Cristiana Copia

Am întrebat uimirea de ce mărește ochii și naște îndoiala? Atrage bănuiala că privirea zaharisește mirarea când inima înfioară plângând lăcrămioara.
(Cristina Copia)

Într-o zi, Tatăl soarelui, Lumina luminii, S-a gândit să nu-și trezească fiul ce-și căuta somnul, obosit de atâtea împrăștieri în cele patru zări. Tocmai trebuia să răsară în Antarctica; un an zăpada a fost neagră, iar umbra a adormit pe sprânceana unui albatros.
(Cristina Copia)

Purgatoriul corbului
          de Cristina Copia

Îngerul morții, o formă diformă, n-are aripă. Rămas fără umbră și torță cu flacără stinsă, cu ultimă suflare curmă primejdiosul „amenință”. Săgeata din mână îi cade-n ceasul răsăritului din altă clepsidră. Din onomastica-i pierită, perechi de vieți se tot ridică.
Un corb străvechi s-a oprit pe marginea spasmului. Cu o foșnire liniștită cheamă un ecou. Își amintește de Noe. Nu se aude nimic de dincolo de zid. Nimeni nu  stă între fâșii desfăcute. Nimeni nu intră, nimeni nu iese pe poarta dintre despărțiri. Doar un stol de porumbei inundă piața lumii cu lumina de pe tărâmul înalt. Corbul, îndoliat, cere luminii mântuire și aripi albe.

  • Se rotesc veșnicii
              de Cristina Copia 

În cimitirul fără porți, privind să privească și să nu vadă, moartea se plimbă nestingherită pe alei ce au absorbit neputința fără trup ce s-a revărsat în noaptea albă de la facerea lumii.
În cimitirul fără porți, auzind să audă și să nu înțeleagă, moartea așteaptă coacerea merelor negre despletindu-și părul până la capătul pământului împânzit cu aroma mușcăturii, risipind nonsecunde de la facerea lumii.
În cimitirul fără porți, moartea s-a așezat pe o marmură rece privind toate tăcerile răstignite, desfăcute în pământ. Din mijlocul pietrei se aude plânsetul nenăscutului. Moartea, speriată, cade în viață. Atinge cu gândul pământul privind să privească și să vadă, și auzind să audă și să înțeleagă să revină în mere necoapte.

** moartea-încetarea vieții

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tănase Costina

Străjer al gândurilor întomnate

Ca un străjer, păzesc o înserare,
Ochii se agață de-un apus de soare,
Privesc cu-nfrigurare orizontul,
Văd soarele care își face rondul
Și cum în poala apei se ascunde,
Roșind de-îmbrățișarea unei unde.

Mulți pescăruși brăzdează înserarea,
Le-aud din ‘nalt, în țipete, chemarea,
Se prind în cârd, să nu se rătăcească
Și zboară peste marea verde-albastră,
Spre cuibul lor, pe stânci sau prin copaci,
Prinzând-se în horă cu iele, vârcolaci.

Încet, încet, mă pierd în întuneric,
Mă-mbrățișează noaptea blând, eteric,
Cu vântul prins în poala-i înstelată
De gânduri, doruri, viață întomnată.
Și mă vrăjește cu o muzică divină
La care chiar și luna se înclină.

Rămân cu ochii ațintiți în noapte,
Străjer însingurat al propriilor șoapte.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Marian Florentin Ursu

PLOAIE DE TOAMNĂ

Parc-ale mele-s pustiile câmpuri
Şi ploile toate şi vechiul frunziş
Când fiara tristeţii răzbate prin simţuri,
Ecouri de bronz cad pe acoperiş

Ia-mi umbra de mână şi pleacă, femeie,
Păşi-vom desculţi pe-un tărâm nevăzut
Şi păsări de foc vor veni să încheie
Destinul născut dintr-un singur sărut

Tu lasă-te pradă doar gurii mele
Şi sânii tăi pradă mâinilor reci,
În ochi tu porţi bolta senină de stele
Eu port  doar o ploaie nebună când pleci

Prin nourii negri doar gândul pătrunde
Iar păsări se frâng pe întinsele văi
Când  toamna aprinde  altare sub munte,
Toţi merii se culcă pe umerii tăi.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Adrian Vasile Iftime

Revista electronică

Nămeții azi mă năpădesc pe tâmple
Și bate toaca iernii peste trupul meu,
Cad prin altare rugile cărunte,
În inimi tot mai singur este Dumnezeu.
Mi-e tot mai greu să merg pe drumul crucii,
Și untdelemnul candelei se varsă-n mine
Noi alergăm prin lume ca năucii
Și nu vedem cum pier prin calendar destine.
La ceasul serii plâng timid vecernii
Și ingerii vorbesc din ce in ce mai rar,
Mă simt ca un soldat chemat in toiul iernii,
Să lupte iar cu moartea la hotar.
La mine-n suflet pârtia e gata,
Iar tu ești întâmplarea noastră sfântă,
Prin vene fac cărare cu lopata,
Iubirilor ce pier in noi și nu cuvântă.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Manuela Cerasela Jerlăianu

În clipa tăcerii m-ascund
Manuela Cerasela Jerlăianu
(Poezia zilei, 6 decembrie 2023)

Sunt oameni nevoiți să se ascundă în clipe de tăcere, când iubirea însăși este învăluită în tăcere, în „vise de jar” încât parcă este furtună și în altar, și în păduri, și în cer, și pe geamul întunecat, dar acele furtuni sunt toate consumate tot în tăcere pentru că și tăcerea este o furtună. Somnul este tot mai agitat. Unde sunt visele nopții, oare? În acel somn care nu vrea să vina, în stelele care strălucesc pe cer ori în norii care se plimbă nepăsători la insomniile tale? Sau poate în parfumul pe care noaptea îl împrăștie prin aer, adâncind tăcerea?
Sufletul este cuprins de emoții, de fiori nebănuiți, vântul își începe simfonia dar în aceeași absolută tăcere.Te simți bolnav de această tăcere și te pomenești în zori obosit, „În cântecul zilei atât de perfid”.       Iubirea rămâne un vis frumos care colindă prin acel suflet însingurat și închis ca într o cușcă într-o tăcere absolută, admirând de la fereastră noaptea, norii, stelele, sorbind parfumul florilor împrăștiat de vânt. Tăcerea aceea poate doare, din moment ce-ți trezește dorința de a-ți scoate din inimă toate visurile, toate dorințele. Poate ai vrea ca această tăcere „să iasă din armă”, să explodeze în noapte și să potolească acea „sete de dor” dar parcă nu îndrăznești…   Oare, pomul răbdării este atât de ramificat încât să cuprindă toate frământările unui suflet?Indiferent ce-ai face, oriunde te-ai afla, înăuntru sau afară, te gândești că pentru această tăcere poate ai și tu o vină cât de mică, iar sufletul îți cântă precum un nai, un flaut, o chitară, prins parcă în „orchestra vieții”. Orice ai face, oricât ai vrea să-ți împrăștii gândurile, să scapi de ele, El stă în dorul tău iar tu te ascunzi pentru că îți simți toate clipele pierdute: „Din vorba ascunsă îți scutur cuvântul/ Și-n clipa tăcerii, cuminte m-ascund”.Vorbe ascunse, tăcere, suferință interioară, natura martoră la tot acest zbucium al tăcerii! Ce frumos ar fi să nu mai fim nevoiți să ne cufundăm în tăceri, ce frumos ar fi să nu  mai privim la iubire ca la ceva greu de atins, ce frumos ar fi ca săgețile lui Cupidon să vină din aceste tăceri și să ne copleșească pe toți, ce bine ar fi ca lumina și iubirea să pășească mâna în mână și zgomotele din jur, sunetele să împrăștie tăcerea, să răsară cuvântul, ramură înflorită, în fiecare suflet, în fiecare destin!     Felicitări, Manuela Cerasela  Jerlăianu, pentru un poem plin de trăiri, care generează emoție, empatie, sentimente umane!
         Florentina Savu

În clipa tăcerii m-ascund

Pământul se zbate și ploaia dansează
Pe clipe absurde și vise de jar
Și-n liniștea serii iubirea valsează
De plânge întruna un sfânt în altar.

Pădurile toate se leagănă-n ramuri
Și norii vuiesc pe arcane de timp
Când umbre străine și vise la geamuri
Risipă rămân pe al vieții răstimp.

Acolo un suflet insistă să doarmă
Pe visele nopții, pe stele și nori
Și lasă tăcerea să iasă din armă
Cu noaptea ce vine, mireasmă de flori.

Îndată privirea sărută fiorii
Pe mână, pe frunte, pe stelele lor
Și vântul ce bate cu apele morii
Rămâne să cânte a sete de dor.

Bolnav de tăcere, bolnav de mirări
Mai arde și azi din soare un vid
Și stelele nopții se sting pe cărări
În cântecul zilei atât de perfid.

Iubirea e visul ce crește pe ramuri
În pomul răbdării cu slove, cu tot
Și-n mii de dorințe ce-așteaptă la geamuri
Din inima firii să pot să te scot.

Rămasă pe-afară de vină mă caut
Și cânt cu orchestra vieții la nai,
M-așez pe chitară când suflu în flaut,
Dar tu prins de vise în doruri îmi stai.

Pe ramura nopții se zbate pământul,
Pe clipa pierdută eu vin alergând,
Din vorba ascunsă îți scutur cuvântul
Și-n clipa tăcerii, cuminte m-ascund.

Manuela Cerasela Jerlăianu

Redactor: Florentina Savu

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

George Ceaușu

DĂ-MI VOIE…

Dă-mi voie să-ți fac un masaj
Cu degete-nmuiate-n lapte
Și părul să ți-l pieptăn paj
Să intri proaspătă în noapte.

Dă-mi ochii să ți-i rimelez
C-un praf de stele de pe boltă
Și gura să ți-o modelez
C-o sărutare dezinvoltă.

Dă-mi mijlocul să ți-l cuprind
Cu brațele mele vânjoase,
Când stelele pe cer se-aprind
Și luna ne ține… de șase!

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Mihaela Vaida

Noiembrie

În gara pustie e toamnă
albastrul absent mă condamnă,
prin ploaia uitată de-o oră
apusul încinge o horă.

În gara pustie e cânt
Și frigul m-apasă-n pământ.
Și arbori dansează pe șine,
de lacrimi sunt frunzele pline.
Doi nori le-adună suspinul,
sărutul le-aduce seninul.
Neliniști tot pleacă și vin
în dansul acesta străin…

Când luna se-ntoarce în noapte
și frunza se zbate spre moarte,
speranța se prinde cuminte
de-un ochi desfrunzit de cuvinte!

Director editorial: Camelia Corina Boț

Luminița Trăistariu

Mărețe umbre

Din bolta înstelată privesc mărețe umbre,
Cum marea lor iubire se-neacă în durere,
Cum zilele se arată din ce în ce mai sumbre,
Mândria ce-au lăsat-o, în vremuri negre piere.

Bat clopotele-n dungă pe tâmpla țării mele
Chemând la liturghie românii adevărați,
Iar glasul lor puternic străbate printre stele
Pân’ la străbunii mei, acum cu sfinții frați.

Apoi coboară-n mine și vai ce rău mă doare!
Mă doare și cerneala ce curge pe hârtie,
Mă dor în piept ciulinii crescuți peste ogoare,
Mă doare Bărăganul cu inima pustie.

Privesc vestigii sacre,lăsate în ruine
Și simt cum mă străpunge durerea printre coaste,
PRIVIȚI MĂREȚE UMBRE, MiHAI, STEFAN, CORVINE!
Priviți la degradarea și chinul țării noastre!

Altarul se încovoaie sub nepăsarea rece,
În Prut se îneacă sarea din pleoapele uscate,
Las lacrimile lunii în mine să se înece,
Veniți mărețe umbre, salvați țara de moarte!

Redactor: Ionuț Pande

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Ion Sima Delagaleș

Prutul este încă frontieră!

Mă reculeg lângă o bornă de hotar,
hotar trasat de cei puternici în trecut,
îmi plimb privirea ca un șoim hoinar
peste colinele moldave, lângă Prut

și-mi spun mereu ca orice om rănit,
” Durerea într-o zi o să sfârșească !
De la Carpați la Nistru-n răsărit
noi vom întinde hora românească „.

Mă-ntâmpină un grănicer pe-un cal
și mă invită să mă-ndepărtez de Prut
și să privesc spre Nistru de pe deal
dacă mi-e dor de vechiul meu ținut.

Mă-ndepărtez tăcut purtând în gând
speranța unui vis ce-a prins să crească,
aud în spate-un grănicer plângând
păzind o graniță-nvechită, nefirească.

Acum am înțeles ! Sunt vinovat
că m-am apropiat prea mult de o himeră
deși am fost mereu avertizat
că Prutul este încă frontieră.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț

Nicoleta Lupu

E toamnă

Ascultă cum cântă, bezmetică toamna,
Plimbându-și arcușul prin frunze căzânde,
Prin fagi maiestoși își scutură marama
Cu brațele moi, de ploi mă cuprinde.

Punându-mi pe pleoape mantauă de brumă,
Îmi sursură-n pieptu-mi limpezi izvoare,
Prin codrii lăuntrici din cornu-i îmi sună
Că vântu-mi preschimbă, trăirea-n visare…

Îmi schimbă-n culoare de galben veșmântul,
E toamnă în suflet se-ntunecă zarea,
Nostalgic abisul, departe mi- e gândul
În foșnet de frunze se-așterne uitarea.

Mă leagănă codrul prin frunze amorțite,
Îmi mângâie fruntea pe umeri coboară,
Plimbându-mi durerea prin ploi încropite
Că frunza desprinsă începe să doară…

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Mihaela Vaida

Director editorial: Camelia Corina Boț