Tu n-ai habar cum e să ai un vis de cireșar! Ar trebui să fii copil neapărat, Cu spirit viu și neastâmpărat, Să poți sări peste un gard Măcar în gând, puțin, De bucurie, niciodată să nu fii străin! Cu florile de câmp dacă mai conversezi, Dacă la stele verzi încă visezi, Mai ai o șansă mică-n buzunar Să ai un vis splendid de cireșar!
Versuri și pictură Liliana Răcătău 30 mai 2022 Vis de cireșar-ulei pe pânză, 40/50 cm
Purtăm cu toți, ascuns în noi Un suflet gingaș de copil, Ce alerga desculț prin ploi Crezând că vara a sosit, în luna lui april
Și simte un ocean de bucurie Când fratele, în brațe îl mângâie Cu aceeași gingășie de parinte Iubire sfântă de copil cuminte
Încă mai simt la mine în suflet, Acel copil naiv, cu fața numai zâmbet Ce se ascundea printre ierburi Să prindă în palme, fluturi
Să numere stropii de ploaie Adierea vântului, să o prindă în palme Desculț alerga prin iarba cu rouă Soarele la piept îl strângea, cu mâinile amândouă
Alerga cât era ziua de lungă Pe firul apei limpezi, pietrele număra Dar timpul, tot nu putea să-i ajungă Iar cerul răsturnat în apă, alături de el se bucura
Alerga fericit, pe brazda întoarsă de plug Aburul cald se înălța spre cerul albastru Pe vârfuri se ridica și ținea boii de jug Visa să zboare cândva, pe un cal măiastru
La harță se lua, cu ciorile pe câmp Că fură boabele de aur, puse-n pământ Graurii, îi alerga prin grădină Că furau cireșele roșii, ce se scăldau în lumină
Când ochii închid, mă văd iar copilul Ce alerga desculț, prin iarba cu rouă Și simt cum bucuria îmi inundă sufletul Când zorii veseli răsar și începe o zi nouă
Ospăț mi-a fost pâinea primită pe brânci Și vinul cu spini din adâncul ceresc… Când azi sunt un prunc reîntors printre prunci Un vis regăsindu-și răspunsul firesc…
Mi-a fost sărutarea ciuntită de vânt Si versul de foc s-a născut din nămol, Ce-a fost din pământ s-a reîntors în pământ Ca aripi sa-mi crească pe umărul gol…
Nimic de pomană n-am vrut să accept Și nu mi-am cerut decât prânzul sărac Plătit cu iubirea țâșnită din piept… Și-un colț din poveste am vrut ca să-mi fac
În versuri mi-am pus universul aprins Ca el să vă pară un lucru firesc. Și când trandafirii din piept mi s-au stins Există o vreme când ei înfloresc…
Nu mă-ntreba când se termină noaptea Nici ziua când începe să nu mă întrebi… Cum aș putea auzi tremurul întrebărilor tale? Deasupra fricilor slute ceru-și destramă Cuvântul. În umbra veșniciei, Luna se-ndepărtează de Pământ. Și lumea se goleste de stele .
Din zori se nasc furtuni… E prea mult zgomot pentru nimic. Fii tăcere! Tăcerea renunțării la goliciune. Tăcerea renunțării la timp.