Timpul meu e un autovehicul cu motor pe lacrimi din când în când îi verific vâscozitatea între degete precum nisipul gâtul clepsidrei ca să-mi pot căra umbra uneori trecem unul prin celălalt până la dizolvare lichidul nu are vâscozitatea zilei și nu permite nicio trecere înspre mâine
știu doar că ultima picătură îmi va contura chipul pe nisipul dinspre răsărit
Invită-mă în templul Zeiței de Cleștar Să retrăiesc povestea din nopțile bizare În care hoinăream nebuni prin calendare… Te-aștept doar cu un zâmbet și-o floare-n buzunar.
Invită-mă apoi pe crestele-nghețate, Cu troica să gonim prin albele troiene, Șoptește-mi la ureche povești norvegiene, Zidește-mi din omături angelice palate!
Invită-mă pe Lună și spune-mi, dacă vrei, C-am devenit regina seraficilor aștri, Seduși de puritatea safirilor albaștri, Că mii de constelații brăzdează ochii mei!
Invită-mă la vals și spune-mi că mă placi, C-ai vrea etern prin viață cu mine să plutești, Aștept încrezătoare cuvântul să-l rostești… Invită-mă oriunde și spune-mi… Dar tu taci…
* E linişte în ziduri , în pietre, tac ninsori Şi aerul ne doare de-atâtea nopţi deşarte Iar ochii tăi de frunze sunt răscoliţi de nori Când pagina uitării e ruptă dintr-o carte
Şi timpul trece parcă vagabondând pe drum Cu dinţi flămânzi ne-aşteaptă o toamnă nelumească Ecouri de adio , eşarfe lungi de fum Se frâng într-o beţie cu gust de vin şi iască
Tu pleci frumos când struguri se-nvineţesc pe culmi Iar burgul de aramă se pierde-n amintire Şi cauţi prin trecuturi , cel mai frumos nebun Când cearcăne de ceaţă te mistuie-n neştire…
Visa grădina mea, o ploaie fermecată, Spre cer țipa tot viul ce fremăta în ea, Primit-a o urgie din bombe preparată, Chimie de război și de otrăvuri grea.
Grădina mea cuminte, vrea să-și ascundă sânii, Pe ea să n-o păteze venin din lut lumesc, Astăzi, păștem ca mieii secata iarb-a stânii Căci ce-i pășune verde lupi ageri o feresc!
Plâng îngerii pe frunza atinsă de otravă, Batiste țin pe ochi mulți truditori smeriți, Un fulger toți doresc, să măture din pleavă, O lume nouă-ar vrea, doar cu cezari cinstiți!
Sfârșesc sub stropi de-otravă toți fluturii nădejdii, Cămașa trudei-i azi clătită-n râu de lacrimi, Jaful de averi stârnește nori negrii primejdii, Dă, Doamne pe stăpâni, pedeapsă pentru patimi.
Sau fă-i din nou copii, ingenui să se-nchine La-nvățături străbune și dragostei de semeni, Să le-nflorească-n suflet aripi din zări senine, Balanța, trandafirul, în ei să le îngemeni!
Sub bolți de brațe-ntinse pe drumul luminării Coboară-le în joc, păpușa-nțelepciunii, Să râdă dă-mi grădină, sub nori curați ai zării, Prin zâmbet de copil, dă foc mereu minciunii!