cismaru

O, CE FRUMOS NE-AM UCIS!

stau rezemat de o liniște grea
și-ți scriu pe-o perdea o scrisoare
un vânt de departe și de undeva
îmi sparge fereastra cea mare
(și ea ca și noi muritoare)
năucitoare himeră a mea

și perina verde foșnită
de un cântec de pomi osândiți
de mine era născocită
de ei eram doi născociți
din iarba prin păr încâlcită
de ploi și ninsori otrăviți

eu știu ce te face frumoasă
și câte culori poartă vină
ai fața de zâmbete arsă
de-o linie-lumină pe gură puțină
cu parfum de grădină
și o cheie pierdută în casă

îmi pare că-ți par o minune
și greu îți va fi să mă pierzi
din soare nu faci un tăciune
nu poți cum nu poți nici să crezi
că pletele lunii sunt verzi
așa cum poetic se spune

și tot mai cobori din icoane
mă tem că te-mpiedici de-un vis
ca-ntr-un film proiectat pe tavane
simțeam că mă stingi și m-ai stins
când zburam cu-n balon prin baloane
și cât de frumos ne-am ucis

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Angela Petre

Fericirea „EXITUS”

Mai vrei o clipă doar de fericire?
(e întrebarea propriului răspuns)
Dar știi, e scumpă, costă ani din viață,
Căci nu a fost cotată pe o piață
Și nici n-o poți avea la preț redus.

Ea trece-aievea ca un vis frumos
Nici nu apare bine… și s-a dus…
Iar tu privești lovit de nostalgie
Cum viața îți devine poezie,
Clipe de vis… rulând peste apus…

Ai învățat târziu s-o prețuiești
Când te-ai trezit că nu îți e de-ajuns
Pe când urcai pieptiș spre toamna vieții…
Tot sfredelind prin anii tinereții
Pumnal ce în carne ți-a pătruns.

Pleoapa îți cade lacrima zdrobind…
Câte trăiri s-au risipit pe drum
Tot alergând după un tren prin gară,
Venind, plecând din zi și până-n seară…
Iar ce-ai trăit s-a risipit în fum!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț