Zbor spre înălțimi

Doamne dacă mă iubești

Doamne dacă mă iubești ,și Te doare-al meu suspin,
Aruncă-mi din Sfânta-Ți palmă,niscaiva stropi de senin
Să-i zidesc pe tâmpla zării, din care astăzi se-adapă
Nămeți de-ntuneric crud, ce cu sete zorii-ngroapă

Să-i așez pe vârf de munte, unde-și au credința brazii
Când izvoarele se ceartă, să-mi lumineze obrajii
Printre ramurile verzi, să străbată cu dor iute
Șerpuind până la Cer,,din Senin aprinsă punte

Doamne dacă mă iubești, și Te doare al meu vis,
Picură-mi raze pe geană și scântei de Răsărit
Cerne-mi peste-ntreg cuprinsul, stropi de Soare și Lumină
Să-i sădesc pe câmpul zării, și să prindă rădăcină!

Petronela Mocanu

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Colinda se aude rar
Autor: Andreea Văduva

Colinda din strămoși,
Se-aude rar prin sate,
Puțini sunt bucuroși,
Având porți ferecate,
Uitănd de „Leru-i ler!”,
Și de Nașterea Sfântă,
Cu chei, lacăt de fier,
Tradiția înspăimântă.
Colinda din străbuni,
„Jelește” prin cătune,
Și-n sobă doi cărbuni,
Ard de parc-ar spune,
Povești… de-odinioară,
Cu cei „duși” în alt loc,
Cu lemn la subțioară,
În Cer s-aprindă foc.
Colinda din bătrâni,
Nu prea are urmași,
Căci mulți dintre români,
Plecat-au la oraș…
Iar pruncii lor nu știu,
De datina străveche,
De joaca până târziu,
De cireașa „la ureche”…

Scrisă în 2019,reeditată astăzi, 20.12.2022.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Artificii

Artificii sonore sparg
ceru-n fâșii,
Luna bălaie ar vrea să se-ascundă.
A nopții maestră de ceremonii
În așchii de foc veșmântu-și inundă.

Parcă s-a rupt o bucată din ea.
Cum s-o lipesc să nu se cunoască?
Ar fi de-ajuns o sclipire de stea,
Rănile arse să-și învelească.

Parc-aș mai vrea să o am felinar
Atunci când cerul va pleca la culcare,
Nu vreau să mai bat în zadar din amnar,
Pentr-o scânteie să-i rămân datoare.

Dar uite-o! Străluce ca un glob de cristal!
E veselă și pare că nimic n-o doboară.
Își poartă semeață ținuta de bal
Și-așa va rămâne și mâine seară.

Fumegă cerul într-un cor
zgomotos,
Stele năuce în eter se destramă.
Regina lună, pășind maiestuos,
Îngăduie nopții să mai treacă o vamă.

Versuri și pictură Liliana Răcătău
1 ianuarie 2023

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Dans lent
Lidia Stan

Se zdrențuiește-n piatră
Cărarea către vis
Și zboară fluturi roșii
Pierduți prin paradis

Suspină lung ,o umbră ,
În temelii zidit
Inelul sorții plânge
Pe cel ce-a fost iubit

Ieri nopții i-am cusut
Hlamidă de argint
Și am turnat otravă
În cupa cu absint

Ne cheamă surd sămânța
Din ancestralul lut
Toți diavolii și sfinții
Absintul l-au băut

Și-n visul orb de piatră
Rănit de ochii goi
Cu tălpile pe gheață
Dansăm lent amândoi

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Știam că vii

Te-am auzit cum scrijeleai în ușă,
ca o dojană târzie; știam că vii,
dar gândul mi-era stins,
emoția-vlăguită.
Aveam ochii încremeniți într-un sloi,
cu trepte înspre suflet, știam că vii,
da, da, știam.
Din mine se lungea o umbră
în tăcerea pașilor firavi,
peste cuvântul sfânt.
Te-am găsit așteptând de o viață
mărturisirea sinelui de după ușa păcatului.
Peste împreunarea rugăciunii
alunecă ispitiri de veșnicii
și nu mai știu unde sunt.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

LA COLOMBA DI PACE

Poso gli occhi
sulla punta dei miei piedi.
Si apre il vuoto,
nel quale rimbombano,
come magma in un vulcano,
la sofferenza,
la speranza sbiadita,
quel domani che
non arriverà mai.
Ad un tratto scendono
dal cielo
fluttuando
le ali spezzate
dei miei sogni,
formano
una colomba bianca,
simbolo di pace.
La terra
comincia a gioire,
pervade la natura
con il suo canto.
Pian piano
il vuoto
inizia a colmarsi,
nei miei occhi
il riflesso della bianca colomba.
Va verso la mia anima
e vi resta per sempre.

Porumbelul păcii

Așez ochii
pe vârfurile picioarelor.
Se deschide un gol,
prin care țâșnesc
precum magma într-un vulcan:
suferința,
speranța ștearsă,
acel mâine care nu va veni niciodată.
Deodată
aripile frânte ale visurilor mele
coboară din cer plutind,
formând un porumbel alb,
simbol al păcii.
Pământul
începe să se bucure,
pătrunde natura
cu cântecul ei.
Încet, încet
vidul începe să se umple,
în ochii mei
reflexia porumbelului alb.
Se-ndreaptă către sufletul meu
rămânând pentru totdeauna acolo.

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Gândul bun

Ești om pe pământ și viața-i o cale,
Cu soare, cu nori, cu bine și rău.
Pe care pășești cu visele tale,
Pe care-o-mblânzești cu sufletul tău!

Când soarele-i dus, să cerni printre fapte,
Ce-a fost cu folos și cât ai greșit;
Din ziua de azi fă-ți pat peste noapte
Și vezi dacă poți să dormi liniștit.

Nu da nici o zi ușor la o parte,
O clipă măcar nu poți retrăi!
Trezește-te-n zori, privește departe,
Destinului tău, zugrav ca să-i fii.

Îmbracă-l în flori și-n zâmbete calde
Și mângâie frunți plecate de greu.
Fii tu un erou al bunelor fapte!
Așa vei găsi lumină mereu.

Când dai, să nu ai vreun gând a mai cere,
Împarte cu drag oricui și oricând;
Așa vei găsi atâta avere,
Să-ți fie de-ajuns cât ești pe pământ!

De-ai ține în mâini averile toate,
Armate să ai și rege să fii,
Ești gol și desculț când ceasul îți bate,
Și-n suflet găsești, de-ai strâns, bogății!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

AD INFINITUM…
Versuri: Carpe Diem

E toamnă-n amurg…rătăcesc pe poteci
amorțite-n tăcere de iarnă
și plouă-n cuvânt peste frunzele reci…
Doar zăpada mai poate să cearnă
alb pe-ntregul pământ obosit de culori
risipite-n tablouri abstracte,
ce-au pictat într-un ritm nefiresc, uneori,
vagi sclipiri printre umbre deșarte…
Îmi e viscol și-i ger peste sufletu-mi frânt
și mi-e neauzită chemarea
să-mi fii Cer necuprins și nu rece pământ…
…Nu găsesc nicăieri îndurarea
și-mi ninge cumplit și mi-e viscol și-i ger…
Unde ești când nu-mi ești alinare?…
E pământul pustiu de când nu-mi mai ești Cer,
și-s doar umbra ce-și caută culoarea…

Redactor: Relu Popescu (Viorel Poenaru)

Redactor șef: Camelia Boț

Oprește-mi și-ți voi opri!…

Opreşte-mi, dintr-o toamnă, o privire,
Înrouratul cer fă-l sărbătoare
Și cere iernii tale-o păsuire,
Mă păstorește cu Sâmbăta Mare!

Îți voi opri, din pâine, jumătate,
Amiaza amânată în păstură,
Peste suspinul florilor călcate,
Un colț de rai, la noi, în bătătură.

Întinde mâna, lacrima mi-o prinde,
Povestea frunzei arămeşte-o seara,
Din coama codrilor, pradă-mi colinde,
Când cetina își tremură vioara!

Îți prind argintul lunii la manșete
Și mai fumez o clipă-ntr-o ţigară,
Cosița timpului, colb de regrete,
O drămuiesc, pe Steaua mea Polară.

Oprește-mi din păcate, doar minutul
Ce-a semănat speranță și nu vină!
Îți voi opri sfârșitul și-nceputul
Și mori de vânt, la care dor se-nchină!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Cartea vieţii

Din oceanul de-ncercãri
Din trãiri şi din imagini,
Vor rãmâne însemnãri
Adunate-n mii de pagini.

Iar din zâmbete-aşezate
Peste lacrimile scurse,
Capitole terminate
Din clipe ce sunt apuse.

Fapte, replici şi suspine,
Amintiri frumoase, triste,
De-a fost rãu sau de-a fost bine,
Nu au cum sã nu existe.

Şi momente de rãscruce
Care ne-au marcat în timpuri,
Multe vin, viaţa se duce,
Anotimp peste-anotimpuri.

Este cartea vieţii noastre
Fiecare cum şi-o scrie,
Cu alegeri bune, proaste,
Doar în vis sau pe hârtie.

Este cartea ce rãmâne
(Fiecare om o are),
Rãsfoitã azi şi mâine,
Ca o piatrã de-ncercare.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț