Arhive etichetă:Poezie

Elegie E-atâta întuneric și totu-i în reluare,Iar lumea-i răvășită cum n-a fost niciodată,Târziu este în toate, nu mai avem răbdareCu ceasul ori clepsidra de timpuri agățată. Ades mergem aiurea, fără s-avem o țintă,Rătăcitori prin codrii albaștri de poluare,Cărarea e greoaie și pare că se-avântăSpre negura puterii, cu lumea la picioare. În valea de cenușă e-unContinuă lectura „Angela Petre”

Povestea florilor de mac S-a prins în ochiul tău o floarepământul iar s-a zdruncinatși cu petale arzătoarela cer albastru s-a închinatPrivirea caută-n visarepustiu-și leapădă veșmântuldin lanțuri cere îndurareiubirea, veșnicind cuvântul. Puteri abrupte nasc în tinesfârșind prăpăstii din trecutcăderi în alb, acum străinedorințe nasc prin pasul mutTot rătăcind la întâmplare,fâșii de raze se desfacîn zboruri lungiContinuă lectura „Mihaela Vaida”

ÎN VIAȚĂ E NEVOIE ȘI DE VÂNT Se scuturară florile de măr!E alb pe jos de parcă zici c-a nins!Nu ăsta e sublimul adevăr!Vântul nu le zburase dinadins! Nu-i vina lui! El are niște legi,Legi care nu sunt scrise pe pământ!Tare m-aș bucura să înțelegiCă-n viață e nevoie și de vânt! Și florile de mărContinuă lectura „Constantin Mosor”

Vânătorul Ai poposit o clipă în gândul meu albastru,Un munte-și strigă zarea, râvnind un infinit,Tu , vânător de nimfe, cu sufletul sihastru,Din care veșnicie, de unde ai venit? Apusuri violete am petrecut în taină,Era o nebunie și m-apăsa cumplitAceastă ne-mplinire, purtam o altă hainăÎn toamna vieții mele…În suflet mi-ai cioplit. În stânca ce crescuse, icnindContinuă lectura „Cristiana Iliuță”

Cuvinte *Cu pulsul mărit,Cuvintele-mi pâlpâie-n veneȘi-mi ard molcomit,Prin gură-mi scăpând, ca scânteieDe foc nepăzit.*Prin ochiul mijit,Cuvintele-și caută straie,Un sens ne-mblânzit,Sub pleoapă mocnind, ca văpaie,Cărbune pripit.*Și iată-au scăpatDin vatra cu forme, pe foaie,Arzând necurmatÎn ochiul oricui din odaie,Cu puls zvăpăiat.**Wordsby Julia Dragomir*With an accelerated pulse,The words do flicker in my veinsAnd gently burn.Through my mouth, theyContinuă lectura „Julia Dragomir”

Potirul  unui crin Când se plimbă-n arca zileicerul clipei de sublim,dorul mi-l cuprind cu lacrimi,în potirul unui crin. Și-ntr-un ceas târziu de noapte,când și tu vei arde-n foc,am s-adorm pierdută-n șoaptesub cenușă de noroc… Voi fi veșnic trubadurulstelelor de tamarin,care-și soarbe lin iubireadin potirul unui crin… De mână cu întunericul Întunericul-l-am cutreierat,l-am mirosit,i-am îndepărtat gheareledinContinuă lectura „Camelia Corina Boț”

Eu nu…. Nu strivescdulcele sărut al nopții,al inimii străpunsede-albastru dor,nemuritor….nici nu aruncsăgeți cu ură sau  veninspre soare și spre nori,nu tulbur florileîn dansul lor divincu fluturi și ninsori,lumină și senin. Nu urcpoteci străine și întunecatespre-a găsi într-un cuib rotundluna cu străluciri,cu stele împrejur,cu șoapte și mister.Nu cautîn ochi de-argintprimăverile promisecu miros de liliac,fără patimă șiContinuă lectura „Cornelia Gheorghe”

PoemăIonuț Pande Coboară lin, coboară-n șură,Cu jumăta’ de cer, de gură,O Lună-n fir de filigrană,Țesută-n luturi de prihană. Cu pulpa roz, în trup mistere,Văpăi în ochi, cu sânu-n miereȘi dezbrăcată pân’ la piele,Își răsucea în păr inele. Din gând mai rup un colț de vină,Că soarbe sânge din luminăȘi cade-n purpuri de poeme,Când Luna-n tocContinuă lectura „Ionuț Pande”

Cântecul iubirii Orbită sunt,când zorile se crapăși nimbul de luminăse cerne printre nori,ridic un colț din vălullăsat peste mistereși-o pleoapăpeste lume deschisă,sub genele-adumbritela marginea genunii,clipește din unghere! „EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII”,tremură sărutulcu mirul ei pe frunte,plânge ochiul mințiiși picură-n izvoareun clipocit de-adâncuri,o sete-mi șipoteștesă-i sorblumina din cuvinte! În bătătura palmeisimt muguriiContinuă lectura „Didi Grosu”

Răspunsul Poeții, sete de lumini,se nasc cum nuferi rari,din mâl și-adânc de mlaștini,își izbăvesc durerile-n senin –ale-omenirii-ntunecate patimi. Poeții, cerul care-nviemormântul drag,prin straiul de magie,albastre nume le-ntrețes meniri.Sub raza lunii ei aștern iubiripeste-osemintele de dorce freamătă și plâng,la ruga înnoptării – acoperământ. Blajinele miresme din ei au izvorâtun sânge-al lor, cel mai curat, smerit,poteca străvezieContinuă lectura „Ana Cris”