Zbor spre înălțimi

Frunzuliță cu dor greu

Bate vânt rece, de toamnă, peste satul din povești,
Frunza galbenă, căzută, se întreabă: unde ești?
Când era verde, pe ram, ți-a oferit umbră deasă
Astăzi, tremurând sub brumă-i poate de-un copil culeasă.

Își plânge cu lacrimi grele, viața scurtă, efemeră,
Zilele cu soare pline, tinerețea pasageră
În trenul cu amintiri, dintr-o vară-abia plecată
Și jelește-n rugăciuni, fericirea de-altădată.

Frunză galben-arămie, dorul tău îl iau cu mine
Și-l păstrez cu drag în suflet, cât puterile m-or ține,
Te-oi căta la primăvară, în copacul cel umbros
Și te-oi îmbrăca în zâmbet, dezmierdându-te duios.

Frunzuliță cu dor greu, din satul meu cu povești,
În toamna udă și rece, mă întreb: pe unde ești?
În covorul prins de brumă, sau aruncată de vânt?
Printre filele din carte, ori ascunsă sub pământ?

Taci, frunză și nu-mi răspunzi, stelele te-nveșmântează
Și alăturea de ele, gândurile îți veghează
Somnul peste anotimpuri, așteptând cu nerăbdare
Dimineața fermecată când vei renaște sub soare…
Printre lacrimi și-amintiri, viața asta-i scurtă, tare…!

Redactir: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

FEERIE…

Lângă trupul tău
angelic
doarme-o clipă-n
veșnicie,
peste chipul tău
feeric
luna nopțile
învie,
zborul tău suav,
nostalgic,
iar mă cheamă…
spre înalt
și m-adun,
din cerul
magic,
praf de stele,
spre înserat.

Te adun
iubire-n suflet,
infinită,
nopți de nopți,
gura mi-e
neodihnită,
când sărută
sânii copți,
noaptea bea
din călimară,
clipele de frenezie,
din condei
slovele zboară,
fluturi vii,
de poezie.

Pe sub storurile
trase
feerie…
umbra ta,
nu vor liniștea
să-mi lase
macii ce-ți aprind…
gura
și te scriu în vers,
iubire,
zbor, din visul
nebunesc,
te-am ales
o nemurire
în cuvântul
Te iubesc!

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Iubesc Limba Română

Iubesc această limbă minunată,
Primită-n dar de la străbunii mei!
Și atunci când rostesc „mamă” și „tată”,
Mă pârjolesc în frumusețea ei.

E grai curat din nesecat izvor,
Revărsat peste vatra cea străbună,
Ce-mbracă cuvintele în mult dor
Și-n străluciri de stele le adună.

În limba mea-am primit botezul vieții,
Pecetluit pe fruntea arzătoare,
În ea mă spală zorii dimineții,
Cu mirul picurat din mândra-i floare.

‘Mi-e răsăritul soarelui de vară,
Peste anii ce se duc spre apus!
Din ea se scurge dragostea de țară
Și zbuciumul doinei, la sânu-i pus.

E nectarul florilor colorate,
Strâns de pe înmiresmate câmpii,
Sorbit de buze fripte și-nmuiate
În dragoste, de-a o putea rosti.

Altar zidit în străfundul ființei,
Din slove de aur, prinse-n cunună,
Tu mă ridici pe culmea biruinței,
La tine mă închin, Limbă Română!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Clocot în cer

Bate toaca-n ceruri, ploaia îl inundă,
Zmei slobozi scot biciul în foc ascuțit,
Nori de alabastru în catran se-afundă,
Repezi stropi de gheață pământul cuprind.

Zăngăne cazanul de atâta clocot,
Furibunde așchii bat în geam grăbit,
Răsună în turlă dangătul de clopot,
Uscăciunea zării a luat sfârșit.

Se apleacă ramul dăruit cu roade,
Sfârâie pământul aprig dogorit,
Scutură sălbatec pletele- năvoade
Până curcubeul crește-n asfințit.

Liniștea coboară pragul înserării,
Greierii bezmetici intră în concert,
Vara cea toridă dată-a fost uitării,
Nu-i port nici o pică…pot chiar să o iert!

Versuri și pictură Liliana Răcătău
10 septembrie 2022

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Antidot

Azi mă doare ridul toamnei
Care m-a lovit din nou.
Nu răspund chemării „Doamnei”
Rămânând simplu ecou.

Nu vreau să renunț la vise,
Parc-aș mai trăi puțin.
Jurămintele nescrise
Lasă-n urma lor venin.

Nu vreau să mă dau bătută!
(Multe am să împlinesc).
Nu voi renunța la luptă
Și cât pot, am să zâmbesc.

Azi, de-s pusă la-ncercare,
Mă voi ridica din nou.
Toamna vieții de mă doare,
Geamătu-mi va fi ecou.

Am speranța lângă mine,
Și voința și puterea.
Voi trăi cum se cuvine!
Asta îmi va fi averea.

Voi lăsa în urmă totul
Chiar de-o iau de la-nceput.
Îmi ești mie antidotul
Și nu îmi doresc mai mult.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Mi-e dor de tine mamă

Mi-e dor de tine mamă…Încă mă mai doare
și-opresc o lacrimă căzând din ochiul stâng
și mă gândesc așa, cum n-ai putut tu oare
să mai rămâi cu noi, o vreme pe pământ?

Dulceața vocii tale îmi mai răsună-n minte
și podul palmei tale îl simt cum mă mângâie
și m-alintai frumos, c-am fost copil cuminte…
mai știi când ne jucam c-un fir de păpădie?

Tu mă făceai să râd, ochii să-mi lucească
când fața mea făcea gropițe-n obrăjori
mă ridicai în brațe, iubirea-ți îngerească
mă ocrotea de toate, din noapte până-n zori.

Mi-e dor de tine mamă…Încă mă mai doare
și-opresc o lacrimă căzând din ochiul stâng
și mă gândesc așa, cum n-ai putut tu oare
să mai rămâi cu noi, o vreme pe pământ?

Redactor: Mihaela Vaida

Redactor șef: Camelia Boț

Descretește Doamne, cerul
( din volumul LA RĂSCRUCI DE VREMURI)
Descrețeste Doamne, cerul, care mi s-a prins de clipă
Și tot cerne printre nouri, fulgi, pe rana din aripă.
Dar nu-s fulgi albi de zăpadă, care să închidă rana.
Sunt fulgi grei de neputință care îmi adapă teama.

Dragă mamă, dragă tată, mai întineriți o dată!
Măcar pentr-un veac sau două să ne fiți lumină nouă.
Că de la un timp încoace cerul numai lacrimi stoarce.
Și acolo unde cad … pârjolesc, usucă, ard.

Pe când floarea tinereții înflorea la voi pe tâmple,
Cu lumină cerul vieții, începea să ni se umple.
Și din marea nesfârșită de al cerului senin
Care ne-ncălzea pe-atuncea, încă mai avem puțin.

De aceea, Te rog Doamne, știu că poți, numai să vrei!
Dă-le dragilor părinți, câți ani știi din anii mei!
Mai apoi, din veșnicie, mi-i da alții în loc mie.
Spre a-ți fi mărturisire veșniciei în iubire.

…poate că în rai la Tine o fi cald și o fi bine.
Dar cât ei încă ne sunt, avem rai și pe pământ.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț