Mihaela Avram

E toamnă Un FLAUT al toamnei rătăcit stă în cântEcou al IZVOARELOR născute din ploaie,APUSUL se-nalță pe cer din cuvântȘi plouă, și ramul de frig se îndoaie. In PARCUL FÂNTÂNILOR fără stăpânDoar INGERI mai poartă ROCHII țesuteCu inimi rănite, care-n viată rămânLuptând cu durerea din frunze căzute. Și luna ÎNTÂRZIE din nori să aparăCăci ceasu-lContinuă lectura „Mihaela Avram”

Premiul special 27Septembrie ~Ionuț Pande~

Urme ~Ionuț Pande~ Cade urma unui vântPeste pusta unui gândȘi se-adâncă, pe sub luturiAurul din cozi de fluturi. Curge fluviu peste albiiSângele, când vin codalbiiIureș peste cer pământul,Pradă-i victimei sărutul. Stă Gorunul drept ca Raiul,Gându-și prinde-n mine scaiul,Și-mi șoptește la ureche,Raiului Iadu-i pereche. Cade rouă peste pustă;Gândul, peste foaia-ngustăSe deșiră alb pe negru,Din funest înContinuă lectura „Premiul special 27Septembrie ~Ionuț Pande~”

Georgeta Rada

PE O CRUCE DE PRESCURĂ Mi-am luat cu mine satulCa pe-o cruce de prescură,Pe cel vechi, pe el, uitatulȘi pe cei care trecură. Mi-am luat cu mine satulÎnvelit într-un ștergar,Eu, cel necuminecatulȘi cel fără de hotar. El, pe drum mi-a fost merindeȘi-adăpostul din răscruce,Știu că dacă toți m-ar vinde,Satul meu mi-ar da o cruce. ȘtiuContinuă lectura „Georgeta Rada”

Poezia zilei 30Septembrie ~Cristina Tunsoiu~

Emotii de toamnă ~Cristina Tunsoiu~ Astăzi nu e de mirareCă e toamna supărată…Așa, ca o constatare,Simt că e îndurerată! Ce te-apasă toamnă, spuneTe întristează boala grea?Nu ești singură pe lume…Vreau să fii numai a mea! Să mă plimb ușor prin frunze,Pe aleile din parc…Diminețile ursuzeSă le agăț într-un copac! Să m-așez pe banca veche,Contemplând loculContinuă lectura „Poezia zilei 30Septembrie ~Cristina Tunsoiu~”

Concurs duminical 19Septembrie ~Cristina Ghindar Greuruș~

Locul doi, Căutări     ~Cristina Ghindar Greurus~ Pe DRUMURI lungi, BĂTĂTORITE,Am OBOSIT de căutări,Că tot nu te-am aflat, iubite…Te-aștept să vii de nicăieri. NOROCUL m-a trădat, se pare,Și m-a VÂNDUT pentru doi lei.Nu mi-a dat șansa la-ncercare,Iar azi, tot rătăcesc pe-alei. Mai caut chipul tău pierdutCa pe ICOANA mult dorită.Nu te-am găsit, nu te-am avut,Iar viața-miContinuă lectura „Concurs duminical 19Septembrie ~Cristina Ghindar Greuruș~”

Concurs duminical 12Septembrie ~Monica David~

Mențiuni:  Cerb stelar     ~Monica David~ Când MIEZUL nopții își dospește,Pe-un CORN de lună, visele,Tu vino-ncet și îmi trezeșteCu-o TREMURARE, brațele. De o coroană-ți ȘADE-N umbră,Să știi că sunt un CERB stelarCe vrea să-ți CULCE-n noaptea ALBASTRĂ,Iubirea într-un sanctuar. Când FERECATĂ-N stele, luna,Ne-așteaptă jos lângă izvor,De la FEREASTRĂ-ntinde mânaSă-mi dai FELIA ta de dor. Redactor, coordonator:Continuă lectura „Concurs duminical 12Septembrie ~Monica David~”

Constantin Nicolae Gavrilescu

POEMUL TOAMNEI An de an, în înc-o toamnăîmi duc povara și suspin,mintea ageră mă-ndeamnăsă-mi urmez al meu destin. Din pom frunze-ngălbeniteuna câte una cad,vor a-mi spune, ţineţi mintecă pământul nu e iad. Verzi au fost din primăvară,vara caldă le-a hrănit,le-a dat viaţă bunăoară,iară vântul le-a iubit. An de an toamna soseşteprintre razele de soare,caldul veriiContinuă lectura „Constantin Nicolae Gavrilescu”

Poezia zilei 17Septembrie ~Daniela Konovală~

La răspântii de vreme ~Daniela Konovală~ Ne-am iubit la răspântii de vară,Prin livezi pârguind brumăriu,Fredonam pe-un acord de chitară,Minulescu, în vers stracojiu. Te credeam Dumnezeul păduriiAdunând fericirea-ntr-un nod,Tu sărman zdrobitor de petunii,Fără vină de-al nostru prăpăd! M-ai purtat prin orașul de noapteSă petrecem în cârciumi cu stea,Te-am urmat prin suita de șoapteCa un vers înrobit,Continuă lectura „Poezia zilei 17Septembrie ~Daniela Konovală~”

Concurs duminical 19Septembrie ~Cristina Tunsoiu~

Mențiune 2 Marea căutare      3Cristina Tunsoiu~ Am OBOSIT să caut cea mai frumoasă floare,DRUMURI BĂTĂTORITE și semne de întrebare…M-au dus până DEPARTE, chiar prin grădini ascunse,Dar ce scria în CARTE  în minte nu pătrunse! Eu mi-am VÂNDUT NOROCUL,  pe-un amărât de pol…O FATĂ fără minte, care visa un rol,Iar la o ÎNTREZĂRIRE a vieții ceContinuă lectura „Concurs duminical 19Septembrie ~Cristina Tunsoiu~”

Premiul special 9Septembrie ~Marilena Răghinaru~

Întoarcerea acasă      ~Marilena Răghinaru~ Rătăcitor pe drumuri solitare,Purtând în gând pe cei ce au plecat,Acum te năpădesc tristeți amare…Ți-e dor să te întorci în al tău sat… Ai vrea să-ți regăsești copilăria…Dar… unde sunt copiii de-altădat’,Unde e râsul, unde-i veselia?Copiii toți în lume au plecat… Modernă-i școala unde prima datăAi învățat să scrii și săContinuă lectura „Premiul special 9Septembrie ~Marilena Răghinaru~”