Zbor spre înălțimi

Olivo potato

Tutti gli anni ti vanno a trucidare,
e tu, piangi silenzioso,
mille volte hai taciuto il tuo dolore
per renderti la vita migliore…

Sempre tenace,
armato con una volontà di ferro
tramandando i tuoi frutti
alle generazioni a venire,
rimani impassibile davanti alla malvagità
del uomo…

Sarò come te!
Non mi arrendero mai,
mi alzerò ogni giorno
dalle sofferenze,
guardando il cielo.

Ciò che è in me, è tenero e delicato,
le anime lo deridono a morte,
ma sarò come te…
indistruttibile come il tuo essere,
riconciliante,  paziente
genero nuove foglie,
da rami mille volte massacrati
e a dispetto di ogni pena
rimarrò innamorato della vita stessa.

Măslin tuns

În fiecare an ești tuns,
și tu plângi în liniște,
de mii de ori ți-ai tăcut durerea
pentru a avea o viață mai bună…

Mereu vigilent,
înzestrat cu o dorință de fier
dându-ți fructele generației
care vine,
rămâi nemișcat înaintea
răutății omului….

Voi fi precum ești tu!
Nu voi renunța niciodată, 
mă voi ridica în fiece zi
din durere, privind cerul.

Tot ce este în mine,
e tânăr e delicat,
sufletele râd până la moarte,
dar, voi fi precum ești tu…
indistructibil ca și sinele tău,
împăciuitor, cu răbdare voi
naște frunze noi,
pe ramurile care de mii de ori
au fost masacrate,
în fața fiecărei pedepse,
voi rămâne îndrăgostit de însăși viața.

Redactor șef: Camelia Boț

Început de primăvară

Mi-a ajuns atâta primăvară
Peste umerii de nea,
Verde sfânt se așterne peste tară…
Mi-a dat în puf salcia.

Vin miresmele de vis
Din boboci ce stau să crape…
În ogradă-i paradis,
Curcubeie stau să adape.

Un sărut de soare cald…
A înierbat în jur poiana,
În livadă sus în brad
Cucu-și strigă cuculeana.

Rândunica mea nu vine
Ori, poate ‘mi s-a pierdut…
Doamne, dă să fie bine,
Fără ea sunt adormit.

Vișinu-i virgin de floare
Mugurii vioi plesnesc…
Roua vie, sclipitoare,
Primăverile împlinesc.

Pus-ai Doamne rai acasă,
Anotimpului divin…
Primăvara mi-o mai lasă,
Toamnei mele să m-alin!

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

DIMINEŢI DE CEAŢĂ
de Marian Florentin Ursu

Când mie nu mi-e teamă, nici ţie nu ţi-e milă
Şi-ţi peticeşti trecutul cu umbra mea umilă
Îţi laşi cămaşa udă să-ţi cadă la picioare
Şi repetăm păcatul când teiul dă în floare

În dimineţi de ceaţă doar umbra mea te cere
Şi-ţi spun că e adio, şi-mi spui la revedere
Îmi spui că se mai poate, şi strig că nu se poate
Şi-ţi memorez tot trupul în fiecare noapte

Îmi spui că e iubire, şi-ţi spun că e menire
Dar mâna mea e rece pe coapsa ta subţire
Şi când oraşul tace sub ropotele ploii
Ne recompunem soarta din floare de magnolii

Şi timpul nu mă iartă şi vremea nu te iartă
Scântei de întuneric sub aşternut de piatră
Iar umbra mea de flăcări se lasă peste tine
Şi-ţi reconstitui trupul cu rănile din mine

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Suflete-flori
( din volumul ÎNGERI ȘI SFINȚI)

“Pășesc cu-atâta grijă prin viață uneori,
De teamă să nu calc pe sufletele-flori.
Sunt pline de iubire. Dar firave cum sunt
Mai poposesc o clipă, adesea pe pământ.

O clipă cât o oră, o lună sau un veac.
Se strâng în cete-îngeri. Ascultă doar… și tac.
Ascultă glasul ierbii și-al vântului suspin,
Și-n linistea-nserării, mai zăbovesc puțin.

Mai zăbovesc să vadă, din nori cum iese luna
Sau cum regina nopții, își flutură cununa
Cum stelele aprinse, pe boltă strălucesc…
Câtă splendoare-ncape , în traiul pământesc!

O, doamne! Ce splendoare! Și câtă bogăție
Privirii desfătare, ar trebui să-i fie…
Dar ce păcat că-i alta , valoarea ăstei lumi.
Un preț pus fără noimă, doar pe deșertăciuni.

,,Deșertăciuni sunt toate. „-Se vor grăbi să spună
Toți cei ce-n timpul vieții, deșertăciuni adună.
Dar astea nu mă-ncântă… Și nu-mi trezesc fiori.
Lumina-n lume-i dată, de sufletele-flori.

………………………………………………………

…De-aceea calc pe vârfuri, prin viață uneori.
Să pot s-ating frumosul, din sufletele-flori.
Și-n urma lor, smerită, să merg cu drag și eu
Când vor urca spre ceruri, pe scara- curcubeu.”

Maria Poiană octombrie 2020 Northampton

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Flori de cireș

Cum se leagănă în vânt
Azi cireșul plin de floare
Ce poveste o fi spunând
Vântului ce bate tare

Poate, soarelui șăgalnic
Care blând îl încălzește
Și ce doruri îl frământă
Ce parfum de floare are

Pe poteci cu iarbă grasă
Unde pașii s-au ascuns
Pe sub garduri de răchită
Unde toți ce au fost, s-au dus

De pe ramuri de cireș,
Amintirile coboară
Hoinăresc precum strigoii
Printre cioburi vechi de lut

Sus pe dranița la sobă
A rămas candela goală
A secat de doruri grele
N-are pentru cin’ să ardă

Turturica cântă dulce
Sus pe cumpăna fântânii
Ciutura-i acum crăpată
Și de sete-i neagră gura

N-are cine scoate apă
Să mai toarne în ulcior
Prin ogrăzi cu porți închise
Dorul bântuie stingher

Umbrele se furișează prin ulucile căzute
Trei papuci uitați de vreme
Stau pe prispă încurcați
Se înclină acum sfioase, florile de liliac

Peste prispa șubrezită
Suflă vânt de primăvară
Curg petale de cireș
În noianu însingurării

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț