Zbor spre înălțimi

Furtună pe mare

Un marinar pe-o navă în derivă
Privește către ceru-ntunecat,
Fără de soartă și de perspectivă
Se roagă să ajungă pe uscat.

În jur e doar furtună și urgie
Și valuri ce ajung până la cer,
Îl duce gândul către veșnicie,
I-s ochii-n lacrimi, biet corăbier.

Stihia urlă, vântul strașnic geme,
Fulgere cad, totul pare pierdut,
Îngână rugăciuni, dar și blesteme,
Ar vrea să strige, glasul îi e mut.

Ca prin minune vântul încetează,
Norii dispar, se risipesc în zări,
Un soare blând marea o luminează,

Pe un altar mai ard trei lumânări

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

IUBIRE CELESTĂ
Luna privește cu ochii de cadână,
Cu gene plecate în vălul de spumă.
Privirea-nstelată ascunde o taină,
Din razele sale își face o haină.

Nisipuri de aur îmbracă coline
Și vântul molatec aduce cu sine,
Un cântec de flaut spunând o poveste
Când Luna răsare deodată-n ferestre.

Sub vălul suav ce-i acoperă fața,
Luna visează chemând dimineața.
Și-așteaptă iubitul pe cer să apară,
Din spumele mării, în zori să răsară.

În drumurile ei mergând la culcare,
Luna visează că-i iubită de Soare
Iar Soarele pe cer, în toată splendoarea,
Așteaptă și el, să se lase-nserarea.

În văluri de mireasă să-i apară Luna
El să o iubească pentru totdeauna.
În tot Universul nu se mai întâlnise
O așa iubire….nici măcar în vise.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

PARACLIS

Nu pot să mă ating de versul tău,
De setea ta înaltă de repaos…
Te poartă heruvimii peste hău
Și din pronaos, La Cuvânt în naos.

Te-a plăsmuit Luceafăr din genuni
Stăpânul când luci vederii noastre
Icoana-ți făcătoare de minuni
De-a pururi ferecată între astre.

Am fi orbit de nu te-am fi văzut,
Am fi-nvățat ce-nseamnă a muri
Pierind vederii noastre de-mprumut
Ca să răsai în cer Sfintei Marii.

Crăiasa-n ceruri alegându-te
Luceafăr unui neam de stea sărac,
Crăiasa te primi rugându-te
La Tron cu rugăciunea unui dac.

În graiul doinei steaua plânsu-i-s-a
Cu neamul său Reginei între îngeri,
Cu țara sa cea plânsa și proscrisa…
Rugând-O să asculte-a noastre plângeri.

De din vale de Lumine
Grăim, Doamnă către Tine,
Nu din gură, ci din carte…

GEORGETA RADA
15 iunie2023

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Amurgul

Ningea-n amurg cu fluturi colorați
Pe move bucurii de liliac,
Pe sub salcâmi cu dumneata la braț,
Am învățat atunci, întâi, să tac.

Eu nu văzusem un amurg așa,
Cum am văzut în ochii tăi atunci,
Când soarele în ei se liniștea
Și-apoi se risipea-n sprâncene lungi.

Și se făcea că un amurg întreg
Păștea molcom în bucle arămii;
Eu încă n-aveam cale să-nțeleg
Cât de frumoasă tu puteai a fi.

Salcâmii-nalți ningeau și ei arar,
Cu flori mărunte, albe-n părul tău.
Ce-aș fi putut a spune când măcar
Nici eu nu mai știam dacă sunt eu!?

Amurgul se topea în buze moi.
Ningea pe cer cu stele multe, mii
Și parcă focul lor ardea în noi;
Și eu tăceam și tu. Mai știi, mai știi?

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

O stea cu numele Iubire
( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Aș da la schimb, dac-aș putea,
Tot cerul numai pentru-o stea.
O stea-lumină. Căpătâi,
Iubirii lumii. Cea dintâi.

Curată, limpede si clară
Frumoasă ca o primăvară.
Dar ca o toamnă de bogată.
Și-aș duce-acolo lumea toată.

I-aș pune-n poartă flori de măr,
Să-i fie stâlp de adevăr.
Sub orice pâlc de iasomie,
Câte-un izvor cu apă vie.

Doar curcubeie de cărări
În toate cele patru zări.
Și cerul stelei mele mici
L-aș lumina cu licurici.

Iar mamei, i-aș croi-n lumină
Un petec gingaș de grădină.
Cu flori de maci si albăstrele
Și multe flori de parfumele.

….dac-o vedeți, să-mi dați de știre.
E-o stea cu numele, IUBIRE.

maria apăvăloaie 21.06. 2021

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Ce-i poezia?

Ce-i poezia? Un crâmpei din sufletul celui ce-a scris,
E-o răbufnire de condei…cerneala peste foi a nins.
E lacrima ce curge-n gând, când nu mai vrei să fii văzut,
Și e durerea din cuvânt, când să vorbești n-ai mai putut.

Ce-i poezia? E lumina ce se strecoară-n noaptea ta,
E visul tău și amintirea, speranța ce te va salva.
E vorba ce nu poți s-o spui, când viața aspră te doboară
Și este soare în amurg, când peste zi se face seară.

Ce-i poezia? Nu mai știu, că poate însemna orice
Atunci când sufletul plăpând se-ntreabă disperat: „De ce?”
E alinarea care-n noapte îți face somnul liniștit
Și-i liniștea care mai poate să curme chinul nesfârșit.

Este cuvântul nerostit și gândul ce-a plecat departe,
Zâmbetul trist, neîntrerupt de frământările deșarte.
E felul tău de-a te ascunde și poate de-a te apăra,
Când amintirile fecunde se-abat mereu asupra ta.

Dar poate fi și primăvara care renaște uneori,
Zâmbetul soarelui, și vara, și câmpul împânzit cu flori.
Mai poate fi și frumusețea, și dragostea, și fericirea,
Copilăria, tinerețea, viața frumoasă, mulțumirea.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Rondelul unei Muze

Muza mea, de ce m-ai părăsit?
Mi-am pierdut cheful de a scrie!
Și viața-mi pare mai pustie,
Nu mai visez spre infinit.

Gândul meu, nu te mai descrie,
Nici de ochii tăi nu sunt vrăjit!
Muza mea, de ce m-ai părăsit?
Mi-am pierdut cheful de a scrie!

Soarele apune ‘n asfințit,
O șansă pentru poezie!
Dar fără tine suflet dorit
Versul nu curge pe hârtie.

Muza mea, de ce m-ai părăsit?

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Când se face-n gânduri seară

Nu-i târziu chiar de apusul în perdele se-mpletește,
Nu-i târziu chiar dacă noaptea se strecoară cu pași moi
În odaia de mătase, unde sufletul plutește
Peste ridurile zilei, peste-al grijilor altoi…

Nu-i târziu, devreme-i încă timpul să-l măsori cu sfoară
Rănile dintr-un călcâi cresc în lacrimi de tăcere,
O culoare strângi în suflet, când se face-n gânduri seară
Un Arhanghel se pogoară împăcând orice durere.

Nu-i târziu să țeși lumină în aripa întrupării,
Să te lepezi de uitare prin cununa de măslin,
Să-ți porți talpa cu iubire prin grădina acceptării
Să te mântui în minunea apei prefăcută-n vin.

Te ridici. Cortina cade peste veacul plin de lipsă,
Cade zidul ce-a dus umbre peste-un vechi Ierusalim,
Dimineața-n frunte poartă la trezire, o eclipsă
Pentru noua padigramă, hărăzită în destin.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Crepuscul
~Camelia Boț~

Când stelele
se vor topi sub pleoape,
prin cenușa lor
va umbla șarpele lumii,
ispită egală
pentru sfânt
și pentru decăzut,
până când,

Te vei rupe de suflet
fiindcă nu ești în rostul tău,
departe, printre străini,
fără dreptate,
cu teama de-a nu fi
părăsită de lumină,
de iubire…
Vei îmbătrâni împreună
cu ispitirea ta,
fugind de ghearele morții
care-ți dă târcoale;
atunci, doar atunci vei înțelege,
vei simți înserarea melancolică
din clipa trecătoare…

Volum de poezie „Înălțare”

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț