Mira Minu

Mistuire de gând
– Mira Minu-

Am ierni de nerostit în suflet, mă ninge nemurirea lor,
Voi cumpăra de-un vers tăcere, s-aștern în ea nămeți de dor!
Voi vinde-apoi toată uitarea nebunilor ce nu mai plăng,
Să-i văd gonind prin zări, de foamea ietărilor, ce greu se strâng!

Mă tot petrec, la ceas de soartă, mirările, ce cad, pe rând
Pe frontul vânturat de visuri, când noi idei vin prea curând…
Dar nu mai stau în drumul lumii, mă tot desprind de umbra ei,
Voi face loc din nou luminii, mai sorb doar umbra unui tei!

Mă învelesc cu fir sihastru, țesut din taina stelelor
Și chem doar lebedele-n șoaptă, să-mi dea puteri din albul lor!
De-ar fi să mă cobor în neguri, mă țin de stâlpul roditor,
Ce-mi arde marginile firii, de câte ori m-așez să mor!

Mi-e flacăra un mir albastru din zestrea marilor porunci,
Un vârf de foc să urc în noapte, mai pur ca lacrima din prunci!
Nisipuri mari vor fi în urmă, în față găndul mistuit,
Doar bucuria-mi va fi trează, cu totu-n mine rânduit.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

PĂMÂNT SACRU
Nicoleta Lupu
(Poezia zilei, 14 ianuarie 2024)

Amintiri despre un trecut zbuciumat, când tot românul era animat de Credință și de patriotism, când singurul țel al tuturor era de a-și păstra „pământul sacru”, de a nu-l lăsa pe mâna prădătorilor, de a lupta pentru libertate și independență. Mulți oameni și-au dat viața în timpul atacurilor dușmane, care ne râvneau pământurile și astfel mormintele s-au înmulțit, îmbrăcând „făclii de jale” iar lacrimile au curs „pâraie” peste acele morminte. Poeta invocă amintirea unor eroi din vechime, precum Mihai, Ștefan și Corvin, îi strigă pe nume să le spună cât am devenit de lași și cum „Ne vindem precum Iuda pe-arginți din mâini străine” și ne pierdem pământul fără a opune vreun pic de rezistență. Autoarea este convinsă că în morminte „se răsucesc străbunii”. Tocmai de aceea îl invocă pe Dumnezeu să facă El „o minune, să mai renască unii”, „cu crez în Dumnezeu”, așa cum au fost și acei eroi, la amintirea cărora apelează acum. Adevăruri dureroase, cu care ne confruntăm tot mai mult în aceste vremuri atât de tulburi, când parcă toate merg anapoda.
Felicitări, Nicoleta Lupu, pentru mesajul transmis!
          Florentina Savu

Pământ sacru
Nicoleta Lupu

Aveam cândva pe soclu un țel întemeiat,
Când pâinea frământam cum frământam țărâna,
Pământul era sacru, cu mâna modelat,
Că Dumnezeu și muma se contopeau în una.

Când ne călcau dușmanii pământurile-ntinse,
La miază-zi curgeau secatele izvoare,
Mormintele-mbrăcau făclii de jale aprinse,
Bolboroseau pâraie de lacrime amare,

PRIVIȚI MĂREȚE UMBRE, MIHAI, ȘTEFAN, CORVINE,
și-aduceți deșteptarea, văzându-ne cum noi,
Ne vindem precum Iuda pe-arginți din mâini străine,
Dăm glia sfântă a țării la furi și la ciocoi.

Ce jale, în morminte se răsucesc străbunii,
Povara e prea mare, e lutul mult prea greu,
Fă , Doamne, o minune, să mai renască unii,
Ștefan,  Mihai, Corvin, cu crez în Dumnezeu.

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Bogdan Florin Boitan

Valurile

Se-nalţă dânsele,
Din ele însele,
Lovesc întrânsele,
Împietăţi.

Cu fruntea velele,
Agaţă stelele,
Se-aprind candelele
Peste cetăți.

De mal pioasele,
Îşi reazem oasele,
Cântând icoasele
În pietăți.

În largul mărilor,
Se-nchină zărilor
Și depărtărilor
Pustietăți.

Trecând ca vântul,
Purtându-mi cântul
Peste Pământul,
Serenităţii.

În țărm, cuvintele
‘şi-ngroapă sfintele,
Adânc mormintele
Umanităţii.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Camelia Corina Boț

Stella cadente

Ti ho visto in un
angolo di cielo frastagliato,
con il fuso di ricordi fra le mani,
filavi tutti quei momenti
aggrappati alle tue trecce grigie.

Le lacrime invisibili e amare,
annodate al lungo filo della vita,
intracciate in una corona,
baciavano i tuoi occhi
di regina senza il suo diadema.

La tua voce cristallina,
risuonava con grazia
e raccoglieva le stelle
in un mazzo di fiori d’oro,
il vento li ricamava nel
tuo strascico sorretto dagli angeli.

Eri una stella cadente
scivolavi verso di me
in una scintilla abbagliante,
ti ho presa tra i miei capelli,
sarai la mia quida di notte
e il mio raggio di sole di giorno.

Stea căzătoare

Te-am zărit într-un
colț de cer zdrențuit,
cu fuiorul
amintirilor în mână,
torceai clipele
agățate de pletele-ți
cărunte.

Iar lacrimile amare
și mărunte,
înodate-n firul
lung al vieții,
așezate-n cunună,
îți sărutau privirea
de regină fără
a sa diademă.

Glasul tău cristalin,
răsuna grațios
și-aduna stelele
într-un mânunchi de flori
aurii, iar vântul ți le
broda în trena ta
purtată de îngeri.

Erai o stea căzătoare
ce-alunecai spre mine
pe-o scânteie
fermecătoare,
mi te-am prins în
păr să-mi fii călăuză-n
noapte
iar ziua rază de soare.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Rîpă Paul Andrei

Porumbelul păcii
Paul Ripa Andrei
(Poezia zilei, 11ianuarie 2024)

Dorința de libertate, de zbor, de pace a existat și va exista mereu în sufletul și în gândurile noastre. Parcă tu, copil fiind, când descoperi înțelesul și importanță vieții ți-ai dori, asemenea unui porumbel, cu vise albe și curate, să evadezi cu forță, precum lava unui vulcan în timpul erupției acestuia, în spațiul liber în care nimeni nu-ți poate limita nici gândurile, nici zborul, nici visurile, în care nimeni nu te poate ajunge pentru a-ți zdrobi aripile îndrăznelii și în care nici „suferința” și nici „speranța ștearsă” nu își vor afla locul.
Puterea dragostei este mult mai mare decât gândurile negre ale oamenilor cu suflet negru și prin această putere a iubirii vei deveni acel simbol al păcii, bucurând întreg pământul. Astfel, sufletul tău va cânta acel cântec al izbânzii și vei simți cum „reflexia porumbelului alb/ Se-ndreaptă către sufletul” tău, „rămânând pentru totdeauna acolo.” Speranța este cea care ne oferă zborul, credința, iubirea și binele permanent.
          Florentina Savu

Porumbelul păcii

Așez ochii
pe vârfurile picioarelor.
Se deschide un gol,
prin care țâșnesc
precum magma unui vulcan:
suferința,
speranța ștearsă,
acel mâine care nu va veni niciodată.
Deodată
aripile frânte ale visurilor mele
coboară din cer plutind,
formând un porumbel alb,
simbol al păcii.
Pământul
începe să se bucure,
pătrunzând natura
cu cântecul ei.
Încet, încet
vidul începe să se umple,
în ochii mei
reflexia porumbelului alb.
Se-ndreaptă către sufletul meu
rămânând pentru totdeauna acolo.

Paul Andrei Rîpă

Redactor: Florentina Savu

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Radu

LUMEA NOUĂ
Georgeta Radu

Lumea nouă se-nvechește înainte de-a se naște.
Aparențele-i „mărețe” nu pot fi deloc salvate.
Se cufundă-n indolență, roabă-a patimilor-moaște,
pe vecie tatuate în păcate conservate.

Lumea nouă își ascunde fricile-n bravade goale.
Când o-nfruntă Adevărul, grabnic vrea să-l ocolească,
inventează noi derute, consfințite-n protocoale,
încercând, cu disperare, revolte să potolească.

Lumea nouă nu suportă ce e bun din lumea veche,
(-aer pur, apă curată, sănătate sufletească,
rugăciune spusă-n șoaptă, scrisă în Cartea străveche-)
vrând să spulbere credința, răul doar să răspândească.

Lumea nouă-i simulare de sfârșit de lume veche,
falsul ce se străduiește-a imita originalul,
ca-ntr-o piesă muzicală, cântată „după ureche”,
interpretul „urecheat”, mai afon decât măgarul.

Noi, cei vechi din lumea nouă, ne-ntrebăm unii pe alții
ce se-ntâmplă de nu știm să ne „acordăm” la vreme,
intrăm (încă) în biserici, când slujesc la strană psalții
și rugăm, în ascultare, Duhul Sfânt să ne rezeme.

Lumea nouă nu dorește decât să tooot cotropească…
Lucifer își pune-amprenta peste tot, pozând în zeu.
Discipolii-l osanează, dispuși prețul să-i plătească,
uitând toți că peste toate e stăpân doar Dumnezeu.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marilena Răghinaru

Luna lui Gerar

Înc-un an pieri în umbra ceasului tot mai bătrân,
Dispărut-au veselia și magia de Crăciun,
Meteorologii, sumbru, geruri mari vestesc de zor
De te-ntrebi cu disperare, privind la televizor:

Troienite avalanșe, prăvălite peste munți,
Ploi de gheață și ninsoare vei putea să le înfrunți?
Hotărât, Gerar, atroce, tot în jur a înghețat
Iar pe Undrea, blând și darnic, nemilos l-a alungat.

Neaua farmec nu mai are și nici nu mai e iubită
Așternută-n straturi groase și de Crivăț viscolită.
Oamenii-s pitiți prin case și domnește-n fiecare
Un dor aprig de căldură și-o tristețe-apăsătoare

Pentru anul ce s-a dus, pentru-a lor îmbătrânire,
Pentru clipele apuse, pentru-a timpului gonire.
Soarele, ce-n miezul verii cu nesaț era hulit,
Ca o binecuvântare e de toți acum dorit.

Dar el doar privește rece, cu un zâmbet decadent,
Iar, de-i implorat s-apară, dă un vag răspuns: Absent!
Ești mâhnit precum natura când e Luna lui Gerar,
Cea mai grea și cea mai rece din întregul calendar,

Dar, de știi, cu optimism, a visa, a aștepta,
Vei aduce în curând Primăvara-n viața ta!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sorescu

Încotro…

Soldaţi de plumb pe cer aleargă
Şi-aruncă suliţe de apă
Peste o lume ce buimacă,
Îşi duce sufletul pe targă.

Muşcaţi de suferinţe grele,
Părem roboţi intraţi în transă,
Când răul arde ca o ansă,
Schimbând sinapsele-ntre ele.

Spre inimă sunt circuite
De ego scurtcircuitate,
Iar minţile sunt conectate
Doar la conştiinţe ruginite.

Şi-n lumea asta nelumească,
Cu toţii plângem doar în gând,
Iar la paradă rând pe rând,
Ieşim cu zâmbetul de mască.

Văd şerpi ce înnegresc zenitul,
Pe cer s-a înteţit furtuna,
Soldaţii plumburii-şi dau mâna,
Iar omenia-şi dă sfârşitul.

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Tunsoiu

Gânduri

Gânduri înghețate bat la poarta iernii…
Vor să evadeze printre crăpături,
Aleargă adesea prin ninsori cu renii,
Sau cântă la flaut, psalmii din scripturi!

Unele frumoase se prefac în fluturi
Ce-și îmbracă -n grabă fabulos veșmânt,
Între îndrăgostiți ei aprind săruturi…
Și împletesc iubirea sacră pe pământ!

Gândurile rele sufletele mușcă,
Sunt precum o boală, mințile sucesc…
Ne fac prizonieri în propria cușcă,
Fulgere aruncă, oameni dragi rănesc!

Stă-n puterea noastră s-aducem lumină,
Să lăsăm să crească gândul sănătos…
Ascultăm în taină vocea din surdină,
Ș-alungăm cu-n zâmbet, gândul de prisos!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Georgeta Rada

TRECEAM PE LÂNGĂ NUNTA DE ARGINT

A început să-ți semene iubirea,
nu știu de este ea sau de ești tu,
cred c-am ratat aseară întâlnirea,
părea să fie doar un rendez-vous,

Dar tu mi-ai așezat pe noptieră
poemele lunatice cu noi,
dansând un menuet din altă eră,
când reveransul se-mpărțea la doi.

Le-am urmărit uimită, reverența
și am întins, sfios, un evantai
unei duduci care-a pierdut cadența
și a roșit când, tandru o priveai.

Au mai dansat apoi, perechi, tangoul,
zarazele cu craii lor de pică,
dar ai aprins țigara și… platoul
s-a luminat, de parcă le-a fost frică.

Turnaseră o scenă de film mut;
Regizorul ceruse un absint,
Voia să se reia. ,,De la-nceput!”
Și-a decupat doar nunta de argint.

Când s-au trezit frumoșii mei lunatici,
Erau într-un album pe-o etajeră,
Zâmbindu-și grațioși și enigmatici…
Un reverans în altă manieră.

Târziu, ai stins o ultimă țigară,
Sorbindu-ți picătura de absint
Și-ai pus pe fruntea nopții o tiară
Din recuzita nunții de argint.

Eu semănam cu ultima țigară
care ardea tăcut în scrumieră,
uitată lângă o cafea amară
c-un semn de carte pe o noptieră.

Director editorial: Camelia Corina Boț