Concurs „Trioletul un Smarald al poeziei” 4Iulie

Bine v-am regăsit, grup frumos! Am bucuria să vă anunț câștigătorii celei de a treizeci și treia etape a concursuluI,,TRIOLETUL UN SMARALD AL POEZIEI”. Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căutaContinuă lectura „Concurs „Trioletul un Smarald al poeziei” 4Iulie”

Lidia Stoia

… eu, un citat din cartea cu fluturi( autor, Lidia Stoia ) În exercițiu acesta de-a exista, dincolo de orice luptă şi orice renunțare-ai avea, oamenii au un suflet, iar sufletul are şi el frumusețea sa care-ți construieşte şi ție, om, frumusețea, dupăcum ai sufletul să te poți arăta chiar şi dincolo de-a mai puteaContinuă lectura „Lidia Stoia”

Georgeta Radu

OFRANDĂGeorgeta Radu Din albe flori de nufăr beau uitareacuprinsului de gânduri încurcatede tot ce a-nsemnat întunecareaseninului de cer fără păcate. Pe crucea drumurilor rătăcite,speranțele îmi răstignesc tristețeadin zilele de soare sărăcitece-mpuținau întruna tinerețea. Pe luciul apei așez senectutea,șoptesc icoanei ultima dorințăde-a-ngemăna căința cu virtutea,cruțând sfârșitul, de prea suferință. În sfeșnic alb ard lumânări de cearăsfințităContinuă lectura „Georgeta Radu”

Petre Vatuiu

Nimic despre nimic de Petre Poștașu ‘ Eu n-am mai vrut să știuNimic despre nimicȘi m-am înstrăinatUn pic câte un pic.Și greu am înțelesCă eu sunt vinovat,Că nu m-am priceputLa care porți să bat.De oameni n-am știutAproape să mă ținȘi printre oameni euAm devenit străin.Eu m-am bătut în pieptCu adevărul meu,Când fiecare-aveaUn adevăr al său…EuContinuă lectura „Petre Vatuiu”

Florentina Savu

DE SÂNZIENE ~Florentina Savu~ Fată mândră, Sânziană,Coborâtă din poveștiÎn ie, fotă, maramă,Tare dragă ne mai ești! Zână dulce, plai divin,Ne încânți suflet și minte,De drag sufletul n’-e plin,Colindăm pe câmp și munte, Flori de drăgaică culegemSă ne-mpletim coronițe,Cu soarele să ne-ntrecemC-avem aur în cosițe, Vom dansa apoi în horă,Focuri multe vom aprinde,Ielele nu ne adoră,DarContinuă lectura „Florentina Savu”

Viorica Floroiu

ÎNDRĂGOSTIT CA IERI Când eram floarea ta de crinMă descălțai cuprins de dor,Din pantofior îmi sorbeai vinFoșnea mătasea pe picior,Curgeau pârâuri de amorDin trupul tău divin. Din pantoful roșu cu tocAi fi băut la infinit.Sorbeai glumind că-ți port noroc,Jurând că nu te-a ispititAlt trup. Pe al meu l-ai iubitCu patimă și foc. Cântai atunci, îmiContinuă lectura „Viorica Floroiu”

Pande Ionuț

Inițieri ~Pande Ionuț~ Pe umeri duc întreg cuvântul,Sub tălpi frământ în formă lutul;Când în pahar mă torn din rouă,Mă bea-n surdină Luna Nouă. Din vârcolaci îmi țes cămașă,În brațe țin un vis în fașă,Nu sunt păcatul și nici sfântul,Pe umeri duc întreg cuvântul. Îmi cade versul din silabe,Destine ies din guri de babe,Iar când dinContinuă lectura „Pande Ionuț”

Concurs duminical 20Iunie

MențiuneIertare   Cristina Ghindar Greurus Azi nu mai știu dacă-n IERTARESe mai găsește alinareDar aș mai face-o încercare,Să scap de crunta condamnare. Că tu m-ai CONDAMNAT, știi bine,Fără regrete sau rușine,Să mă GÂNDESC mereu la tineDeși-ai să PLECI de lângă mine. Mă strigi DUIOS, cu glasul blând,Mă urmărești, mă vezi plângând,Mă mai lovești cu câte-un gând,DeContinuă lectura „Concurs duminical 20Iunie”

Concurs, Trioletul un Smarald al poeziei 27Iunie

Vă mulțumim tuturor pentru participare și pentru frumoasele mărgăritare cu care ne-ați încântat inimile. Nu uitați, de azi începe o nouă etapă a concursului, deci o nouă ocazie de a căuta în adâncul sufletului dumneavoastră, noi mărgăritare, pe care să le oferiți cu drag cititorilor și eternității. Premiul întâi:~Monica David ~ Sânziene Într-un dans deContinuă lectura „Concurs, Trioletul un Smarald al poeziei 27Iunie”

Ana-Maria Petrache

Crima a ajuns un ideal În tăcerea serii, pe când totu-n jur e visMulte suflete se-nalta alergând spre paradis.Pasari mici, cu glasuri blânde, împușcate ca-ntr-o joacă.Rostul lor și l-au pierdut, trupul curge încet pe apă.E durerea lor un vis? Nu, căci totul e real.Uite, dar, și crima asta a ajuns un ideal.Nu te-ntrebi când vaContinuă lectura „Ana-Maria Petrache”