Eu, havaneza
de Elena Tamargo
Sunt din nou fata dinlăuntrul iernii
și nimeni nu îmi oferă o gardenie.
Doar realinierea planetelor mele
înfiază taciturna din străfundul străzii,
aproape fericită, letargică
sub această piatră roșie.
Neastâmpărul aidoma unui câmp înflorit
e moștenirea firească a unei femei trezite,
un vis desprins de corpul pe care l-a folosit.
Crinii din cartierul Rosita,
singurii mei martori,
așteaptă cucuveaua
din tăcerea mea crepusculară.
Mă întorc la miezul nopții din această iarnă,
apropie-te, să-mi asculți tamburina și oboiul,
apropie-te, cu riscul de a mă vrăji.
Orașule, orașule,
nu-mi omorî obiceiul de-a fi frumoasă,
de-a mă plimba în pielea goală și a-mi pieptăna părul.
Oraș cu păsări și cisterne,
locul cel mai probabil unde s-a sfârșit o poveste.
Doamne, orașul meu,
hrana mea,
oaza mea repetabilă
la ora când dorm porumbeii.
Cetate care mi-ai binecuvântat insomniile,
târăște-mă spre mare,
fără faruri sau victime,
doar cu alge-n părul meu
și-n părul tău de sare.
traducere – g.Cristea
,,Elena Tamargo a fost o poetă și eseistă cubaneză, iubită și respectată, născută în Havana, în 1954 și decedată la Miami, în 2011. În tinerețe a primit o diplomă în germanistică-filologie și un doctorat în litere moderne. Cei care au cunoscut-o spun că și în cele mai grele perioade ale vieții sale a fost o femeie caldă, extrem de generoasă, cu o dorință nesfârșită de a face bine și cu o personalitate inevitabil de atrăgătoare. Și-a petrecut ultimii ani angajându-se în orice proiect literar pe care l-a putut întreprinde și, printre colaborările sale, a lucrat redactând recenzii ale pieselor de teatru pentru ,,El Nuevo Herald”.
Cancerul, o boală pe care scriitoarea a considerat cea mai grea mizerie prin care poate trece o ființă umană, a ucis-o chiar înainte de a-și prezenta cartea intitulată „Zile deja goale”, la Târgul Internațional de Carte din Miami, după o lungă luptă în care activitățile sale artistice nu s-au oprit.
Printre cărțile sale publicate găsim „Pe o hârtie cu trenul meu”; ,,Habana tú”; ,,Calul-cuvânt” și „Poezie din umbra amintirii”.
Opera sa a fost extrem de recunoscută și premiată cu diferite ocazii. Datorită scrierilor sale a obținut Premiul de poezie al Universității din Havana și Premiul Poeziei Naționale ,,Julián del Casal”, printre altele.”
(Poemas del Alma)
Habanera yo
de Elena Tamargo
SSoy otra vez muchacha en el invierno
y nadie me regala una gardenia.
Pero el regreso de mis lunas
ahíjo taciturna del fondo de la calle
casi feliz, aletargada
bajo esta piedra roja.
Retozo como un campo florecido
es la herencia adecuada de una mujer despierta
un sueño desprendido del cuerpo que lo ha usado.
Los lirios de Rosita
mis únicos testigos
esperan la lechuza
en el silencio mío del oeste.
Vuelvo en la medianoche de este invierno
acércate a escuchar mi tambor y mi oboe
acércate con riesgo de hechizarme.
Ciudad, ciudad
no mates mi manía de ser bella
de pasearme desnuda y cepillarme el pelo.
Ciudad con pajaritos y cisternas
el probable lugar donde acabó una historia.
Ay, mi ciudad
mi pasto
mi sitio recurrente
a la hora en que duermen las palomas.
Ciudad que has bendecido mis vigilias
arrástrame hacia el mar
sin farolas ni víctimas
con algas en mi pelo
y en tu pelo de sal.
Redactor șef: Ionuț Pande
Director editorial: Camelia Corina Boț
Partajează acest lucru pe:
Zbor spre înălțimi 