Zbor spre înălțimi

Apus de toamnă

Ce dacă toamn-a scuturat,
Pe rând, atâtea frunze,
Puteam să le fi adunat
Aripile pe pânze.

Într-un adagiu ori un vers,
Pe tâmple să se culce,
La pieptul tău, pe fruntea ta,
Pe gura ta cea dulce.

Mă întrebam, când și-au oprit
secundele bătaia?
Vărsând așa un timp cumplit,
Ducându-se cu ploaia.

Atâta doar, și se pierdu,
Fără să știm anume,
Amurgul înghiți de-acu’
Întreaga noastră lume.

Acel sărut ce ni-l furam,
pe rând, ascuns sub haină,
Parcă atunci s-ar fi născut,
din nou, o mare taină.

Îți amintești? Zburdau apoi,
Neliniștite duhuri,
Iar cerul își vărsa pe noi
Albastrele văzduhuri.

Prin constelații de nefrit,
Călătorind prin spațiu,
Te-aș fi iubit nemărginit,
iubito… fără sațiu.

Îmi va rămâne, fără greș,
Când n-oi mai fi pe lume,
La cap să-mi crească un cireș,
sub umbră… să m-adune.

Și frunze câteva măcar,
Să-mi fie ca veșminte,
Iar pe mormânt să-mi plângă doar
măceșii… necuvinte.

Și când se arată-n amurgit,
În aura ei… luna,
Prin liniștea din infinit
Te-aud… întotdeauna.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

La flacăra ascezei

La flacăra de veghe a unei lumânări,
Când cade geana grea a dulcei înserări
Te văd venind aievea, iubita mea măicuță
Cu taica braț la braț, în mică teleguță.
Sculptată dintr-un nor, o scoică celestină
Purtată prin Eden, în liniște deplină
De armăsari de foc, pe razele de lună,
Ce ne deschid cărări, în care ne adună.
Și în tăceri de îngeri îmi tot vorbiți, cuminți,
Cu ochi de serafimi și aură de sfinți,
Voi mă priviți veghind, știind că am rămas
În lutul muritor, un înger fără glas.
Iar neputința mea vă dă vouă putere,
De-a cere din Eden, oprirea din cădere,
Să mă ridic în spirit până la voi, pe nori
Cu heruvime aripi, scurtând din depărtări.
Să mă împresurați cu taine dezlegate,
Ce în asceza nopții mi le deschide toate,
Spre a putea-nțelege neînțelesul lumii
Căci nu suntem aici doar slujitori ai humei.
Suntem misionari din lumea voastră, vie
Ce n-o putem vedea decât printr-o făclie
A unei lumânări, ce arde-n conștiință
Și ce ne stă de veghe în tainica credință.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Fluturele mut

Oprește-mi sângele în trupul după tine,
Degeaba zboară viu în vena-mi putrezită,
Trăiește-ți o bucată de viață pentru mine
Ca o livadă-n mugur, aproape înverzită.

Îți dau și cerebelul și cortexul de-l vrei,
Îți pun albastru-n ochii sătui de semizei,
Ca să eviți cărarea ce-a stat în pașii mei,
Toți spinii deznădejdii ce i-au făcut prea grei…

Îți dau tot ce-i celulă, membrană și nuclei,
Sinapsa fericirii păstrată-n hipocampus,
Și degete și unghii… Dar părul să nu-mi iei!
Pe-acela lasă-l iernii, căci rău cu ea s-ar pus,

Când da din nori o ploaie, cu gheața ei l-a uns…
Nu-mi lua nici inimioara, că-i plină de durere
Și s-a făcut amară, pelinul a pătruns
Prin crăpături de rană făcute-n neveghere

De ceasuri obosite în pragul unei nopți…
Pe ea să scrii un nume: ,, E fluturele mut”
Și să o-ngropi în piatră de calcar, dacă poți,
‘Mprejur să torni nisipul clepsidrei fără lut,

Aievea-n rece chinu-i de nimenea știut…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cugetări

Mă întreba demult bunica,
Pierdută-n gândurile-i lungi,
Ce-ar fi de n-ai avea nimica,
Doar crucea ta pe care-o duci?

Draga bătrânii, vreau să zic,
Că va veni o zi, cândva,
Când nu-ți vei mai dori nimic,
Doar sănătate-n viața ta…

Va fi atâta rău pe lume,
Și omul va înnebuni,
Și adevărul nu-l va spune,
Cu false vorbe-l va-nrobi,

Nu va mai fi nici cărăruie,
La casa omului sărac,
Doar ziduri, ca o cetățuie,
Peste pârleazul nostru drag.

Nu pricepeam ce vrea să spună,
Dar o priveam cu interes,
Tot ce-am trăit cu ani în urmă,
Acum mi-a dat de înțeles,

Câtă dreptate avea bunica,
Acele vorbe se- mplinesc,
Nu am nevoie de nimica,
Doar sănătate îmi doresc.

Ce tare s-a răcit pământul!
Făptura-i rece în priviri,
Ce rece-i cuvântat cuvântul,
Plâng amăgiri printre iubiri.

Nu am crezut că voi ajunge,
Să-mi fie teamă să vorbesc,
În loc de lacrimi, curge sânge,
Când adevărul înrobesc.

Acele vremi s- au împlinit,
De care dânsa îmi vorbea,
E atâta boală pe pământ,
Dar crucea n-o poți lepăda.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

TRISTEȚE AMETAFORICĂ

Auzi, fa, Marițo, s-a-nchis cimitirul!
De mâine, nici popa nu poa’ să se-ngroape.
Noroc c-am troița lu’ Gogu, aproape!
Știi, colo, ‘n grădină, unde-a crescut pirul.

Am țiment și var. Îl bag pe Ilie,
să-mi sape o groapă, să toarne o criptă,
că inima mea de boală e friptă
și azi nu putui să leg nici la vie.

Bocesc a pustie, când toc ceapa veche,
e ștevia fiere, nu pot s-o mănânc,
prea rău nădușesc, mă seac-o ureche
și am o durere și-un of în adââânc!…

Auzi, fa, Marițo, ne știm de copile!
Tu știi că plângeam când o floare murea!
De ce mi-o fi dat Dumnezeu negre zile
și-n fiece an sărăcia-mi sporea?!

Nu am dușmănit, n-am spus vorbe grele,
am dat de pomană la vii și la morți.
Cu Gogu, săracu’, trăgeam de belele,
dar nu am cerșit vreodat’ pe la porți.

Așa că, Marițo, de mor, nici că-mi pasă!
Te rog, dară, soro, să treci pe la mine,
în zori și pe seară, să intri în casă,
să vezi de mai sunt! Las cheia la tine!

Am pânza-n dulap, coșciugu-n fânări
și țoalele bune, la drum, în cuier.
Pomnete-s făcute. În raft, lumânări.
Să-mi chemi și copiii, de lume stingheri!

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Desculți

Iti aminteşti cărarea pe care urcam râzând spre cerul ce ne privea uimit ?
Eram doar doi desculți de griji ce depănau in zborul lor de sfinți
Crâmpeie de poveşti cu feți-frumoşi si zâne… şi-n straiul  primenit
Aveam doar flori de câmp… şi sărutări de rouă pe buzele cuminți.

Iți amintesti? Râdeau cu noi, copacii, când muguri împărțeam la doi,
Nesocotind că vin în toamne, brume şi câti ne vor rămâne
În podul palmei calde, când vântul va sufla prin crengi, lăsând prea goi
De suflu, trunchii-nalți si fragezi, ingemânați cu veşnice cunune.

Sub streşini, puneam săruturi in cuib de vrăbii, sperând că pot zbura
În cer, cu vise ce-nfloreau in noi, doi trubaduri ce se visau nemuritori,
Fără să ştim că-s hoți şi printre sfinți, ce pun troiene-n drum si vor fura
Bucăți din răsăritul mirosind a iarbă si ne-or preface-n simpli muritori.

Acum suntem doar doi bătrâni ce-şi flutură salutul in amurg,
Frunze uscate în ultim dans spre lutul din care
s-au născut in primăvară
Copii cu chip de ingeri, stingheri ca ‘ntr-un
lăcaş de cult din burg,
Cerneală-n două călimări de împrumut pentr-o poveste sigilată-n ceară!

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Magii de brumă

Cu magia ei de brumă
Toamna, ne cuprinde lin,
Mângâiere de sublim,
Vise dragi sub noua Lună…

Toamnă mea cu chip de lut
În arnici îmbracă via
Și înaltul, și câmpia,
Și-al iubirii legământ.

Și tot țese drumuri noi
Străjuite de lumină,
Blândă, fără pic de vină
Ne-mpresoară pe-amândoi.

Firul ei cel nevăzut
Ne apropie pe cale,
Drumul meu și-al dumitale
Să devină: Început.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

AFAZICE

S-au învolburat copacii și fierb trenele de frunze,
Prin mesteceni mai adie un ecou din glasul tău,
Se amestecă prin gânduri anodine și difuze,
Și te văd printre cuvinte încurcate de Orfeu.

Pontul Euxin își varsă carapacele pe plajă,
Au căzut din vânt păpuși cu ochi negri indecenți,
Eu te-adun din toți lăstunii care-n vene se revarsă
Și-ți simt ochii cum m-apasă cu fiori incandescenți.

De pe buza ta fierbinte am cules o scoică mov
Când o lebădă de sticlă plutea pe marea inertă,
Și-un bondar pe-o partitură compusă de Korsakov
Zbura peste trei octave dintr-o noapte insolentă.

Te rescriu pe-o coală nouă, înflorind un vis tomnatic
Îmi țâșnesc din pori triftongii ultimelor reci vocale,
Îmi pierd mințile și somnul, fug după un nor afazic,
Te găsesc între-o sinapsă și un semn de întrebare.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț