Omeoza… o metaforă
Ne luptăm adesea, poeți fiind, cu anumite bariere lingvistice sau de natură prozodică. Apare ades întrebarea: licență poetică? Sau nu… și iată, mai jos, de ce…
Dispunem de niște instrumente extrem de flexibile, folositoare și ingenioase. Cu ajutorul lor putem scrie idei multe, sensuri și gândiri complexe, profunde, în cuvinte puține. Tot cu ajutorul lor naștem (sau se nasc singure, uneori fără voință externă) sensuri și universuri tematice inedite. Cele mai multe figuri de stil cunoscute folosesc mai mult substantive și adjective, sau combinații între acestea. Mai rar se strecoară câte un verb. Eu vreau să mă opresc un pic doar asupra verbului. Mai exact asupra unei proprietăți a acestuia, numită tranzitivitate.
Tranzitivitatea unui verb se referă la capacitatea acestuia de a accepta un complement direct în proporție. Complementul direct arată obiectul asupra căruia se exercită acțiunea. El răspunde la întrebările: ,, pe cine?”, ,,ce?”( ex. ,,Ana spală pisica. ” Pe cine?/Ce? spală subiectul? ,,pisica”- complement direct).
Intranzitivitatea unui verb este, după cum ne trimite prefixul, incapacitatea unui verb de a primi acest complement direct. Verbele intranzitive sunt foarte folosite în arta poetică, exprimând starea, mișcarea, alaturi de cele copulative. Acum vă prezint intriga acestui eseu: este greșit a folosi într-o poezie un complement direct exercitat de acțiunea unui verb intranzitiv?
Pentru a răspunde, va trebui să vorbesc despre omeoză. Conform DEX, omeoza reprezintă,,folosirea improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene.” Deși am găsit foarte puține lucruri despre acest element artistico- stilistic, am înțeles că el se referă la procedeul de înlocuire ( ,,homeosis”) a unui element, funcție sau caracteristică, de un altul, atunci când acestea lipsesc. In cazul de față, ne referim la tranzitivitatea verbelor intranzitive.
Exemplu: ,, Te zbor peste veacuri/ Să-ți râd fericirea.” ,,A zbura” este un verb intranzitiv căruia, dacă i se adaugă un comportament direct, capătă sensuri deosebite. ,,te zbor”( peste veacuri) trimite la conexiunea eului liric cu reprezentatul pronumelui personal, pers. a II-a, care este integrat în sufletul și viața poetului. Această legătură este ușoară, asemeni unui zbor, și atemporală. Zborul înseamnă privirea de sus în jos, deasupra timpului, iar acesta este oferit de eul liric prin identificarea ființei sale cu cea despre care se vorbește. ,, Te zbor peste veacuri” se referă la omniprezență, o alegorie zbor- unitate, prin învingerea timpului.
Desigur, și în al doilea vers se evidențiază omeoza metaforică; în sens propriu, este imposibil să râzi fericirea cuiva, în locul altcuiva sau pe cineva. Însă aici este vorba despre profunzimea empatică pe care eul liric o are cu reprezentantul amintit. Această legătură îi face pe cei doi să fie aproape una, trăirile, mișcările unuia, putând fi simțite și exteriorizate ca atare, de celălalt.
Consider că am demonstrat că prin acest procedeu se îmbogățește registrul stilistic și se adaugă conotații deosebite anumitor verbe. Iată că schimbarea tranzitivității unui verb, într-o poezie, nu este o greșeală și nici măcar o licență poetică, ci un element stilistic ce poate îmbunătăți calitatea expresivă a poeziei. Desigur, negăsind documente în limba română despre această omeoză metaforică, se poate considera a fi ceva nou. Eu zic că, pentru a aduce un progres poeziei, după ani de stagnare, merită a fi studiat acest fenomen. (Cristina Pasca)
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Partajează acest lucru pe:
Zbor spre înălțimi 