Zbor spre înălțimi

Aprinde-te, Lumină!

În noaptea asta lungă,
Aprinde-te, Lumină,
Să nu mă pierd prin beznă
Pe calea cea străină!

Nu mă lăsa Speranță
Și ține-mă-n picioare,
Croiește-mi, tu, din lacrimi,
Un răsărit de soare!

Credință, fi-mi alături,
Rămâi, rămâi cu mine,
Prin astă pribegie,
Până să fie bine!

Și nu te pierde, Suflet,
În noaptea cea adâncă,
O altă viață nu e,
Și tu ești tânăr încă!

Aprinde-te, Lumină,
Speranță, tu, păstrează,
Prin vremea îndoielii,
Credința-n Suflet, trează!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Din dor de EMINESCU
(din volumul în lucru, LA RĂSCRUCI DE VREMURI)

Când m-atingi din mila-ți sfântă cu-al cerescului condei,
Dintr-o dată-n încăpere simt parfum de flori de tei.
Și rămân pierdută-n gânduri, tot cu ochii pe fereastră.
Gândul către tine fuge: ,,Floare-albastră, floare-albastră”…

Un suspin, cât o mirare mă trezeste din visare,
Și-ți văd mâna care scrie pe-ndelete o scrisoare.
Iar din literele sale oaste mare se adună,
,,Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună”.

Ce magie! Văd aievea cum din litere înnozi,
Oști conduse-n luptă doar de brațe tari de voievozi.
Cad smerită în genunchi, și nu pot nimic să-ngân.
Că din versu-ți se-ntrupează însuși Mircea Cel Bătrân.

,, Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi si voi Mușatini
Descălecători de țară, dătători de legi și datini”…
Crud e-ndemnul . Și prea doare c-ai știut ce vrei să spui.
Nici atunci n-a fost… Nici astăzi vremea deșteptării nu-i.

Lungă-i calea pân’ la tine, suflete năpăstuit!
Dar mă prind de raza stelei care doar ce-a răsărit,
Și mă las în legănarea-i, prinsă iar de dor și jale,
Ca să-mi ningă din înalturi harul îndurării tale.

maria poiana 12 ianuarie 2022 București

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

URLET ÎN JUNGLA URBANĂ

Nu sunt orb și nu sunt surd,
sunt ursuz dar nu sunt mut.
N-am un deget mult mai lung
ca-ntr-o țeapă să-i străpung.
Nu văd totul bine-n zare,
generația viitoare
vrea numai remunerare …
dar la muncă nu se întrec,
stau virtual sau petrec.
Stau în colt la birt măi frate,
la sapă-i trebuie roate.
Ziua să le fie noapte,
doar cină dacă se poate…
C-au vândut pământul tot,
n-au ce face, asta pot …
Că le-au dat bunicii lor
să le fie de-ajutor
Când n-au bani să stea la bar,
să le-ajungă de pahar,
Mâncare și haine scumpe,
să le-ajungă și de trufe …
Hai că și-au luat mașină,
dar n-au bani nici de benzină
C-au împrumutat la bancă,
toată viața-o stă în rată
Și i-au pus gaj pe nepoți,
acum sunt doar IDIOȚI.
Se pimbă pe ,,Strada Mare”
Dar n-au bani în buzunare,
doar de-o țuică le-a rămas…
-Hai la cârciumă-n oraș !
S-a dezchis terasă nouă,
fetele au fusta-n două,
patalonii rupți în spate,
cămașa e doar jumate.
Nu sunt geniu ,dar nici prost,
când văd oameni fără rost
mă apucă amețeala
și-mi repugnă indignarea.
Gâtu-mi strânge-n laț străbunii
când mă uit la câte unii
care au vândut pădurea…
țeasta crăpa-le-ar securea!
Și pământurile toate,
i-aș tăia de la jumate
să nu mai poată să meargă
unde ochii pot să vadă,
c-au vândut țara la hoți,
s-au umflat de pestă toți
și de gripă aviară,
ne-au lăsat cu burta goală…
Noroc c-avem cap și mâini
căci ne-am vândut la străini,
și muncim o viață amară
pentru cei ce stau în țară.
Îngrijim bătrănii lumii,
pe-ai noștrii adorm tăunii
îngropați în cimitire
de prea multă amăgire.
De-ast-au luptat în război
să o ducem bine noi.
Dar în loc s-avem foloase
am ajuns piele si oase.
Doar câțiva înavuțiți
stau în Casă, sus, uniți
într-o haită de hiene,
intra-le-ar otravă-n vene!
Vând și fabrici și uzine
de-au ajuns toate ruine
Pământu-i amanetat
unui hoț dintr-un alt stat.
Pădurea și apa de sus,
unui alt hoț din apus.
De la vest și pân’ la est
totul e vândut pe șest.
De la nord și pân’ la sud
Tot poporu-i orb și surd.
nu ascultă, nu vorbește,
nu clintește, nu se zbate …
Nu e viață, asta-i moarte !

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Parfumul tău, Emine…

E foșnet de frunze în codrii de aramă
Pădurea, cu argint își schimbă veșmântul,
Pe umeri își pune o albă năframă
Căci iarna, încet, își spune cuvântul

Și vântul răsună din bucium pe deal
Când lacul cu nuferi, tăcut, se ascunde,
Doar teiul bătrân veghează pe mal
Povești de iubire și dalbe colinde.

Pe ceru’ înghețat se înalță un luceafăr
Pășind grațios printre stele, în noapte,
Poeme de dor rătăcite într-un cufăr
Se împletesc cu ale timpului șoapte.

Cuprinsă e zarea în ochi de poet
Parfumul tău, Emine, plutește peste noi,
Iar dorul de tine ne poartă discret
Pe pagini de vers, cu foi de trifoi…
Rămâi geniul nostru și-n viața de apoi!

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț

Mă cheamă marea

Mă cheamă marea, freamătul s-ascult
Chiar dacă-i frig, ea tot mă ține minte
Din serile cu dor, în vara cea fierbinte
Când mă vrăjea, cu-al valului tumult.

Când pescărușii peste valuri poartă,
Pe aripi de furtună, versu’-mi călător
Peste nisipul fin, aștern al mării dor
Și-ascund iubirea mea, nevinovată.

Când îngerii au venit să te privească,
Tumultul tău nebun s-a ridicat la cer
Și mă îndrăgostesc, ca un mic străjer
Ce poarta inimii voiește s-o păzească.

Mă cheamă marea și valurile ascult
Chiar dacă-i frig, tot mă mai ține minte
Din serile cu dor, din vara cea fierbinte
Când mă striga, cu glasu’-i de demult.

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Știam că vii

Te-am auzit cum scrijeleai în ușă,
ca o dojană târzie; știam că vii,
dar gândul mi-era stins,
emoția-vlăguită.
Aveam ochii încremeniți într-un sloi,
cu trepte înspre suflet, știam că vii,
da, da, știam.
Din mine se lungea o umbră
în tăcerea pașilor firavi,
peste cuvântul sfânt.
Te-am găsit așteptând de o viață
mărturisirea sinelui de după ușa păcatului.
Peste împreunarea rugăciunii
alunecă ispitiri de veșnicii
și nu mai știu unde sunt.

Redactor: Viorel Poenaru (Relu Popescu)

Redactor șef: Camelia Boț