Zbor spre înălțimi

LA COLOMBA DI PACE

Poso gli occhi
sulla punta dei miei piedi.
Si apre il vuoto,
nel quale rimbombano,
come magma in un vulcano,
la sofferenza,
la speranza sbiadita,
quel domani che
non arriverà mai.
Ad un tratto scendono
dal cielo
fluttuando
le ali spezzate
dei miei sogni,
formano
una colomba bianca,
simbolo di pace.
La terra
comincia a gioire,
pervade la natura
con il suo canto.
Pian piano
il vuoto
inizia a colmarsi,
nei miei occhi
il riflesso della bianca colomba.
Va verso la mia anima
e li resta per sempre.

Porumbelul păcii

Așez ochii
pe vârfurile picioarelor.
Se deschide un gol,
prin care țâșnesc
precum magna unui vulcan:
suferința,
speranța ștearsă,
acel mâine care nu va veni niciodată.
Deodată
aripile frânte ale visurilor mele
coboară din cer plutind,
formând un porumbel alb,
simbol al păcii.
Pământul
începe să se bucure,
pătrunzând natura
cu cântecul ei.
Încet, încet
vidul începe să se umple,
în ochii mei
reflexia porumbelului alb.
Se-ndreaptă către sufletul meu
rămânând pentru totdeauna acolo.

Director editorial: Camelia Corina Boț

RECURS LA COPILĂRIE

Lasă-mă, Doamne, s-ajung
Să mai fiu o dată prunc,
Să mă conectez, ușor,
La ce-a fost, că-mi este dor:

De lutul în care eu
Am fost pus de Dumnezeu,
De aerul respirat,
Cu lumea, primul contact,

De sânul mamei bogat
La care-am fost alăptat,
De apa din fântână
Limpede, cristalina,

Să mă mai joc o dată
Cu-amicii laolaltă
Pe ulița mea din sat
Din zori până la-nserat,

Când, sub zarea albastră
Lumea era a noastră
Și opream clipa în loc
Pe tărâm de basm și joc,

Unde am crescut iubit
De părinți și fericit
Și-am simțit primul fior
De dragoste și de dor,

Uliță cu trei poeți
Foști copii harnici, isteți
Și cu oameni gospodari,
Mulți din ei nonagenari,

Sat bine întemeiat,
În paragină lăsat,
Părăsit de ai săi fii
Și cu casele pustii.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Suflet incomplet

Am rupt o bucată din sufletul meu,
Am așternut-o pe preș la intrare.
Când luna își pune veșmântul cel alb,
Sărut să îți fie pe tălpile goale.

O altă bucată am pus-o-n fereastră,
Sub raze în zori, pe gene trezite,
Atinse de suflet să-ți mângâie gura,
Diminețile calde cu surâs primenite.

Am pus încă una pe perna scrobită,
Ce-mi poartă mirosul uitat într-o noapte,
Dezmierd să îți fie,când somnul nu vine,
Sau trupul se zbate pe străinele șoapte.

O bucată am pus-o la tine pe cord,
Iubire să simți când bat împreună,
Când uitarea ursuză, lascivă se cerne,
Răsărit să învie după marea furtună.

Suflet împărțit la tine-am trimis
Pe preș,la geam,pe pernă…
Tu știi cel mai bine!
Încerc să-l adun…. Incomplet și străin..
Multe bucăți nu vor…nu-mi mai sunt…
Se întorc iar și iar lângă tine!

Director editorial: Camelia Corina Boț

De n-ar fi Eminescu

De n-ar fi Eminescu, nici noi n-am fi români,
Credința n-ar fi soare și ne-am numi păgâni,
Din ale vremii valuri nu s-ar mai naște stele,
Și-ar îngheta pe buze cuvintele rebele.

De n-ar fi Eminescu, s-ar ofili speranța,
Iar murmurul pădurii și-ar pierde importanța,
Cu sufletu-n ruină, cuprinși am fi de teamă,
Ecoul ni s-ar pierde, iar viața-ar fi o dramă.

De n-ar fi Eminescu, nici apele n-ar plânge
Eroii de sub glie ce au plătit cu sânge,
Ca-n zare ciocârlia să  își înceapă cântul
Prin picurii de ploaie ce biciuie pământul.

De n-ar fi Eminescu, n-ar fi nici floarea-albastră,
S-ar tângui o doină în noapte, la fereastră;
Frumosul nu s-ar strânge, buchet în poezie,
Iar șoaptele s-ar pierde în  clipa străvezie.

De n-ar fi Eminescu, ar suspina o țară,
Noian de neputințe în noi s-ar naște iară
Pe cer nu ar straluce luceafărul în noapte,
Iubirile s-ar pierde  în  sânul unei șoapte.

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Lângă teiul sfânt

Raze cad ușor pe fruntea-mi aplecată printre rime,
Lângă teiul sfânt ce-n veacuri duce dorul tău, Emine!
Tu, Luceafăr din înalturi, dintr-a stelelor mulțime,
Mai arunci câte-o privire, scăldând ramuri în rubine…

Teiul parcă simte-n transă al iubirilor sărut,
Freamătă încet din frunze, mulțumind Domnului Sfânt
Pentru zilele senine, renăscute din trecut,
Legănându-și vesel creanga, chiar de trupu-i mai cărunt.

Prind divina adiere, coborând acum pe-o carte,
Citesc rime, scufundat în măreața pomenire,
Tu ai fost la căpătâiu-mi zori de file luminate,
Mai rămân la pas cu tine, cinstind marea ta iubire…

Te păstrez ca pe-o icoană și te țin la pieptul meu,
Tu, Luceafăr blând din ceruri, strălucind peste milenii,
Pentru limba cea română ești titanul Prometeu,
Mă închin sub teiu-ți falnic, cu o tolbă de smerenii !

Redactor: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Clepsidra timpului s-a spart…

Clepsidra timpului s-a spart cu sunet mare:
Nisipul risipit l-a strâns în brațe vântul
Și-a adunat înalte dune pe-o cărare,
Pe unde, întristat, s-a rătăcit cuvântul.

Am strâns în palmă cioburile vechi și plânse
Și-am vrut să le lipesc în calde începuturi.
Dar m-am tăiat în resturile cu greu strânse,
Căci dorurile mi-au zburat pe-aripi de fluturi.

Atunci, în rana mea de vreme-ndepărtată
A apărut o floare cu zăpezi pe frunte,
Ce-a pus cu greu nisipul în clepsidra spartă,
Trecând prin suflete grăunte cu grăunte.

Când timpul ostenit s-a așezat să cearnă
Din nou secundele din ceasul unei ere,
Iubirea mea deja era în plină iarnă
Și se-ascundea fugind în tainice unghere.

Eu nu mai pot nisipul să-l fac piatră rară
Și nici copil nu pot să fiu din nou acasă.
Șederea noastră pe pământ e temporară,
De-aceea, clipa e atât de prețioasă!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Dor de Transilvania

Soarele-și cântă astăzi litania…
Doamne ce dor mi-e de casă!
Vreau iar la mine în Transilvania
Cu pâini aburinde pe masă…

Și dor depărtări când scârțâie sania
Iar păstrăvii-s prinși într-o plasă…
Mi-e sufletul tânăr, văpaie aprinsă!
O odă-ți dedic Transilvania!

Și încă mai cânt cu durere, un timp
De Ip și de Trăznea mai știți?
Cât vie e lacrima mamei pe chip
Români vă implor! Nu dormiți!

Mi-e roua o lacrimă de o clipită
Ce trece tăcută și grea…
Dă Doamne pace-nzecită iubitei,
Pe veci Transilvania mea!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Unirea
Ionuț Pande
Există în timpul oricărui popor momente numite „de aur”
Când neamului tot îi revine onor să fie destinului faur,
Istorii ne-nvaţă că trebui ales un drum ce nu are întoarceri,
Eroii se-adună cu subînțeles, e vremea de multe prefaceri.

Mihaiul și Tudor, Costache Negri, Rosetti, Grigore Bengescu,
Bălcescu, Șaguna și Alecsandri, Avram, Nicolae Golescu,
Bărnuțiu, Cipariu și Laurian și Gheorghe Sion, Heliade,
Magheru, Moruzi și Tell Christian și Cuza și alte pleiade

Au pus temelia unirii de neam, un stat românesc cu „Prinţipii”,
Iar cei ce veniră făcură Divan, se scaldă poporul în vipii,
Țărani, târgoveţi și boieri și burghezi venit-au cu toți ‘n-Adunare
S-aducă puterilor vremii dovezi că Țara e Una și Mare!

Moldova, Valahia merg laolalt’, e sufletul numai o vrere,
Alesul e Cuza-n Moldova și-un alt , ei nu, Bucureștiul nu cere!
La Mitropolie pe Deal aștepta cu inima-n goană tot omul,
Iar Kogălniceanu rostește așa:-E Cuza Alesul, e Domnul!

Și vesel poporul se-adună în dor, e Hora Unirii în cuget,
Spectacol pe uliți, se strigă în cor și e bucuria nepreget:
Trăiască-ne Domnul! Români să-nchinăm, cu roua în gene, pahare
‘N-o mie opt sute cincizeci și nouă, douăzeci și patru Ianuare!

Director editorial: Camelia Corina Boț