Florentina Savu

SUFLETUL MEU
Florentina Savu

Sufletul meu se desface
În flori de piersic.
Prin fiecare respirație
Parfumul lor îmi intră în sânge,
Florile încep să plutească
Pe râurile care îmi străbat trupul
Cu străluciri de infinită iubire…

Sufletul meu este un copac
Pe care stau agățate vise
Care cântă precum păsărelele
Abia întoarse din țările calde.
Prin tăcerea nopților mele
Se aud triluri care
Mă înduioșează până la lacrimi…

Sufletul meu este o peșteră
În care se adăpostesc
Visuri nemaivăzute
Și nemaiîntâlnite,
Le iau la dans și împreună cu ele
Încing o horă a iubirii
Nerostită vreodată…

Sufletul meu este un munte
Pe care mi-am ridicat sentimentele
Pentru a fi cât mai aproape
De Dumnezeu,
Pentru a fi cât mai aproape
De bolta-nstelată ori poate-nsorită…

Sufletul meu este o câmpie lină
Și verde smarald.
Miroase a fân și a pâine coaptă,
A pădure și a ape albastre,
A viață secretă
Trăită pe un piedestal al durerii….

Sufletul meu e chiar o durere-nflorită,
E un pom cu roade alese
Din care eu mă hrănesc mai mereu.
Frunzele lui se numesc iluzii
Iar roadele doruri.
Din frunzele sale fac ceai
Iar din roadele albastre, dulceață
În timp ce timpul mă trece
Invidiindu-mi hrana ciudată…

Sufletul meu este un vin nobil
Pe care nimeni
Nu l-a gustat niciodată.
A stat în sinele-i învechindu-se
Și devenind tot mai scump.
Când sinele se va deschide,
Aroma lui va inunda gura lacomă
A timpului care, cu certitudine
Se va îmbăta și mă va clătina
Precum vântul un ram
Ducându-mă cu puterea
Și cu noblețea lui
Către veșnicie și către iubire…

Sufletul meu, trebuie să știți,
Dragi prieteni,
Este cu adevărat un suflet rar!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mira Minu

Hoinară prin ceruri
– Mira Minu-

O petală de-anemonă, sus, spre ceruri hoinărea
Cu un gând rebel, dar sincer, de-a cunoaște și-altă stea
Alt tărâm de a străbate, cu dezvăluiri de sens
E și asta o menire …de-a zburda prin univers …

Primul hop a fost eterul, ca un aer tot mai tare
Absorbită-n vidul care impunea o transmutare
Petăluța se transformă într-o pulbere subtilă
Congruentă, totuși, dânsa licurea ca o pupilă

Și pupila, tot mai ager, deschidea către lumină
Toată inima-i, ce, fluturi, au găsit-o fără vină
Primavara era-n toiuri, dar a întalnit-o, zice
Ca un gând, idee pură, apărută din matrice

Și-a rugat-o cu ardoare, să răsufle mai domol
Căci zburătăcita floare din petale face stol
,, – Primăvara, tu, domniță, blândă măngăiere-mi fii
Să te-mbrățisez în tihnă, cu parfumurile-ți mii!”

Afirmându-și existența în acea nobilă sferă
Găndul pur clipi din gene spre micuța efemeră
,, – Te întoarce-n arca strâmtă a materiei avide
De râmai mai mult în ceruri, păzitorul te-o divide!

Ce simți tu că-i primăvară, e de fapt o rotunjire
A conceptului de viață angrenat în devenire
Făurit de Creatorul unei Clipe inelare
În cuantica izbire a atomilor de floare”

Petaluța de-anemonă, s-a sfiit cât s-a sfiit
Dar de-acum și-a prins curajul, de-a pretinde alt sfârșit
Un curaj așa de mare răsplătit este de zei
S-a întors la alipirea inimii … de taina ei!

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Tudor

Cuvânt zăvorât

Mi-am zăvorât cuvântul într-o frunză
Să poarte-n seva-i ce nu pot vorbi,
Să îl picteze pe pământul pânză
S-apară atunci când eu nu voi mai fi

Mi-am tot ascuns privirea-ntr-o lentilă
Să nu las raza ochiului să nimicească,
De mă lovesc de lumea mercantilă
Nici sufletul nu-l las să mai vorbească

De mă lovesc de norii cu furtună
Mă curăț prin durerea ce-o petrec,
Sperând că va veni și vremea bună
În care din tristeți să mai înec

Sperând că ploaia va spăla noroiul
Ce curge azi pe străzi și nu-l vedem,
Din ochii lumii curățând gunoiul
De care triste, lacrimile gem

Sperând că luna v-a-nțelege în final
Că soarele-i mai bun de la distanță
Lăsându-și în maree, val cu val
Un strop din ceea ce numim speranță

Și-mi zăvorăsc cuvântu-n firul ierbii
Să-l țină toată vara înverzit
Iar dacă-l vor fura din rouă cerbii
Sunt liberă, sunt mută, în sfârșit…

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tei George

VOI REVENI …
Tei George

Venit-ai prea târziu, iubită Carte! –
Corabia iubirii s-a desprins
De ţărmul adormit, rămas departe
De încă o durere ce a nins

În pletele copacilor şi-n toate
Acele nopţi ce le doream fierbinţi.
De-atunci am pus şi dorul să înoate
În liniştile tale… Să nu minţi!

Fără să vrem, neîmpliniri din viaţă
Ne rătăceau, apoi ne întorceam
Şi peste zi ne regaseam prin ceaţă
Că mă iubeai şi eu te mai doream,

Că mă voiai în lacrimile tale,
Pe lângă versuri să te caut iar.
Dar eu plecasem să adun petale
Dintre scaieţi şi mai gândeam, amar:

N-a fost să ţină Litera cu mine
Când s-a pierdut în sufletul pustiu,
Şi te-am lăsat unde era mai bine…
Voi reveni… Când? Numai eu o ştiu…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Director editorial: Camelia Corina Boț

Costina Tănase

Dialog imaginar cu Dragobete

-Bună, mândru tinerel,
mare iubitor de fete,
tare-aș vrea să stai nițel,
să vorbim pe indelete
de dragostea la români
dintre un băiat și-o fată,
cum o știm noi din străbuni.

Păi… la noi era odată…
doi tineri când se iubeau,
la băiat cât și la fată
inimile tresăltau.
Când își declarau iubirea
stătea pământul pe loc,
plutea-n aer fericirea
când se sărutau cu foc,
vorbele curgeau din gură
ca nectarul de prin flori,
inima bătea să sară
când o lua de subțiori.
Când „te iubesc” își spuneau
nu erau vorbe în vânt,
trup și suflet își uneau
într-un tainic legământ.
-Dragobete, ai dreptate,
tot ce spui e-adevărat,
dar… sunt timpuri noi și toate
s-au comercializat.
Chiar și dragostea, se pare,
adusă de Valentin,
implică multe parale
și iubire… mai puțin.
Te-aș sfătui, Dragobete,
să declari război „fierbinte”…
-Cui? întreabă Dragobete
-Cui?… Lui Valentin, băiete,
că ți-a luat-o înainte!
Vine el cu englezismul
să declare românește
că mai fain e romantismul
când îl aplici englezește.
Biet englez… nu are-a ști
dacă el nu o să vadă
ce înseamnă a iubi
românește fata dragă.
Arată-i și fă-l să creadă!

    Redactor: Florentina Savu

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Angelica Manole

    DIN BASARABIA VĂ SCRIU

    „DIN BASARABIA VĂ SCRIU” plângând,
    Căci sub pământ mă veți găsi scriind.
    Cândva am fost și iarbă, și senin,
    Cu vis de țară m-am hrănit din plin.

    Eu peste Prut am pus un pod de flori,
    Pe care am pășit adeseori,
    Să-mi strâng în brațe frații mei români,
    Să punem la hotar mâini peste mâini,

    Pe ele să-nflorească graiul nost’
    S-avem în lumea asta vis și rost…
    Degeaba mai trimit scrisoare-n zori,
    Uscatu-s-au cărările de flori.

    Noi tot privim la graniță plângând,
    Și cerul tot ne vede-ngenunchind.
    Am fost și iarbă, și-am iubit țărâna,
    Dorul de țară mi-a umplut fântâna.

    Pâinea de-acasă-am rupt-o-n două:
    Un vis și poezie v-am dat vouă.
    Graiul cel străbun nicicând nu piară,
    Nici visul de a fi cu mama țară!

    Redactor: Relu Popescu

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Flori Cristea

    Lasă-mă să trag cortina

    Tot ce-ncepe se sfârșește și nu știi a cui e vina.
    Într-o piesă-am fost sufleorul, într-o alta primadona,
    Într-o alta am fost omul care doar stinge lumina,
    Dar de când mi-ai pus în cupă și mă-mbii cu beladona,
    Vreau să fiu acela care trage după el cortina.
    *
    Ai plătit bilet în lojă și constați că-i ocupat?
    Ieși afară! Altă piesă! Figuranți, o, câtă iarbă!
    Mergi și tu, din inerție. Teatrul ăsta ambulant
    Pare că se desfășoară numai să se afle-n treabă.
    Ca să tragi atunci cortina, pare-un job tare savant.
    *
    „Hai la noi! îți strigă unii. „Hai la noi, e mult mai bine!”
    Mult mai bine decât unde, te întrebi de bună seamă.
    Tot cărarea cunoscută, (variantele-s puține),
    Și schimbarea totdeauna-ți procura un fel de teamă,
    Mergi pe urmele-ți de pași, într-un cerc trasat de tine .
    *
    Dacă plâng s-or găsi unii să îmi pună etichetă,
    Dacă râd mă vor înscrie în dosarul cu nebuni,
    Ce valoare crezi că are viața mea trecând discretă,
    Făcând slalom printre pene înfoiate de păuni?
    Cine, când am fost sărac, pentru mine-a făcut chetă?
    *
    Ha, ha, ha! Ce ironie! Clovni cu fețele pictate,
    Pe sub măști își plâng tristețea și iubirile pierdute,
    Acrobații ies din scenă cu privirile plecate,
    Și atunci un drac pe umăr îmi șoptește tandru: du-te!
    Du-te și le șterge ochii! Las-o de singurătate!


    Încă vrei să tragi cortina? Trage-o! Dar deschide scena!
    Hai, aprinde reflectoare! Pune muzici, colorează!
    Ia și arde tot decorul! Fii și tu precum Mecena!
    Simți cum freamătă mulțimea, simți cum scândura vibrează?
    Viața-i piesa ce se joacă! Incredibila! Eterna!

    Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Gabriel Cristea

    Se-nstejărea apusul topindu-se pe ramuri

    Veni un gând de vultur din țărmuri vântuite;
    Și-n urmă, aspre àripi julind razant văzduhul
    se prăvăleau în cercuri spre verzile întinderi,
    ca-ntr-un vârtej de aer ce sfredelea pământul.

    Deșertice reliefuri se așterneau pe delte,
    iar lungile talazuri, zdrobite în păduri,
    se răsfirau tăcute ca lente caravane

    • cocoașe de cămile pe vânturi nisipii.

    Se-nstejărea apusul topindu-se pe ramuri
    și umbre de canide neliniști deșteptau;
    Se auzea un murmur, se auzea doar vântul
    ce printre ierburi clare fioru-și răscolea.

    Sub ultim strop de soare se constela pădurea
    și-orbită de eclipsă cu lumea se-nvârtea,
    iar păsările lunii, albastre și tăcute

    • ca ochiul de fântănă – pe timpuri împietreau.
    • Redactor: Ionuț Pande

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Cornel Neagu

    PE CRUCEA AMINTIRILOR TRĂDATE
    .
    A fost, desigur, falsă nebunie
    adusă de un vânt fără hotar
    pe florile din alb mărgăritar
    cusute în pieptaru-ți de la ie.
    .
    Curgeadomol tăcerea amânată,
    iar visul neuitat, venit-napoi,
    ne repunea în iarba din zăvoi
    pe-o umbră de iubire-ntârziată.
    .
    Se ridica peste pădure luna,
    cu razele-ncărcate de mister,
    iar Carul Mare, revenit pe cer,
    ne aducea în suflete furtuna:
    .
    Iubire regăsită doar o noapte,
    un ultim dar al bunului rămas,
    rănit atunci, în magicul popas,
    de nebunia spuselor deșarte.
    .
    Lăsam acolo visuri destrămate,
    pe-o aripă de dor fără sfârșit,
    privind destinul nostru răstignit
    pe crucea amintirilor trădate.

    Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

    Director editorial: Camelia Corina Boț

    Camelia Corina Boț

    De ce ne mor poeții, Doamne?!

    Rostește slova-n miez de noapte,
    prin stânca dinspre viață-n moarte,
    când versul dulce-i ars tăciune
    și suie-n steaua dinspre-apune.

    De-acolo-ar vrea să mai iubească
    femeia-n taina ei cerească,   
    o floare prinsă-n ușa sorții,
    un diamant pe patul morții.

    Poeții vin, se duc, lumină,
    cu slova, cântecul din tină,
    se-așează drum în mări turcoaze,
    corăbii răsucind siaje…

    Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

    Director editorial: Camelia Corina Boț