Anatol Covalli

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de SÂMBĂTĂ din Săptămâna Patimilor

de Anatol Covalli

Mormântul Tău a fost pecetluit
de cei ce de-nvierea Ta au groază
şi stau ostaşii lângă el de pază
ca nu cumva din el să fi răpit.

Trupul bătut stă-n giulgiul îmbibat
cu smirnă şi aloe, parcă doarme,
în timp ce Duhul Tău s-a dus să sfarme
cu slava-i sfântă iadul blestemat.

S-au bucurat strămoşii proslăvind
pe cel pe care-L aşteptau să vină
să-i mângâie cu sfânta Lui lumină
de viaţă şi-mpăcare strălucind.

Şi raiul a vibrat triumfător
că s-a întors în sânul lui iubirea,
care-a salvat prin sânge omenirea
ca Dumnezeu şi ca Mântuitor.

Ce pace al meu suflet a cuprins
ştergând din mine orişice durere,
în timp ce-aştept sublima înviere
a Celui care moartea a învins!

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Lucia Marin

Mă-nclin

Mă-nclin, în fața măreției tale, dragă viață,
Și cu speranță mă trezesc, în orice dimineață,
Nu știu cum îmi va fi acea zi ori ce mă așteaptă,
Dar am încredere mereu și cu tărie urc înc-o treaptă.

Azi nu mai plâng, căci lacrimi nu mai am,
Dar îmi pun zâmbetul să înflorească pe ram,
Mă îmbrac în anotimpuri noi, cu multă bucurie,
Aștept, ca după furtuni și ger și soarele blând să vie.

Pun în păr ghiocei, pe umeri flori de vară,
Cu cei dragi inimii mele pornesc la drum iară,
Strâng în jur copiii, frumosul, armonia și bucuria,
Alung departe toată tristețea și strâng în brațe veselia.

Mă-nclin în fața măreției tale, dragă viață,
Nu vreau să trec prin tine doar așa, ca o paiață,
Îmi pun amprenta bunătății mele, pe oriunde trec,
În poezie-mi pun trăirile și dorințele și cu ea mă petrec.

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Georgeta Rada

DOINĂ

De la grâu până la țest
Toate mi s-au dus la Est,
Doar icoane n-au murit
Între noi și Răsărit.

De la țest, pe glie-n sus
Toți suiră spre Apus…
Mi se-ntorc ca soarele
Când îi doare doarele.

Eu rămân și tot asud,
Dunărind lacrămi la sud,
Paserile-mi călătoare
Către ceriu suitoare.

Că la nord cât plânsu-mi-s-a
Plină mi-i de lacrămi Tisa,
De și-a-ntors plânsu-n puhoaie
Miazănoaptea cea strigoaie.

Glia mea croită-n cruce,
Plină de cărări năuce,
Scrise-n palma-ți, răni adânci,
Pântece secat de prunci,

Ce-ți pleci fruntea în țărână?
Ce-ți uiți ciutura-n fântână?
Ce cauți cântece de cuci
În pădurile de cruci?

Ești ca fata cea frumoasă
Fugită noaptea de-acasă
Cu salba și ibovnicul,
Cununată cu nimicul.

Face-mi-te-ai lan de grâu
Cu cicoarea pân’ la brâu,
Cu maci clocotind în sânge,
Frânge-mi-te-ai pâine, frânge,

Pâine-n țest pentru copii,
Luminând din miazăzi,
Țest de lut, păstrând în vatră
Foc din soare și din piatră!

Nu căta la miazănoapte
Că nici stelele nu-s coapte
Sus pe vatra ceriului
La stâna Oieriului!

GEORGETA RADA
29 aprilie 2022

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Mugurel Pușcaș

ÎNĂLȚARE
( pascale… )
⛪ ➕

Mă-nalţ spre începuturi,
Te văd pe Tine, Doamne,
Nu-mi amintesc de chipuri
Să-Ţi semene-n icoane.

Cobor înspre adâncuri,
Făptura Ta divină,
Cu aripi largi de fluturi,
Mă mângâie-n lumină.

M-ai modelat din humă,
Din pulbere de stele,
Să-Ţi calc, mereu, pe urmă,
În timpul vieţii mele.

Mi-ai dat a Ta suflare
Să pot râde şi plânge,
Să-mi izbăvesc păcatul
Gustându-Ţi trup şi sânge.

Dar, vai… Eu, păcătosul,
Ţi-am încălcat porunca,
Nu Ţi-am făcut prinosul,
Nu Ţi-am meritat munca.

M-am depărtat de Tine
Prin necurat şi ură,
Mă-ntorc din pribegie…
Iartă-mă !… Te îndură !

Îndepărtează timpul
Trecut, din a mea viaţă,
Când nu am fost cu Tine,
Când nu mi-ai fost speranţă.

