Azi la cină avem oaspeți, vin la noi luceferii Și din cosmos, de departe, vin cometele, făclii. Și vin sori și luni-fecioare, magii vin din răsărit, Vin cu smirnă și tămâie, iată-i, doar ce au sosit
Ieslei să i se închine, Pruncului ce doarme-n ea, La picioare îi pun aur, peste trup pânze de nea, Venerând făptura mică, Dumnezeul întrupat. Nici o casă-n satu-acela nu avu de dat un pat,
Unde Pruncul să se nască. Numai boii l-au primit, Numai cerul de deasupra, cer din care a venit, I-a fost adăpost și casă, L-a ținut duios la piept. Prunc Celest, te rog, hai, vino, ‘n ieslea inimii te-aștept!
Este noaptea cea mai sfântă, este noaptea de Crăciun, Cântă-n câmp păstorii odă Mielului cel Sfânt și Bun, Cântă la fereastra noastră un colind, cu glasuri mici, Cu năsucuri înghețate, ia, o ceată de pitici.
De n-ar fi întuneric, n-aș ști ce e lumina fără copilărie aș fi un simplu nume, de n-ar fi suferința n-aș ști ce-i fericirea dar dacă n-aș iubi aș fi singur pe lume.
Constructorii de ceasuri nu-s obsedați de timp și nu cunosc vreun medic total imun la boală, un preot mă ascultă dar nu e Dumnezeu de n-aș avea dorințe aș fi o minte goală.
De n-aș avea credință nu aș avea speranțe de n-aș avea o umbră aș fi nemuritor dar gândul că exist mă face conștient iar darul de-a mă naște mă face muritor.
(Poezia zilei, 26 decembrie 2023) Poate toți oamenii au șanse egale în viață însă câți știu să profite de această șansă? Au șanse egale și la viață dar și la moarte, numai că unii duc o viață de prinți și de regi, alții o viață în sărăcie și mizerie, unii mor în lux și alții, vai și-amar! Dar ce mai contează avuția când toți mor, când nimeni nu este scutit de moarte? Drama este că mor nu în ordinea nașterii, ci pe sărite și aici intră și copii, și tineret, și adulți înainte de a atinge bătrânețea. Destinul fiecăruia este probabil scris în cer și nimeni niciodată nu a putut schimba destinul, fiindcă el s a clădit „pe al clipei pas/ Cu suflete de dragoste prea pline/ Sau ca o inimă prea slabă-n glas” Fiecare suflet înălțat la cer se transformă într-o stea căzătoare iar oamenii încep să spere într-o viață dincolo de viață, în viața eternă, în iertarea de păcate, „în credințe despletite de nevoi”. Ei vor fi astfel pregătiți pentru clipa desprinderii de terestru, pentru acea clipă când vor fi strigați de un înger și vor trebui să-i răspundă și să-l urmeze. Cu toată povara lor de păcate vor merge, știind că toate le vor fi iertate fiindcă Iisus Hristos i-a iubit pe ei, cum a iubit întreaga lume și s-a sacrificat de dragul tuturor, murind în chinuri pe Golgota și înviind apoi pentru a le fi mesager de iubire în veci de veci. Florentina Savu
Șansa vieții Manuela Cerasela Jerlăianu
O ! Cât de egală este șansa vieții! Cum omul moare simplu muritor, Așa cum mor și prinții și poeții; La fel se-ntâmplă-n moartea tuturor.
E viața prinsă-n libere destine Să se clădească pe al clipei pas Cu suflete de dragoste prea pline Sau ca o inimă prea slabă-n glas.
Un infinit de stele căzătoare În primăvara prinsă în apus Arde-n cuvinte ca o luminare De dor eternele ca valul dus.
Speranțele pe mantii negândite Cresc inimile prinse printre ploi Ca omul liber pe nestăvilite Credințe despletite de nevoi.
Răvașul se deschide ca un fulger Și omul se trezește bâjbâind Că într-o zi este strigat de-un înger Și îi răspunde, vorba, bâlbâind.
Bietul de el e prins pe jumătate În ale vieții lor alambicări Cum poartă el povara de păcate Pierdut în ale tristei repetări.
Izvorul cântă dintr-un șes când munții se închină La ceru-n frunți de nori cules, Lumină albă, lină. Din foșnet dulce de stejar, mai cade câte-o pânză Pe tâmpla unui vechi altar, de-ngălbenită frunză.
La ieslea cu surâs divin, un cor de îngeri cântă; Crăciun cu sufletul hain, în mâini povești frământă. Cu ochi de plânsul cristalin, al împlinirii sfinte, Maria frânge în suspin durerea de părinte.
-Marie, prunc neprihănit în tine e născutul, Cu ochi de cerul înflorit și glasul, absolutul! -Marie,-n sâni izvoare-ți curg și Fiul tău le-adună În trupul crud de demiurg și-n palmele de tină!
Când magii Fiul ți-au văzut, cu toți se închinară; Și s-au mirat, și au crezut, și imnuri îi cântară. Isus, născut în trup de om, cu Dumnezeu ființă Culege roadele din pom, când fapta-i o căință.
” MESTECENI ARD ASEMENEA UNOR LUMÂNĂRI ALBE ÎN ENORMA CATEDRALĂ A PADURILOR „( Geo Bogza)
„”În launtrul meu e o pădure de mesteceni o mare de alb, pe care nimeni nu o revendică dimineața aud răsăritul spunând rugăciunea zilei la amiază soarele lăcrimează tăcut e multă durere în ruga luminii undeva între umbrele de mesteceni sunt eu un suflet cu bilet doar dus inspre seară umbrele se subțiază subit și mestecenii se culcă in beznă atât de trist îmi aduc aminte de cel care nu mai sunt.” ( Teodor Dume , ” Pădurea de alb”)
Nicolae TOMA Poemul a apărut în limba sârbă în cartea „NEISPUNJENOST ME BOLI” la Editura „Tibiscus” din Uzdin, Serbia, 2022. În limba română și în limba sârbă. Traducere poetul Vasile Barbu.
Dragostea adevărată
Dragostea adevărată o întâlnești O singură dată în viață Se hrănește cu toate iubirile din vis Se umflă ca un aluat de pâine Și plesnește mirosind A inimă arsă
Prava ljubav
Pravu ćeš ljubav samo jednom u životu sresti. Hrani se svim tvojim dosanjanim ljubavima. Kao testo se povećava i razbija se u mirisu užarenog srca.
