Mihail Tănase

MAT
de Mihail Tănase
Dimineaţa s-a îndepărtat
și albastrul se adună
ca o muzicală rutină.
Glasuri abrupte –
mâinile-mi se-agaţă strâns
de povârnişuri ce căi n-au.
Adulmec pământul, bulevardul .
faţa mării, Eu-l, Tu-ul
în astă zi
cu nori
în care
clepsidrele au secundar
ca-ntr-un joc de şah:
Mat.

MAT
by Mihail Tănase
The morning has gone away
and the blue gathers
like a musical routine.
Abrupt voices –
my hands clutch tight
by the windings that have no paths.
I sniff the earth, the boulevard .
the face of the sea, the I, the Thou
in this day
with clouds
in which
the hourglasses have secondary
as in a game of chess:
Mat.

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Lidia Stan

Secunda infinită
Lidia Stan

Aluneca Bach
peste degetele tale
căutând acordurile inimii
O rază de soare
se strecura furiș
prin părul tău
aurindu-l
Gândurile mele
hoinăreau aiurite
alături de vânt
prin plopul bătrân
de peste drum,
doar ochi
rămăseseră țintiți
pe pleoapele tale
brumate de polen
Secunda infinită
încremenise
în ecourile notelor

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Liliana Mocanu

Reverie
Du-mă reverie-n spaţiu şi izbeşte-mă de stele
Curgătoare, sclipitoare fă-mă ca să fiu ca ele!
Să mă plimb cu nonşalanţă pe al galaxiei nimb
Şi să-mi făuresc din aştri coliere de argint.

Să adun trei stele-n palme şi să le spoiesc cu dor
Să mă fac apoi cometă şi să mi le-agăţ în păr
Şi să zbor, să zbor de-aiurea, să mă pierd prin lung şi-n lat
Să aprind lumini în noapte, Universul să-l străbat.

Şi apoi cu nonşalanţă, tu aşază-mă pe-o stea,
Să mă contopesc în spuma-i şi să fiu şi eu ca ea,
Să mă pierd prin valul mării să mă răspândesc prin nori
Să m-adun de pe niciunde s-o iau iarăşi peste zări.

Du-mă reverie-n Cosmos, du-mă în gol de galaxii
Şi fă să revăd geneza cea a întâiului dintâi
Să văd timpul care nu e, cum străbate-n Univers
Cum se pierde-n spuza lumii, cum o umple-apoi de sens

Ş-apoi reverie dragă poposeşte-mă vreo clipă
Uită-mă pe vreo planetă, ascunsă-n a sa aripă
Lasă-mă pierdută acolo ca să văd sau ca să simt
Ce-a adus-o, ce-a compus-o, ce-a creat-o în infinit….

Du-mă reverie –n spaţiu du-mă-n aştrii cei ascunşi
Şi pătrunde-mă o clipă cu-a lor timpi ce-s nepătrunşi
Fă-mă ca să simt aievea spuma lor şi-a sa savoare
Dă-mi-o în dar ca pe-o ofrandă-n goana mea nemuritoare!

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Flori Gomboș

NU AM VRUT NIMIC


Nu am vrut nimic
de la tine…
doar cuvintele
să mi le așezi pe piept,
să stau noaptea
cu lumina lor,
apoi,
cu ochii închiși,
să-ntreb timid
dacă ne-om întâlni
în culisele
vreunei stele…
să-mi dai
ultimul sărut…
ultima îmbrățișare…
Flori Gomboș

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Felicia Percec

Minunea vieții

În ochii tăi zâmbește cerul iar soarele-și scaldă privirea
Pe chipul tău gingaș și pur, punându-și în el strălucirea.
Copile, ești minunea vieții, darul suprem ce ne-a fost dat!
Sprijin în anii grei ai sorții, cu al tău suflet nepătat.

În preajma voastră e doar pace și un izvor de bunătate
Țâșnește din adâncul firii, cu bucurie să ne-adape,
Ne dați curaj să-nfruntăm viața și orice lucru-i cu putință,
Atâta timp cât voi surâdeți, știm c-avem sorți de biruință.

Fie-vă viața un basm mirific, plin de-armonie și visare,
Iar sufletul, fluturi suavi, zburând în razele de soare!
Păstrați în el doar inocența, asemeni gingașelor flori,
Gustați, din plin, splendoarea vieții, cu zilele, în sărbători!

Felicia Percec

Redactor: Mihaela Avram

Redactor șef: Camelia Boț

Ripa Paul Andrei

E riuscimmo a riveder le stelle

Per un lungo periodo
Vissi momenti amari
Di incertezza, di terrore,
Ed estenuanti attese
Sempre in bilico
Fra il bene e il male.

Furono momenti bruciati
Svaniti nel nulla,
Sogni infranti, ali spezzate
Da un nemico invisibile,
Eppure così crudele,
Che cercava di disperdere
La fiaccolata, segno di pace.

Però, noi anime belle,
in quel cammino impetuoso
Riuscimmo a restare uniti,
Riuscimmo a dissipare
La nebbia che ci copriva gli occhi
Consolidammo la nostra fede
E riuscimmo a riveder le stelle.

Am reusit să revedem stelele

Pentru o lungă perioadă
Am trăit momente amare,
De incertețe, de teroare,
Așteptări extenuante,
Mereu în cumpănă
Între bine și rău.

Au fost momente arse,
Risipite aievea,
Vise înfrânte, aripi frânte
De un dușman invizibile,
Dar, așa crudel,
Care încerca să dezbine
Marșul în semn de pace.

Riuscimo Dar, noi, suflete frumoase,
În acel marș impetuos,
Reușeam să rămânem uniți,
Reușeam să împrăștiem
Ceața care ne învăluia ochii,
Cobsolidând credință noastră
Reușind să revedem stelele.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Luci Truscă

Amintirile

Se-ntrec în jocuri amintirile
De parcă ceva ar vrea să-mi spună,
Mi se perindă-n minte clipele
Din vremuri sortite să apună.

Ca într-un dans al ielelor m-au prins,
Fiecare-și cere-ntâietatea,
Jocul lor năstrușnic m-a cuprins,
Toate-și caută celebritatea.

Mă iau în jocul lor și mă-nvârtesc,
Am la ochi a clipelor eșarfă,
Pe fiecare-n parte le ghicesc,
Muzica-i cântată la o harpă.

Vor în joaca lor să mă stârnească,
Să știe dacă cumva le-am uitat
Și dacă-n trăirea mea lumească
De bună voie-n urmă le-am lăsat.

E timpul să le spun că-i vremea lor,
Că-n jocul lor, eu am vrut să mă prind,
Că nu pot fi uitate-așa ușor
Și-n tihnă amintirile-mi alint.

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Mirela Butacu

TIMPUL…
Autor:Mirela Butacu

Ca-n mare, timpul se rostogolește
Și clipele,ca undele dispar
L-aș prinde-n plasă dac-ar fi un pește,
Da-i vânt ce rupe foi din calendar.

Car alegoric poartă pe aripă
Târând în urmă ani legați de sfori
Presărând cu ei,făcând risipă
De zile și de nopți,ca de ninsori.

Nu se oprește la nici o răscruce
Indicatoare nu-s în Univers
Cu el,a omenirii lacrimi duce,
Suferințele topindu-le sub mers.

Pe umeri i se-așterne nostalgia
Ce sapă gropi în stânci de amintiri,
Amestecând tristețea, bucuria,
Cu cerneala primelor iubiri.

Un titan ce duce-a lumii soartă
Și-o schimbă de veșminte când și când ,
Conturând a veșniciei poartă
Spre care toți purcedem,rând pe rând!…

Redactor: Daniela Konovală

Redactor șef: Camelia Boț

Daniela Konovală

Tăceri în doi
✍️ Daniela Konovală

Gândul fără de odihnă îmi cutreieră păduri,
Ploaia-n frământări de tină țese lutului conduri,
Amintiri adăpostite sub umbrela unui vis,
Strâng culori din cerul sorții într-un glob de ametist.

Rătăcită pe obrazul unui chip însingurat,
Lacrima se pierde-n noapte printre șoapte de brocart,
Aripi slobode uitarea măsluiește în pelin,
Rana gândului apune sub sărut de heruvim.

Plouă, plouă, curg litanii dezlegându-ne de noi,
Pe altar de cer vitralii oglindesc tăceri în doi.

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț

Teodor Dume

Casa cu numărul 106

A îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii și-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranța îmbobocește în fiecare zi

și ce folos…

pe strada mea la casa
cu numărul 106
nu mai locuiește nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de liniște îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă și tot pleacă…

(Autor: Teodor Dume)

Redactor: Viorel Poenaru

Redactor șef: Camelia Boț