Arhive etichetă:Poezie

Am fost copac de Petre Poștașu’ Am fost copac la marginea păduriiDar într-o zi, în foc m-au ars nebunii;Din falnic arbore cu ramuri groase,Nici lemn de-o cruce n-au voit să-mi lase. Nu mi-au lăsat nici scândură de-o ușă,M-au ars până ce m-au făcut cenușă;Cu vântul să mă pribegesc în lume,Să n-am și eu un locContinuă lectura „Petre Vatuiu”

Speranța pământului De…M.P Pășesc pe pământul de dor,Simt lacrima lui cum curge șiroiPe obrazul brăzdat de atâtea nevoi,Simt durerea ce încet îl macină,Simt plânsul lui… pentru noi.Aud suspinul lui…al pământuluiPentru grija și dorul omului,Aud bocetul lui, vaietul dureriiPentru rodul lui…al pământului. Pășesc pe pământul de dor,Pustiul a cuprins al lui ogor,Lacrimile lui s-au stins, nuContinuă lectura „Matei Paul”

Poștașul Nea Costel, poștaș în sat,Umblă ziua-n lung și-n lat,Și-mparte la fiecare,Pensia sau vreo scrisoare. Tanti Ana, stă în poartă,Veste bună, ea așteaptă,Iute-l intreabă pe poștaș:Ce mi-ai adus de la oraș? Vești bune nu îți pot da,Nimic pentru dumneata,Dă-mi aici o semnăturăȘi-ți dau pensia in mănă. Dar asta nu-i bucurie,Vreau copiii să-mi scrie,Sunt singură șiContinuă lectura „Mihăiță Mihai”

Ești biserica mea de Petre Poștașu’ Mă poartă-ntr-una la tine gândul,Ești o câmpie-nverzită, cu flori;Adie vântul pe tot pământulȘi parcă-aș vrea lângă tine să mor. Și-mi curge râul pletelor tale,Pe valul lui să pornesc călător.Prin pielea-ți albă, caldă și moaleSă-mi sting amorul, fior cu fior. Ți-s ochii stele de noapte lungă,Ce strălucesc până-aproape în zori;NiciContinuă lectura „Petre Vatuiu”

M-AI DEZVELIT DE CER     ~Vio Sterian ~ S-au strâns temeri în colțurile fricii,În așteptare cuibărește urma ta,Pământul a-nghițit iarăși o steaȘi-mi sunt necontenit, tristețile, amicii. Mă-mbrac din goluri goale, cu-n alt golȘi mă-nvelesc cu cerul sterp de Lună,Din lipsa ta nimicul mi se-adună,În alt nimic, care-mi tot dă ocol. Și totuși, parcă lipsa ta mi-eContinuă lectura „Vio Sterian”

Istoria interzisă(8) În orice-orînduire obijduiți săraciiAu fost de stat, de nobili, de cler, fiind araciiComuni ai bunăstării acestora, o parteAvînd și ei promisă în ceruri, după moarte,.Din patria terestră spre patria divinăMetafizicizînd-o supunerea deplină.Prin cei supuși torturii în beciuri și în groteChiar Domnului făcîndu-I noi, noi și noi golgote,.Să-I cînte bunătatea și tălpile să-I lingăCu-amenințăriContinuă lectura „Dediu Florin”

Floare de colț Sunt o floare de colțcrescută-n vârf de munteși vă spun în graiul dulce:vântul nu mă rupe,nici soarele nu mă seacă,nici ploile nu mă îneacă,vijelia, nu-mi alungă veselia,rădăcinile din stâncănu mi le smulge, oricât mi-ar fidurerea de adâncă.Stau dreaptă în fața sorțiisimțând timpul cum treceprin ieslea vieții mele,cum soarele mi se prindede pleteContinuă lectura „Camelia Boț”

La împlinirea visului uitat… Nu te mai văd, îmi ești așa departe…Îndrept spre tine frunze de cuvântCe-au înverzit sub razele de noapteÎn lutul meu de patimi fremătând. Întind spre tine ramuri de luminăDin nicăieri parfumul lor să-l simți,Urmând cărarea florii sulfinăSă-mi vii în pragul nopților fierbinți. În straie noi, în noua primăvară,Curat de ieri șiContinuă lectura „Daniela Konovală”

Dor de tainăAutor: Alexandra Mihalache De la ceruri la pământTu eşti dorul cel mai sfântŞi de la pământ la cerEşti cel mai adânc mister. Dor în lacrimi, dor de noi,Dor de tainele din ploi,Dor de toamnă şi de-apus,Tu eşti dorul meu nespus. De la ceruri la pământEşti eternul din cuvântŞi de la pământ la cerEştiContinuă lectura „Alexandra Mihalache”

„VECINII” Ușa nopții se descuie!Primăvara-i prin livadă.Pe bătrâna cărăruie,Luna iese la paradă! Soarele i-a dat luminaS-o țină la ea în palme.Nu l-a refuzat „vecina”!Iată două inimi calme! El e cel bătrân, se pare!Dar și luna e bătrână!Totuși, pleacă la plimbareȚinând stelele de mână! Înfloriră corcodușii!Luna șade pe călcâie!Sprijinit de tocul ușii,Las noaptea să mă mângâie!Continuă lectura „Constantin Mosor”