Andrei Mureșan

Cele două căpăţâni goale

La săparea unei groape,
Un cap mort desfiinţat,
Văzând lângă sine-aproape
Alt cap gol alăturat,
“Cine e, care-ndrăzneşte,
Îi strigă c-un glas de domn,
De mine de se lipeşte,
Turburându-mă din somn?”

“Eu, zice-acea căpăţână,
Am fost numai matelot;
Pâne neagră şi puţină,
Apă, din bălţi, a fost tot
Cu ce-am trăit în vieaţă;
Desculţ, trenţos, urgisit,
Dusei cărarea-mi cu greaţă;
Acum moartea, ce-am dorit
M-aşeză în libertate,
Care-n lume n-am aflat,
Scuturând jugu-mi din spate,
Ce atâta l-am purtat.”

“Om de rând dă-te-ntr-o parte!
Strigă capu-nfumurat,
Tu eşti prost, tu nu ştii carte,
Genu-ţi apus, blăstămat!
Alt soi sunt eu, nu ca tine:
Sunt boier, cu prinţi rudit,
Iată-aici pe piept la mine
Orduri, stele, sunt mărit!
Eu mă plimb tot în caleşte,
Aur, scule, am prisos,
Vinu-mi în buţi mucezeşte,
Ah, să-ţi spui, n-ai vreun folos!”

“Eu sunt! Am! Ce nebunie!
Am fost, avui, vrei să zici,
O-ntoarse cel din sclavie;
Căci nimic nu văd aici,
Nu văd orduri, nice stele,
Mărturii rangului tău,
Aur, vin şi caleşti grele
Au rămas la locul său;
Ce-ai avut în stăpânire
Ai lăsat pe lume tot,
Să-ţi ajute-aici, nu pot;
Acolo-a fost osebire,
Aici avem o mărire,
Capul de prinţ domnitor
E ca şi cel de păstor,
Dat la viermi prin putrezire.”

Pe boier şi pe ţăran,
Pe păgân şi pe creştin,
Pe amic şi pe duşman,
Moartea-i cuprinde-ntr-un sân.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Cristina Serghiescu

Prin viață

Alergi femeie, prin zi și noapte,
Pe umeri duci zăpezi de șoapte,
Sub pașii fermi zdrobești dureri,
Din verde crud, țeși primăveri…

Alungi femeie, noi gânduri gri,
Zgura din încercări pustii,
Ești stea pe cerul din voință,
Râu nou, în albii de credință…

Răzbați femeie, prin tăcere,
Ești pas pe luturi efemere,
Pe tâmple-ți odihnesc lumini,
Pe buze-ți cântă alb din crini…

Ascunzi femeie, jar din vise,
Crești flăcări de iubiri nestinse,
Macini în mori de împlinire,
Semințe vii de răzvrătire…

Aștepți femeie, ploile-avare,
Să speli concluziile amare,
Trezești în inimă viori,
Învii arcușuri de fiori…

Aduni femeie, din seva vieții,
Albești fuioarele tristeții,
Mai porți izvoare de dorință,
În venele din conștiință…

Zdrobești femeie, spinii de gând,
Ții ochiul inimii flămând,
Ești ram în pomul nerăbdării,
Coci fructul fraged al mirării…

Repari femeie, zilele surde,
Tivești cu roz minute-absurde,
Cureți câmpia libertății,
De buruiana nedreptății…

Învii femeie, fir de speranță,
Topești a negăsirii gheață,
Ești întrebare prea fierbinte,
În câmp fragil de jurăminte…

Rodești femeie, ești vis febril
Învingi rugina din timp ostil,
Poți risipi furtuni durute,
Pictezi pe zile prefăcute…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Coca Elena Mahalu

Încrederea e floare tare rară

Nu poți să ai încredere în oameni 

Căci te trădează după primul colț

Și-aruncă vorbe, pentru-un pumn de galbeni

Ce-n suflet lasă urma unui glonț.

Atâta timp, cât poți și dăruiești

Ești bun, înconjurat mereu de lume,

Când ai scăpări și-apoi te poticnești

Dispar aproape toți, doar fum rămâne.

Nu dispera, nu te-îneca în lacrimi

Așa e viața dură și aspră uneori,

Adună-te, ridică-te din patimi

Și-ascultă vântul, chiar de-ți dă fiori.

Încrederea e floare tare rară

Dispare, când se simte înșelată,

Dar niciodată, să nu lași să moară 

Speranța, pe aripi de nori purtată.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Teodor Dume

La masa cu cei care nu mai sunt

de două ori pe an
înainte de a trece pragul
îmbătrânit
al casei părinților mei
mă descalț
ei nu mai sunt
au plecat să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l invite la masa
cu cei care nu mai sunt
mă privesc de sus și din tabloul agățat
pe peretele de deasupra patului
în care
mi- am adormit copilăria
pe partea cealaltă
se găsește soba cu plită
pe care
ne pregătea cartofi în jarul încins
ca un soare în plină amiază
lampa din tavan
cu sticla numărul opt
rămasă neștearsă
s-a spart nu demult
așteptările privesc nebunatic
înspre ușa întredeschisă
și nu mai intră nimeni
între jaluzelele lăsate
s-au cuibărit păianjenii și privesc
înspre scările din lemn
nemăturate de multă vreme

mamă tată v-am pregătit masa
cartofi cu carne afumată
așa cum ne plăcea la toți
și ascult fiecare
mișcare de prin curte
pe scaunul neocupat
va sta Dumnezeu
care ne va aduce
un buchet de trandafiri albi
din grădina de la capătul casei
fiică-mea teodora
îi va așeza într-o vază incoloră
ca lacrima pe care va scrijeli
doar două nume : Ioan și Ana

mă grăbesc acum
înspre lavița din fața porții și aștept…

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Maria Apăvăloaie Lungu

Nostalgie

S-a înserat de tot şi bate vântul.
Pe-un ochi de geam răsar sclipiri de lună.
De-atâta toamnă-a-ncărunțit pământul…
Şi n-are glas, sărmanul, ca să-mi spună
A câta toamnă poartă în desagă,
Atâtea lumi cu tot atâtea vise?!
Îi suntem toți de-o veşnicie-ntreagă
Poveşti de lut pe filele nescrise,
Din cartea lui cu litere de tină.
Sărman pământ… Pe când eram copil
Cu inima scăldată în lumină,
Mă aşezam în palma ta, tiptil
Să pot să-ți simt răcoarea din izvoare.
Şi adormeam la sânul sfânt al ierbii.
Visând, puteam să văd în depărtare,
Boncăluind, cum trec în cete cerbii.
Mă lepăd azi de lume şi de toamnă
Că-mi vor de-a-ntregul sufletul simbrie,
Şi de o vreme-ncoace mă condamnă,
Să uit cu totul de copilărie.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Tiberiu Foris

Când norii se adună și-ascund pe Tatăl Soare,
când sentimentul plânge și Sufletul te doare,
când relele se-adună și nu mai ști a face,
ridică-ți ruga-n ceruri și mergi cu Domnu-n pace!

Când stelele timide, de după nori ascunse,
în depărtări stau triste și între ele plânse,
ridică-te, zâmbește și mergi pe drumul tău,
căci, pas cu pas tine, se umblă Dumnezeu.

Când plânge Mama Lună, veghind din depărtare,
căci fiii ei de Suflet sunt triști, în disperare,
ridică-ți ochii-n zare și roagă-te mereu,
și, din orfan al Lumii, ești fiu de Dumnezeu.

Tu, Suflet bun și mare, stăpân prin lumi cu gândul,
unind în bucurie Celestul cu Pământul,
trăiește în Iubire și crede-n Cer mereu,
și nemurirea-i vie, prin har de Dumnezeu!

Tiberiu Foris, Divinum Mysterium II, vol. 9

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Anatol Covalli

Culori

E atâta verde în mine mereu.
Oaze lângă oaze vor să le ating
spre-a sorbi răcoare din densul nucleu
în care-orice raze nicicând nu se sting.

E atât albastru în al meu azur
care îmi alintă păsările-n stol,
dorind ca in visuri să le dea contur,
să-i fie iubirii un superb simbol.

E atâta roşu în al meu destin,
care nu-mi mai pare un trist labirint
fiindcă încontinuu plec din el şi vin
ca să simt în mine dulcele-i alint.

Şi e alb în toate. Alb imaculat.
care-alungă griul sau culoarea mov.
Sentimente pure m-au împresurat
şi-mi dansează-n suflet fără de istov.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Corneliu Neagu

LICORNUL CU FRÂU DE ARGINT

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.
.
Din hăuri de timp neştiute apare,
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.
.
Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.
.
O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.
.
Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci,
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Elena Tamargo -traducere: Gabriel Cristea

Eu, havaneza
de Elena Tamargo

Sunt din nou fata dinlăuntrul iernii
și nimeni nu îmi oferă o gardenie.
Doar realinierea planetelor mele
înfiază taciturna din străfundul străzii,
aproape fericită, letargică
sub această piatră roșie.
Neastâmpărul aidoma unui câmp înflorit
e moștenirea firească a unei femei trezite,
un vis desprins de corpul pe care l-a folosit.
Crinii din cartierul Rosita,
singurii mei martori,
așteaptă cucuveaua
din tăcerea mea crepusculară.
Mă întorc la miezul nopții din această iarnă,
apropie-te, să-mi asculți tamburina și oboiul,
apropie-te, cu riscul de a mă vrăji.
Orașule, orașule,
nu-mi omorî obiceiul de-a fi frumoasă,
de-a mă plimba în pielea goală și a-mi pieptăna părul.
Oraș cu păsări și cisterne,
locul cel mai probabil unde s-a sfârșit o poveste.
Doamne, orașul meu,
hrana mea,
oaza mea repetabilă
la ora când dorm porumbeii.
Cetate care mi-ai binecuvântat insomniile,
târăște-mă spre mare,
fără faruri sau victime,
doar cu alge-n părul meu
și-n părul tău de sare.

traducere – g.Cristea

,,Elena Tamargo a fost o poetă și eseistă cubaneză, iubită și respectată, născută în Havana, în 1954 și decedată la Miami, în 2011. În tinerețe a primit o diplomă în germanistică-filologie și un doctorat în litere moderne. Cei care au cunoscut-o spun că și în cele mai grele perioade ale vieții sale a fost o femeie caldă, extrem de generoasă, cu o dorință nesfârșită de a face bine și cu o personalitate inevitabil de atrăgătoare. Și-a petrecut ultimii ani angajându-se în orice proiect literar pe care l-a putut întreprinde și, printre colaborările sale, a lucrat redactând recenzii ale pieselor de teatru pentru ,,El Nuevo Herald”.
Cancerul, o boală pe care scriitoarea a considerat cea mai grea mizerie prin care poate trece o ființă umană, a ucis-o chiar înainte de a-și prezenta cartea intitulată „Zile deja goale”, la Târgul Internațional de Carte din Miami, după o lungă luptă în care activitățile sale artistice nu s-au oprit.
Printre cărțile sale publicate găsim „Pe o hârtie cu trenul meu”; ,,Habana tú”; ,,Calul-cuvânt” și „Poezie din umbra amintirii”.
Opera sa a fost extrem de recunoscută și premiată cu diferite ocazii. Datorită scrierilor sale a obținut Premiul de poezie al Universității din Havana și Premiul Poeziei Naționale ,,Julián del Casal”, printre altele.”

(Poemas del Alma)

Habanera yo
de Elena Tamargo

SSoy otra vez muchacha en el invierno
y nadie me regala una gardenia.
Pero el regreso de mis lunas
ahíjo taciturna del fondo de la calle
casi feliz, aletargada
bajo esta piedra roja.
Retozo como un campo florecido
es la herencia adecuada de una mujer despierta
un sueño desprendido del cuerpo que lo ha usado.
Los lirios de Rosita
mis únicos testigos
esperan la lechuza
en el silencio mío del oeste.
Vuelvo en la medianoche de este invierno
acércate a escuchar mi tambor y mi oboe
acércate con riesgo de hechizarme.
Ciudad, ciudad
no mates mi manía de ser bella
de pasearme desnuda y cepillarme el pelo.
Ciudad con pajaritos y cisternas
el probable lugar donde acabó una historia.
Ay, mi ciudad
mi pasto
mi sitio recurrente
a la hora en que duermen las palomas.
Ciudad que has bendecido mis vigilias
arrástrame hacia el mar
sin farolas ni víctimas
con algas en mi pelo
y en tu pelo de sal.

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț

Flororiu Viorica

MELANCOLIE DE TOAMNĂ

Zbor frunze în lacrimi, purtate de vânt,
Domol ne cuprinde al vremii descânt.
Țipăt de păsări s-aud din pridvor,
În zare se vede un stol călător.

Buciumul toamnei răsună cu dor
Se scutură clipele, se ofilesc, mor…
Greieri în noapte cântă pe a lor strună
Izvoarele plâng: departe-n surdină.

Tot ce-a fost verde se usucă pe rând,
Țăranii doinesc din fluier pe câmp,
Cobor turme de oi, din munți, la iernat,
Seara s-așterne peste bătrânul sat.

Trăgând la care pline boii au ostenit
Lângă țăranii veseli, spre case au pornit.
Se opresc la fântâna cu budăi și uluc
Beau apa cristalină, pornesc, și se duc…

Un cal nechează-n deal, își așteaptă stăpânul
Omul își adună din brazde tot fânul.
Cu furca și grebla îl strânge în căchiță
Sărutând mândra dragă cu gropiță,-n bărbiță.

Cad frunze îngălbenite, peste sat se revarsă,
Se duc clipele cu vara cea frumoasă.
Le poartă toamna printre trandafiri
Lăsând pe drum fărâmi de amintiri.

Redactor: Mira Minu

Redactor șef: Ionuț Pande

Director editorial: Camelia Corina Boț