Tu… Iartă-mă, Părinte,
Când nu Te simt în mine,
Îndepărtează Răul…
Întoarce-Te, Sublime!

Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor Români )

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Viorica Crecan

Cântecul cireşului nins

Cireșule nins cu floare albă,
mândru
te legeni în vânt
presărând petale de lumină
ca niște poeme
peste pământ,
bine-ți merge, strălucești,
ca un far
pe linistea zării,
te legeni frumos,
mireasă albă
peste imperiul uitării,
vlăstar tânăr nu mai sunt
fructul
să-ți culeg zburând,
tu mă lași pe creanga ta
dar nu pot
a mă urca,
te culeg seara
în grabă
și te pun în păr podoabă.

Viorica Crecan

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Flori Gomboș

CE FACEM NOI?
Iubite, te-ntreb,
ce facem noi,
de-o începe să ne doară
rădăcina unui arbore
şi mugurii aprinşi?
Ce facem,
când neaua mieilor
o să ningă-n suflet
şi nesfârşita depărtare
va aduna cerbii ei
prin iarba unde
te-am respirat,
privindu-te până la cer?
Între arbore şi fruct
am găsit silabe şi…
fluiere din
oasele unei păsări,
care va lăsa vremea
să se apropie de
sângele meu…
Ce facem noi
când fiecare fragment
de amintire
va rămâne îmbibat de
speranţe şi fantezii,
ridând tristeţile istovite?
Avem vreo vină…?!
Ce facem noi…?
Flori Gomboş

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Valentina Calistru

Azi vin la tine, mamă…

Eu vin azi la mormântul tău, măicuță dragă,
Și tac cu florile și iarba lângă cruce,
De când te-ai dus la cer e o veșnicie întreagă,
Dar sufletu-mi, acelaș dor de tine duce…
Mai ninge cu petale de cais o primăvară,
Eu doru-mi învelesc încetișor în neputință,
Pân la sfârșit de drum absența ta o să mă doară,
Măicuță mea cea bună, izvoru-mi de credință.
Se aude glas de clopot, ce plânge peste lume,
Prin tânguirea lui a jale, zbor clipe efemere,
Mă doare că e scris pe cruce al tău nume,
Și nu-i mânuța ta, să-mi ia a mea durere.
Pe care stea, măicuță îți ai popasul veșnic,
Ce înger îți păzește, sus sufletul cuminte,
În care lumi mai arde a ochilor tăi sfeșnic?
…Eu lumânări aprind și plâng cu necuvinte…
Azi vin la tine, mamă, cu flori presar mormântul,
Tămâie ard în cană, mirosu-i risipește vântul,
Și dor îmi e de tine și lacrimi grele cad…
Spălând un dor de mamă pe crucea ta de brad…

Valentina Calistru

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Eugenia Calancea

Mi-e dor


Au trecut anii peste noi,
Dar nu mai este cum a fost,
Am rezistat la multe ploi
Dar simt că totu-i fără rost.
Bolnavă e acum inima mea
Și nu am leac să o fac bine
Și chiar să am, nici nu mai vrea
Va fi prea singură lângă tine.
Atinge-mi buzele cu un sărut
Să-mi fii arcuș, să-ți fiu vioară,
Vom retrăi, ca la-nceput
Acel fior ce trupul-mi înfioară.
Aștept să-mi dai o-mbrățișare
Căldura ta să-mi fie drag veșmânt
Până în zori când razele de soare
Aduc din nou lumina pe pământ.
Mi-e dor să mai fii cum te știu
Și seara să m-aștepți în prag
Și doar un pic cu tine să mai fiu
Să mă liniștești cu atâta drag.
Eugenia Calancea

Redactor: Relu Popescu

Redactor șef: Camelia Boț

Mariana Blaj

Lacrimă și zâmbet
-Mariana Blaj-

Lacrima-și caută locul
printre tristeți și mâhnire,
și se cuibărește-n focul
care nu-i arde a ei fire.

Ea picură cu dulceață
și cu amarul pelin,
când zâmbete apar pe față,
sau când tulburi nori revin….

Fără lacrimă, nu-i bine,
ai fi o stâncă de piatră ,
călător vei fi prin lume,
fără doruri, gânduri…străine.

Soră cu lacrima este,
privirea tristă, blajină,
ea ne dă mereu de veste
când e soare sau furtună….

Lacrima-n priviri, s-arată,
se strecoară pe obraji
și în barbă e înnodată,
când zâmbește face vrăji…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Camelia Boț

Trezire
~Camelia Boț ~

Din doi ochi albaștrii
picura vinul îmbătător
pe buzele-mi seci,
până ce corzile lăutei
mă înălțau în zbor,
din spirala de lumină mov
răsuna melodia
veșniciei…
Mi-am deschis inima
ca pe o ramură
fragedă de salcie,
exact când mugurii iubirii
crăpau în durerea facerii…

Redactor șef: Camelia Boț