Destin Mi-au zidit ființa pe un colț de zare,Pe-un versant de munte prăvălit în mare,Prinsă-n două lumi, fără de scăpare,Nu pot să cobor, nici să urc pe cale… Ploile mă surpă, adâncind cărareaValurile bat, răscolind uitarea,Soarele- n apus mă ademenește,Și la răsărit, visu’- mi răscolește, Mă cerne mărunt, prin site de mori,Și- mi macină somnul,Continuă lectura „Nicoleta Lupu”
Arhive autor:Zbor spre înălțimi Camelia Boț
George Ceaușu
DIN CICLUL: POEZIA NOPȚILOR DE VARĂ! SĂRĂCIE LUCIE… A fost la noi o secetă cumplită,Căci n-a căzut din cer un strop de ploaieȘi n-am avut strujeni de pus în plită,Dar nici oloi de pus într-o tigaie… Că-n lan nu ne-a rămas o răsărităȘi-n pomii din livadă n-au fost poame,C-a fost la șes o secetă cumplită,CândContinuă lectura „George Ceaușu”
Madiana Domnita Lascu
A fost… Ce poate cântări mai multCa veşnicia unei clipe,Doar pulsul pot să-l mai ascultCând teama dă să se-nfiripe! Că nu mai e timp de pierdutDoar lutul îmi reaminteşte,Că toate au un începutŞi clipa nu se târguieşte! Din toate câte-au răsăritÎncep să socotesc apusuri…Cu fața-ntoarsă spre zenitSpre-al meu trecut, trimit impulsuri! A fost frumos, aContinuă lectura „Madiana Domnita Lascu”
Angela Petre
Nu-ți voi… Nu-ți voi umbri privirea niciodatăAtât cât va putea iubirea noastrăSă fie ca mușcata din fereastrăCu apă de izvor mereu udată. Nu sunt o sfântă, nici o ne-nțeleasă,Când buzele-ți m-ating… răsare lunaȘi fluturii îmi luminează-ntrunaCărarea, spre a-ți fi pe veci aleasă. Nu-ți voi frunți din aripi niciodată,Nu m-aș ierta să suferi fiindcă euMă erijezContinuă lectura „Angela Petre”
Irina Peto
Luceafăr în amurgI Peto S-a liniștit deodată marea de aramă,Și codrul dă din ramuri un ultim, cald salut,Când timpul, fără milă, în umbră te mai cheamă,Să te cufunzi în noaptea din care ai crescut. O zi de jumătate de iunie fierbinte,În care geniul tău s-a strâns într-un oftat,Lăsând o moștenire de cuvinte sfinte,Un univers deContinuă lectura „Irina Peto”
Ionuț Pande
85) Rădăcina aeriană a hibridului fără pământIonuț Pande miros a vid necoptîn robă de titan pe punte de scânteităceri ramificate sunt un algoritm de lutși rulez pe o dâră de oxizicu un timp ventricular spune-mi fratede câți octeți este nevoieca sa așez o rădăcină în pământ nu am decât doua octaveuna de rid alta deContinuă lectura „Ionuț Pande”
Nică Janet
EPIGRAMA, CA SPECTACOLEPIGRAME DESPRE BĂRBAŢI FĂRĂ COMENTARIINoi, bărbaţii –asta-i soarta! –Suntem, chiar din vremea veche,Proştii fără de pereche,Până ne-ntâlnim…consoarta! RĂZBUNARENiciun bărbat nu merită, în viaţă,Să fie fericit şi, drept urmare,Ar trebui ca toţi –o spun pe faţă –Să fie obligaţi să se însoare. FEMEIA ŞI BĂRBATULPrivind în nota jucăuşă,Rămasă din copilărie,Femeia este o PĂPUŞĂ,Bărbatu-n mâna-i…JUCĂRIE.Continuă lectura „Nică Janet”
Rotariu Dorel
Neastâmpăr Înaltă și zveltă mă mângâie iarba,Duioasă-i de uit c-am venit la cosit,E rutul în toi și-aș vrea baba oarbaS-o-ncepem iubito-n covorul ursit.Olimpiadă, cosașii fac peste gardulCe strașnic în brațe grădina îți ține ,Mă-ndeamnă de zor să sar în jacartulDin iarba dospind fremătări sanguine. Lăptuci îmi inundă cu pufii lor fața,Ironică apa-n butoi m-oglindește,M-asemăn pisiciiContinuă lectura „Rotariu Dorel”
Ioana Nana Dodocioiu
Mi-e dor de el Mi-e dor de el, același, in fiecare zi,Ca ploaia de un cer ce nu mai știe a plânge.Ca marea de corăbii rătăcite-n zări târzii,Ca focul de scânteia care-l mai poate stinge. Mi-a fost și ieri, si-alaltăieri, și-n nopțile tăcute,Când luna își cernea argintul peste tămple reci.Iar gândurile mele, păsări albe șiContinuă lectura „Ioana Nana Dodocioiu”
Alexandru Popa
Revedere*(arc peste timp) Codrule codruțule*Ce mai faci, drăguțule*…?………………………………….Iată, plâng, poetule,Că mi-au tăiat crengile. Și mi-au tăiat din tulpiniPână jos la rădăcini,Mi-au lăsat cioturile,Ție, uscăturile. Unde-ai fost poetuleCând mi-au făcut rănile !?Multă vreme a trecut…Eu am plâns… Tu, ce-ai făcut !? Ai venit… și e târziu,Cine-am fost n-o să mai fiu,Mie brazii mi i-au ras,Nici cărareaContinuă lectura „Alexandru Popa”
