Zenit etern al suferinței este, Chiar dacă după nume nu e boală, Singurătate sufletească, peste Orice pricepere și vorbă goală… . Necunoscută boală pînă și de Al corpului sistem imunitar, Nici plus, nici minus spre-a fi depășite Pericolele-n trupul unitar… . Filtrînd adînc sistemul scrie prima A codului genetic eroare, Un ucigaș premeditîndu-și crima, Cu sufletul ucis și corpul moare… . Nici doctori, nici duhovnici n-au ce face, Nici lacrima nu stinge ce te arde, Nici somnul nu aduce-un strop de pace, Singurătate printre miliarde…
Toamna-și deșiră mosorul, furând razele de soare, De pe culmile mărețe cobor turme de mioare. Sună frunzele prin codru, veștede cad pe pământ, Adunate-ntr-un covor de-adierile de vânt.
Ziua e mai mohorâtă și se întețește frigul, Se-aprind focuri prin livezi c-a sosit Sfântul Dumitru! Bucatele adunate stau pe mese-n iarmaroace Și-și așteaptă mușteriii să le savureze-n pace.
Strălucește-n zori câmpia, de bruma ce s-a lăsat Peste iarba încă verde, pregătită de iernat. Iepurii în vizuină își duc traiul liniștit Și mai ies să dea o raită pe mlaștină-n pipirig.
Gerul își arată colții și încet prinde putere Peste toamna ce-ncet trece, lăsând în urmă tăcere. Sfânt Dumitru este-n prag cu datinile străbune, Să-l primim cum se cuvine, cinstindu-i frumosul nume!
Doamne, cât te iubesc! Dragostea mea este asemenea Unui torent Ce se revarsă din nori, Este ca o ploaie torențială Cu tunete și fulgere, Cu lumini și umbre, Cu grindină Și cu râuri vijelioase, Cu ape pornite Sa facă prăpăd Și pe care nu le mai poate opri Nici o forță din lume.
Dragostea mea este ca o flacără Ce-și înalță limbile Până la cer, Este ca lava unui vulcan Ce curge râu, Arzând totul in cale, Este bucurie și suferință, Dezamagiri și speranțe…
Dragostea mea este ca viscolul Pornit să facă ravagii, Ca acel viscol Care răscolește totul în cale, Care așază și ridică omătul, Care urlă si geme Și scârțâie pomii, Care îngheață până și răsuflarea!
Dragostea mea însă E și ca zefirul. E dulce și mângâietoare, E suavă și pașnică, Este calmă și desăvârșită, Este precum parfumul florilor, Precum cântecul de leagan Al mamei Și precum somnul, Este odihnitoare!
Dragostea mea este Ca murmurul apelor, Ca foșnetul ierbii Și ca răsăritul soarelui, Ca stralucirea lunii și a stelelor, E plină de căldură și lumină, Este magie!
Dragostea mea este ca un curcubeu Din care sa-ți faci leagăn Și să te dai huța Pe toate culorile sale, Sau poate pe câte una, pe rând, Să zbori cu toată ființa ta În culorile fericirii Și să-ți faci din ele Și pat, și pernă, și templu Și să înflorești Și să te înalți, asemenea lui, În toate cele șapte culori…
Cât pot să te iubesc! Îți dăruiesc Toată lumina mea, Toate gândurile și visele mele, Îți dăruiesc toți pașii Pe care îi fac, Și toate vorbele rostite și nerostite, Iți dăruiesc sufletul, inima, Privirea ochilor mei Și nu vreau nimic în schimb De la tine!
Nu am făcut Și niciodată n-oi face Negoț cu sentimentele mele: Ele există ori nu! Nu le pot vinde la piață Și nici nu le pot cumpăra, Iubirea mea este necondiționată Și până la moarte Și, tot ce se poate, Chiar și dincolo de ea…
Bun găsit! Vă invit la un duet poetic după poezia minunată ,,ÎNTRE MINE ȘI TINE” scrisă de Violetta Petre !(cu permisiunea Doamnei Petre, bineînțeles!) Succes și inspirație vă doresc tuturor!
Între mine și tine… Violetta Petre
Între viață și moarte nu e niciun departe, doar o clipă de chin, un surâs fără vlagă dintr-o vorbă pribeagă, gust amar de pelin… Între somn și trezire e un fel de-amintire încrustată-n tăceri, e-o secundă pierdută și de nimeni știută între mâine și ieri… Între zori și-nserare e un semn de-ntrebare la răscruci de destin, când un ceas îți aduce răstignirea pe cruce într-un cer clandestin… Între glas și tăcere, e-un refuz la durere, evadare din noi, nebăgare de seamă a simțirii de teamă, abjurare de ploi… Între orbi și vedere e-un ocean de durere și o beznă de iad, unde umbre de ceară prind lumina în gheară, când din ea stele cad… Între mine și tine, e un pod de suspine peste tranșe de timp, amânare de viață-n așteptări se răsfață- ‘n sincopat contratimp… 01.11.2021
ÎNTRE MINE ȘI TINE … Vio Sterian
Între viață și moarte doar o clipă străbate mici frânturi de etern, duhul care-și adună lutul sfânt dintr-o mână dumnezeiască în stern … Între somn și trezire este doar o revenire care naște din vis, o strigare departe ce adună din noapte, șoapte ce încă nu-am scris. Între zori și-nserare … setea de-mbrățișare te așteaptă-n amurg un izvor de iubire care curge-n neștire peste noi un râu demiurg. Între glas și tăcere este un suflet ce-și cere mângâierea-n surdină un fior de plăcere care mușcă din mere freamătul care alină. Între orbi și vedere e-un ocean de durere care urlă în neant, doar întinderi de mână toată lumea o adună într-un văz palpitant. Între mine și tine, sunt doar clipele pline de iubire și viață, toată firea din noi care-și scrie din doi versul dintr-o romanță … un ecou de cuvinte ce îmbracă-n veșminte sufletele în fericire, maci … cosându-ne în piele purpuriul din stele, când ne curge prin vene … IUBIRE. 02/11/ 2021
Între mine și noi
Autor: Marilena Răghinaru
Între mine și noi e-un banal bun rămas Neînvins de furtuni, nici de ploaie clintit, E un dor ne-nțeles de-un cuvânt nerostit, Între mine și noi sunt iubiri fără glas.
E prea liniște azi între mine și noi, Ne veghează un cer prea senin, prea anost, Versul ăsta stupid nu mai are vreun rost.. Între mine și noi nu e niciun război.
Între mine și noi nu sunt nori plumburii Și nici aștri căzând rătăciți pe pământ, Mai e loc uneori de un searbăd avânt… Între mine și noi se mai scriu poezii.
Nu mai plânge vreun gând între mine și noi, Etalăm fericirea, zâmbind cabotin, Ne fălim ne-ncetat cu superbul destin, Când în suflet curg lacrimi, izvorând în șuvoi.
Timid se aude un ecou nefiresc, Ce mai urlă-n zadar, printe munți rătăcit, Să-mi șoptească ar vrea ce povești am trăit, Să mă-ntrebe ar dori dacă azi mai iubesc.
Între mine și noi e un drum amărât… Nu mai vreau să-l străbat, mă îndreaptă spre-apus, Presărat cu dureri ce ades m-au răpus, Între mine și noi e tăcere… și-atât….
22/05/2021
Între mine și tine… autor: Cristina Ghindar Greurus
Între viață și moarte sunt dorințe deșarte și o mare de stele, Răutate și ură, tot ce lumea îndură și cuvinte rebele. Între somn și trezire, presupusa iubire ce apare în vis, E un timp ce s-a scurs, amintiri ce s-au dus, zborul în paradis. Între zori și-nserare, doar o zi care moare Și atâtea-ntrebări, Cu răspunsuri tăcute, uneori neștiute și atâtea frustrări. Între glas și tăcere, noi tânjim mângâiere pentr-un dor neștiut, Lacrimi care se scurg și dureri ce se strâng ca un dar nevăzut. Între ochi și vedere, oboseli, priveghere ca-ntr-un basm cunoscut, O dorință aparte, ce-o simțim de departe și în noi a crescut. Între mine și tine, o iubire ce vine, ne lovește ușor, Despărțiri dureroase, mărturii mincinoase, așteptare și dor. 06/11/2021
Am îndrăznit să scriu această poezie în amintirea poetului Adrian Păunescu, pe care am avut fericirea a-l cunoaște! Nu spun acest amănunt pentru a mă lăuda ci, pentru a-mi justifica rândurile scrise!
MAESTRE, SOMN UȘOR!
În amintirea poetului Adrian Păunescu, care de 11 ani ne privește de Sus!
Maestre, cum e viața pe acolo? Despre aici…ți-aș face sânge rău, Fiindcă „orchestra țării” cântă solo… Și totul se îndreaptă înspre rău!
Câtă dreptate ai avut atunci Când ne spuneai cu glas baritonal, Că în curând ne vom târî pe brânci Și-o să ne cânte moartea din caval!
Vrei să ne zici de unde ai știut Că vom avea ce ni se-ntâmplă-acum, Că moartea o să iasă la păscut Și zâmbetele ni s-or face scrum?
Maestre, nu-i așa c-o să mă ierți C-am îndrăznit un pașnic dialog? Știam eu că ești bun și nu mă cerți… Și nu mă vei da jos din catalog!
Era să uit! Tribunul a ajuns? Să-i dai și lui un înger păzitor, Și spune-i că pădurile s-au tuns! Munții? Și ei sunt suflet călător!
În ultimul deceniu ce-ai mai scris? S-a terminat cerneala din stilou? Cu primul nor zburat spre paradis, Ți-l dăruiesc pe-al meu! E-aproape nou!
Nu duce grija mea! Am și un toc! De la un timp cuvintele mă dor! N-aș vrea să punem lacrimi la un loc! Maestre, „noapte bună”, „somn ușor”!
Ajută-mă Tu, Doamne să pot răpi azurul Și să-mi pictez un suflet ca cerul tău senin, Iar truda mea sublimă nu va-ntâlni cusurul, Pe fulger pune-mi gândul, la tine ca să vin. Lumină pune-n piatra aleasă spre cioplire, În marmură dorm zeii și-al îngerilor șir, Tu pune-mi geniu-n daltă , să-i nasc spre nemurire, Eu pun iubire, Doamne în truda ce ți-o-nchin! Ne ispitesc abisuri, ori fetele morgane, Dar fără noi în lume e cerul cenușiu, Nu știe marea, șoapta ce murmură-n izvoare, Știința-i ca nisipul, o marmură-n pustiu… Căci sufletu-i ca valul pe marea ce se zbate. Precum nămolul scoate deasupra flori de nufăr Așa slova, penelul și cântecul străbate Pe digurile vieții în inimi care sufăr.
Zbor spre înălțimi 